Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Sunt Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Fiul Tatălui Savaot și al mamei Fecioare, din Tatăl născut mai înainte de toți vecii, și din mamă Fecioară acum două mii de ani, iar după treizeci și trei de ani de la nașterea Mea om pe pământ, M-a răstignit pe cruce poporul evreu, în mijlocul căruia am crescut după nașterea Mea, dar a treia zi am înviat din morți și M-am arătat cu trupul înviat, judecând lumea prin moartea și prin învierea Mea și chemând pe tot omul la umilință și la pocăință, spre iertarea păcatelor lui și spre viața veacului ce va să fie pentru cei credincioși și sfinți. Amin.
Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! așa M-au vestit pe Mine mironosițele, căci au crezut în cuvintele Mele pe care le-am spus pe când încă eram cu ucenicii înainte de pătimirea Mea, și apoi ele M-au mărturisit înviat precum M-am arătat lor.
Hristos a înviat! îți spune Domnul ție, popor venit la izvorul cuvântului Meu care-l hrănește pe om din Duhul Meu dătător de viață. Te-am chemat ca să-ți dau duh de mângâiere. Te-am așteptat să vii la izvorul Meu, te-am așteptat mai mult decât ai așteptat tu să vii la praznicul Meu de cuvânt în ziua aceasta de slavă a Mea, căci cuvântul gurii Mele este slava lui Dumnezeu pe pământ, dar oamenii sunt prea necredincioși și se leapădă de Mine acum când Eu vin și cuvintez iubirea venirii Mele și când găsesc atâta necredință pe pământ, mai mult decât acum două mii de ani, când puțini de tot au voit ca Eu să fiu Mesia, Cel vestit de prooroci ca să vină pe pământ Mântuitor de la Tatăl pentru om.
Am intrat prin porți la tine, căci tu te-ai adunat la masa Mea, poporul Meu hrănit azi de Duhul Meu, și tu, popor hrănit ieri, căci Eu am plâns și plâng pentru tine și nu pot să Mă liniștesc de dor, și îl aștept pe cel ce a fost al Meu și îl învăț pe el să bată, și Eu să-i deschid și să-l primesc și să-l miluiesc dacă el vine și-Mi spune: Iubitorule de oameni, Cel ce ridici pe cei căzuți, tămăduindu-le zdrobirea, întoarce-mă la pocăință și dezleagă împietrirea inimii mele și dă-mi umilință cu lacrimi și vindecă-mi iubirea, Bunule, ca să fiu cu totul al Tău, și dă-mi credință nefățarnică, și apoi roadele darului Duhului Sfânt, și fă din mine voia Ta, spre viața mea de la Tine și spre slava Ta, învățătorul și Păstorul meu. Amin.
O, poporul Meu cel de azi și poporul Meu cel de ieri, Eu te învăț, căci sunt învățător, și să rodească în tine cuvântul Meu, căci mlădița care nu stă în viță, aceea rodește din sine spini și ciulini, și nu sunt din Dumnezeu spinii și ciulinii, și sunt pentru foc, ca și mlădița care nu aduce roade din vița ei. O, învață statul în viță, poporul Meu, și învață apoi umilința și pocăința, ca să fii apoi primit la sânul viței și să înveți să mănânci și să asculți și să fii, căci fără iubire tu nu ești nimic, dar iubirea te naște și te crește ca să rodești în vița ei, popor învățat de Dumnezeu. Amin.
O, copii din porți, am intrat cu duh de mângâiere în carte și Mă fac cuvânt și Mă fac sărbătoare dulce, masă cu iubire pe ea, căci sunt cu mironosițele învierii Mele ca să le bucur și ca să dau bucurie de duh poporului adunat la izvorul vieții, la râul vieții, pe care Eu îl las din gura Mea peste pământ. M-am întărit în voi ca să pot Eu, și nu voi, căci voi sunteți mici, dar pot Eu, fiilor copii, pot Eu. Când pot Eu, puteți și voi, iar când puteți voi, pot și Eu, și unii altora ne suntem putere și poate Duhul lui Dumnezeu și poate credința și nădejdea și poate iubirea, care vindecă și care naște puteri în om și înviere naște ea. Amin.
Când au fost chemați spre pomenire cei adormiți, am spus că vor rămâne ei la masa lor de pomenire toată vremea postului cel pentru întâmpinarea învierii Mele, și iată, azi îi pomenim din nou și le dăm lor praznic de înviere și de mângîiere și de nădejde până la biruința Mea deplină, când nu va mai fi om pe pământ care să nu creadă în ființa Mea de Dumnezeu adevărat și de Salvator al omului căzut prin păcat. Le spun și lor: Hristos a înviat! Le spun și lor salutul învierii Mele și le dau mângâierea, căci sunt obosiți de așteptare și de dor, iar mironosițele învierii Mele le împart lor mirul învierii și mărturisirea cea despre Mine, Cel înviat pentru învierea omului, căci Eu sunt începătura învierii. Amin.
O, popor adunat la izvor și la praznic de înviere! O, ce mult a ascultat Lazăr și toți cei care au înviat de la cuvântul Meu de peste ei ca să învieze ei! Ce mult trebuie să asculți și tu, care poți cu trupul să lucrezi când Eu te strig ca să poți prin Duhul Meu pe pământ! Vin mereu cuvânt pentru tine ca să-ți vindec iubirea și să ți-o fac a Mea și să nu-ți mai ia din ea dușmanul Meu și al tău. Stau în mijlocul neamului român cu o mânuță de ucenici ai venirii Mele și te cuprind în cuvântul Meu cel blând, popor adunat la masa Mea de azi. O, iubirea ta trebuie vindecată, tată. Iubirea ta, popor de demult, a fost micuță, și copiii tăi te-au luat de lângă sânul Meu, și Eu nu te-am mai avut nici pe tine, nici pe ei, și am plâns de atunci și plâng pe urma ta, și te-am așteptat și te aștept să vii să Mă mângâi cu învierea ta. Ție îți spun să-ți învie iubirea și temerea de Dumnezeu și să nu aștepți până nu mai poți învia cu iubirea, iar celor ce încă te dezbină pe tine, Eu, Domnul învierii, le spun lor așa: O, nu vă mai dovediți de la mijloc lucrarea dezbinării și nu mai fiți dezbinători de popor cu această lucrare care își are plată rea și grea. Nu-i frumos, tată, să te porți urât și aspru cu cei ce te-au sprijinit pe tine pe calea Mea cu tine și cu lucrarea Mea de azi, căci Eu sunt martor lângă Tatăl Meu că ei numai binele și dragostea ți-au voit. învață-te să citești și să asculți și să iubești și să cunoști iubirea, căci vremea este să-l întreb pe fiecare de fapta sa, și el să-Mi dea răspunsul acum. învață-te să Mă cunoști, că dacă tu duci numai greul tău, pentru că ai greu, tu nu mai cunoști și nu mai duci greul Meu ca să fii al Meu, și faci lucrare rea dacă faci așa. Eu am spus prin prooroci că «animalul își cunoaște stăpânul și își cunoaște ieslea sa, dar poporul Meu nu Mă mai cunoaște pe Mine», și alege el pentru el, bietul de el, până nu va mai avea ce să aleagă, dar Eu îl îndemn pe el să se lase vindecat, căci trebuie vindecată iubirea lui.
Îți spun ție, poporul Meu de demult, că primăvara se taie uscăturile de la pomi și se lasă numai ramurile verzi, ca să le dea muguri și roade să dea. Orice mlădiță care rămâne în viță, Tatăl Meu o curăță ca mai multă roadă să aducă, dar dacă ea nu stă în viță și rodește din sine spini și ciulini, Tatăl o taie și o aruncă în foc. Eu însă vin să te fac pomișor împrospătat cu duh de înviere, poporul Meu de demult, și te rog să Mă lași să te curăț și să te înnoiesc pentru învierea iubirii tale și să te vindec, căci iubirea ta trebuie vindecată, și trebuie Dumnezeu să ți-o vindece, popor adunat la masa învierii.
O, poporul Meu de demult, voiesc să te învăț scularea, tată, că vreau să Mă mărturisești prin iubirea ta de Dumnezeu și vreau să fii viu precum Eu sunt. Adună-ți iubirea fărâmițată și dă-Mi-o să fac din ea odihna Mea de după lunga ta pribegie de la masa Mea cea plină de hrană din cer. Ia cartea și citește ca să știi carte, popor învățat de Dumnezeu. Ți-am dat cartea Mea, cartea Mea cu tine, cartea Mea cea de cincizeci de ani în mijlocul tău. învață carte, învață, poporul Meu, să iubești, învață-te iar, căci cartea Mea îți aduce ție lumină și îți amintește de pașii tăi cu Mine și te înviază, popor de demult. O, ține urma oilor Mele, că nu este pentru tine fericire fără Mine și fără învățătura Mea cea de cincizeci de ani peste tine ca să te am al Meu prin ea și să Mă mărturisești tu Dumnezeu al tău, poporul Meu, și să nu te mai porți cu cei care te pot pe tine rupe de la sânul Meu, căci omul nu știe să-L iubească pe Dumnezeu pe pământ, și nu poate orb pe orb să se călăuzească, o, poporul Meu de demult, și e vremea necredinței și a lepădării de Dumnezeu, și e vremea judecății faptelor, dar tu roagă-te Mie să-ți dezleg împietrirea inimii și să-ți vindec iubirea, căci iubirea ta trebuie adunată și vindecată spre slava Mea și a ta, popor cu pecete cerească pe creștetul tău, pe care Eu am scris prin îngeri numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu. O, am venit să te învăț scularea. Vino la Mine, vino la Mine, vino la Mine, poporul Meu, popor cu numele lui Dumnezeu pe creștetul tău. Amin.
În zi de praznic de înviere și de mărturisire a învierii Mele dintre morți, îți strig și ție iarăși scularea, țara Mea, neam român. O, ce durere pe Mine pentru tine, țara Mea de venire acum de la Tatăl! Mă uit la fața ta și dau să te mângâi și dau să ți-o curăț ca să cunoști tu apoi fața Mea și mâna Mea vindecătoare. O, nu sta fără păsare și fără veghere pentru întunericul din tine. Scoală-te! S-a stârnit în mijlocul tău viscol mare peste tine. O, scoală-te ca să Mă chemi să pun Eu stavilă viscolului și valurilor care te tulbură pe tine, scumpă țara Mea. Mă doare duhul necredinței din tine. Sunt prea îngâmfați cei ce dau să stea peste tine păstori din partea Mea, iar Eu celor mândri le stau împotrivă, și nu au harul Meu cei ce nu au viața Mea și fața Mea în ei.
O, nimeni în tine nu mai are milă de tine. O, nu mai e nimeni să-i pese de tine cu milă, țara Mea cea de sub durere, dar voiesc să pot Eu pentru tine. O, scoală-te, scumpă țara Mea, scoală-te din morți, căci cei morți cu duhul și cu credința domnesc deasupra ta ca să nu poți tu pentru tine, ca să nu poți tu grăi pentru tine, căci tu ești pe cruce și ești sub cruce și n-ai salvator cu milă pentru durerea ta. Eu văd povara ta. Tu nu o vezi, dar Eu o văd. Eu văd durerea ta. Tu nu o știi, dar Eu o știu, și voi să ți-o ridic și să te învăț scularea. Trezește-te și lasă-Mă să te pătrund cu slava Mea din mijlocul tău, căci Eu sunt cuvânt de Duh Sfânt în tine. Ascultă-Mi glasul! Te strig! Deschide-Mi! Scoală-te să-Mi deschizi și să ne rugăm Tatălui Savaot pentru lumina ta, pentru slava ta cu Dumnezeu. O, nu-i lăsa pe cei lacomi în tine să-ți vândă darurile tale cele de la Mine. Nu-ți vor pacea și mila cei ce-ți tulbură pacea ta acum, o, țara Mea. Eu sunt glasul mângâierii în mijlocul tău. Ascultă-Mi glasul blând, că-ți sunt Păstor de la Tatăl venit ca să-ți dau putere și înviere.
O, învață carte, și învață din ea să Mă cunoști, căci sunt în mijlocul tău carte și cuvânt, țara Mea de azi. De cincizeci de ani Mă fac cuvânt în tine ca să fac neamurile pământului să afle și să știe că tu ești masa Mea de praznic acum, când Eu iarăși vin, că este scris să vin să dau fiecăruia după cum este fapta sa. Eu voi lucra cu sfinții și cu îngerii și cu Maica Mea ca să te sprijinesc în greu, scumpă țara Mea, dar te învăț scularea și trezia și înțelepciunea cea din Dumnezeu. Iată-Mă cu izvor de pace în tine.
Pace ție, țara Mea dată Mie de Tatăl la nașterea Mea și a ta acum două mii de ani. Pace ție îți spun Eu, Domnul, în vreme de durere în tine. Scoală-te și spală-ți rochița și spală-ți cămășuța de sub rochiță și spală-ți ochii și vezi! O, strigă la Mine ca să te aud și să te izbăvesc Eu. Eu sunt cu cerul Meu de sfinți și de îngeri deasupra ta și sunt cu sfinții Mei din tine ca să te ajut sub povara ta, ca să biruiesc Eu pentru voia Mea în tine, căci tu ești de la Tatăl a Mea și nu a ta, o, scumpă țara Mea. Amin.
Mironosițele Mele rostesc peste tine, poporul Meu, în zilele lor de serbare: Hristos a înviat! și fericiți sunt cei ce-L mărturisesc pe Domnul, Care a înviat pentru învierea omului.
Hristos a înviat! așa rostesc acum toți sfinții din cer și se bucură de praznicul cuvântului Meu din mijlocul tău, poporul Meu de la izvor. Stau cu tine în petrecere și te bucur, și te mângâi cu fiii Mei care Mă împart peste pământ cuvânt, și apoi te binecuvintez pentru întoarcerea ta întru ale tale, poporul Meu venit la izvor, și apoi Eu, Domnul, îți voi trimite tot cuvântul serbării Mele de azi, căci iarăși voi grăi spre sfârșitul serbării și-ți voi da din Duhul Meu.
Binecuvântată să fie întâlnirea Mea cu tine și a ta cu Mine, popor adunat la izvor. Cerul și pământul, Eu și cu tine la masă, Domnul și poporul Său, și să crească în fiii oamenilor credința că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Domnul Cel înviat dintre morți și Care vine la tine, cel ce crezi în venirea Mea cuvânt de înviere peste pământ și peste om.
Pace ție la masă cu cerul, Ierusalime nou. Hai, fiule, să stăruim la Tatăl pentru țara română, hai să plângem pentru învierea iubirii ei și pentru vindecarea ei din cruce și pentru pacea Mea din ea. Hai să cerem la Tatăl darul credinței sfinte peste neamul român, hai să cerem la Tatăl, poporul Meu, și Tatăl ne va da nouă, și va scoate la liman ceresc țara română, și ea va afla mântuirea Mea. Amin.
O, scoală-te, țara Mea! Eu te învăț scularea și îți dau duhul învierii ca să biruiești întru dreptate și să te cureți de duhul cel străin de Dumnezeu, de oamenii lacomi, care au călcat peste frumusețea ta și care nu vor pacea ta. Eu vreau să fac din tine țara vieții veșnice, covor verde pentru Mine și pentru tine, așa cum Eu ți-am proorocit acum și în vremi de demult, și ți-am dat pe Maica Mea ca să te țină sub mantia ei ca să fii tu a Mea. O, scutură-ți jugul! Scoală-te, că Eu îți dau putere să biruiești pe cei ce te țin încă sub robie. Dă-Mi mâna și stai cu Mine de mână, căci Eu în taină te sprijinesc, și pun cerul în slujire pentru izbăvirea ta și pentru mângâierea ta sub cruce, și apoi pentru slava Mea în tine, o, țara Mea de la sfârșit de timp. Amin, amin, amin.
***
Acum, copii din porți, dacă am slobozit poporul cel adunat la izvor, hai să stăruim acum cu inimi rugătoare și pline de grijă pentru biruință cerească peste neamul român, căci Eu, Domnul, Mă lupt cu toate puterile cerești să fie voia Mea precum în cer pe pământul român. Trebuie însă multă și vie stăruință la Tatăl și multă putere din Mine în voi pentru curmarea durerii Mele cea pentru pământul român. Vă voiesc mereu un duh toți, un cuvânt toți, un singur gând și o voință toți, fiilor, ca să putem din Mine și din voi revărsa duh învietor peste acest neam atât de încercat acum.
Am slobozit poporul chemat azi la masa Mea de cuvânt între voi, și voiesc să-l învăț încă și să-i trimit lui învățătura, fiilor copii.
O, poporul Meu, popor de demult! O, ce mult te voiesc Eu cu totul al Meu, căci tu ai fost demult poporul Meu, dar răceala ta Mă frige, și Eu voi să te chem la sânul Meu ca să te încălzesc, că ard de dorul mântuirii tale și de viața ta cea veșnică, și îți fac adesea strigarea să vii tu la izvor, la izvorul venirii Mele la tine, și răceala ta Mă frige. Eu te aștept cu căldură ca să Mă încălzesc cu tine și să-ți dau din viața Mea. Te aștept cald să vii dacă vii, căci sufăr după tine, și sufăr în fiii cei de azi, o, popor de demult. Suferă Domnul Dumnezeul tău pentru tot neamul cel de pe pământul român, dar cel mai mult suferă pentru tine, popor hrănit cu Duhul Sfânt. Ia îndemn din gura Mea și caută dragostea și fă-te dragoste și dă-Mi Mie dragostea ta, ca să ți-o vindec, ca să fac din ea folosul mântuirii tale și rod al biruinței Mele acum, la sfârșit de timp, poporul Meu, dar dacă n-ai să te rogi cu foc, nu mai poți cere tu în rugăciunea ta să-ți dau Eu despietrirea inimii, și cu pace să-ți dau, căci nu voiesc să te însuspinez, poporul Meu de demult al Meu. O, cât de mult și cu cât dor și suspin te aștept Eu când te voiesc să te strângi tu la izvorul Meu de cuvânt! Te-am învățat atâția ani dragostea frate pentru frate și ți-am spus mereu să lucrezi așa, dar azi îți spun, spre pocăința ta, că greu mai înviază o dragoste zdrobită de nepăsare și de cele străine de ea, care se zbat mereu, mereu s-o ruineze pe ea dintre frați. Te-am învățat cu rugăminte înaintea ta să iubești și să împlinești cuvântul Meu de peste tine, ca să te cunosc Eu al Meu prin ascultarea ta de fiu, și iată, azi îți amintesc din nou aceasta și te rog cu lacrimi dumnezeiești să înveți cartea Mea cu tine, poporul Meu. Cuvântul Meu din vremea ta este cartea Mea cu tine, și Eu te-am pomenit în ea mereu, mereu lângă Mine, poporul Meu. O, pune-Mi tu doctorie pe rana despărțirii tale de Mine și nu Mă lăsa rănit, nu Mă lăsa zdrobit de dorul tău, nu Mă lăsa fără răspuns bun pentru tine înaintea Tatălui Savaot, că Eu M-am dus și vin ca să-i trag pe toți la Tatăl, dacă aceasta am făgăduit. O, iubirea ta trebuie vindecată. Vino, așa zdrobit cum ești, vino cu ea la Mine, căci toate, toate trebuie înnoite, și îmi trebuie popor viu, în care să Mă sălășluiesc cu Duhul Meu și să am puterea vie prin El și să suflu cu folos peste pământ ca să împlinesc Scriptura de cer nou și de pământ nou și să găsesc drahma cea pierdută, o, popor clătinat de la pieptul Meu cel blând de Păstor al tău. Eu sunt învățătorul tău, tată, iar tu învață-te să Mă asculți când îți fac strigare ca să vii să te învăț și să-ți înfiripez iubirea, că fără iubire tu nu ai credință, fiindcă fără roadele ei nu poate nimic credința, poporul Meu de demult. O, dacă tu nu poți să-ți tragi copiii la Mine ca să le dau Eu lor împărăția cerurilor, lasă-Mă să te trag Eu pe tine iarăși la Tatăl, căci tu ai fost al Meu, și te văd sfinții și îngerii pe creștet cu semnul venirii Mele, semn pus de mâna Mea pe fruntea ta, și care fi-va să se vadă bine și să lucreze el pentru sau împotriva ta, după cum e viața ta acum, când Eu îți fac din nou strigare, dar lasă-te mlădios, ca să-ți dau față dulce și viață vie și să poată ea apoi să fie scăparea ta în ziua cea grea, căci iată, suferă toți fiii oamenilor din pricina depărtării lor de Dumnezeu și de lipsa acoperământului Meu de peste ei, și aș vrea să le arăt lor fața Mea prin fața ta, prin viața ta cu Mine și cu mărturisirea cuvântului Meu în ea, căci tu ai fost poporul Meu de azi, dar ți-a fost greu să mergi și să poți, și nu ți-a fost greu să stai și să uiți.
Iubirea ta trebuie vindecată, popor de demult. Adună-te, tată, și leagă cu ea frate cu frate și vindecă tu durerea Mea cea de la despărțirea dintre frate și frate. E greu să mai poată o dragoste zdrobită, dar te ajut Eu, și te ajută umilința ta, Eu și ea, și apoi cuvântul Meu, care vindecă prin puterea lui, numai să poți tu să intri sub bunul Meu, sub chemarea Mea, care mângâie toată facerea când ea aude glasul Meu duios strigând numele tău, poporul Meu de demult al Meu. O, nu mai sta în liniștea în care stai, și aprinde-te de dor și dă-Mi nădejdea că tu vei fi voia Mea spre învierea ta, spre viața ta de veci cu Dumnezeu. Ți-L dau pe Duhul Sfânt. Apropie-te să-L iei și să fii tu Duhul Meu, iar Eu să fiu duhul tău.
Îmbracă-te cu Dumnezeu, popor dăruit cu daruri cerești. O, unde-ți sunt podoabele, fiule? îngerii Mei stau cu ele gata să le pună pe fruntea ta însemnată de atâtea ori de pecetea Mea cea de azi, căci în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh te-am pecetluit mereu și te-am binecuvântat mereu cu mângâierea cuvântului Meu și nu M-am uitat dacă meriți aceasta.
Se roagă Dumnezeu la tine, poporul Meu de demult. Roagă-te și tu la El și lasă-te spre viață, căci ți-am citit azi din Scripturi prin cei puși de Mine înaintea ta pentru tine, și tu trebuie să crezi că «dreptatea celui drept nu-l va izbăvi pe el în ziua păcătuirii lui, precum nici păcatul celui greșit nu-l va apăsa pe el în ziua lui de pocăință dacă el va ști să se arate Mie pentru învierea lui». O, nu pot să te am numai pe jumătate al Meu, fiule, și nici tu nu poți să Mă ai pe Mine așa, dar crezi tu, oare, aceasta? O, vino să fii școlar și să înveți cartea Mea cea pentru tine din cer scrisă prin îngeri și dată ție pe pământ, poporul Meu. Vino să înveți carte și să fii al Meu, iar Eu să fiu învățătorul tău și să te trec clasa apoi, ca la școală, fiule, dar vino și învață și arată-Mi că știi și că poți și că vii. Vino, tată, să lucrezi în vie și să văd rod pe urma ta, poporul Meu. La facerea cerului nou și a pământului nou e greu fără Dumnezeu pentru om, și de aceea te rog Eu, poporul Meu, să vii sub învățătura Mea, și Eu să pot să ți-o dau. Amin.
Și acum, copii împărțitori, din zi în zi tot mai cu dor, tot mai cu credință aduceți-vă aminte de toate cuvintele Mele de peste voi, ca să fiți fiii făgăduințelor Mele pentru cei ce cred, împlinind ei povața Mea și creșterea Mea peste ei. Aveți grijă mare pentru tot ce trebuie să fiți voi clipă de clipă, și se vor cunoaște toți cei ce sunt ai Mei, fiilor. Aveți grijă aparte de nerănirea Mea de la voi, ca să vă dau plata cea sfântă, pregătită celor blânzi și smeriți cu inima, care sunt și credincioși și iubitori prin acestea, dar trebuie din toată inima să trăiți voi între voi această iubire, căci plata frăției e mare, fiilor, și se vede bine de departe, din cer și până pe pământ, și de pe pământ până în cer, și fericire mare este pentru cei ce au această înțelepciune în ei, înțelepciunea frăției care poate totul numai pentru cele de sus între frați pe pământ, și apoi în cerul sfânt, și nu altfel frăție, căci vai celor ce se strâng împreună în numele Meu și nu lucrează ei apoi taina celor de sus ziditoare și lucrătoare între frați prin fața Duhului Sfânt, Care mărturisește cu tot cuvântul sfânt și cu fapta lui apoi, căci fapta cea fără de cuvânt pentru ea, arată prin lucrarea ei prihana omului care nu se bizuie pe Duhul Sfânt și pe lumina Lui cea făcătoare de om.
Îți cer ție, poporul Meu de azi, să stai în taina frăției pentru cele de sus și să-I arăți lui Dumnezeu lucrarea ta între frate și frate, că am nevoie să Mă sprijin cu tine în vremea aceasta grea, și ai tu nevoie să te sprijinească Dumnezeu prin vreme grea, poporul Meu. O, Eu aștept de la tine stăruință mare acum, cu rugăciune multă și cu putere în ea acum, trezire pentru iubire ca în cer între frate și frate și fapte cerești, care mântuiesc de la Dumnezeu între oameni, că e duhul cel potrivnic cu viscol mare peste pământul român, iar Eu trebuie să te am lampă de veghe pe tine, străjer de la Mine pentru biruința Mea peste acest pământ, și lupta e grea, și Eu n-am putere din cer dacă nu am așternut pe pământ și corabie de plutire a Duhului Meu, cu care să Mă port pe deasupra și să îndemn neamul român la sculare și la înțelepciune, că toate limbile s-au încurcat în el și viscol mare s-a ridicat deodată și bate cu furie pe vatra română, poporul Meu. O, ce voi face, oare? Cum voi opri această viscolire, care deodată s-a sculat să bată, și iată, frate pe frate se lovește și se dușmănește, și nu este cel ce face dreptate între frate și frate, și e vremea să lucrez Eu, Domnul, și să suflu duhul frăției peste neamul român, neam în mijlocul căruia Tatăl Meu M-a trimis să vin acum pe pământ și să lucrez cerul cel nou și pământul cel nou și popor nou de sfinți și iubire precum în cer pe pământ, iar mama Mea Fecioara udă cu lacrimi mari de la o margine la alta țarina neamului român, pământul întoarcerii Mele la oameni cu cuvântul învierii Mele, precum este scris să vin și să înviez făptura și pe om.
O, mamă, o, mamă a Mea, cât plângi! O, ce vom face, mamă?
– Eu, Fiul meu Mântuitor de om și de neamul Tău cel ales la sfârșit, eu plâng acum cu lacrimi mari și multe ca să spăl gândul și inima acestui neam înviforat de duhul nefrăției, și plâng, Fiule scump, și îl rog pe acest neam să plângă cu mine și cu Tine către Tatăl și să ceară înțelepciune și duh de trezie și de sculare din moartea aceasta, din noaptea asta grea și neagră a necredinței, a nefrăției, a neiubirii, Fiule răstignit de voia cea prea multă a omului înaintea cerului sfânt, care stă cu viață peste pământ și peste om. Plâng, Fiule salvator, și îl rog pe neamul român să ceară peste el voia Ta, nu voia lui, și îl rog să nu se dărâme frate pe frate și să nu arate neamurilor de pe pământ dezbinare în mijlocul lui. Iar la cei ce cred ei că pot face tot ce trebuie să aibă peste ea țara aceasta, eu le spun așa:
Nu puteți fără Dumnezeu, nu puteți numai voi, căci voi nu lucrați după Dumnezeu, ci după voi și după duhul dușmăniei lucrați, iar lăcomia de slavă și de deșertăciune vă orbește, și vă arătați prea mult, prea pe față răutatea și fața și inima care vi se vede chiar când voi dați să vă pitiți în spatele altora, și aceia necurați. Rostesc cuvânt proorocesc și vă spun așa: eu am înviat dintre morți ca și Fiul meu Iisus Hristos și i-am dat apostolului Toma omoforul meu, lăsându-l peste el în văzduh, și Toma m-a văzut înviată cu trupul și mi-a văzut mormântul gol, căci înviasem. Cu duh de înviere vă spun vouă că vă veți nimici între voi dacă nu veți lua ca hrană a inimii iubirea și iertarea așa cum a lucrat Fiul meu, Mântuitorul lumii, și din care a dat celor ce cred în El, iubindu-L pe El între toate și prin toate. Vă veți porni unii spre alții, căci ura și semeția nu vă vor duce spre limanul spre care, treji fiind voi, îl visați. Țara română este patria venirii cuvântului Fiului meu cu învierea omului, dar voi nu voiți să auziți glasul Lui, care răsună pe vatra aceasta. întoarceți-vă la iubire și îndemnați-vă spre ea, că Dumnezeu coboară iubirea peste voi; întindeți mâinile spre ea, și brațele voastre să se deschidă unii pentru alții și nu unii contra altora. Nu e de la Dumnezeu viscolul pe care l-ați scos de la întuneric; e de la voi, e de la duhul rău. O, căutați Duhul Domnului și intrați sub scutul Lui și învățați pacea cea de sus, că nu veți putea așeza voi pacea nici măcar atât cât pot oamenii, ci, din contra, ațâțați peste voi durerea Domnului, durerea pe care I-o faceți voi lui Dumnezeu și celor osteniți ai neamului român, și care de ani așteaptă izbăvire curată, izbăvire cu Dumnezeu și slavă peste fruntea țării Domnului, țara română, țara întoarcerii Fiului meu Cuvântul, că iată-L cât cuvintează peste cei ce aud și peste cei ce nu aud cuvântul gurii Lui, mângâierea Lui și mila Lui cea nehotarnică până acum. O, deschideți-vă inima și nu mintea, că voi sunteți români, iar numele de român este noul nume al neamului lui Dumnezeu acum, când El Și-a ales din nou o țară. O, nu faceți ce a făcut Israel, care, ca să-L piardă pe Fiul meu, a ucis mii de prunci, și mormane, mormane stăteau pruncii uciși în țară. întoarceți-vă la pace, fiți cuminți, fiți iertători și nu vă răzbunați unii pe alții cu vorbe de durere și de dispreț, că voi sunteți neam numit de Dumnezeu neam al Său acum, când El iată-L cum vine pe pământ cuvânt, și se aude de la margini la margini cuvântul Său cel sfânt. Luați din el și sărați-vă inimile și gurile și dați Domnului locul din voi ca să vă învețe El dregătoria cârmuirii, căci El vă iartă și vă ajută dacă veniți spre pace.
O, voi, cei care luptați cu orice chip să rămâneți în frunte, luați aminte la toate inimile care așteaptă și dați-le putere să grăiască și nu încurcați calea inimilor spre a grăi ele, nu faceți această nedreptate, ca nu cumva ea să se întoarcă vouă, căci cel ce lucrează fără dreptate, are plată după faptă. Aplecați-vă frunțile și dați Domnului loc și rugați-vă Lui pentru voia Lui precum în cer așa și pe pământ, căci voi sunteți oameni, și Dumnezeu e Dumnezeu, și vă voiește vouă izbăvirea de voi și iubirea de El în duhul frăției, fii români. O, mama lui Iisus Hristos aduce vouă rugă: fiți cuminți, fiți cuminți, fiți cuminți, fii români, și fiți români cuminți, fiilor, căci Domnul este cuvânt pe vatra voastră și vă așteaptă pe voi să fiți poporul Său cel nou și frați să fiți întru iubirea Lui cea de sus. Amin, amin, amin.
– O, suferința ta, mamă, e mare. E țara venirii Mele viscolită deodată, dar Eu am strigat și strig peste ea scularea, mamă. Lacrima ta se unește cu a Mea și plâng cu tine, mama Mea, ca să se moaie inimile încordate și să se lase loc păcii Mele peste țara Mea română, mamă ocrotitoare. Amin.
O, țară scumpă, Eu, Domnul învierii, îți sortesc scularea. Scoală-te și te uită bine și te întărește pe picioare, căci iarăși este amenințată izbăvirea ta, și vremea este să lucrez Eu pentru tine, că tu nu mai poți nimic, nu mai poți nici să grăiești și să-ți arăți inima, iubito, dar scoală-te din somn. Eu, Domnul învierii, îți spun așa: scoală-te, fiică robită, spală-ți fața și vezi, și apoi sporește voia Mea peste tine și cere la Mine izbăvirea ta, și înțelepciune și iubire pentru tine peste cei ce dau să te robească încă. Dar tu ești a Mea, și voiesc să iubești voia Mea peste tine, ca să te izbăvesc Eu, căci tu nu mai poți. O, hai să te trezești, hai să aprinzi lampa și să vezi, hai, că iată, ești toată cuprinsă în veghea mamei Mele Fecioara, și ea varsă lacrimi mari de deasupra ta și te udă ca să-ți dea din cer, căci tu ești strâmtorată pe pământ și ești sub cruce și ești pe cruce și nu mai știi să veghezi și să vezi și să poți pentru soarta ta cea de la Mine ție. O, pot Eu pentru tine. Ceea ce e cu neputință ție, pot Eu. Fii cuminte și te roagă la Dumnezeu. Pot Eu pentru tine, numai să vrei tu așa, țara Mea. O, auzi glasul Meu și să nu dormi în vreme grea, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, îi spun viscolului să tacă! să tacă îi spun! Amin.
Rugăciunea ta și inima ta să ajungă la inima Mea și să ceară pentru țara Mea și a ta, popor al cuvântului Meu. O, vezi ce te-am rugat și lucrează, fiule, așa, și cere la Mine voia Mea peste neamul român, pe care Eu, Domnul, îl mângâi în vreme grea și îi spun lui așa:
O, neam român, alege tu viața ta cu Mine și iubirea Mea, căci Eu voi alege pentru tine și te voi scoate de sub suspin și te voi umbri cu tot cerul Meu, și voi așeza în tine țara vieții veșnice, și voi lucra după credința celor credincioși ai tăi, iar tu Mă vei binecuvânta și vei sta sub mântuirea Mea, și slava Mea te va bucura și te va încununa, și tu vei uita durerea ta și a Mea, și neamurile vor vedea și vor veni să ia lumina ta, iar Eu, Domnul, le voi da lor. Amin, amin, amin.