Mă anunț la porți că vin cuvânt pe pământ. Sunt Domnul.
Deschideți-Mi, voi, porți, ca să intru cuvânt în carte și să-i hrănesc cu el pe cei ce stau la masa venirii Mele cu sfinții, acum, la sfârșit de timp. Amin.
Așez pe masă zi de sărbătoare între sfinți a mamei Mele Fecioara. Toți sfinții așteaptă ziua coborârii Mele cu sărbători la voi, dar și voi să le așteptați, și să vă hrăniți cu ele duhul, și să dați celor ce așteaptă de la voi hrana cuvântului Meu, adevărata mângâiere a vieții, copii împărțitori de Duh Sfânt venit cu Mine din Tatăl la om. Pe pământ nu este în om cunoștință care să știe să vă iubească pe voi pentru Mine, fiilor copii, dar sfinții Mei vă au ca pe comoara Mea între oameni și vă mângâie truda sub care Eu, Domnul, vă așez pentru voi și pentru ei, și vă apără de loviturile care bat spre voi, căci pe pământ omul e plin de grijile lui, iar grijile sunt din lume, nu sunt din cer, și îl despart pe om de grija de Domnul. Grijile vieții sunt cele ce nasc neînțelegeri între om și om, iar când Eu umblu să-l cercetez pe om între om și om, omul nu este învățat să fie întrebat de statul lui cu Dumnezeu pe pământ, de statul Domnului în el, și omul nu mai știe care este timpul lui pentru grija de el, și care este timpul Domnului pentru grija de Domnul, iar Domnul așteaptă de la om petrecere în Domnul, și tot așa și sfinții așteaptă, trăire în Domnul, fiilor copii.
Iată, așez pe pământ masă de praznic, masă de cuvânt pentru serbarea mamei Mele Fecioara, poporul Meu. Zilele venirii Mele cu sfinții sunt în toi și mulți se hrănesc din ele cu duhul cuvântului Meu cel dătător de viață, dar cel mai mult se bucură și se hrănesc din ele sfinții și îngerii Mei, toate oștirile cerești, martorii coborârii Mele, iar Eu chem omul la Tatăl și la Mine, că a venit odată cu venirea Mea această vreme. Amin.
O, mama Mea, Ne așezăm cu sărbătoarea ta în foișorul Nostru cel nou, mamă. Am binecuvântat nu demult tot lucrul care va ieși pentru înfrumusețarea grădinii întâlnirii, mamă, și aș fi voit să rostesc cuvânt dulce, cuvânt cu putere pentru ivirea acestui foișor și apoi pentru ucenicii lucrători de Duh Sfânt adunați în el la sărbători cu sfinții, mamă, dar numărul și puterea celor puțini de care Mă sprijin M-a făcut să lucrez în taină pentru ca să aduc spre vedere acest mărgean, mamă. Grăiesc tainic celor din porți, iar ei lucrează după cuvântul și înțelepciunea Mea, și cu paza cuvântului Meu de peste ei rostuiesc ei pe cele frumos așezate și lucrate și îngrijite apoi pe pământul Meu cel nou cu ei, căci Eu cu ei înnoiesc pământul și omul, mamă. Le-aș vesti lor ziua de pecetluire și de sfințire și de numire sfântă peste acest dulce foișor, dar Mă uit la puterea și la statura poporului Meu cel mic și Mă aplec, căci sunt Dumnezeu, mamă, și se apleacă și cei ce Mă poartă în mijlocul poporului Meu, căci timpul Meu cu ei și prin ei e cu anevoie de înțeles, mamă. Omul nu mai știe ce înseamnă timpul lui pentru grija de el însuși și ce înseamnă timpul Domnului cu el pentru grija de Domnul și pentru petrecerea lui în Domnul și pentru Domnul, iar Eu lucrez tainic, și Mă strecor printre grijile omului și lucrez lucrarea Mea, mamă.
Voi, sfinții venirii Mele cu oștirile cerești, așezați-vă în foișorul Meu cel nou cu Mine și cu mama Mea Fecioara pentru sărbătoarea ei în cer și pe pământ. Stăm la masă de cuvânt. Eu, Domnul, sunt Cel ce așez pe masă hrana. Luați și mâncați alături de fiii poporului Meu pe pământ între oameni. Această colină, pe care Eu, Domnul, o înfrumusețez mereu și iar mereu la cuvântul Meu cel împlinitor, este pajiștea cea pentru sfinți pe pământ. Așezați-vă! Amin.
Iar acum, o, mama Mea, tu să le fii lor petrecere, iar poporului Meu cel mic la număr și la putere să-i fii povață, să-i fii îndemn și întărire a celor cerești pentru el, mamă, căci tu le ești azi sărbătoare, mama Mea. Amin, amin, amin.
– Tu, și cu sfinții Tăi, Fiule Doamne, la masă de praznic sfânt, de timp sfânt cu poporul Tău de azi.
O, nici Tu, nici noi, sfinții Tăi, nu ne putem odihni în odihna patriei cerești atâta timp cât mai este omul care păcătuiește pe pământ în însuși trupul lui spre câștigul diavolului ca să aibă diavolul încă împărăție împotriva împărăției Tale în om și pe pământ, Fiule, Mieluțule junghiat de la păcatele omului. Noi, cei cerești, așteptăm cu lacrimi fierbinți în cer și pe pământ vremea despovărării de păcatele din om a pământului, și atunci patria cerească se va împlini în toată taina ei și va fi ea nouă odihnă pe vecii, Fiul meu scump. Amin.
O, popor mititel al Fiului meu! Mă fac povață peste tine și te dăruiesc cu ea și te învăț nașterea ta mereu din Fiul meu. Cel ce nu se naște de sus, acela nu este de sus, ci este de jos și este din om, iar cel ce este de jos, este ca omul și nu ca Dumnezeu. Cel ce se naște de sus, acela este ca Dumnezeu apoi, și se poartă pe pământ ca unul care este născut din cer, și nu mai seamănă cu omul unul ca acela. Așa trebuie să petreci tu pe pământ înaintea Domnului Dumnezeului tău, și trebuie să fii ceresc și nu pământesc, și trebuie să stai mereu în Domnul, sub cuvântul celor ce mereu, mereu îți aduc pe pământ aminte de cele din cer înăuntrul tău și în afara ta și între frate și frate.
Mereu ca în cer trebuie să vă fie petrecerea între frate și frate, voi, cei care v-ați născut o dată și apoi mereu din cuvântul Fiului meu, Care dă să vă țină mereu în scutecelul cel de nou-născuți, ca să nu fiți trecători pe pământ, ci veșnic să fiți. Iată, eu vă povățuiesc la petrecere cerească în voi și între voi, între voi și Domnul, precum Domnul petrece între El și voi când Se face cuvânt din Tatăl peste voi. Vă învăț mereu taina iubirii cerești, iar cel ce o trăiește apoi pe ea este acela care o pătrunde pe ea, și, apoi, cel ce o pătrunde pe ea este acela care se lasă cuprins de ea și în ea de câte ori ea se deschide ca să-l cuprindă pe cel ce o voiește pe ea cu el. Grijile vieții să nu vă împovăreze pe voi. Voi să stați împovărați cu iubirea cea de sus, iar cel ce între voi nu stă așa, acela nu poate pentru iubire, ci poate pentru grijile vieții. Unul ca acela să stea umilit, să stea atent ca nu cumva să lovească și să-i șubrezească pe cei ce poartă în ei iubirea cea de sus, ci, din contra, ei să slujească celor ce stau sub povara iubirii cerești pe pământ. Omul din firea lui nemulțumit cu mintea și cu inima, trebuie să se lupte mereu să nu greșească în jur prin acestea ale lui, fiindcă nemulțumirea lui nu l-ar mai lăsa să se curețe prin umilință și prin pocăință de greșale și să fie iertat pe pământ și în cer, ci l-ar îndreptăți pe el, căci așa este lucrarea cea rea a nemulțumirii din om și care îl conduce pe om pentru sine spre judecată asupra altui om, și vai celor deprinși cu acest întuneric al duhului de judecată și al răutății lui și care îl dau jos pe Fiul meu de pe tronul milei și al dreptății a toate! Poarta Domnului este dreptatea. Prin ea vine Domnul pe pământ spre om, prin ea poate trece omul cu pricinile lui spre Domnul, dar dreptatea Domnului, poarta Domnului este pentru cei săraci cu duhul, este pentru cei ce se leapădă de sine ca să învețe ei apoi să-și ducă Domnului viața lor și apoi să urmeze Domnului pe pământ, și pe calea dreptății să-și poarte pașii lor.
Vă învăț taina iubirii cerești. Vedeți să nu cădeți din ea. Vedeți să nu vă învățați fără ea. Duhul cel omenesc din voi dă să vă ocupe mintea și înțelepciunea cu cele ale grijilor vieții, dar iubirea cea de sus se zbate de sus pentru voi și vă grăiește ca unor fii și vă spune mereu cu glas din cer așa: treceți din trup în duh, descătușându-vă mereu de omul cel firesc, care se luptă în voi împotriva Duhului, și înveșmântați-vă în toată clipa, la îndemnul cel de sus și cel de lângă voi, în omul cel duhovnicesc, care mereu, mereu se schimbă, trecând din trup în duh, făcându-se din firesc, duhovnicesc și petrecând în Domnul. Ca între sfinții cerului să vă fie vouă petrecerea între frate și frate. Ca între cei mai mici dintre sfinți să petreceți în Domnul, căci cei care au stat cuprinși în această lucrare de venire la om a Fiului meu învățătorul, prea puțini din ei au fost duhovnicești, prea puțini din ei au priceput taina iubirii cerești, iar cei mai mulți au lovit mereu cu mintea lor cea slabă, cu aluatul lor cel trupesc, și au șubrezit mereu cărarea Domnului spre om, cărarea omului spre Dumnezeu, căci sunt fără de minte cei trupești, și cunoscând pe Dumnezeu nu-L cunosc pe El nicicum și nu-L primesc între ei.
Vă las sub iubirea cerească acum. Vă las în petrecere cu sfinții și iarăși vă voi vorbi vouă despre cei ce n-au voit să-I întărească Domnului cărarea venirii Lui pe pământ, ci, din contra, au voit să I-o înfunde ca să nu mai fie ea, ca să nu mai vină Domnul cu împărăția Sa înspre om. Cântați acum cântare de slavă și prin ea apropiați inimile voastre spre taina iubirii cerești între frați, mărturisind ea apoi înaintea Domnului pentru voi și păstrându-vă pe voi în scutecelul cel de nou-născuți, ca să nu fiți voi trecători pe pământ, ci veșnic să fiți, ca să nu trăiți voi viață trecătoare, ci viață veșnică să trăiți. Amin, amin, amin.
– O, scumpă și duioasă de fii cerești pe pământ, mama Mea! Inima ta de mamă a Mea nu cunoaște în ea decât aluatul cel ceresc al tainicei iubiri, iubirea cerească pe pământ ca și în cer, mamă. O, dacă am putea să așezăm cât mai curând pe pământul patriei cerești iubirea cerească, mamă! Pe pământ e omul mai tare, omul care păcătuiește în însăși mintea sa și apoi în însuși trupul său, iar iubirea cerească trebuie să biruiască din Noi și din cei iubitori de ea pe pământ și să așezăm pe pământul ales fața și strălucirea patriei cerești, mamă. Așteaptă pământul român despovărarea lui, mama Mea, iar cel ce nu primește în el și pentru el iubirea cea de sus, va primi acela dreptatea cea de sus, căci cerul și pământul, Dumnezeu le-a făcut, mamă. Amin.
O, poporul Meu! Aștept ajutorul tău în toată clipa, aștept mult, căci fața patriei cerești trebuie să fie ca și Dumnezeu, fără de păcat, iar pământul de sub ea trebuie să fie masă curată, așternut sfânt pentru sfinții Mei, și așa va fi, căci Domnul proorocește și împlinește. Amin.
Binecuvintează pe Domnul, Ierusalime, și dă-I Lui rod de iubire cerească și trăiește tu în Domnul Dumnezeul tău, poporul Meu, și învață de la El, ca să nu fii trecător pe pământ, ci veșnic tu să fii. Amin, amin, amin.
***
Acum, copii străjeri în calea Mea, dacă am dat loc duhului sărbătoresc, însoțit de cuvântul Meu și al mamei Mele Fecioara, iarăși Ne întoarcem în carte, așa precum mama Mea a spus, ca să lăsăm așezată în ea jalea Mea și usturimea Mea de la cei ce au voit să-Mi înfunde cărarea după ce Eu Mi-am luat dintre ei pe trâmbița Mea Verginica. în toată vremea Mea cu trâmbița Mea cea de dinaintea Mea vestitoare, Eu numai aplecat am putut să stau între cei care îmi aciuau trâmbița. Nici unul nu M-a lăsat să stau drept ca un Dumnezeu, ci numai aplecat. Ca un Dumnezeu milos M-au voit toți, iar altfel nu Mă primeau peste ei. Ca unul Care să le facă voile pe care și le făceau, așa M-a vrut poporul care auzea glasul Meu de trâmbiță, iar trâmbița Mea stătea ca și Mine, aplecată, și sunam din ea cum puteau ei să Mă lase, și de-abia încăpeam cu adevărul Meu peste cei ce auzeau glasul Meu. Dacă dădeam să umblu în ei ca să-i fac luminoși și curați, ei îmi dădeau peste gură și peste mână și nu puteam să fiu ca Dumnezeu între ei, căci Mă voiau să fiu ca omul, iar suspinul Meu și așteptarea Mea după ei se sfărâma în trupul trâmbiței Mele, miloasă și ea, din pricina deșertăciunii din care ei nu puteau ieși.
O, poporul Meu de azi, când tu auzi durerea Mea de ieri și de azi, atât de lungă durere, tu lasă-te cuprins de Mine și de ea, că ea Mă doare și n-am cu cine s-o împart și s-o port, căci poporul cel de la început, după ce Eu M-am coborât cuvânt acum cincizeci de ani, a vrut petrecere cu Mine, și nu cruce ca Mine, iar Eu am purtat singur crucea vremii și am plâns mereu în trupul trâmbiței Mele Verginica, și oftatul Meu durea în ea și nu aveam pe pământ cu cine s-o mângâi pe ea sub crucea Mea cea grea. I-am adus lângă Mine și lângă ea, apoi, pe cei de departe, pe cei mai mici ai Mei pe atunci, cu care azi Mă sprijin Eu pentru venirea Mea, și am proorocit pentru ei, și apoi Eu M-am încălzit la focul dragostei lor pentru Mine și pentru poporul Meu cel rătăcit de la dragostea de Dumnezeu și de la ascultarea de cele de sus. Am dat cuvânt să-și facă ei apoi acoperământ lângă casa Mea și lângă poporul Meu, lângă trâmbița Mea, și să Mă mângâie ei pe Mine și pe ea în durerea Mea, care durea în ea, iar ei așa au împlinit, și s-au așezat aproape. Iubirea lor era mângâierea Mea. Credința lor era puterea Mea atunci, căci nu găseam credință în Mine între cei ce ascultau din gura Mea cuvântul vieții. I-am strâns la pieptul Meu și al trâmbiței Mele pe cei abia chemați de Mine lângă izvor, și nu era iubire ca a lor în poporul Meu Ierusalim atunci, și le spuneam celor reci cu Mine, le spuneam de plânsul Meu, de dorul Meu, le spuneam că nu am iubire ca a lor în Ierusalim, iubire ca a celor pe care Eu i-am aflat și i-am strâns la piept pentru iubirea lor ca să Mă încălzesc cu ei și de la ei, căci Eu sunt iubire din cer, și nu altceva sunt Eu.
Iată durerea Mea de ieri și de azi, că n-am încăput cu noul Meu rod între cei ce ascultau din gura Mea cuvânt și nu-l împlineau pe el. Mi-au dușmănit rodul Meu cel nou și s-au sculat să Mi-l strivească și să Mi-l alunge și să nu mai poată Domnul prin cei credincioși și miloși între ei, iar drumul lucrării Mele dădea să Mi se înfunde. Au dat să facă vad în fața râului vieții ca să nu mai vină Domnul la ei cu învățătura vieții, așa au făcut cei peste care douăzeci și cinci de ani suflasem cu mila cuvântului Meu peste ei.
Venise vremea s-o iau în sânul cerului Meu de sfinți pe Verginica și nu aveam dintre ei rod în picioare de care să Mă sprijin cu lucrarea Mea apoi, fiindcă cei învățați de Mine n-au învățat și n-au voit să fie sfinți și curați și fără de păcat așa cum trebuie să fie cei născuți de sus, cei ce sunt ai Domnului între cer și pământ. Și dacă trâmbița Mea a venit la Mine din dureri și prin dureri, Eu, Domnul, a trebuit să împlinesc cuvântul spus că voi grăi până la sfârșit. Am ridicat, atunci, cu puterea Mea, pe sora trâmbiței Mele și am făcut din ea punte pentru Mine și am trecut sprijinit de ea apa cea tulbure pe care o ridicaseră cei rămași în urma trâmbiței Mele în curțile Mele de pe pământ. Această bărcuță a luat în ea pe cei loviți de invidia și dușmănia celor ce nu mai voiau cu izvorul cuvântului Meu peste ei, așa cum nici până atunci n-au știut aceștia cum să creadă în el și cum să bea din el, și n-au ținut ei seama de porunca Mea cea de acum două mii de ani prin care i-am numit fericiți pe cei credincioși Mie, spunând așa: «Fericiți sunt cei ce nu se smintesc întru Mine». I-am urcat atunci pe punte pe cei credincioși, ca să nu fie striviți de valuri, și am trecut cu ei, biruind furtuna și valurile ei și lucrând dreptatea Mea pentru ei, căci cei de dinaintea lor lângă Mine i-au dat pe ei hulei și vânzării și batjocurei și disprețului, așa cum au făcut cu Iosif cel vândut de ei frații lui. Eu însă am stat cu putere și drept în fața celor ce au voit să-i stârpească pe cei aleși Mie mai în urmă, și i-am nimicit pe cei ce dădeau să-Mi smulgă de pe pământ rodul cu care aveam să înaintez cu vremea Mea, și nu să Mi se înfunde calea și să nu mai vin. O, cât de mult se temeau acești micuți ai Mei! O, cât de răzbunător a fost pe Mine și pe ei diavolul cu temerile lui peste ei! Cu amenințări și cu îngroziri îi înfricoșau pe ei, căci duhul rău avea putere, prinsese putere mare prin cei plini de duhul invidiei, care auzind cuvântul Meu peste ei, n-au putut iubi împlinirea lui, căci au fost iubitori de trup și nu de Dumnezeu și nu de cei iubitori ai Mei.
O, poporul Meu de azi, prea grea Mi-a fost durerea în Mine și în cei iubitori ai Mei, căci duhul rău nu i-a voit pe ei, și s-a ridicat cu duh de minciună prin cei fățarnici care erau știuți de lume popor al lui Verginica, neam al ei, porecliți de lume sfinți. O, poporul Meu, duhul minciunii a îmbrăcat atunci fața credinței în Mine și a pazei pentru lucrarea Mea și Mi-a învinuit prin minciună urzită cu tâlc omenesc pe cei firavi ai Mei, de Mi i-a alungat și Mi i-a defăimat, și prin aceasta a lucrat de Mi-a pierit poporul care abia se ținea pe picioare, bietul de el. Privește tu, poporul Meu, privește tu acum la trupul minciunii, căci a crescut mare, mare acest trup, dacă s-a lăsat hrănit cu multul de duh străin de Dumnezeu și de mersul lui Dumnezeu pe pământ.
O, poporul Meu, plâng cu jale în mijlocul tău și nu Mă pot alina de jalea Mea. Cum să fac, oare, să încap cu duh de pocăință în cei ce n-au voit să știe cum să le fie milă de Mine, Cel rămas fără casă după ce am luat casa Mea dintre ei pentru necredința lor și pentru ca să le încerc pe viu credința și să-i dovedesc pe ei și aluatul din ei? Am voit cu tot cerul Meu să-i aduc și pe ei la împlinirea cea pentru sfinți, și i-am povățuit pe toți să îmbrățișeze sfințenia, fără de care omul nu Mă poate vedea și nu Mă poate purta. Ei însă le-au scos nume rău la cei prin care îi îndemnam pe ei să nu rătăcească de pe drumul Meu, să nu Mă părăsească pentru trupul lor, ci să îmbrățișeze ei bucuria și pacea sfințeniei. Dar ei i-au numit desfrânați pe cei ce nu iubeau păcatul, ci pe Dumnezeu și pe oameni iubeau; i-au numit fermecători și vrăjitori, ca și pe Mine cei ce M-au numit așa, și iată cât au semănat cu Mine cei cu care Eu M-am arătat atunci poporului Meu, aducându-i pe ei la el ca să-i primească el din partea Mea și să le ia de pildă iubirea și credința și credincioșia și cumințenia lor și dulcea lor purtare pe calea Mea cu ei și mila lor pentru poporul Meu cel plin de duh de neascultare și de necredință, după ce Eu, Domnul, îl hrănisem pe el cu cuvântul gurii Mele și cu mărturisiri cerești între ei.
Iată vremea când Eu îi chem la pocăință pe cei care în loc să ia în lucrul lor împlinirea cuvântului Meu după ridicarea trâmbiței Mele la cer, au luat aceștia în mână pietre ca să-i acopere cu ele pe cei cu care, iată, Eu merg înainte cu lucrarea cuvântului Meu, pe care îl slobod cu dor și cu jale de deasupra creștetului lor, din norii slavei Mele cu ei, și cu care Mă port în văzduh și grăiesc peste pământ și împlinesc cuvântul Meu proorocit din vreme prin trâmbița Mea în mijlocul lor pe când el se numea popor al Meu, trăgându-Mă pentru aceasta pe Mine la voile lor ca să le plătesc Eu lor și nu ei Mie că sunt ei poporul Meu. I-am îngrijit în lipsurile lor, că erau săraci, așa cum Eu am ales casa în care am coborât. Mi-am ridicat popor credincios și luam de la el și îngrijeam de ei în lipsurile lor, prin Evanghelia Mea cu Verginica pe pământ, iar ei Mă țineau ca pe un datornic al lor pentru că-Mi luasem din mijlocul lor sculă ca să lucrez cu ea pământul și cerul cel nou, acum, la sfârșit, precum sunt scrise în Scripturi aceste profeții și făgăduințe ale Mele peste pământ și peste om. Eu dacă le sunt lor dator, iată, le sunt dator cu iertarea lor prin pocăința lor, căci ei au dat să-Mi înfunde calea venirii Mele cu care și azi Mă slăvesc pe pământ peste cei ce au rămas cu Mine după ce Mi-am luat casa dintre oameni, căci pe Verginica am luat-o în casa ei cea din cer, dacă nimeni n-a putut s-o prețuiască pe ea de la Mine și pentru Mine, nu pentru ei așa cum a fost atât cât s-au folosit ei de ea, din munca Mea cu ea pentru pâinea lor.
O, poporul Meu, te ajut Eu să înțelegi durerea Mea de la cei ce n-au mai voit cu Mine atunci, dând să-Mi stârpească de tot calea venirii Mele pe pământ după om, căci au voit să-Mi înfunde cărarea ca să nu mai fie ea, ca să nu mai vină Domnul cu împărăția Sa spre om. De multă vreme port această durere, poporul Meu, și cu ea Mă uit la cei ce nu-și pun în minte să se pocăiască, să le fie milă de obrazul Meu și nu de al lor, căci al lor este mincinos; să le fie milă de durerea Mea, căci a lor este fățărnicie; să le fie milă de viața lor cea de veci, care plânge după ei din Mine. Să se uite ei la cei ce i-au hulit, la cei mai mici ai Mei, pe care i-am așezat între ei atunci ca să Mă ajut cu ei pentru cărarea Mea, pe care nu puteam s-o las să Mi se înfunde, și am lucrat cu greu și cu lacrimi disperate ca să-Mi lărgesc vadul ei, căci proorocisem că așa de mult va fi să lucrez prin această venire a Mea spre sfârșit. Am proorocit în vremea Mea cu Verginica și am spus că pe cel pe care-l voi găsi lângă trâmbița Mea când ea va trece spre Mine hotarul, aceluia îi voi da să-Mi ducă mai departe biruința și steagul ei, și Mi-am găsit în clipa aceea trâmbița în brațele celor mai mici chemați ai Mei, care au îmbrățișat-o pe ea atunci, și apoi Eu, Domnul, am împlinit așa cum am proorocit. Cei potrivnici Mie însă căutau în proorociile Mele cuvânt neînțeles de ei, și cu care dădeau ei să astupe cărarea venirii Mele ca să nu mai fie ea. O, cum să fac cu ei, poporul Meu, cum să fac? Iată, ei sunt însemnați în însuși trupul lor și nu dau să se pocăiască mărturisindu-și necredința cea pentru dorul lor de viață fără de sfințenie în ea, necredință cu care ei și-au acoperit goliciunea vieții lor, ca și slujitorii bisericii care nu primesc în ei cuvântul Meu de azi ca să-l împlinească pe el. Eu însă îi dau pe toți de gol și dau să-i ajut să-și vină în fire, căci Eu încă îi aștept; îi aștept să șteargă ei obrazul Meu cel împroșcat de ei, căci cei mai mici ai Mei sunt astăzi fața lucrării Mele peste pământ.
Vin creștini la cer, vin cei ce au fost și au ascultat acest cuvânt în vremea lor de pe pământ, și plâng aceștia la hotar pentru că au fost trași la hulă de către cei ce n-au voit să mai fiu Eu, să mai dăinui Eu pe pământ cu glasul cuvântului Meu, după ce casa Mea, Verginica, a venit între sfinți. Plâng la hotarul cerului cei ce au fost trași la bârfă și la hulă, iar pe cei huliți de ei pe pământ îi văd ei rugându-se pentru toți cei ce au hulit și au defăimat glasul lui Dumnezeu și pe cei iubitori de Dumnezeu.
Ai grijă, poporul Meu, și învață de la Mine cum să te păzești de acest duh rău și necunoscut cu fața lui vicleană, duhul invidiei, duhul pe care l-au avut frații lui Iosif cel vândut de ei la străini ca să scape ei de el și să fie ei mari, după ce au aflat de darul lui Dumnezeu de pe creștetul lui Iosif, cel mai mic dintre ei. Mintea ta neîncercată nu poate singură să scape de această urzită pânză de păianjen, poporul Meu, iar pânza de păianjen trebuie stricată și nu trebuie țesută dacă au țesut la ea cei ce au hulit prin ea cu hula lor, cu minciuna urzită de ei, căci fața Mea nu era în aceștia și nu aveau ei cum să urzească din Mine ca să nu fie ei prinși și aruncați în duh de lume de însăși țesătura lor, care i-a dezbrăcat pe ei de temerea de Dumnezeu și de pedeapsa cea pentru duhul cel rău și împotrivitor din ei, căci au dat să-și facă singuri dreptate împotriva dreptății a toate câte numai Eu, Domnul, le văd și le cunosc și le cântăresc pe ele cerește și nu omenește, iar cei ce iau locul Meu ca să facă ei ce trebuie să fac Eu, aceia rămân fără Dumnezeu pe pământ.
Te-am povățuit cu mare iubire și grijă, poporul Meu, și te-am învățat mereu să nu vorbești doi câte doi, în afară de vorbire ca și a Mea între frate și frate, și apoi mărturisită între frați. Te-am învățat să nu iubești bârfa și clevetirea și să nu faci intrigă prin lucrarea ta, căci fiecare om are nevoie de iertare de greșale, poporul Meu, prin nejudecată, fiule. Ți-am spus azi că omul nemulțumit cu mintea și cu inima, acela cade în undița altui om nemulțumit, căci asta este răsplata nemulțumitului de pe pământ. Am spus că acela ar trebui să se lupte să nu greșească lui Dumnezeu și aproapelui său care este fiul lui Dumnezeu între fiii lui Dumnezeu, căci dacă acela greșește și apoi își ascunde nemulțumirea lui și greșeala lui, ea nu-l mai lasă să se curețe de greșalele pe care și le ascunde, și să se aplece apoi spre pocăință și să fie iertat pe pământ și în cer, între frați, și în Dumnezeu apoi. Cel care își are mintea sa pentru el, acela își hrănește cu ea inima și apoi împotrivirea cu care se ridică și țese pânză dușmană asupra Mea, fără să știe că asta face el când îi face așa celui de lângă el.
Iată cum s-a prăvălit muntele dușmăniei de frați pe obrazul Meu dumnezeiesc atunci când Mă luptam să-Mi leg și să-Mi întăresc cărarea Mea de coborâre pe pământ cuvânt după ce Mi-am luat la cer casa în care veneam cu hrană la popor, pe Verginica, tot atât de dușmănită de cei hrăniți atunci, ca și cei dușmăniți de ei în urma ei pentru că Eu, Domnul, începusem să-Mi sprijin pe umerii lor coborârea Mea după ce i-am așezat pe ei înaintea Mea. Mergeam din cetate în cetate peste tot pe unde i-am hrănit pe cei ce auzeau cuvântul Meu prin Verginica, mergeam cu cei așezați de Mine și de ea înaintea Mea pentru popor pe mai departe, și sunam și adunam pe cei ce odinioară erau poporul Meu cel credincios pentru lucrarea Mea de peste ei și care îi aduna pe ei la masa Mea, și vorbea cu ei de lângă Mine trâmbița Mea, și apoi cei mici, tocmiți la lucrul împărțirii cuvântului ceresc, adunau cuvântul și îl duceau acolo unde el trimitea spre trâmbițarea lui peste popor, iar cei dintre cârtitori și iubitori de trup, care s-au întors spre fărădelegi cu viața lor, mergeau în urma Mea și dărâmau ceea ce Eu zideam cu sprijinul zidarilor Mei cei mai mici. Pe cei ce dădeau să se ridice spre mântuire mare, căutau de îi trăgeau la un gând cu ei și împotriva Mea și a trimișilor Mei cei mai mici, și așa țeseau aceștia pânza de păianjen a credinței lor fățarnice, prăvălind peste obrazul Meu și peste mersul Meu de la cer la pământ muntele dușmăniei lor, așa cum au făcut și cu Mine cei de pe vremea trupului Meu când am venit să-l dezrobesc pe Israel, cel ce nu mai umbla pe calea Mea.
Ai grijă, poporul Meu, de tine și de Mine și învață de la Mine să te ferești de duhul necredinței care lucrează intrigă între cei ce se scoală spre mântuirea lor, că iată ce lovit am fost de cei iubitori de sine care Mă voiau pe placul lor și care n-au putut să-i iubească pe cei ce Mă iubeau și Mă ajutau sub crucea Mea cea împovărată de suspinul Meu pentru om.
O, tu nu știi să te aperi, poporul Meu. Te apăr Eu. Te învăț Eu cum să cunoști învățătura Mea cea pentru tine. Pilda pașilor tăi, a minții și a inimii tale, să fie cei pe care îi știi de la Mine și nu de la ei sau de la om, și aceia sunt cei ce Mă iubesc și Mă împlinesc, împărțindu-Mă și așezându-Mă în inimile oamenilor pentru ca să-i trag Eu pe oameni la Tatăl și să-Mi împlinesc această Scriptură și să fiu Eu biruitor prin ea, și nu omul, poporul Meu. Ai grijă să înveți să te ferești să strici lucrarea Mea cu mintea și cu fapta minții tale, căci pilda cea rea a necredinței celor ce au luptat să-Mi înfunde calea, e pildă de neurmat, și din care tu poți să înveți statornicia și umilința și pocăința și să stai tu în duhul temerii de Dumnezeu, Care dă fiecăruia după cum este fapta sa, poporul Meu. Amin.
– O, Fiule și Doamne al meu, stau cu grijă de mamă a Ta și a poporului Tău cel firav. Mă lasă, Te rog, să le spun și eu rana durerii Tale de la poporul Tău pe care nu-l mai ai împlinitor cuvântului Tău din pricina celor ce au hulit pașii Tăi care au înaintat prin cei mici ai Tăi, și pe care Tu i-ai așezat înaintea Ta fiindcă au crezut ei cu putere în Tine, Cel ce vii și îi hrănești cu glasul Tău pe cei credincioși și sfinți. Casei Tale se cuvine sfințenie, dar cei ce au umplut de duh de lume casa Ta în care coborai odinioară în pieptul trâmbiței Tale Verginica, aceștia au întinat-o mereu, și o întinează și azi cu cele potrivnice Ție, Doamne al răbdării sfinților Tăi. O, Fiule îndurerat atât de greu, Care Te temi pentru viața turmei Tale mici și firave! «Mărturiile Tale s-au adeverit foarte», după cum este scris, și mereu se adeveresc, căci toți cei ce au hulit calea Ta de la cer la pământ, acum, și pe cei de pe ea iubitori ai Tăi, toți cei ce au lovit, s-au lovit pe ei, și oricine poate vedea că așa este, căci mărturiile Tale adeveresc și se adeveresc.
O, Fiule al meu, casei Tale se cuvine sfințenie, dar cei hulitori își spuneau și își spun: «Nu va vedea Domnul, nu va pricepe Dumnezeul lui Israel». Dar eu, ca o mamă cu milă fără margini pentru durerea Ta, pentru obrazul Tău pătat de cei cârtitori și hulitori atunci și acum, eu spun așa: înțelegeți, voi, cei neînțelepți și nebuni din popor! înțelepțiți-vă odată! Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu privește? Cel ce pedepsește neamurile, oare, nu va certa?
O, fericit este omul pe care Tu îl vei certa, Doamne, ca să-l înveți pe el din legea Ta. Așa Te rog eu pentru cei ce au hulit și nu s-au pocăit prin umilință și nu s-au sculat să ridice necredința de peste cei ce au șchiopătat prin ea de la calea Ta în urma hulei celor ce au hulit. O, dacă ei au fost mai drepți prin ceea ce ei au hulit calea Ta și pe trâmbița Ta și pe cei ce au urmat după ea, oare, nu puteau să se dovedească ei sfinți și iubitori de cer cu viața lor de pe pământ, apoi? Dar ei s-au dus în lume, Doamne, s-au dus și nu se întorc și nu vor să audă când îi strigi.
Ți-e poporul prăbușit, Păstorule milos. De atâta vreme Te uiți cu jale la cei ce au căzut în urma ridicării la Tine a trâmbiței Tale Verginica. Tu îți sculai poporul, trâmbițând peste el învierea, iar cei ce nu Te-au mai vrut să domnești peste ei, îți dărâmau zidirea Ta. Ai vrut să întărești peste ei statul păstorilor Tăi apoi, dar ei i-au tras și pe aceia la un gând cu ei, făcându-i să lucreze și ei nedrept înaintea Ta și să uite și ei cuvintele Tale cele proorocite din vreme spre împlinire, Doamne zdrobit de cei pe care i-ai miluit și care nu s-au bucurat de nașterea din cuvântul Tău a celor pe care i-ai adus și i-ai pus înaintea Ta ca să nu stea din strigare trâmbițarea Ta. O, cât lucru Ți-au stricat! O, câte lacrimi Ți-au umplut obrazul Tău dumnezeiesc și ochii sfinților Tăi când aceia le scoteau nume rău celor prin care ai voit să-i ții treji și pe ei, căci dragostea celor mai mici, celor din urmă, a fost și este dragoste mare, Fiule scump, și sfântă este inimioara lor, căci sfântă este în ei iubirea Ta, pe care cei hulitori au numit-o cu nume de păcat, cu nume de batjocură, Doamne umilit de cei ce n-au iubirea Ta și care mint și viclenesc asupra sfinților Tăi, așa cum s-a petrecut în toată vremea pe pământul Tău.
O, n-au fost duhovnicești cei pe care i-ai învățat atâta vreme prin trâmbița Ta! Prea puțini și prea puțin au priceput ei taina iubirii cerești, despre care eu am grăit azi poporului Tău cel mic. Cei mai mulți au lovit mereu, mereu prin rodul minții lor, prin aluatul lor cel trupesc, și au șubrezit mereu, mereu cărarea Ta spre om, căci sunt fără de minte cei trupești, și cunoscându-Te nu Te cunosc și nu Te primesc, Fiule al Tatălui și al meu, Mântuitorule Care vii venind ca să-l înveți pe om calea vieții, umilința și pocăința și învierea apoi, Doamne al învierii. Amin.
O, fiilor copii ai Fiului meu! De la Tatăl vă avem noi pe voi. Vă apără Fiul meu. Voi să nu vă apărați în fața celui ce nu știe ce face Dumnezeu cu voi pentru om. Fiți cuminți. Vă apără Domnul. Mergeți aplecați. Mergeți ca Fiul meu. Fiți cuminți și răbdători, că nu e greu. Domnul e de șapte mii de ani biruit de om, căci umilința a rămas numai pentru Dumnezeu, fiilor mici. E cuvânt mult acum peste voi și peste popor, că multă și mare e durerea Domnului pentru poporul cel pierdut de pe cale, iar Verginica, trâmbița Lui, e plină de dor să-mi mângâie Fiul și pe voi, cei mereu loviți lângă El, ca și El loviți, căci cine lovește în voi, pe Fiul meu îl lovește, pe El îl doboară, nu pe voi. Așteaptă Verginica încă o zi de cuvânt sfânt, ca să-L mângâie și ea pe Fiul meu durut, și pe voi, duruții Lui, mereu duruți și puțin putincioși din pricina necredinței celor ce își iubesc viața lor cea trecătoare și mintea lor cea semeață cu care urzesc din firea lor cea omenească slăbire și durere pentru cei de sub crucea grea a Fiului meu.
O, popor miluit și hrănit din cer! Ferește-te de aluatul fariseilor și învață de la Domnul această ascultare, ca să-I fie bine Lui și ție pe calea Lui cu tine. Ferește-te să faci ca Petru, ucenicul Fiului meu, care pentru că I-a urmat Lui, a dorit mărire de la El, ispitindu-L pe El și pentru cel iubit care stătea îmbrățișat cu El, pentru Ioan, iubitul sufletului Fiului meu.
O, bucură-te în umilință, popor miluit, și caută cu taina iubirii cerești, care nu cere în om pentru sine, ci numai pentru Domnul. Fă-ți inima casă sfântă. Aluat din Dumnezeu să ai în ea, căci casei Sale se cuvine sfințenie, popor al învățăturii din cer. Amin.
O, așează cu putere în ea învățătura mea între ai Tăi, Dumnezeule Fiu, și fiu să fie și poporul Tău, ca să aibă el tată, Fiule și Stăpân și izvor al iubirii cerești în fii și între fii. Amin, amin, amin.
– O, duioasă mama Mea! Privesc la trâmbița Mea Verginica și pun mângâiere peste durerea ei cea de mult îndurată de ea între cei din cer. Ea s-a mângâiat când tu ai spus că vom veni să grăim pentru cei ce s-au luptat atunci să înfunde cărarea venirii Mele cuvânt la popor, lucrând ei păcatul hulei asupra celor ce Eu i-am tras sub crucea Mea. Ea stă și așteaptă iarăși intrarea Mea în carte, ca să trâmbițeze și ea de lângă Mine și să-și spună oftatul ei cel lung și greu peste cei din cer care plâng cu ea de durerea ei, peste care ea așteaptă ușurare și mângâiere. Amin.
O, poporul Meu, pe pământ e omul mai tare ca Mine, dar Eu, Domnul, aștept să biruiască iubirea cerească între pământ și cer. Așteaptă pământul despovărarea lui de păcatele din trupul și din mintea și din inima omului, iar cel ce nu primește în el iubirea cea de sus, va primi acela peste el dreptatea cea de sus, căci cerul și pământul, Dumnezeu le-a făcut, poporul Meu. Amin, amin, amin.