Selectați Pagina

Aștept să intru în carte și să împărtășesc poporului Meu duhul mângâierii, și de la el duh întăritor, de la care se nasc bucurii pentru cei din cer în sfântă părtășie cu cei ce sunt dorul cerului pe pământ, căci Eu am spus că graiul cuvântului Meu este mângâierea și hrana Mea și a sfinților Mei și a îngerilor Mei. Amin.

Îmi întăresc cu puterea Mea intrarea, și îți dau, poporul Meu, duh întăritor, născut din duhul mângâierii, și iarăși te rog cu mare așteptare să te hrănești cu mult cuvânt de la Mine, ca să poți să fii întărit prin el și să-ți fie bine pe pământ, căci binele tău și al Meu de nicăieri nu vine pentru Mine și pentru tine decât de la dragostea ta pentru venirea Mea, de la căutarea ta după părtășii cerești, căci dacă tu stai îmbrățișat cu cerul, nu-ți va fi decât bine pe pământ, căci cerul este locul fericirii și al odihnei, și te rog, poporul Meu, să-l ții în mijlocul tău, ca să ne fie cald unii de la alții și să fie adevărată bucuria cerului cea de la tine și să-i bucuri pe sfinți, ca să te ajute ei, poporul Meu.

Cu dor așteaptă sărbătoarea de azi să te mângâie cu cuvântul ei, cuvântul Meu și al sfinților Mei. E zi de dragoste a sfinților, căci sfinții sunt numai dragoste, iar zilele Mele cu tine sunt calea lor și a dragostei lor, a sfinților Mei, care coboară pe pământ cu venirea Mea, poporul Meu. O, mare este dragostea sfinților, iar tu trebuie să cauți cu ei așa cum caută ei după tine, că fără sfinți și fără îngeri lângă tine ți-ar fi greu, chiar dacă tu nu poți pătrunde taina acestui adevăr, fiule. O, ai grijă cum petreci și cum vorbești cu sfinții, ca să le dai viață și stat slăvit cu tine și cărări cu ajutor pe ele în tot jurul tău, dar tu trebuie să mulțumești mult de tot lui Dumnezeu și sfinților Lui că ești acum copilul Meu, căci prin așa iubire și recunoștință vei fi cu cerul, și el te va îngriji, te va acoperi, te va hrăni și îți va da mângâierea, și va acoperi de la fața ta tot ce nu este ceresc pe pământ, căci pe pământ e întunericul în care piere omul, iar tu ești cuprins în lumina cuvântului Meu, și multă iubire îți trebuie pe calea luminii, poporul Meu. Sărbătoarea cea de azi te învăluie în lumina învățăturii ei, căci mucenița Ecaterina a fost lumină a Mea peste cei din întunericul în care omul piere, și Mi-a dat Mie rod al lucrării luminii Mele din ea, iar Eu i-am dat ei coroană de dragoste sfântă, și ea a lucrat pe pământ sub slava coroanei primite prin darul dragostei ei, că așa sunt încoronați cei ce iubesc cu iubirea Mea în ei, poporul Meu. Amin.

– Coroana mea, cea de mâna Ta pusă pe creștetul meu, Doamne al sfinților Tăi, o pun înaintea poporului Tău, închinându-mă lui pentru dragostea Ta de el și ridicându-l pe el la lucrarea slavei coroanei sfinților care Te-au mărturisit prin sângele lor, prin mărturisirea lor, Doamne și Mire al sfinților Tăi. Cu închinare grăiesc poporului Tău de azi cuvântul Scripturii care spune că întru împărăția Ta carnea și sângele nu pot moșteni decât dacă ele mărturisesc pentru Dumnezeu făcându-se dragoste numai pentru Tine în om, și nu viață a omului în om, Doamne.

O, popor al harului în care Domnul te ocrotește ca să te aibă și ca să te facă asemenea Lui! Carnea și sângele nu moștenesc împărăția lui Dumnezeu, ci stau în om fire vrăjmașă iubirii cerești dinăuntrul omului. E cu mare adâncime această înțelepciune pe care o grăiesc ție, popor al tainelor de sus. Carnea și sângele trebuie să aibă lucrare mărturisitoare lui Dumnezeu, așa cum am lucrat eu împotriva stăpânitorului întunericului în care omul piere. Când trupul poftește împotriva duhului, carnea și sângele dau acest război, căci omul firesc nu dorește după Duhul Domnului înăuntrul său, iar duhul cel satanicesc nu are a se lupta cu omul cel firesc care-și are cârma în carnea și în sângele lui, în firea lui, prin care își face voia împotriva Duhului lui Dumnezeu în om. Așa fel de înțelepciune am revărsat eu prin mărturisirea mea în duhul înțelepților pământului, care-și aveau de stăpâni voile și mintea lor, iar ei, luând foc și dor în ei prin înțelepciunea duhului meu, au lepădat de la ei rodul minciunii și au luptat pentru ei chiar împotriva lor înșiși, ca să nu se mai piardă ei de pe calea adevărului care încununase inimile lor prin mărturisirea mea cea despre împărăția în care omul se așează după ce își biruiește carnea și sângele, firea cea stricăcioasă, care dă mereu să stăpânească în om, frânând mereu în el lepădarea de sine, pe care a cerut-o Mirele Hristos la toți cei care vor să meargă pe calea noii vieți prin mărturisire. Calea Domnului este cale cu mărturisire pe ea, iar cine n-o are și nu lucrează duhul care mărturisește, acela nu a ajuns la lepădarea de sine, măsura pe care Hristos, Mirele sfinților, o cere celor ce iubesc taina și lucrarea vieții veșnice pe calea acestei împărății.

O, fii ai lui Dumnezeu și ai cuvântului Său, să știți că diavolul nu se războiește cu cei care leapădă voia lui Dumnezeu pentru voile lor, dar el este prins în cursa celor ce iubesc pe Dumnezeu cu multă credință și cu mare umilință a duhului lor înaintea Domnului și a venirii Lui de-a pururi. Noi, sfinții cei mari și cei mici, am biruit pe diavolul prin credința și prin mărturisirea lui Iisus Hristos, Mirele sfinților Lui, iar unde diavolul nu găsește lucrare împotriva lui, el poate acolo prin voia omului care nu și-a biruit firea și nu are a se mai lupta. Sfinții însă au ales voia Domnului prin mărturisirea credinței lor pe care n-a putut-o îndura duhul diavolului, potrivnicul lui Dumnezeu în om. Cel ce nu-L mărturisește pe Dumnezeu, acela își mărturisește statul său în el, dar Domnul este mărturisit de sfinți, așa cum eu, ucenița, și apoi mucenița numelui Lui, am dat de pe tronurile lor pe cei mulți și mari, care până la mărturisirea mea peste ei au domnit în ei nedându-i de lucru diavolului, stăpânitorul peste cei ținuți în întunericul prin care omul piere. Eu însă i-am întărit pe ei în mărturisirea credinței până ce ei au ieșit biruitori, scăpând de gheena pierzării cea de veci, și cu dor i-am dat pe ei Domnului meu iubit, după ce El, cu mare iubire și cu mare dor, întru mine a binevoit cu darurile harului Său, care este coroană pentru sfinți. Amin.

Să le dai, Mire scump, iubire de mireasă, căci eu mă închin cu coroana de pe creștet înaintea poporului Tău pentru dragostea Ta de el, ridicându-l la mare lucrare a harului Duhului Sfânt, după ce el lucrează mult chemarea Ta peste tot trupul, căci Tu ai zis să se lepede de sine cel ce vine după Tine. Înțelepciunea aceasta este pentru sfinți, și tot la fel este și lucrarea ei, Doamne și Mire al sfinților Tăi care au în ei harul iubirii Duhului Sfânt, Duhul Care Își mărturisește pe fiii Săi. Amin.

Voiesc să-ți spun dintre sfinți, să nu amâi pe Domnul, popor al așteptării. Te-a strâns Domnul în chiticele numai pentru El. Nu uita această milă, nu uita că ești dator cu milă, căci din milă de Domnul mulți dintre iubiții Lui I-au adus măreață ascultare, slăvită iubire, și mărturisire prin rod, așa cum eu L-am iubit pe El, uitând de mine pentru mila de El, pentru dorul de El, pentru dragostea mea de El. Amin, amin, amin.

– O, ce măreț grăiesc sfinții cu tine, poporul Meu! Ce taină de nepătruns de mintea cea firească a omului îți aduc ei ție înainte închinându-se ție cu slava Mea din ei! O, nu uita, poporul Meu, să fii treaz în iubire, să fii grai, să fii lucrare de Duh Sfânt, căci harul și adevărul au venit cu Mine la tine, și Eu îți măsor lucrarea lor și aștept să am mărime în tine așa cum am avut în sfinții care suferind cu trupul M-au mărturisit și Mi-au adus rod însutit. Voiesc, poporul Meu, să fii rodul harului și al adevărului Meu cu care am venit la tine. Se uită sfinții clipă de clipă la tine și așteaptă de la masa ta. Așteaptă sfinții duhul mângâierii, căci toți și toate care așteaptă după Mine și după tine, de pe pământ așteaptă ca Eu să pot, și pe tine te așteaptă toată firea, poporul Meu. Aș slobozi peste tine suspinul ei ca să-ți rodească mila și să ai numai milă în toată clipa, căci Eu și cu cerul de sfinți și de îngeri și toți cei care așteaptă de șapte mii de ani, după mila ta așteaptă, iar cei ce miluiesc cerul, vor fi cei miluiți, poporul Meu. Amin, amin, amin.