Crucea Mea cea grea s-a făcut putere de biruință pentru Mine, poporul Meu, căci suferința nu-l lasă pe om să se piardă, ci îl ține pe brațele lui Dumnezeu, și apoi această cruce se face sărbătoare de biruință și de viață veșnică a omului care nu se mâhnește sub jugul cel sfânt al suferinței.
Pace ție, poporul Meu Israel de azi! Crucea Mea cea grea l-a împăcat pe om cu Tatăl, căci după ce am dus-o ca să biruiesc prin ea moartea și să Mă fac bucurie a Tatălui prin învierea și înălțarea Mea la El, M-am lăsat omului de cărare spre Tatăl și l-am învățat pe om această cale, căci i-am arătat-o prin cruce, poporul Meu. O mulțime de oameni sunt creștini sau se fac creștini, dar cei mai mulți din ei fug de calea crucii, care îi ține pe ei pe cale cu Mine, căci omul creștin nu învață calea spre Mine, ci dă să învețe bucuria spre Mine. Măcar bucuria cu Mine dacă ar da omul s-o învețe, tot L-ar putea mângâia pe Dumnezeu, tot ar avea omul creștin cale spre Mine, iar Eu i-aș da lui biruința pentru care Eu am căzut sub cruce, și apoi M-am arătat biruitor prin ea, dar fără credința ucenicilor Mei nu s-ar fi putut așeza pe pământ biruința lui Dumnezeu.
O, poporul Meu, fără propovăduire nu poate omul să știe puterea lui Dumnezeu. Dacă omul nu știe că Dumnezeu are viață veșnică și apoi să știe să se umilească pentru această viață și să și-o lucreze cu credință, nu poate omul să-L iubească pe Dumnezeu și să învețe apoi calea cea dulce, calea cu Dumnezeu între pământ și cer. Cel ce crede în mântuirea cea de la Mine, dacă acela nu și-o lucrează cu inima și cu fapta înaintea Mea și înaintea oamenilor, acela nu știe și nu lucrează lucrarea mântuirii. Mântuirea, poporul Meu, este mare lucrare. Ea trebuie să se facă în om dorire, și apoi lucrare mare. Ea trebuie să se facă în om mare de dragoste, mare fără țărm, căci viața cea mântuitoare este fără de sfârșit cu lucrarea ei pe pământ.
Când l-am zidit pe om, eram pe pământ cu Tatăl, și M-a învățat Tatăl lucrarea vieții, și apoi vasul vieții, și apoi am spus, Eu și cu Tatăl: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră». Și după ce l-am făcut pe om din pământ așa cum face olarul un vas din lut ca să-l aibă de trebuință, l-am îmbrăcat pe om în bucurie și i-am arătat facerea cerului și a pământului, de care să se bucure omul, și să trăiască veșnic în bucuria aceasta, zidită pentru om mai înainte de facerea lui. Dar dacă omul, după ce am pus viața Noastră în el, duhul de viață din Noi, dacă el nu a învățat din această taină a vieții, el a făcut apoi greșeala de a nu sta sub ocrotirea lui Dumnezeu, și și-a pierdut mai întâi frica. Cine pierde frica de Dumnezeu Făcătorul, pierde viața și nu știe să și-o mai găsească nici prin bucurie, nici prin durere, căci frica de Dumnezeu este înțelepciunea vieții, este darul pe care i l-a dăruit Dumnezeu omului ca să-l ia și să se folosească de el pentru viața lui Dumnezeu în el, nu pentru viața lui în el. N-a mai știut omul calea spre Dumnezeu apoi, căci greșeala, dacă nu te întoarce la Dumnezeu, la frica de Dumnezeu, se face viață a omului greșeala, și stă omul în ea, și nu mai stă în Dumnezeu, căci ca să stai în Dumnezeu, trebuie să semeni cu El, să iubești suferința, care nu te lasă să mori, și care te întoarce la Tatăl, așa cum pe Mine M-a întors la Tatăl crucea suferinței Mele de la omul cel necredincios, cel fără frică pentru paza vieții lui cea de la Dumnezeu.
O, poporul Meu, e mare, mare taina lui Dumnezeu cu omul pe pământ. Chiar dacă Domnul nu Se lasă văzut, El este cu omul, căci pe pământ Eu și cu Tatăl l-am zidit pe om, și am pus în el din Noi duh de viață, am pus în om ființă din ființa Noastră și am rămas în taină lângă om, căci așa este Dumnezeu cu omul, și așa trebuie să știe și apoi să creadă omul ca să nu piardă frica de Dumnezeu, să nu piardă omul cărarea aceasta care îl ține pe el lângă Dumnezeu, și pe Dumnezeu, lângă el.
Când omul se roagă Tatălui nostru, nu știe omul să înțeleagă ce spune. I-am învățat pe ucenici să nu-L înțeleagă greu pe Dumnezeu, și le-am spus să se roage în chip smerit și să-și pună viața mereu în mâna Tatălui și să nu facă ce fac păgânii care neînțelegându-L pe Dumnezeu strigă și rostesc mulțime de cuvinte spre Tatăl. Eu însă i-am învățat pe ucenici să zică frumos, cuvânt spre Tatăl, și să cuprindă în el tot ce trebuie să audă Tatăl și să le dea lor.
O, ce frumos este să te rogi Tatălui așa cum le-am spus Eu la ucenici să se roage, spunând: «Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie împărăția Ta, și în ea, voia Ta pe pământ ca și în cer». O, poporul Meu, când Noi, Tatăl și Fiul, l-am făcut pe om, pe pământ l-am făcut, și a fost atunci cerul și pământul, Dumnezeu și omul pe pământ, și a fost voia lui Dumnezeu pe pământ și în cer deodată. Acum două mii de ani când i-am învățat pe ucenici cum să vorbească pe pământ cu Tatăl, le-am spus să-I zică Tatălui: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri”. O, ce mult aș vrea să fie acum vremea aceasta, să înțeleagă de acum omul, să înțelegi, poporul Meu, și de la tine să înțeleagă omul că Dumnezeu este vestit de om peste pământ, și prin propovăduire omul se face cerul lui Dumnezeu și îl învață pe alt om să sfințească pe pământ numele Tatălui și să-I ceară în fiecare zi pâinea cea spre ființă și să fie iubitor și iertător pentru orice semen, ca să fie și Tatăl asemenea, iertător pentru greșalele lui de om, căci omul a învățat cel mai întâi să greșească, să dea din el frica și să greșească lui Dumnezeu, să-L părăsească pe Dumnezeu pentru ca să împărățească omul pe pământ. Dar la ucenicii Mei le-am spus să facă vie pe pământ împărăția Tatălui și voia Tatălui, și aceasta să-i ferească pe ei de ispita cea rea care s-a născut în om după ce omul a dat din el frica.
Vreau să-l învăț pe om să iubească și să poarte cu el arma cea împotriva pierzării: frica de Dumnezeu, care îl învață pe om să iubească suferința cea sfântă, crucea, care îl așează pe om pe calea spre Dumnezeu. Amin.
îți spuneam, poporul Meu, când începusem să ies cu tine în lume pildă de iubire a ta cu Dumnezeu, îți spuneam că vreau să aduc cerul pe pământ, pe tot pământul, și apoi să Mă las descoperit, să-Mi las văzută slava și cerul în care stau și din care lucrez pentru tine, și cu care te port pe tine spre Tatăl. Voiesc să te învăț să crezi taina cerului pe pământ cu tine, taina Tatălui, Care este în ceruri lângă tine, sfințindu-Și numele pe pământ și în cer, dar roagă-te să te facă Tatăl voie a Sa și împărăție a Sa prin voia Sa în tine mereu, prin ființa lui Dumnezeu în tine, ca să ai tu Tată slăvit, poporul Meu, și El să fie iertător ca și tine, și tu să fii iertător ca și El, și ca să te ferească El de tot răul din om, de cel dinăuntrul tău și de cel din afara ta, așa cum Eu i-am învățat pe ucenici să ceară la Tatăl și să se facă ei unii pentru alții cerurile Tatălui, Dumnezeu lângă om pe pământ, și omul lângă Dumnezeu, așa cum am fost Noi cu omul la început pe pământ. Amin.
O, poporul Meu, o, cetate a Domnului, este scris despre cetatea Mea că porțile ei vor fi deschise zi și noapte pentru Domnul, ca să nu fie noapte în ea, ci să fie Domnul în porți, și să fie cu tine și să te învețe credința că Dumnezeu stă pe pământ cu tine cu cerurile Lui, numai să știi tu să fii copil ceresc, căci fără grăire, fără vestire, fără propovăduire nu poate ști omul puterea lui Dumnezeu, iubirea Lui în om, poporul Meu.
Te las sub iubirea biruinței prin cruce. Te slobozesc, binecuvântându-ți bucatele de pe masa ta frățească, și Eu voi pune pe masă cuvântul Meu apoi, toată hrana pe care Eu voiesc azi să ți-o dau, poporul Meu. Dar te rog, fiule, să te lași moale, să te lași ușor în inima Mea ca să te pot Eu învăța cu multul taina lui Dumnezeu cu tine pe pământ ca și în cer, poporul Meu, căci frica de Dumnezeu este iubire, și ea te poartă ca Tatăl, de mânuță pe cărările tainelor Lui cerești pe pământ, căci crucea este iubirea care-ți dă ție viață, poporul Meu. Amin, amin, amin.
***
Acum, intru în mijlocul tău din nou, intru prin porți, poporul Meu, și să cauți să ai credință neclătinată pentru minunea venirii Mele la tine, că lumea nu crede că Eu mai vin pe pământ în vremea ei. Ea vorbește mereu despre vremi viitoare pentru venirea Mea, și face aceasta ca să nu Mă primească, să nu se sfințească, să nu se lase de deșertăciuni, să nu iubească frica de Dumnezeu, taina aceasta mare, prin care omul nu stă fără Dumnezeu pe pământ. Eu pe pământ l-am făcut pe om, iar Tatăl a fost lângă Mine pe pământ, căci pământul este așternutul picioarelor Noastre precum și al omului este, căci omul stă cu picioarele pe pământ și cu trupul în cer ca și Dumnezeu, dar omul nu știe ce este cerul și pământul, și nu știe ce este trupul lui.
Trupul omului este casă, poporul Meu. O, fiule învățat de Dumnezeu, nu uita că dacă Eu cu Duhul Meu nu aș fi locuit în ucenicii Mei acum două mii de ani, dacă Duhul Meu nu i-ar fi avut pe ei casă, Eu n-aș fi putut să Mă fac cunoscut oamenilor, n-ar fi aflat oamenii de Dumnezeu dacă Eu și cu Tatăl n-am fi găsit sălaș și cer în ucenicii Mei care sfințeau numele Tatălui și numele Meu; dacă ei n-ar fi făcut vie împărăția Mea în ei, căci ei s-au dat din ei și Mi-au lăsat Mie trupul lor ca sălaș, și am pus în ei pe Duhul Sfânt al Tatălui și al Meu, și am fost pe pământ cu oamenii, poporul Meu.
O, nu mai stă omul din umbletul minții lui, nu mai stă liniștit cu mintea ca să pot să stau Eu de vorbă cu el și să-l învăț învățătură din cer, din Mine să-l învăț, căci de la om când ia omul, el rămâne în mintea lui și nu iese din ea, și ea nu iese din el, și nu-l pot găsi pe om liber de el ca să bat și să-Mi deschidă și să-i dau din Mine, și ca să fac în el credință cu care el să-și lucreze mântuirea, că mare este lucrarea mântuirii. Ea este rodul credinței, și iată, credinței îi trebuie rod ca să se poată omul mântui prin ea de moarte.
Omul iubește mai mult întunericul decât lumina; iubește mai mult faptele lui rele, care se trezesc mereu în el, pentru că omul nu mai are frică de Dumnezeu, Care vede în om și peste om. Dar pe tine, poporul Meu, te îndemn, în numele suferinței Mele de pe cruce, să ai grijă multă și mare să-ți treacă prin inimă rugăciunea, că dacă ea îți trece prin minte, mintea o ia și o duce cum duce apa la vale tot ce găsește în calea ei. Te îndemn cu lacrimi, să râvnești, poporul Meu, la darurile duhovnicești, chiar dacă nu ajungi să iubești darul proorociei, dar credinței îi trebuie rod bogat de la darurile tale duhovnicești, care să-ți lucreze mântuirea, căci ea nu se capătă decât prin credință, iar credința este cea lucrătoare, nu cea amorțită care îl ține pe om departe de voia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel se lăuda în credință, dar el spunea așa: «Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea lui Hristos Domnul, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu, pentru lume».
O, fiilor, cel ce fuge de calea crucii Mele, acela nu iubește calea cu Mine și nu-și lucrează mântuirea, care are ca sprijin frica de Dumnezeu, cea care îl face pe om să-L iubească pe Domnul cu iubire care caută în ea putere pentru ea, bucurie pentru ea, credință pentru ea, căci Eu fără credința ucenicilor Mei nu M-aș fi putut face iubire în cei mulți care M-au aflat și M-au iubit fără de liniște, căci iubirea îl face mare pe om, și lucrător în calea așteptării venirii Mele spre om cu darurile iubirii, cu roadele ei, cu mântuirea, care pe toate ale Mele le are în ea. Amin.
Voiesc, poporul Meu, să te învăț tot mai deslușit taina Mea cu tine și lângă tine, ca să Mă poți iubi, ca să Mă poți urma cu mai mare trăire, cu mai mult rod al credinței tale în venirea ta la Mine ca să pregătesc prin cuvânt pământul pentru ziua Mea cea mare când biruința Mea toată va lua moartea de pe pământ, căci haina de pe om se strică de la om, de la ceea ce face și mănâncă omul cu inima și cu trupul. Israel mânca mană din cer, și dacă își hrănea așa trupul, se hrănea așa și haina trupului, și nu se mai strica haina lui. Dar el și-a lucrat moartea, și-a lucrat-o cu inima pe dinăuntrul lui, și a împărățit în el moartea, nu Dumnezeu. Iată cum și de unde se strică omul, și apoi moare necunoscând lângă el pe Dumnezeu de viață, de cer, de iubire a lui.
în vremea trâmbițării Mele prin Verginica, dacă Eu îi spuneam unui creștin că are în el moartea care îi mănâncă pe dinăuntru viața și inima și sănătatea ei cea de la Mine, dacă îi spuneam că are iubire de sine, el nu credea. Nu crede creștinul, nu știe că are iubire de sine, că el se socotește după mintea lui, nu după Mine. Dar el este și în cer, este și la Mine așezat de îngeri, iar cerul e cer, nu e pământ, poporul Meu.
O, copii învățători, o, copii din porți, dacă cei ce cred venirii Mele pe pământ cuvânt, dacă aceștia și-ar da Mie mintea, aceia ar înțelege cu ea pe Domnul, pe Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Cine nu vă poate iubi pe voi cu toată puterea ființei lor, ca apoi să pun Eu iubirea Mea în ei așa cum am pus-o în voi, aceia nu au priceput tainele venirii Mele pe pământ, și ispitesc intrările și ieșirile Mele prin porți, și pe Mine Mă iau din cer, zic ei, iar pe voi vă iau de pe pământ, și aceștia nu știu că Eu îi iau pe ei din voi ca să-i cunosc, și ca să nu le spun și lor când va veni ziua Mea cea cu slavă, să nu le spun: «Nu știu de unde sunteți». Duhul Meu, copii învățători, nu e duhul vostru, ci e al Meu, iar duhul vostru este locașul Meu din voi, este ochiul Meu peste Israel. Amin.
O, ce bine îi este creștinului care Mă primește pe Mine prin voi și nu pe voi, și care din iubire pentru Mine face aceasta! O, ce bine îi este creștinului care vine să se așeze în sfat cu voi, în sfatul Meu, ca să pot Eu să vin și să-i dau, și să fie sfatul Meu binevenit și cu credință așteptat, și să nu mai facă nimic creștinul decât pe cele ale sfatului Meu, căci cele ale sfatului lui îl scot pe el afară din Mine de fiecare dată când el le are de făcut pe cele ale lui, care nu sunt din Mine luate spre lucru.
O, ce bine îi este celui ce iubește să stea în sfatul Domnului! Atunci Eu M-aș mlădia după cum este mlădierea credinței și a iubirii fiului acestei lucrări de cuvânt al Meu peste Israel, și aș putea lucra cu sfatul Meu, așa cum Eu iubesc să lucrez și să ascult de Tatăl, și să am așa și nu altfel loc prielnic în creștin, și să nu Mă sfiesc de firea creștinului, și să nu Mă tem sau să Mă împiedic de asprimea lui cea înspre voi, căci cine vă iubește pe voi, vă primește și vă așteaptă dinspre Mine spre el, și cu unul ca acela Eu pot să stau în sfat și să fiu cu tot binele între cei ce sunt poporul Meu. Amin. Când Eu lucrez prin voi și vă trimit cu Duhul Meu din voi, voi sunteți plăpânzi, și dacă Eu nu v-aș da tărie, n-ar mai avea loc și putere sfatul cel de la Mine pentru tot lucrul cel cu binecuvântarea Mea lucrat. Este scris în Scripturi că porțile cetății Mele vor fi deschise zi și noapte ca să fiu cu poporul Meu, dar să fie cu Mine poporul, și așteptându-Mă să fie. Amin.
Pe pământ sunt numai mlaștini pentru mintea omului, poporul Meu, dar tu adumbrește-te sub cruce, că nu e bine să te lupți cu valurile, ci e bine să-ți lași mintea liniștită și să lași din mână cârma în vreme de valuri și de mlaștini, ca să poți pluti până ce se liniștesc valurile. Adumbrește-te sub cruce în vremea ta cea grea, și caută sub pace și sub răbdare așteptând, că mintea omului este trasă de mlaștini chemătoare din toate părțile, dar Eu te-am învățat să stai în cer mereu, și să înveți să fii locașul Tatălui, cerul Tatălui, poporul Meu, sfințind cu inima și cu gura ta numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
I-am probat în iubire pe creștinii acestei veniri a Mea, i-am probat prin iubirea lor de Verginica, prin care Eu trâmbițam și eram cu poporul, și i-am găsit că aveau pentru binele lor credință și nevoie de ea, nu că o iubeau pe ea pentru Mine și pentru mântuirea lor cea de la Mine, cea de sub cruce și nu cea fără de cruce, că nu este fără cruce mântuire slăvită, poporul Meu. I-am probat mai apoi pe creștini prin iubirea lor de voi, copii prin care Eu vin acum ca să fiu cu poporul. I-am probat pe mulți, și i-am găsit cu iubire de ei, așa cum au făcut și creștinii Mei cei mai de la începutul lucrării Mele, care îmi pizmuiau și îmi ispiteau scula prin care îi dăruiam pe ei cu binecuvântările cerului ca să nu piară ei de pe pământ și din cer prin iubirea de sine a lor. Dar vreau, prin voi, copii învățători, să învăț poporul să stea sub crucea Mea și să nu piardă frica de Dumnezeu, și să-și agonisească din toată inima și cugetul și sufletul și dragostea lor răspuns bun după plăcerea Mea la capătul trudei Mele pentru mântuirea multora. Sub cruce e dulce viața, e vie, are inimă vie, că numai Domnul este Cel viu dacă El poate sta și lucra în om. învățați poporul să iubească răbdarea de sub crucea Mea și nu altă răbdare, căci altă răbdare se zbate în om tot de la iubirea de sine a omului. Stați de veghe, fiilor copii, și stați deschiși spre Mine. Stați porți deschise, ca să-l pot ține mereu, mereu în lumină pe Israel și ca să am popor, căci poporul Meu este cel ce umblă în lumină. Amin.
O, poporul Meu, încearcă mereu, mereu, și apoi să poți mereu, mereu să fii mărturisitor al Meu dinăuntrul tău mai întâi, și apoi din afara ta între frate și frate, ca să te vadă Tatăl din ceruri, să vadă de lângă tine că tu sfințești numele Lui pe pământ ca și în cer, în trup și în duh, poporul Meu, și să vadă El în mijlocul tău împărăție vie a Sa și sfatul voii Sale în tine. Lasă-te ușor și moale în mâna Mea, și apoi în inima Mea, ca să poți pricepe în toată vremea taina Domnului cu tine pe pământ, căci Eu și Tatăl pe pământ l-am făcut pe om, pe pământ și în cer, laolaltă acestea; și nu uita că frica de Dumnezeu este iubire și te ține în Tatăl, și nu uita că Domnul stă în ceruri și Se sfătuiește în ele și cu ele, și nu uita că Tatăl și Fiul și cerul suntem lângă tine și te ținem de mânuță, ca să aibă Domnul în tine cerul pe pământ, poporul Meu. Amin, amin, amin.