Să Mă aștepți, să Mă primești, poporul Meu, să Mă aștepți când vin la tine. Când știi că vin, să-Mi dai putere să vin, să-Mi presari dor în cale, că dorul tău de Dumnezeu leagă cerul cu pământul, poporul Meu.
Să Mă primiți cu dor, să Mă așteptați cu suspin în așteptare, că e tare greu fără Dumnezeu pe pământ. Îi este greu cerului și pământului fără Dumnezeu pe pământ cuvânt, copii din porți. Vă găsesc porți ale Mele, și așteptându-Mă vă găsesc. Vă găsesc cu dor însuspinat după Mine ca să vin să vă izbăvesc de dureri și de apăsări și de așteptare și să așez voia Mea pe pământ și în om. Dar cerul Meu cel atât de aproape de pământ, e tot atât de departe de om și nu simte omul apropierea Mea, mersul Meu, cuvântul Meu, ochiul Meu după el și mâna Mea gata să ridice depărtarea, care nu este altceva decât necredința, neumilința, neiubirea, nevederea omului, din pricina celor atât de apropiate lui și care-l despart pe om de Dumnezeu, fiilor copii veghetori în calea cuvântului Meu care se face cer între Mine și voi, sfatul cerului, durerea cerului în care vreau, fiilor, să-l învăluiesc pe poporul cuvântului Meu ca să-l fac să Mă simtă aproape, căci cerul cel atât de aproape de pământ, cel atât de adevărat pe pământ, e tot atât de departe de om și nu Mă simte omul pe pământ cu el, fiindcă dorul omului rătăcește printre duhuri rele, și acelea fac despărțitura între cer și pământ, și acelea Mă despart de părtășia Mea cu omul, de petrecerea Mea cerească pe pământ și plină de durerea de la om și pentru om.
Acum două mii de ani am venit aproape de om și tot n-am putut fi cunoscut și iubit de om. N-am putut să petrec cu omul nici atunci, și numai două, trei inimi M-au așteptat și M-au primit și M-au văzut și M-au crezut și M-au iubit și M-au urmat și M-au prețuit ca pe Mesia, Cel trimis de Tatăl să Se facă om pe pământ, și să-Și facă ucenici apoi, iar ei să fie casa Lui pe pământ. Amin.
M-au luat Fecioara mama Mea și bătrânul Iosif și M-au dus de M-au închinat Tatălui la patruzeci de zile de la nașterea Mea pe pământ. Au adus jertfă de curățire pentru nașterea Mea din Fecioară, căci am venit să fiu om, și să-i fiu omului aproape cât cerul de pământ. Dar nu a fost așa. A fost pământul departe de cer și nu M-a cunoscut poporul în mijlocul căruia M-am născut și am crescut și am lucrat lucrarea Tatălui ca să cunoască oamenii că de la Tatăl am ieșit.
O, dacă omul ar fi credincios așa cum au fost cei ce au primit de la Tatăl prin duhul proorociei deslușirea tainei venirii Mele pe pământ, M-aș arăta cu voi în toată slava Mea de peste voi și M-aș arăta cu cerul cel atât de aproape de pământ, minune de veac nou, lumină ruptă din ființa Tatălui, cer și pământ laolaltă lucrând și înălțând în sus împărăția cerurilor Mele de peste voi, copii cuvântători și mărturisitori ai cerului cel atât de aproape cu voi. Cu mare taină lucrez cu voi și peste voi, căci omul, ca și acum două mii de ani, n-ar vedea, n-ar crede, n-ar iubi pe Dumnezeu, căci cele apropiate lui se fac perdea de durere între Mine și om și nu pot să fac mai mult în fața necredinței, înaintea măsurii atât de mici a omului, a vederii lui, a credinței lui, a umilinței lui, a dorului lui de Dumnezeu. Mă ascund în dorul Meu de voi, în dorul vostru după Dumnezeu pe pământ și plâng în voi, că n-am unde să-Mi plec capul pe pământ și să plâng. Nu-l doare nimic de Mine pe cel ce trece prin fața crucii pe care omul o face din lemn sau din piatră sau din fier, și pe care Mă închipuie pe Mine bătut în cuie, plângând și sângerând de la om. O, nu cu atâta este semnul unui popor că e creștin, nu atât că Mă are pe Mine, Cel răstignit, de Dumnezeu al său. O, fiilor îndurerați după venirea Mea! Nu numai atât, nu numai așa trebuie să Mă vadă omul pe pământ. Cine i-a spus lui că asta înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ? Cine i-a spus omului că locașurile zidite de om pe pământ cu cruci pe ele înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ?
O, Eu am venit Dumnezeu născut din cer și de pe pământ în locul numit sfânt, și tot n-am putut să petrec cu omul sub chipul și sub numele de Dumnezeu, Fiu al Tatălui Savaot, cu care nume venisem pe pământ ca să Mă mărturisesc prin moarte pe cruce și prin înviere dacă prin naștere din Fecioară n-am fost primit de oameni Fiu venit de la Dumnezeu din cer după om. Acum Mă fac cuvânt pe pământ, și norii cerului Meu Mă țin cu slava cuvântului Meu, dar nu pot să dau în părți depărtarea dintre Mine și om, nu pot din pricina celor apropiate omului și în care el crede văzându-le și numindu-le adevărate, adevăr în care omul se îneacă de șapte mii de ani și nu mai iese deasupra lor ca să vadă el fața Mea, slava Mea, și să dorească omul să fie slava Mea, iar Eu, slava lui, și să avem aceeași lucrare, aceeași simțire și blândețe, și să nu mai plângă Tatăl de mila Mea, de durerea Mea, de venirea Mea după om Dumnezeu tainic, șoptindu-i omului că am venit și că îi cer să Mă primească, să Mă aștepte și să Mă creadă când spun că îi este greu cerului și pământului fără Dumnezeu pe pământ cu omul.
O, copii care aveți de la Mine ochi și urechi pentru Dumnezeu și pentru tot cerul Lui! Cum să facem cu cerul Meu, cel atât de aproape de pământ, să nu mai fie atât de departe de om, copii credincioși pe pământ? Cum să fac cu voi, cum să lucrez cu voi ca să putem da omului ochi sănătoși, ochi din cer? Mă doare să lucrăm cu durere peste om ca să-l facem să-L vadă pe Dumnezeu cu cerul Lui cel atât de aproape de pământ. Când cerul se slăvește, pe pământ se slăvește, dar nu poate decât cu urgii, căci omul nu iubește să-L primească, să-L aștepte pe Dumnezeu.
Vă am credincioși ai Mei pe pământ și plini de dor după venirea Mea în ochii omului, dar nu pot dorul să vi-l mângâi decât cu venirea întristării Mele peste om, căci nimeni nu Mă așteaptă să fiu adevărat și să vin, fiilor copii ai credinței cea de sus. Sunt două mii de ani de când M-am dovedit omului Dumnezeu adevărat și minunat, dar nu Mă iubește omul, nu se face omul după chipul și asemănarea Mea ca să Mă vadă, și plâng de urgia pe care și-a strâns-o omul în cer și care se coboară la el înapoi pe pământ. O, de ar veni omul la voi să vă întrebe despre iubire, despre cerul Meu cel atât de aproape de pământ și de om, aș face albie de Duh Sfânt între cer și pământ, între cele ce se văd și cele ce nu se văd, dar omul Mi-a luat-o înainte cu născocirile științei care nu ține loc de viață și de veșnicie omului, și a pierdut omul darul slavei adevărate, nefăcută de mână de om, de minte de om, și și-a făcut omul loc de veci în știința cea care trece odată cu facerile ei care-l înșeală pe om. Dar voi, priviți la Mine, copii credincioși adevărului cel nepieritor, și stați învățători peste toți cei care pot învăța fața slavei Mele, viața Domnului pe pământ purtată de trupul omului, căci fiecare om, în însuși trupul lui își zidește veșnicia, și fericiți sunt cei ce se zidesc pe ei după chipul și asemănarea Mea, după cuvântul Meu care suflă pe Duhul Sfânt Mângâietorul peste voi ca să nu vă fie greu pe pământ, că îi este greu cerului și pământului fără Dumnezeu pe pământ cuvânt.
O, poporul Meu, nu uita să fii sfânt, căci cei ce se hrănesc cu păcatul și stau așa, ascunși în ei, aceștia toți își atrag ceea ce și-au zidit în însuși trupul lor, și iată Scriptură cu mare împlinire pe pământ: «Cei sfinți se sfințesc și mai mult, iar cei ce se spurcă, se spurcă mai departe», și toate merg după cum le este mersul, și omul rămâne necredincios și când vede sub ochii lui Scripturile împlinindu-se așa cum sunt scrise. Amin.
Am venit să Mă scriu cu tine în sărbătoare de cuvânt pentru pomenirea zilei cea de acum două mii de ani când Eu, prunc ținut în brațe de mama Mea Fecioara, am fost așezat în brațele bătrânului Simeon, care, necrezând în proorocia care Mă vestise să Mă nasc din Fecioară, a ajuns, după mulți ani de așteptare, să creadă văzând pe Fiul lui Dumnezeu, născut din trup fecioresc, și apoi a fost slobozit de păcatul necredinței lui.
O, poporul Meu, am spus ție să asculți de cei ce te învață de la Mine. Cuvântul Meu cel pentru tine să-l iei de la ei, căci ei de la Mine grăiesc și îți spun cum să asculți și cum să lucrezi. Eu cuvintez cum pot, că vreau să te și ocrotesc, dar ei îți dau tot cuvântul Meu cel pentru tine. Amin.
O, poporul Meu, fericiți sunt și vor fi cei ce în mijlocul tău ascultă pe Dumnezeu lucrând așa cum este voia Lui. Amin.
O, poporul Meu, să Mă primești, să Mă aștepți și să Mă asculți bine când vin la tine. Când știi că vin, să-Mi dai putere să vin, și să-Mi presari în cale dor, căci dorul tău de Dumnezeu leagă cerul cu pământul în lucrarea Mea cea prin îngeri și prin sfinți pentru tine, că e tare greu fără Dumnezeu pe pământ, poporul Meu. Amin, amin, amin.