Selectați Pagina

Slava Mea este deasupra ta, Ierusalime al venirii Mele. Eu pentru slava Mea te-am zidit, căci este scris că «Domnul va zidi Sionul și Se va arăta întru slava Sa și va lua aminte la cererea celui sărac și umilit și nu va disprețui rugăciunea lui». Amin, amin, amin.

Eu sunt Dumnezeu mare și stau pe heruvimi. Nori și negură Mă împresoară. Dreptatea și judecata cea dreaptă sunt temeliile cele tari ale tronului slavei Mele. Din Mine iese foc și curăță calea înaintea Mea, iar fulgerele Mele brăzdează lumea și o luminează, și pământul vede și se cutremură de spaimă în fața Stăpânului a tot pământul. Amin. Slava Mea este ca focul, și cu ea M-am lăsat văzut de ucenicul cel credincios al proorocului Meu Ilie. Car de foc M-am făcut în ochii lui, și cu slava Mea l-am învăluit pe învățătorul lui și l-am luat pe el în cele ce nu se văd, l-am luat cu carul cel de foc al slavei Mele, căci din Mine iese foc și merge înaintea Mea și îmi curăță mergerea de toți vrăjmașii din văzduh și de pe pământ și din adânc atunci când fulgerele slavei Mele taie văzduhul și luminează lumea, și tremură pământul de fața Mea, căci sunt Stăpânul a tot ce e pe el. Amin.

Focul slavei Mele nu este foc care arde ca focul cel de pe pământ, care se mistuie pe sine când arde. Slava Mea este foc care luminează și înțelepțește și supune lumea și pe împărații ei, căci «Dumnezeu este foc mistuitor», după cum este scris. De două mii de ani focul slavei Mele se face har de Duh Sfânt peste omul cel credincios care umblă după Mine, care trăiește în Mine, și fericit sunt Eu în omul în care trăiesc și din care luminez cu slava și cu fapta slavei cuvântului Meu, căci Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit în cei ce au văzut mărirea Mea ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Amin. O, de două mii de ani Mă fac har și adevăr în cel în care Mă sălășluiesc și Mă slăvesc între oameni ca să-Mi fac sfinți pe pământ prin lucrul slavei Mele cea de peste om. Focul slavei Mele nu se mistuie, ci se slăvește înaintea omului prin lucrarea harului, așa cum în zilele lui Moise rugul sub care Eu Mă ascundeam cu glasul Meu nu se mistuia de focul de peste el când Eu grăiam lui Moise, iar pe piatră se scria cu foc cuvântul gurii Mele, ca să rămână el pe pământ poruncă de viață veșnică și plină de har. Amin.

Mă revărs peste tine cu râu de cuvânt, și mare este cuvântul Meu, poporul Meu, și râuri să se facă el în tine, și râurile să bată din palme, precum este scris, și să slujească Domnului cu bucurie, căci zice Duhul: «Veniți la porțile Domnului cu cântare de slavă; intrați în curțile Sale cu mulțumiri și cu laude, și numele Lui să fie binecuvântat, că Domnul este bun, și mila Lui ține în veci, căci El își arată credincioșia din neam în neam». Amin.

O, poporul Meu, Mă slăvesc în mijlocul tău cu sfinții și te îndemn la râvnă pentru Dumnezeu, la har din har, căci râuri de har voiesc să fiu Eu din tine peste pământ, ca să-Mi ajungă Mie și Tatălui și cerului de sfinți și de îngeri lucrarea ta de har, căci din har iese lucrare minunată pentru cer, poporul Meu. V-am învățat și Eu, fiilor, v-am învățat și prin sfinți să iubiți viața care doare în voi, căci omul nu-și simte viața decât atunci când ea doare în om, și atunci durerea ei e cea mai scumpă, căci în ea se cuibărește împărăția Mea cu omul. Când apostolul Pavel Mă ruga să-i vindec suferința, Eu i-am spus lui: «îți este de ajuns harul Meu, care se desăvârșește în suferința cea din om, în neputința cea din om».

O, cât har și câtă lucrare de har a curs peste oameni din inima proorocului Meu Ilie! Harul Meu din om îl face pe om să Mă iubească, și apoi să-Mi slujească cu mare râvnă, cu mare dor, cu mare milă de rana Mea cea pricinuită de pierderea omului, de rătăcirea omului. Plâng în cer și pe pământ după om cu har, după om cu durere în el pentru Dumnezeu, pentru rana Mea cea de la om, și de aceea te hrănesc Eu mereu cu cuvânt din gura Mea, poporul Meu, și voiesc să te văd împărțindu-l omului cel care Mă caută și nu știe să Mă caute și să Mă afle, căci omul care Mă caută în afara lui, acela nu poate să se facă locaș al împărăției Mele și izvor de har prin durerea lui cea după Dumnezeu. Ilie proorocul își mistuia viața de dor de Dumnezeu și se ruga să vadă fața lui Dumnezeu, și a văzut fața slavei Domnului, și harul lucra din el cu putere pentru fiii lui Israel ca să-i întoarcă pe ei la dragostea de Dumnezeu.

O, poporul Meu, e mare și multă lucrarea harului, iar omul care dă să lucreze peste om cu dragostea lui de Mine nu poate să lucreze bine fără de învățător, fără Duhul Sfânt, prin Care Eu fac peste oameni prooroci. Omul care dă să lucreze în numele Meu peste om nu știe că nu este de ajuns numai să-l ajuți pe om să creadă că este Dumnezeu și să vină de pe calea cea lumească după Dumnezeu. Omul trebuie apoi să învețe calea și viața ei și lucrarea de pe ea și rodul acestei lucrări care se învață de la Dumnezeu și nu de la om, iar Eu sunt Cel îndurerat de când l-am făcut pe om și până azi, căci omul nu mai învață de la Dumnezeu ca să știe apoi.

O, nu mai folosește omul viața care doare în el, harul și izvorul cel de la Mine în om, ca să Mă fac Eu din om apoi povățuitor de la Mine peste om, făcător de semne și minuni peste cei necredincioși de la care se molipsește de duh de lume tot omul. Nu pot să mai povățuiesc pe om cu cuvântul, că nu vine spre Mine dacă nu fac semne și minuni pe pământ ca să-l fac pe om să creadă că este Dumnezeu și că așteaptă Domnul pe urma omului ca să se întoarcă omul la viață și să urască moartea, căci viața care nu doare în om, nu doare pentru că omul stă în moarte.

M-am rugat la Tatăl să Mă scoată semănător și secerător peste pământ. Mă rog Tatălui pentru voi să-Mi fiți sprijin tare în lucrarea Mea cea grea peste om. Ridicați-vă în ziua aceasta de pomenire a proorocului Ilie și rugați-vă fierbinte și cu har prin toate cuvintele de rugăciune pe care Eu, Domnul, vi le-am dat să le aduceți pentru voi și pentru tot omul înaintea Mea. Harul Meu să se înflăcăreze în voi, căci viața cea plină de har e viață dulce, și în ea Eu Mă slăvesc din om, fiilor. Marele prooroc Ilie își mistuie duhul între cei din cer, ca și pe pământ când era în trup, și râvna lui cere la Mine izbăvirea Mea de omul necredincios de pe pământ.

Eu, poporul Meu, aștept învierea morților și, iarăși, aștept pentru tot trupul care a fost și care este, viața veacului ce va să fie pentru cei ce se sfințesc înaintea Mea. Eu plâng cu Tatăl și cu sfinții, plângem după odihnă, iar omul stă în nepăsare pe pământ. M-am rugat Tatălui să Mă scoată semănător peste pământ. Mă rog Tatălui să am lucrători, să am rugători, să am mijlocitori pentru om, dar nu are Tatăl de unde să-Mi dea, căci lumea și învățătorii ei sunt o apă și un pământ, și nu e om să vrea, nu e nimeni să râvnească cu râvnă după Mine, nu are omul de unde să știe și să creadă că Eu sunt calea, adevărul și viața și că nu omul este.

O, fiilor unși din grădinița cuvântului Meu, fiți rugători fierbinți pentru biruința Mea peste pământ și cereți să vă dau mereu în lucrul vostru cu Mine râvna proorocului Ilie, care plângea de mila Mea înaintea Mea. Cereți la Mine, și lucrați tot ce cereți, și cereți nedespărțiți când cereți, și un duh să fiți, căci scris este: «Dacă se unesc doi și trei în numele Meu ca să ceară de la Mine cu credință că vor primi, aceia vor avea împlinirea cererilor lor». Amin.

Slava Mea este ca focul. Cuvântul Meu de peste voi este foc, fiilor. Mâncați-l mai mult decât pe pâine, și veți simți în voi arsura Mea, jalea Mea, și vă va durea în voi durerea Mea și veți înmulți în voi harul Meu, viața care doare în om, și veți căuta vindecarea Mea. Amin. Eu am venit să arunc foc pe pământ, și el să se aprindă. Eu v-am făcut pe voi unșii Mei din zilele acestea ca să am pe pământ lucru din cer. Cereți cu foc, cu inimi de foc, cereți mângâierea Mea în om. Lucrați cu duhul și cu puterea lui Ilie proorocul, și binecuvântată să vă fie credința, și de la Mine să fie ea în voi, și prin ea Eu să-Mi împlinesc tot ce am de săvârșit pentru împărăție de cer pe pământ. Tot ce v-am spus să lucrați nu lăsați neîmplinit, iar ceea ce nu v-am spus Eu, voi să nu lucrați, fiilor, căci pe pământ e ca pe pământ, și în cer e ca în cer, iar voi să nu faceți pe pământ voia omului, ci să faceți voia Mea. Amin. Dacă vă uitați pe pământ peste o casă mare când vine peste ea întrebare dacă a lucrat ea după legea cea de pe pământ, atunci mai-marii casei dacă nu au răspuns bun pentru toată împlinirea, ei dau daruri la cei ce întreabă despre împlinirea legii, și aceia îi păsuiesc pe ei, căci așa e pe pământ. Iată, pe pământ e ca pe pământ, iar în cer e ca în cer, unde dreptatea și judecata cea dreaptă sunt temeliile cele tari ale scaunului Meu, și din gura Mea iese foc care curăță calea Mea înaintea Mea ca să fie ca în cer pe pământ. Amin.

Ilie, proorocul Meu, se hrănește cu slava Mea din mijlocul tău, poporul Meu. Eu pentru slava Mea te-am zidit, căci scris este: «Domnul va zidi Sionul și Se va arăta întru slava Sa și va lua aminte la cererea celui umilit și lipsit și nu va disprețui rugăciunea lui». Amin, amin, amin.

– O, ia aminte, Doamne, la cererea mea, că mă unesc în rugăciunea celor ce se roagă Ție pentru poporul Tău, ca să Te faci prin ei cunoscut Dumnezeu al veacurilor, Doamne. înalță-Te cu poporul Tău și cu mâna Ta deasupra neamurilor, ca să vadă ele tăria Ta. înnoiește minunile și dovedește prin ele puterea Ta și brațul Tău cel drept, ca nimeni să nu mai zică: „Nu este nimeni afară de noi”. Miluiește pe poporul Tău pe care l-ai închipuit ca întâiul născut al Tău, și Te îndură de cetatea Ta, de casa Ta, de locul slavei Tale, pe care umple-l de strălucirea Ta. întărește pe pământ adevărul lucrării Tale din zilele acestea și împlinește tot cuvântul Tău, răsplătind pe cei ce răbdători și încrezători așteaptă; și dă, Doamne, crezământ proorocilor Tăi și ascultă cererile celor ce strigă la Tine pentru poporul Tău, ca să Te faci cunoscut peste pământ Dumnezeul veacurilor, Doamne. Amin.

O, vă dau din râvna mea cea pentru Domnul Dumnezeul meu, pe Care L-am iubit mai mult decât toți cei care L-au iubit pe pământ, o, copii din urmă! Nu uitați unirea mereu cu Domnul. întăriți-vă în El de câte ori simțiți lipsa voastră din El, iar dacă nu simțiți, primiți-vă unii pe alții precum Hristos v-a primit pe voi, căci voi aveți peste voi lucrarea așteptată de șapte mii de ani de toți sfinții. Stați în El nedespărțiți. Căutați odihna Domnului în voi. Nu are Domnul în cine să Se odihnească de dureri pe pământ. Fiți alinarea Domnului, fiți focul durerii Lui și cereți Tatălui mângâierea Fiului Său, Căruia eu îi pregătesc mereu calea spre voi și calea voastră cu El peste pământ și unirea voastră cu El, căci El pentru slava Lui v-a zidit. Amin. Trăiți întru El și pentru El, căci El pentru El și nu pentru voi v-a zidit acum. Harul Domnului este cu voi, căci scris este: «El celor smeriți le dă har». Amin.

O, dă-le, Doamne, dă-le mereu iubirea Ta de Tatăl, ca s-o poarte ei ca și Tine, și să fie fii iubitori și miloși de Tatăl ca și Tine, și le dă ajutor în nevoi și le dă înțelepciunea pe care Tu o dai celor ce Te iubesc, celor ce se bizuie pe Tine împlinindu-Te în ei cu harul Tău. Amin.

– O, numai pe ei îi mai am pe pământ, iar pe voi, în cer, o, sfinți ai Mei care vă rugați pentru Mine și pentru ei! Ascult de pe pământ rugăciunea cea cu unire și sunt împlinitor prin har. Amin.

O, poporul Meu, înțelepciunea Mea din tine să sporească, și să dai din ea ca să sporească și ca să se desfacă ea ca izvoarele care se desfac atunci când ele curg. Eu pentru slava Mea te-am zidit, și iau aminte la rugăciunea ta, dar îmbrățișează-Mă cu toată durerea din Mine și fă-te tron și așternut Mie, ca să pot din locul slavei Mele să păstoresc pământul, căci Eu, Ierusalime, pentru slava Mea te-am zidit, pentru ca să fiu din mijlocul tău Păstor după inima Tatălui, căci Tatăl te așteaptă cu Mine și Mă așteaptă cu tine, și așteaptă Tatăl tot mai mult să Se arate peste tot pământul cu slava Mea din mijlocul tău, ca să Mă fac cu tine cunoscut pe pământ Dumnezeu al veacurilor și al vieții veacului ce va să fie. Amin, amin, amin.