Cu crucea Mea cea grea, cu crucea venirii Mele Mă așez pe umerii voștri plăpânzi și strânși de înfiorare și de greu pe calea venirii Mele la om, copii de sub cruce. E tare frumoasă calea crucii, calea de sub cruce, și fericiți sunt și vor fi cei ce nu fug de ea, iar cei ce fug sunt cei ce nu se recunosc în Mine, Cel frânt și biruitor sub cruce, și nici Eu în ei nu Mă recunosc. Amin.
Eu am spus răspicat: «Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie», Mie și nu loruși, copii de sub cruce, striviți și biruitori sub ea și prin ea, că nu e om biruitor între pământ și cer decât prin cruce. Amin.
Eram împreună cu ucenicii când am chemat mulțimea și am zis: «Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie, căci cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va avea, îl va scăpa de la pierzare, căci ce-i folosește omului să capete lumea toată dacă sufletul și-l pierde, și ce ar putea el da în schimb pentru sufletul său?».
O, copii striviți și biruitori sub crucea grea a venirii Mele după om! Să știți și să spuneți tuturor prin acest cuvânt rostit că pe pământ sunt două feluri de creștini: creștini pământești, trupești, și creștini cerești, duhovnicești, sub cruce. Voi, fiilor mici și cu mers apăsător de greu pe calea voastră cu Mine, voi niciodată să nu plângeți pentru voi sau pentru om. Voi să plângeți pentru Mine și cu Mine, iar fiii lumii să se plângă pe ei. Cine plânge pentru el, se răzvrătește și se nemulțumește, iar cel ce Mă iubește și Mă urmează prin lepădare de sine, nu trebuie, nu e frumos să se despartă de Dumnezeu în fața îngerilor sau în fața oamenilor, căci Eu nu sunt păpușă, cum dau mulți să se poarte cu Mine, ci sunt Cel plin de lacrimi pentru tot omul care se joacă cu Dumnezeu înaintea îngerilor și înaintea oamenilor scuturându-se de cruce, de credință, de statură și de statornicie prin orice greu, iar Eu, Domnul, Eu și sfinții Mei, nu am făcut și nu facem așa, ci îndelung răbdăm pe pământ și în cer pentru viața și salvarea omului căzut din viață. Amin.
Crucea este venirea Mea prin slava de pe cruce, așa cum am lucrat și acum două mii de ani. Crucea este semnul venirii Mele la om, iar omul fără cruce nu are în trupul lui venirea Mea. Crucea este biruința morții, și fericiți îi numesc Eu pe cei ce se bagă sub ea și nu mai ies de sub ea apoi, căci omul fără cruce este lumesc, este ca și copilul care iubește jucăriile și viața voii libere și nu o viață cu lacrimi și cu strâns de inimă ca să-l țină acestea viu și adevărat pe pământ și în cer. Crucea este viața cea fără de păcat, fără de plăceri, fără voie de sine, căci împărăția lui Dumnezeu în om, nu este ca cea de pe pământ în om, ci este ca cea de pe cruce, căci Eu prin cruce am fost împărat cu împărăție care nu cade. Amin.
Sub cruce nu se trăiește viață vremelnică, ci viață veșnică. Faptele vieții vremelnice nu sunt fără de plăceri, fără de păcat, nu sunt pline de fiorul fricii de Dumnezeu, ci sunt omenești și fără de Duhul Sfânt ocârmuitor al celor credincioși și sfinți. Iar faptele vieții veșnice sunt cele ce-l fac pe om ca Mine și îl țin ceresc pe pământ și dezlipit de pământ pe om, că mulți sfinți păzeau să aibă numai hăinuța de pe ei, ca să fugă de orice plăcere, pentru că iubeau viața și țineau la ea să n-o piardă, să n-o dea pe nimic de pe pământ.
O, prea mulți zic că au lepădarea de sine, dar cine este cel ce știe ce înseamnă aceasta? O, fiilor care Mă aduceți pe pământ, Eu vă ajut prin orice suferință ce purtați să fiți ca Mine, ca să se uite la voi poporul cuvântului Meu și să nu Mă răstoarne pe Mine pentru ei, căci Eu sunt Cel umilit și Cel ce Mă umilesc înaintea puterii omului și chiar pentru puterea lui, fie ea și putere împotriva Mea, căci cel ce nu poate altfel, acela poate prin puterea lui, și când Eu Mă dau lui trup și cuvânt, el prinde putere împotriva Mea, și Eu Mă umilesc, căci capul aplecat nu este tăiat de sabia care lovește în el ca să-l taie.
O, poporul Meu, pe cruce nu se zbate nimeni, că ea este puterea care-i dă omului pacea, nădejdea, viața. Pe orice alt semn de umilință se zbate omul, se zbate pentru el însuși, căci așa este omul învățat de firea lui cea omenească. Dar pe cruce nimeni nu mai cere nimic, ci așteaptă viața, învierea, fiindcă pe ea îl are omul pe Domnul cu el atunci când Domnul și nu sinele lui este iubirea lui, iar cuvântul Meu nu trebuie răstălmăcit, ci trebuie primit și iubit. O, poporul Meu, o, fiilor, crucea este îmbrățișarea cu viața, dar învățați această învățătură.
învățați Ierusalimul ce sunt Eu, Domnul, copii puși de Mine lumină peste el ca să vadă el calea. Deschideți-vă gurița în mijlocul lui, și Eu Mă voi turna în voi și vom pluti cu cerul peste pământ, peste Ierusalim, fiilor învățători, căci cerul pe pământ e viața cea de veci care se împarte prin omul credincios și mlădios în mâna Mea, fiindcă numai cel mlădios este credinciosul cel plăcut lui Dumnezeu. Uitați-vă cu ochiul Meu prin ochii voștri la cei ce gândesc prin mintea lor alături de taina acestei veniri a Mea lângă voi. Ce obosiți de ei înșiși, de sinele lor sunt aceștia! Am spus că dacă aceștia ar iubi și cerul măcar cât iubesc pământul, Eu aș putea apoi să fac din ei locaș al Meu din care să știu și să cred și să Mă mlădiez după cum Duhul dumnezeiesc caută în om și din om.
Cel ce uită pe Dumnezeu pentru sine, este acela care nu stă în Dumnezeu, iar cine aude aceasta ce spun Eu, să înțeleagă. Cel ce uită pe Dumnezeu este acela care adoarme când se culcă și când se scoală neînvinuindu-se pe sine pentru umilința care i-ar da viața, căci cel fără Dumnezeu este mort, este el, nu este Dumnezeu în el, fiindcă Dumnezeu este umilit, este Cel blând și smerit cu inima prin duhul umilinței, care-L face pe Dumnezeu în om și pe om în Dumnezeu. Amin.
O, cât de ușor uită cei ce dau să se lepede de sine și să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie, cât de ușor uită aceștia să nu se închine la alți dumnezei în afară de Mine! Iată, nu știu aceștia ce înseamnă să nu se închine la alți dumnezei, ce înseamnă să se închine la ei înșiși împotriva statului Meu în ei, căci Duhul Meu este umilința, fiindcă sunt Fiu, și așa stau, și nu Mă ridic să nu ascult de Tatăl, Care este în Mine și Mă învață să fiu Fiu și să Mă închin Tatălui, căci El în Mine trăiește, și Eu în El, și așa ar fi să fie și umilința celor ce Mă vor în ei cu fața Mea cea din Tatăl, cu umilința Mea cea de Fiu. Amin.
învățați Ierusalimul ce sunt Eu, Domnul, copii care-l învățați de la Mine pe el, că iată cum grăiesc Eu despre Mine numindu-Mă Fiu, căci cel ce se numește pe sine fiu, acela are învățător. O, să nu vorbească fiii acestui popor, să nu vorbească ei cu voi ca și cu unul dintre ei când stau ei de vorbă cu voi, ci să vorbească dovedind că sunt ucenici și fii ai învățăturii. O, ce frumos îi învăț Eu pe ei prin voi, dar aceasta vede și simte numai cel ce iubește și dorește cu dor învățătura și creșterea prin ea și viața prin ea. Le spun lor și tuturor celor de pe pământ care iau din râul Meu de cuvânt de viață veșnică, le spun tuturor acestora că omul greșit trebuie îndemnat la pocăință, nu la nădejde, căci nădejdea este a celor sfinți, iar pocăința este a celor greșiți și a căror nădejde numai prin pocăință le este primită la Dumnezeu și dată de Dumnezeu lor. Cel îndemnat la pocăință trebuie să știe ce a greșit și cât este greșeala lui și ce-I face Domnului și omului statul lui greșit. Acela nu se poate împăca cu sine și cu Dumnezeu prin sine, ci numai prin alții care să-l curețe pe el, căci nu altfel este orânduiala între Mine și om, iar Eu, Domnul, nu altfel am lucrat între oameni și cu oamenii. Pocăința este a celor greșiți care numai prin pocăință le este primită nădejdea, și altfel nu este bine cu nădejdea la cei păcătoși care cu ea rămân greșiți și nu pocăiți. Nădejdea celor păcătoși îi face să păcătuiască mereu, și lor le este de folos pocăința, nu nădejdea mai întâi, nu nădejdea care nu poate nimic, nimic fără de pocăința cea de dinaintea ei, căci așa și nu altfel cei păcătoși s-au făcut sfinți, și mulți din ei au născut sfinți prin pilda și învățătura lor care atrăgea spre ei ucenici pentru Mine și nu pentru ei, și aceasta îi dovedea pe ei sfinți, oameni lepădați de sine, ca să Mă aibă pe Mine în ei apoi.
Am spus pe vremea trupului Meu văzut de om că împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. Am spus aceasta și pentru cei ce o aveau pe ea în ei, ca s-o recunoască pe ea și să înțeleagă ce este ea și unde este ea și cum vine ea, și am spus aceasta și pentru cei ce nu o aveau și nu o au pe ea, dar nădăjduiesc în ea să vină. Am spus acest cuvânt și am spus și mai mare cuvânt ca acesta. Am spus că cel ce crede în Mine nu va muri niciodată, și cât aș vrea, Ierusalime, să știi tu crezând că adevăr adevărat grăiesc prin acest cuvânt și că vor fi mulți care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind întru putere, așa cum am spus peste cei ce au fost atunci și n-au înțeles văzând aceasta, fiindcă puterea Mea era slava Mea cu care în multe rânduri M-am arătat ucenicilor Mei, unora dintre ei cu o mare măsură până la răstignirea Mea, și nu numai atât, ci și după aceea, prin învierea Mea și prin slava Mea cea de după ea.
O, Ierusalime, grăiesc înaintea ta mai mult decât am grăit prin Scripturile gurii Mele de atunci, și spun așa: cel ce nu crede în cuvintele Mele nu crede în Mine, și este ca și cel ce se rușinează de Mine și de cuvintele Mele în mijlocul neamului păcătos și de care și Eu Mă voi rușina de el când voi veni întru slava Tatălui Meu cu sfinții îngeri. Voiesc să te întăresc în credința cea în cuvântul Meu de atunci și de acum, dar pentru aceasta tu trebuie să te uiți mult în el ca să știi să te umilești pentru statul Meu în tine, pentru fața Mea în tine, ca să pot fi Eu mai mare ca tine, copil care urmezi după Mine prin lepădare de tine pentru Mine.
V-am spus la cea din urmă grăire a Mea cu voi să fiți fiii credinței care nădăjduiește ca în cer, căci cele vechi au trecut odată cu lucrarea Mea cu voi. Ați auzit voi ce am grăit? Ați înțeles voi? Țineți minte acestea ce v-am spus? Ca să țineți minte trebuie să luați și să citiți iar și iar cuvântul Meu de peste voi, că altfel vă scrie duhul rău că nu credeți în cuvântul Meu și în Mine; vă scrie că vă rușinați să împliniți ce vă povățuiesc Eu.
Ți-am spus, Ierusalime, că tu nu trebuie să trăiești în numele Meu și numai atât, și ți-am spus că tu trebuie să trăiești ca Dumnezeu pe pământ și între frate și frate, ca Dumnezeu, poporul Meu. Ai auzit? Ai împlinit și împlinești așa? Ți-am spus că te privesc mereu cum lucrezi, cum vorbești, cum simți, cum Mă dai, cum te dai, și să nu uiți că te privesc ți-am spus, și să trăiești ca Dumnezeu pe pământ ți-am spus. Și îți mai spun acum, să te uiți la cei puși lumină a Mea peste tine, că ei se lasă mici înaintea ta, fiindcă așa este lucrul dat de Mine peste cei mari cu lucrarea lor cea din Mine, așa cum le-am spus și ucenicilor Mei acum două mii de ani că cine între ei voiește să fie mai mare, să slujească tuturor, că așa sunt mari și nu altfel; și ca Mine, blânzi și smeriți cu inima sunt mari aceștia. îți mai spun, poporul Meu, să te întărești în credință, nu în necredință, fiindcă tu știi că Eu am spus că nu este a tuturor credința.
O, poporul Meu, pe cruce nu se zbate nimeni, că ea este puterea vieții, nu a morții, și este puterea morții spre viața ta care calcă cu moartea pe moarte prin cruce, poporul Meu. Mă supăr pe tine dacă nu te văd citind Evanghelia Mea de peste tine. Te superi pe Mine dacă nu citești ce-ți spun, poporul Meu. Mănâncă, fiule, ca să trăiești, că dacă nu mănânci din gura Mea cuvânt, mori, poporul Meu, mori nemâncat cu mâncarea pe masă, fiule. Eu te învăț ca pe un fiu, căci cel ce-și iubește fiul, îl mustră, îl ceartă, îl îndeamnă până ce Tatăl său ia chip în el. Amin. O, să nu stai fără Tată, să nu stai fără de simțire, fără de ascultare înaintea Tatălui, căci cel ce nu ascultă de Dumnezeu și de cuvântul Lui, își este sieși dumnezeu, și un așa om nu este la Dumnezeu. Ți-am spus demult, și acum iarăși îți spun: să nu fii popor fără cruce, Ierusalime, căci vai celui ce aruncă crucea și răbdarea de sub ea, că acela cade din Dumnezeu și se face locaș și armă diavolului împotriva crucii.
Te chem sub cruce, Ierusalime, că Eu sunt cu semnul acesta peste tine și cu răbdarea de sub cruce, și nu poți fi plăcut lui Dumnezeu și omului decât sub cruce, poporul Meu. Iubirea de sub cruce este cea mai de sus iubire, care se apleacă la picioarele tuturor ca să-i cheme sub cruce, sub iubirea de sub cruce, care-l învață pe om umilința pentru păcatele sale, umilința care nu lovește în păcatul altuia pentru acoperirea păcatelor lui, iar cuvântul Meu trebuie împlinit și nu lovit. Iubirea de sub cruce, aceasta este ceea ce Eu te învăț să ai; iubirea care nu lovește, care nu vatămă pe Dumnezeu și pe cei iubiți ai Lui, pe care Domnul îi cunoaște ai Lui. Amin.
Vai celui ce fuge de sub cruce și, iarăși, vai celui ce lovește pe cel de sub cruce și crucea care-l poartă pe cel ce vine după Mine luându-și crucea și lăsându-se pe sine sub ea ca rod al iubirii de sub cruce. Cel ce-și alege singur crucea este necredincios și cârtitor apoi. Eu însă vreau să te am pe tine iubirea cea de sub cruce, Ierusalime, și să ajuți grăbirii venirii zilei Mele prin care cerul și pământul se vor înnoi cu foc, iar fiii iubirii vor primi ceruri noi și pământ nou în care dăinuiește dreptatea, și acestea ca dar al iubirii cea de sub cruce peste cei ce iubesc așa între pământ și cer. Amin, amin, amin.
Fiilor care Mă aduceți la voi! Vă voi da un cuvânt în apărarea Mea, că pe Mine nu Mă apără nimeni decât Tatăl Meu și mama Mea, și puteți și voi, dar voi nu sunteți primiți. Mă voi însemna cu un cuvânt al durerii Mele de care râde duhul rău acum, și pe care Eu, Domnul, vă rog pe voi să-l certați pe el cu numele Meu, ca să vadă el că vă am de pe pământ miluitori ai Mei, ai Duhului Meu Cel rușinat acum de duhul cel potrivnic lui Dumnezeu. Amin.
***
Mă așez cuvânt în cartea Mea cu voi, cuvânt împotriva duhului rău, care râde de Mine arătându-vă pe voi învinuiți; pe voi, pe care Eu, Domnul, Biruitorul morții și al diavolului, v-am ales dintre cei ce sunt poporul Meu de azi ca să Mă aduceți pe pământ cuvânt și să-Mi cresc pentru Mine un popor și să-l am la venirea Mea, fiilor călăuzitori.
Și iată, dacă văd că voi nu sunteți primiți de cei ce-Mi fac dureri învinuindu-vă pe voi pentru ei, dacă voi nu sunteți buni și înțelepți de la Mine, dacă înțelepciunea Mea din voi nu le priește lor și ies aceștia de sub cruce când Eu spun că iubirea cea de sub cruce se apleacă la picioarele tuturor ca să-i cheme și pe ei sub ea, sub cruce, atunci Eu, Domnul, le grăiesc lor cu înțelepciunea Mea cea din Tatăl și spun în apărarea Mea așa: nu voi, ci Eu i-am ales pe cei prin care vin cu hrană de viață la popor. Nu ei M-au ales pe Mine ca să-Mi fac din ei cale a venirii Mele, ci Eu i-am ales pe ei. Aceasta vă spun Eu vouă, celor ce vă răzvrătiți pe ei, și vă amintesc de cuvântul care spune: «Nu vă atingeți de acești unși ai Mei, nu vicleniți împotriva profeților Mei!», că nu ei viclenesc, ci voi vicleniți răstălmăcind cuvântul înțelepciunii lor care lucrează de la mijloc prin Duhul Cel Sfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.
Nimeni nu este forțat să stea frumos pe cruce, să stea pe drumul crucii purtându-și crucea lui măcar. Nimeni nu este forțat de Mine să intre sub crucea cea grea de dus a venirii Mele cu hrană la popor, că nu e hrană ca cea din piață, ci e ca cea din cer, iar voi, cei ce le găsiți lor pricini, lungiți peste ei drumul dintre cer și pământ, drumul dintre Mine și ei când Eu le dau lor ca să vă pună pe masă și să creșteți prin gustul și harul hranei pe care v-o dau, adusă de ei la voi, dar este fiecare rugat să nu lovească în ei, că lucrarea Mea cu ei pentru voi și pentru tot omul care ia din ea, e grea de tot. Eu nu v-am spus să-i iubiți, ci v-am spus să nu-i loviți. Dacă-i loviți, îi loviți după ce-i învinuiți pentru voi, și apoi ei se umilesc și se bagă sub vină ca Păstorul Cel adevărat, Care Se bagă sub cruce pentru oile Mele. Vă spun însă că vine duhul rău cu horă și cu muzici drăcești petrecând înaintea Mea, arătându-Mi-i pe ei că nu sunt buni, și pe Mine că nu pot, că nu fac biruință de partea Mea și că totul e partea lui și că Eu să nu mai fac drumul spre popor prin ei, că ei nu sunt buni, că ei strică poporul, că ei sunt nedrepți, nepăsători, neînțelepți, nelucrători, nemiloși, netrebnici și mici pentru mințile cele mari, că ei nu știu să vorbească, să judece lucrurile, să-l facă pe om, și că poporul nu este făcut și că poporul nu este după voia Mea.
O, înapoia Mea, satano, că tu judeci ca tine și nu ca Mine, că nu tu, ci Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Domnului Savaot, Eu sunt Judecătorul și nu tu. Amin. Tu zici: „Nu va vedea Domnul”, dar Cel ce a zidit ochiul și urechea, oare, nu vede? Oare, nu aude? Oare, nu știe Cel ce a învățat pe aleșii Săi cunoștința? Iată, nu voi lepăda pe poporul Meu, nu voi părăsi moștenirea Mea până ce dreptatea va judeca întorcându-se și o vor iubi pe ea toți cei cu inima curată, căci fericit este fiul pe care Tatăl îl va certa și îl va învăța pe el legea Lui, viața Tatălui în fii, iar Tatăl Meu și mama Mea prin cuvântul Fiului te ceartă pe tine, diavole, ca să nu mai aduci viclenia ta împotriva profeților Mei și să nu mai răzvrătești între fiii cuvântului Meu. Amin. Am miluitori ai Mei de pe pământ pe cei învinuiți, dar nu de Mine, că Eu le-am spus lor să se ofilească dacă Eu aș fi supărat pe ei, și altfel nu. Și acum îi chem înaintea ta în apărarea Mea, lângă Tatăl Meu și lângă mama Mea și le spun lor să-ți facă certare, că Eu am în ei puterea Mea, cuvântul harului, cuvântul învierii făpturii, iar tu teme-te și fugi în locuri neumblate de ei. Și peste tot pe unde Eu trec cu ei, tu să fugi până ce nu vei mai avea unde să fugi, până te vei lăsa legat pe vecii. Aceasta îți poruncesc Eu, Fiul Tatălui Savaot și al mamei Fecioară, prin cei de care tu dai să te atingi cu vină înaintea Mea. Dar Eu îți spun: nu te atinge de acești unși ai Mei, nu vicleni împotriva profeților Mei și să nu te mai ascunzi în om pentru aceasta ce faci, că toiag de fier pun între ei și tine, și cuvântul Meu înseamnă aceasta. Acum, du-te! Amin, amin, amin.
Fiilor scumpi ai Mei și ai Tatălui Meu și ai mamei Mele și ai sfinților Mei și ai îngerilor Mei și ai puterilor toate care sunt în ceruri! Am fost rușinat de duhul cel potrivnic Mie și care v-a învinuit pe voi înaintea Mea. îi rog cu aplecare dumnezeiască pe cei ce nu știu să vă primească din dreptul Meu pe voi, îi rog să înțeleagă lumina Mea din voi și să nu mai sufle în ea chiar dacă ei nu vă pot primi pentru ei.
M-am însemnat cu acest cuvânt în carte, fiilor, iar duhul cel potrivnic Mie tremură cu toată ceata și argații lui și nu mai râde, căci cartea aceasta este cuvântul Meu, și cu cartea aceasta fac judecata făpturii și a îngerilor care s-au făcut duhul cel potrivnic lui Dumnezeu prin semeția omului.
Luați pe cei ce stau în troiță mijlocitoare pentru salvarea omului căzut din Dumnezeu și adăugați-i vouă acum pentru certarea diavolului. Amin. Și apoi voi fiți, fiilor, cu obrăjorii șterși de mâna Mea, de mâneca hainei Mele, și stați cu ei senini și curați de învinuire, că Eu vă am cale a venirii Mele, precum este scris: «Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Mergeți înaintea feței Domnului și dați poporului cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea Mea, și îndreptați picioarele lui pe calea păcii». Amin.
Iar tu, poporul Meu, dacă ești binecuvântatul Meu, nu lucra nimic, nimic fără voia Mea și fără binecuvântarea Mea, că Eu sunt Fiu ca și tine, și fac numai ceea ce-Mi spune Tatăl să fac și să grăiesc, și tot așa să faci și tu, că așa sunt fiii, poporul Meu. O, lasă-te, fiule iubitor de tine, lasă-te de tot ce-ți place ție și fă-te plăcere a Mea, ca să vadă duhul rău că tu îl ai de Tată pe Dumnezeu, iar Eu apoi îți voi purta de grijă, poporul Meu; Eu și nu tu. Amin, amin, amin.