Selectați Pagina

Lucrarea Mea de cuvânt pe pământ este salvarea făpturii căzute din viață, este scoaterea omului din locuința morților, și venirea Mea apoi în văzul omului, ca să-și ia de la Mine toată firea, toată facerea să-și ia viața ei cea de dinaintea morții care s-a așezat pe pământ când omul a murit, căci omul cel făcut de cuvântul Meu și de mâna Mea cea lucrătoare a murit; a murit omul cel făcut de Dumnezeu.

Cei ce nu au nădejde în Dumnezeu se întristează pentru viața lor care trece, pentru că ei uită sau nu pun preț pe Mine, Cel Care am binevoit să Mă nasc ca omul pe pământ, ca să mor ca omul și ca să înviez pentru fiecare om care se naște din om și moare apoi, și să-i aduc pe toți înapoi în viață, după cum este scris în Scripturi de strigarea Mea, de coborârea Mea din cer întru trâmbița Mea ca să înviez pe morți la strigarea Mea, iar ei, apoi, împreună cu cei vii cu trupul, se vor răpi în nori așa cum am fost Eu răpit la înălțarea Mea la cer din ochii ucenicilor Mei, și ne vom întâmpina în văzduh, și pururea apoi vom fi unii cu alții, căci așa este scris. Dar Eu vreau să-l învăț pe om să creadă aceasta. Amin, amin, amin.

Eu când M-am așezat lângă Tatăl am spus ucenicilor Mei: «Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacului». Omul a făcut veacul să se sfârșească pentru el, dar pentru Mine nu se sfârșește, fiindcă Eu sunt, Eu sunt Cel ce sunt, iar omul cel zidit de mâna Mea și de Duhul Meu nu mai este, și îl caut și îl tot aștept să vină și să nu mai treacă. Amin.

Când M-am așezat lângă Tatăl, când Mi-am ascuns fața de la ochii ucenicilor Mei în ziua căreia i se zice înălțarea Mea la cer, am fost acoperit de un nor ca să nu Mă mai vadă omul și ca să caute după Mine mereu, și altceva să nu mai facă, fiindcă omul nu mai vrea cu Mine. M-am ascuns ca să stea cu Mine omul, nu să Mă părăsească, nu să nu mai vrea cu Mine. Eu așa am voit de la om când M-am înălțat din ochii celor ce Mă priveau după ce ei M-au întrebat de vremea așezării la loc a împărăției lui Israel. Eu voiam să-i trimit martori ai Mei peste pământ ca să-l învețe pe tot omul să stea cu Mine și nu fără Mine, și nu să caute ei să știe anii și vremile care sunt sub stăpânirea Tatălui și nu se sfârșesc. Atunci Eu, spunându-le că vor lua Duh Sfânt ca să Mă mărturisească El prin ei, M-am lăsat apoi luat de nor de la ochii lor și li s-au arătat arhanghelii Mei și le-au spus: «El va veni precum L-ați văzut mergând la cer». Amin. Iată, așa vin, vin mergând, și omul trece pe lângă Mine și nu Mă mai vede. Trece omul pe lângă Dumnezeu și nu se oprește și trece, și vremea se uită la el și la vremea lui, căci omul trece zilele lui, el vrea zilele lui, nu zilele Domnului.

Nu vremea trece, ci omul trece, iar Domnul este mereu la început, mereu același, așteptându-l înapoi pe om, pe omul care trece. Vremea nu trece, vremea vine și este, dar omul trece și nu mai vine și nu mai este. Vremea vine mereu, dar omul nu mai vine, nu mai vrea omul să știe de venirea sa. El așteaptă venirea Mea, dar Eu îi spun că nu o așteaptă, și că niciodată nu a așteptat-o. O, nu vremea trece, ci omul trece și nu mai vine, și trece pe lângă Mine și nu se mai oprește ca să Mă vrea și ca să stea cu Mine dacă Eu l-am oprit ca să Mă vadă și ca să se învețe cu Mine, căci cine se învață cu Mine nu Mă mai vrea, și se vrea pe el apoi.

Iată, poporul Israel în mijlocul căruia M-am născut Fiu al omului ca să mor ca omul, și apoi să înviez omorând moartea pe care omul a făcut-o peste el, poporul la care M-am arătat acum două mii de ani nu M-a cunoscut ca să vină la Mine, și nu mai vine la Mine dacă el așteaptă venirea Mea fără să se grăbească să Mă aștepte, dar Eu îi spun că nu o așteaptă și că niciodată nu a așteptat-o.

O, nu mai crede omul în venirea sa la Mine, în statul Meu cu el pe pământ; nu mai crede omul care a uitat că Eu M-am făcut Fiul Omului acum două mii de ani ca să-l fac Dumnezeu pe om. Mai înainte de a Mă face Eu Fiul Omului, Iov a zis: «Eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El iarăși va ridica din pulbere această piele a mea care se destramă, și afară de trupul meu Îl voi vedea pe El, și ochii mei Îl vor privi, și de dorul acesta tânjesc în mine măruntaiele mele». O, cât de drept a fost el cu Mine și cât de mult și de adevărat M-a mărturisit, iar Eu l-am ridicat pe el iarăși și i-am făcut iar trup, și a văzut Iov slava Mea cu ochii lui, cu trupul lui cel nou făcut, și apoi și-a luat înapoi cinstea și slava pe care o avea din mâna Mea prin dreptatea lui, căci îl iubeam și Mă mândream cu el în cer și pe pământ, și după ce l-am destrămat, l-am înviat, căci dorul acesta se mistuia în el. Dar omul nu mai are dor de învierea lui, nu mai are credință că Eu sunt și nu trec, și vin mergând așa cum Daniel proorocul a spus de Mine: «Fiul Omului, Care vine pe norii cerului și a Cărui stăpânire este veșnică și nu trece, iar împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată, și sfinții Celui Preaînalt o vor ține în stăpânire în veci și în vecii vecilor». Amin.

O, poporul Meu, sunt deasupra ta în văzduh cu sfinții împărăției Mele, căci ei au avut-o în stăpânire pe pământ, fiindcă M-au iubit, și o au și în cer, în cele ce nu se văd, și o țin în stăpânire în veci și în vecii vecilor. Amin.

O, cum să fac să-i trezesc omului mintea și ca să-și vină în fire omul? El pomenește pe pământ în vreme de necaz și de durere mulțime de sfinți pe care el îi știe în cer și care de pe pământ au fost sfinți. Omul când se roagă la sfinți, el mărturisește învierea morților și credința lui în înviere, căci sfinții au fost toți oameni pe pământ. Până și Eu, Domnul, M-am făcut om pe pământ, din om, și am mărturisit învierea morților, căci de aceea am venit între oameni văzut.

Iată, este înviere, și sfinții o stăpânesc pe ea bucurându-se în văzduhul de deasupra voastră când voi faceți pomenire celor ce au venit la Mine și celor din locuința morților, care așteaptă ziua și lumina facerii din care ei au căzut prin omul cel zidit de mâna Mea și care a murit, și apoi el a văzut pe Dumnezeu, și de atunci așteaptă omul învierea și veacul care este sub stăpânirea Tatălui în veci și în vecii vecilor, care sunt și nu trec; nu trec ca omul, căci nu vremea trece, ci omul trece. Eu însă v-am așezat pe voi pe pământ credincioși ai învierii morților și vă învăț să lucrați cu Mine salvarea făpturii căzute din viață și scoaterea omului din locuința morților pe care el și-a zidit-o smulgându-se din Mine.

O, fiilor, nu va fi venirea Domnului, ci va fi venirea omului, învierea omului, căci Domnul este, și îl așteaptă pe om să vină. Amin. Mai întâi este învierea morților, și apoi Eu, cu slava arătării Mele din nori, așa precum am lucrat de M-am înălțat pe nor din ochii celor ce Mă priveau întrebându-Mă de împărăția lui Israel. Eu aveam de desăvârșit pe pământ împărăția Mea, nu pe a lui Israel, dar ei neînțelegând pe Dumnezeu nu au priceput taina împărăției Mele până ce nu a venit peste ei Duhul Sfânt, Care a mărturisit prin ei împărăția Mea peste pământ.

O, e mare bucurie, e mare sărbătoare între cei ce așteaptă în locuința morților! O, e mare bucurie pe sfinții care așteaptă de la Mine răsplata iubirii lor de Dumnezeu! Binecuvântată să fie la voi pomenirea celor ce așteaptă așteptându-vă pe voi să le rostiți scularea pe care toți păcătoșii o vor rosti, darămite cei ce cred grăbind ziua Mea! Se vor duce păcătoșii la morminte și vor zice: «Ieșiți, voi, cei din morminte, ca să intrăm noi, cei care nu mai putem purta mânia lui Dumnezeu!», dar cei credincioși învierii morților care va fi mai înainte de arătarea Mea pe nori, vor rosti învierea lor și se vor scula cei adormiți și vor învia, și această Scriptură este de lucrat, ca să mărturisească apoi cei adormiți care se vor îmbrăca în trup vestind lucrarea cuvântului Meu, glasul Fiului lui Dumnezeu, auzit de cei din morminte ca să se scoale ei la glasul Lui, după cum este scris în Scripturile Mele despre învierea morților și despre viața cea de după învierea lor, viața veacului ce va să fie. Amin.

– Iar noi, Doamne Dumnezeule, Dumnezeul celor vii, înviază-ne, că Tu ești începătura învierii noastre, și într-un glas Te strigăm: strigă-ne afară! Și Te vom asculta. Amin, amin, amin.

– O, această Scriptură o am de împlinit de acum, și vă voi scoate pe voi din mormintele voastre și vă voi da înapoi viața și veți cânta cântarea învierii voastre și slava Domnului, Care scoală pe cei din morminte, ca să Se odihnească El apoi de suspin și să Se bucure de întoarcerea omului, de venirea omului, căci nu Eu, ci omul trebuie să vină. Amin.

O, Ierusalime al cuvântului Meu care se aude de cei din morminte! Nu Eu trebuie să vin, ci omul să vină, și această lucrare trebuie s-o lucrez Eu cu tine între cer și pământ, căci vremea nu trece, ci vine, și este, și îl așteaptă pe om să vină, iar Eu îi poruncesc lui: să vină! Să vină omul la Dumnezeu! Amin, amin, amin.