Suferința Mea dumnezeiască se face cuvânt, și plâng cu suspinul cuvântului Meu și bat în porți, și cu glas de tunet intru în carte stând cu sfinții și cu îngerii deasupra, în văzduhul grădiniței cuvântului. Amin. Îi găsesc la veghe pentru Mine pe cei din porți, că M-am anunțat că vin.
Lumea serbează petrecerea ei cea fără Dumnezeu în numele nașterii Mele prunc pe pământ, că lumea a mutat serbările Domnului și ale sfinților Lui, iar Eu și cu tine, poporul Meu de azi Ierusalim, facem sărbătoarea făcătorului de minuni arhiereul Spiridon, în ceată mare de arhierei cerești între pământ și cer.
Primiți întărire, primiți vlagă, copii din porți. Supuneți-vă, fiilor. Amin, amin, amin. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, vă dau viață, ca să dați poporului Meu, că poporul care are pe Domnul de viață nu este biruit, ci este vrăjmașul lui biruit. Amin.
Pe vremea când vrăjmașii lui Israel veniseră să-l cotropească, să-l supună, i-au oprit apa, ca să-i facă să se aplece sub cei ce îi pofteau. Dar Eu, Domnul, am trezit pe Iudita cea înțeleaptă, cea cuminte, și am coborât Duhul Meu peste ea, și ea s-a ridicat prin Mine, și apoi s-a rugat cerând de la Mine s-o ajut să-l biruiască pe vrăjmaș, că nu mai avea poporul apă, fiilor, și se ruga poporul la Mine cu durere și cu spaimă la vederea oastei vrăjmașe care-l înconjurase. Eu, atunci, văzând strâmtorarea și setea lui, am adus la rugăciunea lui izbăvirea lui. Amin. Eu, poporul Meu, nu-Mi opresc izvorul Meu de peste tine, că tu ești cel ce te rogi de viața ta cea de la Mine, și Eu Mă fac izvor peste tine, iar tu ai viață. Amin.
Duhul Meu Cel plin de putere vă spune vouă, copii din porți, că Eu aduc viață poporului Meu, că Eu prin porți intru la el, căci sunt Dumnezeu, și sunt Păstorul Cel bun, și nu sar pe deasupra, ci pe porți aduc apă și viață poporului Meu.
Beți din izvorul Meu, copii care doriți mântuirea cea de la Mine prin duhul ascultării, fiilor. Beți și fiți viața Mea pe pământ între oameni, și fiți mulțumitori dând slavă cerului că nu vă lasă să pieriți de sete sau de foame, căci când unui popor i se ia apa, acela moare, fiilor. Eu însă sunt Cel ce pot tot ce am de lucrat peste pământ în zilele Mele de biruință, care au venit la credința celor credincioși care stau înaintea Mea, și aduc pe pământ izvorul vieții și pocăință spre iertarea păcatelor. Amin.
Cine nu vrea să bea, nu este împins, iar acela se duce pe sine în spate, fiindcă altfel nu poate, așa cum s-a întâmplat și pe vremea lui Ioan Botezătorul când el boteza cu apă spre pocăința de păcate, și s-a încredințat poporul și vameșii de dreptatea lui Dumnezeu care se vestea peste pământ, și se botezau cu botezul lui Ioan. Dar fariseii și învățătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși nebotezându-se de Ioan cu botezul pocăinței spre iertarea păcatelor lor. Iar Eu atunci le-am zis: «A venit Ioan nemâncând pâine și nebând vin, și ziceți: „Are demon“. Și a venit și Fiul Omului mâncând și bând, și ziceți: „Iată om mâncător și băutor de vin, prieten cu vameșii și cu fariseii“. Dar înțelepciunea lui Dumnezeu a fost găsită dreaptă de către toți fiii ei». Amin.
O, fiilor, așa face omul. Omul nu se apleacă pentru cele mari din cer, și de aceea am spus Eu că mor cele mari din cer pentru cele mici de pe pământ, dar voi să iubiți cerul, căci cele de pe pământ vă despart de cer dacă le iubiți, și mor cele mari din cer pentru cele mici de pe pământ, și nu mai pricepe nimeni aceasta, iar fariseii și învățătorii de lege nu se pot apleca, fiindcă nu sunt umiliți așa cum a fost David cel umilit. O, de ce sunt Eu Fiul lui David? Pentru că David s-a umilit spre iertarea păcatelor lui și a fost un om umilit pentru toate păcatele lui și n-a fost ca fariseii și ca învățătorii de lege, care pe vremea proorocului Ioan au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși neumilindu-se pentru spălarea păcatelor lor.
O, poporul Meu, Eu sunt Dumnezeul Cel umilit și sunt al celor umiliți, și cu ei sunt, și le dau din izvorul Meu la toți cei ce vor să bea din el spre viața lor. Amin. M-am umilit în fața lui Adam, pentru că el nu s-a putut umili când a păcătuit prin înălțarea minții și prin neascultarea care vine de la necredință, fiilor. Am ieșit umilit înaintea lui și l-am întrebat unde este și l-am luat, umilit, cu ușorul, pentru greșeala cea împotriva vieții lui însăși, iar ei au dat vina de pe unul pe altul, și Eu M-am umilit înaintea lui în zadar. Cel ce nu crede până nu vede, acela nici după aceea nu se umilește, dar cel umilit se umilește cu ajutorul credinței neprefăcute, și cu ascultare apoi. Amin.
M-am umilit înaintea lui Cain și până să greșească împotriva vieții lui însăși, și după ce a greșit. M-am umilit și l-am luat cu ușorul când am văzut înăuntrul lui păcatul urii pe fratele său și care i se vedea pe fața lui posomorâtă și nu tristă. M-am umilit și după fapta lui cea grea, dar M-am umilit în zadar, căci omul care se ascunde de Dumnezeu în el însuși, nu poate să se umilească.
M-am umilit când am fost chemat la masă cu fariseii și le-am spus umilința Mea ca să învețe din ea, și așa le-am spus: «Când ești chemat la masă, nu te așeza în locul dintâi, că vine unul mai mare ca tine și te scoală, și apoi te rușinezi coborând pe loc mai jos», și nimeni nu s-a mai așezat dintre ei, și nici Eu, Domnul, căci eram umilit, și Mă dusesem să le dau învățătură de umilință, nu să Mă așez la masă. Locul cel dintâi se cuvine Domnului, dar Eu nu M-am așezat pe el, ci i-am învățat duhul umilinței și locul lor de la masă și locul Domnului de la masă, căci El este Cel mare, și Lui I se cuvine locul cel dintâi la masă. Amin.
M-am umilit mereu, mereu pe pământ, ca să învețe omul de la Mine umilința, că până ce nu-i spui și nu-i arăți apoi omului, el se poate dezvinovăți, căci omul nu este umilit. Cine nu are iubire de Dumnezeu, nu are nici umilință, și acela se duce pe sine în spate, iar Eu, mergând pe lângă el, îl îndemn la umilință, la pocăință, la credință, împotriva zilei judecății lui când nu mai are vreme de umilință și de pocăință.
Cel umilit arată ceea ce are în el, și rămâne el de pomenire pe pământ și în cer, și am în sărbătoare cu voi pe arhiereul Spiridon, apostol umilit și om umilit în vremea lui de om, și apoi, apostol al Meu, iar Eu v-am spus vouă că așteaptă sfinții venirea Mea cu ei ca să-și arate ei plânsul bucuriilor lor pentru venirea Mea cu ei, căci geamătul pământului sfâșie cerul, și cei din morminte strigă la Mine: „Până când, Doamne?“, iar cei ce Mă aud pe Mine și pe ei și pe sfinți grăind din Mine peste pământ, se supun înmărmuriți de vremea aceasta, de strigătul Meu cel plin de suspin peste pământ, de glasul Meu ca de tunet, care-i supune pe cei de sub greul venirii Mele care scoate morții din morminte, care îi face pe sfinți să suspine peste pământ odată cu suspinul Meu cel plin de durere după om. Amin, amin, amin.
– Eu, Doamne însuspinat, cum să Te despovărez de suspin? Eu, Doamne, numai sub duhul umilinței am stat pe pământ în vremea mea cea după trup. Eu, Doamne, n-am putut trăi, n-am putut iubi, decât umilința, căci Duhul Tău S-a odihnit peste mine și am lucrat ca Tine între mine și om și i-am arătat omului ceea ce i-ai arătat și Tu: umilința, Doamne, cea mai dulce viață între pământ și cer. Umilința poartă în ea suferința cea pentru calea Ta, și omul nu mai este el, ci este calea Ta spre omul umilit, și cale a omului umilit spre Tine, Doamne al celor umiliți, Fiule al lui David, Cel umilit pentru el și pentru om, căci Tu pentru umilința lui și pentru suferința lui cea pentru iubirea de Tine l-ai aflat pe el și l-ai întărit, și el Te-a numit sprijinitorul vieții lui, și ai certat cu toiag de fier și cu bătăi fărădelegile fiilor lui, dar pentru iubirea și umilința lui, nu ai depărtat mila Ta de la el, și ai spus: «Seminția lui în veac va rămâne, și îl voi face pe el întâi născut, mai înalt decât împărații pământului, și acesta Mă va chema: Tatăl meu ești Tu, Dumnezeul meu, sprijinitorul vieții mele». Amin.
O, Doamne umilit, Fiule al lui David, Care Te prooroceai pe Tine prin duhul lui cel umilit, prin pocăința și umilința lui! Tu ești Domnul celor ce cu umilință și cu iubire Te iubesc arătând ei pe pământ umilința Ta cu care Te-ai aplecat mereu înaintea omului. O, ce dor îmi era în toată vremea să Te mărturisesc și să nu mă rușinez umilindu-mă pentru mărturisirea Ta! Am lucrat mari minuni, și cu mare umilință am crezut că Tu Te desăvârșești prin durerea mea cea pentru Tine de la cei necredincioși, prin umilința mea prin care Te mărturiseam Dumnezeu adevărat și dovedit cu numele Tău cel mare, pe care eu îl adeveream între cei necredincioși care se făcuseră cărturari și arhierei, dar ei erau farisei și nu iubeau împlinirea legii vieții și nu se umileau, precum cei din vremea botezătorului Ioan au călcat voia Ta în ei înșiși împotriva dreptății Tale care se vestea peste pământ pentru încredințarea oamenilor care veneau să se boteze spălându-se prin pocăință.
Mă aplec cu umilință ca și Tine, Învățătorul meu, și le spun tuturor că umilința este fața lui Dumnezeu din om și că Tu Te-ai umilit înaintea omului de când l-ai zidit și până peste toți fiii lui care, nevăzându-Te din pricina îngâmfării și a necredinței lor, pentru că nu Te vedeau, nu s-au umilit și nu se umilesc, și calcă voia Ta în ei înșiși neîncredințându-se de dreptatea Ta care se vestește peste pământ. Așa am pățit și eu cu cei ce se dădeau arhierei și învățători adunați laolaltă, și în mijlocul cărora eu m-am dus umilit, iar umilința mea i-a rușinat, și ei au dat să-și ascundă rușinea pedepsindu-mă. Dar eu cu puterea umilinței și a credinței în Tine le rușinam necredința cu puterea Ta care lucra minuni la glasul iubirii inimii mele cea plină de dorul mărturisirii Tale peste pământ, cea plină de dorul omului, ca și Tine, Doamne, că Tu după om suspini, și omul nu Te vede, și omul nu Te crede, și omul nu se umilește în el însuși pentru voia Ta.
Cuvântul Tău, Doamne, vine cu greu pe pământ, și plâng sfinții de mila Ta cea de la necredința omului, și vremea e grea, Doamne, și apasă tot mai greu pe umerii celor ce Te aduc pe pământ ca să grăiești cuvântul venirii Tale ca și acum două mii de ani, cu mult mai multă putere și dreptate, căci ai găsit credință nemaiauzită prin vremuri, și lucrătoare de venire a Ta, Doamne.
O, ai milă de cei duruți și zdrobiți de crucea venirii Tale, Doamne împovărat de la omul neumilit, care se duce pe sine în spate în loc să ducă jugul Tău, că Tu ai spus că jugul Tău și sarcina Ta sunt ușoare, iar ale omului sunt grele, și de aceea nu se umilește omul, că el se duce pe sine în spate, și pe Tine Te lasă și își întoarce spatele la Tine. Noi însă, toți sfinții și părinții care au născut ucenici, Te despovărăm umilindu-ne ca și Tine înaintea oamenilor pentru calea lor cu Tine, dar să Te despovăreze și ei prin umilința din ei, căci au în Scripturi pildă de umilință și de neumilință, și îi îndemnăm să se înțelepțească din Scripturi și să nu aștepte să-i prindă pe neștire vremea pe care nu o vor cunoaște și când vor plânge neputincioși pentru neumilința lor care s-a născut în ei de la necredința din ei, de la necunoașterea lui Dumnezeu, Doamne.
Iar voi, fii duruți, care purtați durerea venirii Domnului, lăsați-vă străpunși de suspinul Lui și stați umiliți și lucrați duh de umilință, ca să fie Domnul mare din voi peste pământ. Bucurați-vă suspinând, că mare este necredința omului, iar noi și cu voi să plângem cu Domnul, așteptând și grăbind venirea Lui. Îndemnați-vă la veghe, iar diavolul să se lase mic, căci Dumnezeu este Cel ce este, iar diavolul va cădea, că el vrea să vă lege pe voi sub neputință ca să oprească venirea Domnului, dar Domnul, Cel umilit din voi, îl va rușina, și va putea Domnul și cu planul Său, și veți putea voi cu Domnul, copii umiliți și lipsiți de puteri. Amin.
Sfinții cerului slăvesc credința voastră, dar umilința să vă fie lucrarea cea de sub cruce, că eu din ceata arhiereilor cerului sfânt, cel biruitor peste pământ, vă aduc cu umilință binecuvântările zilelor venirii Domnului, căci voi sunteți mari pentru că sunteți mici, și umilința Domnului este darul cel din voi, minunea care-L aduce pe Domnul cuvânt pe pământ, credința și iubirea care-L așteaptă pe Domnul, Care vine și pe Care-L aduceți, fiindcă El cinează cu cei ce se umilesc sub povara Lui, mulțumitori și iubitori și iubiți de toți cei ce sunt cerul Domnului. Amin, amin, amin.
– O, poporul Meu, te întărește soborul de sfinți și de părinți, ca să urmezi umilit și lucrător venirea Domnului. Unii altora aplecați-vă prin umilință, fiilor, că frumos și dulce și duios v-am învățat în zi de sărbătoare arhierească. Amin.
Pe arhiereul Spiridon, cel cu duhul umilit, cel ce nu lucra decât cu iubire și cu duioșie și cu milă, luați-l în ajutor, copii ai venirii Mele. Duhul umilit vă va învăța pe voi în toate, toate câte voiesc Eu să fiți voi. Unii altora dați-vă povață de credință neprefăcută și de duh de umilință, iar soarele să nu apună între voi. Amin. Fiți lucrători și lucrați cu soare, ca să nu apună soarele între voi. Nu uitați să citiți Scripturile, așa cum le citea mama Mea Fecioară, căci voi veni cu serbarea nașterii Mele din ea și vă vom grăi despre durere și despre iubire și despre umilință și ne vom mângâia în dureri, copii fără de bucurii.
Eu sunt Cel ce vă dau izvor de apă vie, căci poporul care are apă are cu ce să se curețe de sine, are ce să bea, are viață din cer și nu este biruit, ci este umilit, iar Eu, Domnul, pentru el binevoiesc, fiindcă cel umilit așa cum am fost Eu este iubirea Mea, iar Eu, iubirea lui, și fericit este cel ce Mă cunoaște pe Mine, că acela Mă lucrează și nu calcă voia Mea în el însuși pentru voia lui, ci se umilește după chipul și asemănarea Mea și a sfinților Mei, care M-au mărturisit cu umilință, dându-Mi Mie toată slava, cinstea și închinăciunea, căci Eu sunt Cel umilit și sunt Cel ce sunt, și sunt umilindu-Mă înaintea omului, căci așa este Dumnezeu. Amin, amin, amin.