Umilința Mea Mă ajută să vin și să plâng în cuvânt pentru puterea celor ce au credință neprefăcută în venirea Mea, și să aprind în ei harul care-i întărește pe ei în puterea dragostei de Dumnezeu și a înțelepciunii ei, fiindcă nu duhul temerii, ci duhul mărturisirii trebuie să-i cuprindă pe ei, căci Eu am nimicit moartea și am adus spre lumină viața și nemurirea prin mărturisirea Mea. Amin.
O, copii care stați sub puterea cuvântului Meu când vă supun sub el ca să intre el în cartea Mea! Păziți această comoară cu sprijinul Duhului Sfânt, căci dreptarul cuvintelor sănătoase este ceea ce aduc Eu din Mine spre voi, ca să dați poporului învățătură, iar el să fie martor neprefăcutei voastre credințe pe care să le-o insuflați în vreme de învățătură peste ei, că frumos mai lucrau apostolii Mei peste ucenici, dându-le lor dreptarul cuvintelor sănătoase și cu care le spuneau: «în zilele din urmă ale vremurilor grele se vor ivi oameni iubitori de sine și de arginți, care se vor arăta lăudăroși, trufași, neascultători și nemulțumitori, necucernici și fără de dragoste, neînduplecați și aspri, necuviincioși și îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, mereu învățând, dar neajungând la cunoașterea adevărului, având înfățișarea adevăratei credințe în timp ce tăgăduiesc puterea ei». O, ce bună este această învățătură care-i învață pe ucenici să nu fie așa, ci să stea în stăruința credinței neprefăcute, căci toți care vor dori să viețuiască întru Hristos vor fi prigoniți. Dar iată, Scripturile înțelepțesc pe ucenici spre mântuirea care are în ea mustrare, îndreptare, înțelepțire și dreptate, pentru ca ucenicii să fie bine îndrumați spre lucrul cel bun și să nu fugă de învățătura sănătoasă și de credința neprefăcută. Amin.
Mă las cu glasul ca de tunet peste voi, copii care sunteți porțile Mele. Supuneți-vă, fiilor, că aceasta este lucrarea ucenicilor. Chiar dacă diavolul voiește să vă slăbească puterea, voi să nu uitați de venirea Mea, căci el voiește să nu mai vin ca să vă strivească el apoi; el și lumea, fiilor.
O, nu cel ce zice că nu mai poate este cel ce nu mai poate. Cel ce nu mai poate este cel ce Mă lasă pe Mine apoi să pot, și acela are credință neprefăcută și se lasă ajutat spre tot lucrul bun și așa poate. Eu, Domnul, aceasta am de făcut când voi nu mai puteți, copii plăpânzi sub povara venirii Mele. O, când Eu, Domnul, nu mai trăiesc în om, nu trăiesc pentru că trăiește el în el, și el nu poate sluji la doi stăpâni, și Mă leapădă pe Mine și se ia pe sine peste el. Dar mare este îndreptarea cea din Scripturi și pentru care îi voi cere socoteală omului așa cum am rostit Eu cuvânt pe vremea trupului trâmbiței Mele Verginica și am zis: «Cel ce nu citește Scriptura, este cel ce nu o împlinește, iar când va fi întrebat de ce n-a citit-o ca s-o știe, acela nu va avea ce să răspundă decât cu neîmplinirea ei».
O, copii învățători din Duhul Sfânt, Care vă îmbogățește pe voi din destul! Spuneți poporului sfânt că Duhul Sfânt nu Se leapădă de cel cu capul aplecat învățăturii sănătoase prin credință neprefăcută și prin umilință de duh, căci umilința omului este miros mereu proaspăt pentru îngeri, fiilor, este curățenie unul pentru altul între frați, iar statul împreună este plăcut, și trebuie mult simț pentru această lucrare, pentru asemănare între frați. Când unii vorbesc și alții tac, aceasta aduce greutate pe inima Mea, darămite pe inimile celor ce viețuiesc împreună! Frații care trăiesc împreună în numele Meu, pe aceia îi crește Duhul Meu din Care mănâncă cu saț, dar când ei nu sunt asemenea, atunci nu se cunoaște că mănâncă, de vreme ce hrana nu-i crește.
O, fiilor copii, care aveți învățătură sănătoasă peste poporul Meu! Să-i învățați pe ei că dacă ei nu știu ceva, să nu se mâhnească, ci să se umilească, fiindcă este o taină pe care trebuie s-o înțeleagă ei desăvârșit. Și iată că ei trebuie să înțeleagă că între taină și ascundere este mare, mare deosebire, sau, și mai bine spus, nu este asemănare între acestea două așa cum nu se aseamănă adevărul cu minciuna, fiilor, căci adevărul înseamnă Dumnezeu, iar minciuna înseamnă diavol. Taina este de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu, iar ascunderea este de la diavol și pentru diavol, și fiecare își ia ce este al lui. Să nu se mâhnească fiul cel pregătit prin această învățătură din cer dacă este ceva necunoscut de el între toate câte se lucrează și se împart spre lucrare, căci umilința este lucrarea care nu-l lasă pe om să se îngâmfe împotriva tainei dintre Mine și lucrarea bisericii Mele, fiindcă Eu știu putința și neputința fiecăruia, iar Scriptura îl învață pe om ca să înțeleagă el lucrarea mântuirii lui dacă o ia pe ea ca lucrare de căpătâi. Amin.
Verginica, trâmbița Mea, soarbe cuvântul învățăturii Mele de peste voi și așteaptă să se facă și ea învățătură peste cei ce iubesc să învețe lucrarea credinței neprefăcute, lucrarea iubirii de Dumnezeu și a temerii de Dumnezeu.
Te las, Verginico, să-i înveți, că dulce M-ai iubit, și dulce îți este învățătura ta cea din iubirea Mea pentru om. Amin, amin, amin.
– Mă lași, Doamne, și mă las și eu spre ei, că dorul mă arde cu totul, și din mare dor le grăiesc învățându-i, ca să sărbătoresc cu ei ziua înălțării mele întru Tine când am adormit înviind, căci așa este lucrarea sfinților care înviază venind la Tine. Vreau să le dau cunoștință, Doamne, și să le spun că temerea de Dumnezeu este iubirea de a nu Te pierde pe Tine, așa cum am cules eu cuvânt din gurița unui copilaș care a spus că el nu se teme de Tine, ci doar să nu Te piardă se teme. Mi-a fost drag acest cuvânt, mi-a fost dulce și l-am cules, și îl aduc înapoi plin de învățătură peste fiii Ierusalimului nou. Amin.
O, fiilor, o, copii ai tainelor cerești care se împart vouă după puterea voastră! O, cât mă doare, cât mă ustură, cât mă arde când îi văd pe cei ce vă sunt călăuză spre împărăția cerurilor că au căzut în neputința de a vă mai lumina calea. E grea peste ei povara venirii Domnului, dar sunt grele încercările prin care treceți împreună cu ei, și de aceea a venit Domnul și v-a deslușit taine nepricepute de voi până acum și v-a descoperit taina și puterea umilinței, fiilor. Pe calea mântuirii trebuie să aibă inima curată cel ce merge pe ea, iar inima curată este cea cunoscută de cel ce o are în mână pe ea dacă omul și-o pune în mâna Domnului prin cei ce stau în fața Sa cu omul, cu inima din om. Cel ce uită că inima sa nu este în afară de trup, ci este înăuntrul trupului lui, acela o ascunde pe ea în el și este fără inimă pentru cei din jurul lui, căci inima cea din afară nu este cea dinăuntru, fiindcă inima se face cuvântul ei prin mărturisirea ei cea dinăuntrul trupului ei. Amin.
O, copii care stați în sărbătoare cerească, cea mai dulce sărbătoare este învățătura, și apoi rodul ei, împlinirea ei, fiilor. Cei ce vin să stea cu acest izvor care înnoiește inimi, care naște inimi, care despică inimi, acela să învețe că pe calea credinței neprefăcute merg cei ce iubesc lumina. O inimă despre care nu știe altul decât cel ce o poartă în trupul lui, e o inimă trupească, nu cerească, iar inima trupească este deprinsă cu ascunderea ei în trupul ei, și cu trupul ei ascuns în ea, și unul ca acela nu a dorit să învețe de la Domnul taina credinței neprefăcute, care îl deprinde pe om pentru mărturisire mereu și cu umilință mereu în mărturisire, iar altfel, omul se potrivește cu cei iubitori de sine, care sunt trufași, lăudăroși, neascultători și nemulțumitori, cârtitori, necucernici și fără dragoste, aspri și neînduplecați, îngâmfați și necuviincioși, și acestea toate pentru că ei sunt iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu chiar dacă dau ei să aibă înfățișarea adevăratei credințe, dar prin acestea toate cele rele ale lor ei tăgăduiesc puterea ei, deși mereu aud spre învățare, dar iată, învățând nu ajung la cunoașterea adevărului din pricină că nu cunosc taina lui Dumnezeu, taina creștinătății, fiilor.
O, eu rar vă învăț, deși mi-e tare dor să fac aceasta, fiindcă mi-e dor de împărăția cerurilor pe pământ și voiesc să iau parte la ea cu toți sfinții, și în cuvânt să ne facem părtași în ea, dar tot mai greu apasă diavolul, care caută să slăbească puterea venirii Domnului, căci Domnul nu vine, ci trebuie adus, după cum El v-a deslușit această taină, și orice venire a Sa trebuie să fie o sărbătoare pregătită dinainte, iar voi nu ar trebui să aveți alte griji care să vă încurce grija cea pentru pregătirea venirii Domnului cuvânt la voi. Frica de a nu-L pierde pe Domnul, teama de a nu încurca venirea Lui, aceasta trebuie să trăiască în voi ca un fior sfânt și ceresc, fiilor, și atunci Domnul n-ar mai strivi pe cei atât de firavi care stau punte a venirii Lui, căci una este să ai putere și bucurie pentru putere, și alta este să fii neputincios și să te temi de mărirea Domnului, care este grea de dus de cei ce nu mai pot cu trupul, cu duhul și cu sufletul sub greul venirii Lui. Voiesc să vă învăț, voiesc să vă îndemn, voiesc să fac cer inimioarele voastre, copii ai venirii Domnului. Voiesc să stau cu voi în cuvânt și să mă bucur, și să luați ca din Scripturi din gura mea mustrare, îndreptare, înțelepțire și dreptate, și să-I dăm Domnului putere să poată, căci când El nu poate, e totul, totul greu și în cer și pe pământ, fiilor.
O, Doamne, nu cel ce zice că nu mai poate este cel ce nu mai poate. Cel ce nu mai poate este cel ce Te lasă pe Tine să poți în el și pentru el, și acela are credință neprefăcută și așa poate. Dar să învățăm poporul, și apoi să vadă el și să creadă tot mai desăvârșit că învățătura aceasta este taina vieții veșnice, este venirea Ta, și că fiii prin care Tu vii pe pământ cuvânt au inimi cerești, au darurile credinței neprefăcute, și fericiți sunt cei ce se uită la ei văzând și nu nevăzând. Hai cu mine, Doamne al ucenicilor Tăi, hai cu mine în cartea mea ca să cinăm cu ei în ea, și ei cu noi, că dulce este să mâncăm unii de la alții, după cum le este lor creșterea și puterea credinței și a umilinței care-L crește pe Dumnezeu în om. Hai să cinăm cină gustoasă și sănătoasă în cartea mea cu Tine și cu ei. Amin, amin, amin.
– Mergem, Verginico. Credința neprefăcută este salvarea tuturor celor ce se alipesc cu acest izvor care-l naște de sus pe om. Eu, Domnul, Cel atât de blând și de umilit, am dat mereu și tot mereu să-l trag pe om din el spre Tatăl, oricât ar fi fost el de pierdut din voile Mele, din legile vieții. O, Verginico, mare ți-a fost darul pentru salvarea omului, și tot așa și răbdarea după om. Darul Meu și al tău, purtat de cei ce călăuzesc spre viață veșnică poporul cel crescut de sus, e dar întreit în ei, numai să aibă pe cine să lucreze ei, și Nouă să Ne dea lucrarea lor și pe cei răsăriți din râvna lor după mântuirea omului.
O, fiilor osteniți și de jos, și de sus, și de pe pământ, și din cer! E tare greu să lucrăm pământul ca să scoatem rod. E tare greu, și ne trec sudori, fiilor, precum este scris, căci omul la pământ trage, și pământul e greu de lucrat, dar trebuie să lucrăm cer peste pământ, și cerul să ne fie unealta cu care lucrăm. Amin. Binecuvântată să fie intrarea noastră în cartea lui Verginica, și hai, fiilor, să lucrăm cu unealtă bună, cu cerul, copii trudiți de muncă și obosiți de așteptare și de răbdare după rod însutit. E omul greu, dar Eu sunt mare, și sunteți și voi mari cu înțelepciunea și cu credința cea neprefăcută, și vom avea împliniri, și se vor împlini Scripturile cele din urmă, și atunci veți vedea că nu în zadar ați trudit. Amin, amin, amin.
***
Eu, Domnul, am intrat cu tine în cartea ta prin porți, Verginico. Fără știrea lor nimic nu ajunge la Mine decât cu greșeală, cu ascundere de Dumnezeu, și nu se dezleagă nici o greșeală la Mine dacă ei nu știu, căci așa este în acest popor, este ca în cer, și numai pe porți se intră la Mine, iar pe deasupra, nu. Eu am spus aceasta. Amin, amin, amin.
Hai să Ne așezăm cu orânduială la lucru sfânt, că nu putem lucra pământul, ci trebuie să lucrăm cerul care dă viață pământului. Hai, Verginico! Eu, Domnul, Făcătorul poporului Meu de azi, nu stau din lucrarea facerii și nici tu să nu stai, că iată ce de demult n-ai mai venit să lucrezi. Lucrează, Verginico. Amin, amin, amin.
– O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne! Nu cel ce spune „Nu mai pot”, nu acela este cel ce nu mai poate. Cel ce nu mai poate este acela care Te lasă pe Tine să poți apoi. Nu se poate cum vrea creștinul necrescut, nu se poate să ai Tu statură și viață știrbită, pătată, primejduită prin aplecarea Ta spre voia lui. El vrea să lași și Tu de la Tine, și el de la el, dar unde poate duce asta, oare? Unde, Doamne îndurerat? Este scris în Scripturi de fericiții care rabdă mustrarea spre lămurire, și apoi, spre cununa vieții. Putea-vom noi, oare, să facem aceasta și să avem rod bun, Doamne? O, de multă vreme Tu vorbești și lucrezi așa și nu ai rod, Dumnezeule mare, căci mai mare ca Tine stă omul, și diavolul nu mai voiește să vii la popor, ca să-l strivească el apoi, el și lumea, Doamne. O, cum să facem să biruim cu rod bun? Cum, oare, Doamne?
– O, Verginico, cine are dragostea Mea în el, Mi-o dă Mie, iar cine n-o are, nu are ce să-Mi dea, fiindcă Eu de la om le pot lua numai pe ale Mele, dacă el le are. O, cei pe care i-am înhămat Eu la jugul cel greu al venirii Mele cuvânt peste popor și peste pământ, au căzut mereu și cad mereu sub povara carului tras de ei prin ape tulburi și văluroase, căci toți numai în car vor să stea, și nu dă nimeni să se dea jos din car ca să împingă să-l scot la țărm.
O, cum să facem, Verginico? Tu Mă întrebi pe Mine, Eu te întreb pe tine, și fericit este cel ce ia folos din vorbirea Mea cu tine și cu ei, că e vremea să pot să grăiesc ce Mă doare, că nu numai omul are dreptul să se plângă ce-l doare. Taina de prooroc am spus-o și iarăși o spun, că prooroc sau cel ce ia plată de prooroc pentru că-l primește și îl crede și îl vestește pe prooroc, este cel ce pune în toată vremea spre paza și creșterea bisericii prin trupul ei întreg pe masa ei pe cele din Dumnezeu venite, pe cele din aproapele său și pe cele din el, iar altfel de biserică nu este biserică a lui Hristos, că nu pe cele numai pământești, care sunt lemne, pietre, fier, ci pe cele ce ies din firea omului în toate câte lucrează el cu mintea și cu inima și cu purtarea firii lui, acelea trebuie puse pe altarul bisericii ca să fie lămurite.
Am spus cu mulți ani în urmă: «Chiar de vom plânge până la capăt în cer și prin cei ce Ne poartă de la Noi până la popor, vom merge înainte prin greu», și iată, așa mergem.
Sunt zdrobit, Verginico, în fiii cei atât de zdrobiți de la zdrobirea Mea din ei, că grea de tot s-a făcut calea de la Mine la popor, și grea Mi-e rana în Mine și în ei, și le străpung duhul și trupușoarele cu glasul Meu cel de deasupra grădinii cuvântului. Cu glas de tunet îi străpung și le zdrobesc vlaga, dar dacă nu mai vin, ce facem, Verginico?
O, fiilor, omul fără credință neprefăcută și neobosită nu poate decât să se plictisească de așteptare și la gândul cel despre Mine, dar cel deștept nu disprețuiește pe nimeni pentru mintea lui. Cel deștept nu se trufește împotriva altuia, ci îl iubește pe Dumnezeu cu umilință, mai mult decât pe orice bucurie a lui, dar la omul trufaș iubirea de sine se arată, cum spune apostolul, prin lăudăroșenie și necucernicie, prin neascultare de părinți și de Dumnezeu, iar lucrul cu mâna și căutarea după el mai mult decât după Dumnezeu, acela îl face pe creștin să iubească mai mult idolii, care sunt: slava deșartă, îngâmfarea, nedreptatea, lemnul, piatra, fierul, lutul, gustul și vinul, care înseamnă desfrânare.
O, Verginico, numai la jumătate de an te apropii cu grăirea ta peste poporul tău. O, ce durere pentru coborârea cuvântului vieții, Verginico!
– O, Doamne, dreptatea și iubirea frățească sunt nedespărțite, Cel ce le poate lucra pe acestea pentru cei din jur, acela nu se mai iubește pe sine, acela este ca Domnul, și după aceea le poate pe acestea amândouă deodată.
Duhul Sfânt, Care naște biserica lui Iisus Hristos, este povățuitor și cunoaște gândurile și aude cuvintele și șoaptele lor, și tot așa trebuie să lucreze și trupul bisericii Domnului taina creștinătății, căci a spus Domnul că biserica fără călăuză este biserică fără Dumnezeu.
O, Doamne, binecuvintează cu putere multă cuvântul meu și așează pace peste cei atât de greu încercați, că poți, și îți cer cu lacrimi să poți, Doamne. Amin, amin, amin.
– O, Verginico, Eu pot. Iar voi, copii ai poporului Meu, fiți copii înțelepți față de vremea cea grea care trece prin voi, și vă strângeți mereu mănunchi și deschideți gurițele pentru cele bune din cer peste voi, și peste grădinița cuvântului Meu, și pentru cei zdrobiți de tot, peste care Eu, Domnul, aștept putere pentru Mine. Ajutați-Mă în rugăciune pentru voi și pentru lucrarea Domnului cu voi și pentru propășirea Duhului Sfânt în grădina cuvântului Meu și pentru duh de umilință peste cei fără de umilință și fără de veghe pentru paza casei, pentru mersul cel trainic al lucrului Meu peste pământ. Fiți sfinți din zori și până în zori, și tot așa să vă și rugați, și plângând să cereți biruința Mea și a voastră peste pământ. Amin.
Am poposit în cartea lui Verginica, și rar e popasul în cartea ei. Căutați învățătură, căutați să fiți cerul pe pământ; toți odată căutați, toți întru Unul, căci Acela, Eu sunt. Amin.
O, poporul Meu, Eu sunt cu tine și voiesc să împlinesc tot mai văzut în tine și cu tine împărăția Mea, împărăția cerurilor, poporul Meu. Amin, amin, amin.