Cu putere dumnezeiască din Tatăl și din Mine rostesc și spun: dați-Mi putere să intru cuvânt în cartea zilelor Mele cu voi, copii din porți! Lăsați-vă cuprinși de puterea Mea, că voi sunteți goliți de putere, dar Eu, Domnul Cel tare, Fiul Tatălui ceresc, vă țin întru Mine ca să puteți pentru Mine și pentru tot sufletul care trăiește din cer și nu de pe pământ, căci cine mănâncă din cer, trăiește, iar cine mănâncă de pe pământ, moare, fiilor.
În numele Tatălui Mă fac cuvânt de sărbătoare a Maicii Mele copilă, că ea copilă s-a dat Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și copilă a rămas, căci cine este născut din Dumnezeu, rămâne copil scump lui Dumnezeu și crește în ascultare și în umilință, prin credință cerească și nu pământească. O, păstrați-vă în ascultare, fiilor mici. Stați porți de intrare a Mea, căci intru să-Mi îndemn la viață cerească poporul, la credință cerească și nu pământească, la înțelepciunea umilinței și a inimii curate și pline de Duh Sfânt, de Duhul lui Dumnezeu, căci cine se naște de pe pământ, nu este învățat cu Duhul lui Dumnezeu, iar cine se naște din cer, acela este cer al Duhului Sfânt și suferă ca Mine între pământ și cer, iar suferința care Mă iubește pe Mine în om, aceea este coroană pentru sfinți, fiindcă nu este om mai sfânt ca acela care iubește pe Dumnezeu atât cât voiește Dumnezeu. Amin.
O, iată cum v-am luat în brațe și v-am așezat pe piatra mărturisirii ca să mărturisesc Eu de pe piatră și din voi cuvântul sărbătorii mamei Mele copilă. Mărturisirea este darul celor sfinți în cer și pe pământ, este piatră de temelie a credinței cerești, căci sfinții sunt cerești și se fac temelie a credinței cerești pentru cei ce cred prin mărturisire și pentru mărturisire. Sfinții lucrează lucrare cerească pe pământ, căci cei ce sunt născuți din cer nu mai lucrează ca pe pământ, și sunt ca îngerii din ceruri pe pământ. Amin.
O, copii ascultători și supuși puterii Mele care vă ține sub ea ca să pot Eu veni cu tainele cerurilor pe pământ! Le-am spus acum două mii de ani saducheilor care nu credeau în înviere, că M-au întrebat de înviere, dar cu ispitire M-au întrebat, iar Eu le-am spus: «Fiii veacului acesta se însoară și se mărită», și Eu am lăsat acoperit de taină acest cuvânt. Dar acum, după două mii de ani, când din nou cu multă putere și cu mult cuvânt grăiesc peste pământ căci pot aceasta fiindcă sunt Dumnezeu, grăiesc și spun că prin acest cuvânt atunci rostit am arătat care sunt fiii veacului acesta. Dar cei ce biruiesc moartea în ei și scapă de acest veac, aceia sunt cei ce se învrednicesc să dobândească veacul învierii dintre morți, și aceia nu se însoară și nu se mărită, fiindcă nu pot să moară, de vreme ce sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii, și nu sunt fii ai veacului acesta. Iată taină despecetluită de Cel ce a rostit acest cuvânt acum două mii de ani. Eu Însumi l-am rostit împotriva celor ce Mă ispiteau pentru învierea cea dintre morți și am arătat atunci care sunt fiii oamenilor și care sunt fiii lui Dumnezeu, și am spus că fiii veacului acesta sunt cei ce se însoară și se mărită, iar fiii veacului Domnului nu se însoară și nu se mărită, fiindcă nu pot, de vreme ce se fac la fel cu îngerii, pentru ca să fie fii ai învierii, înviind dintre morții acestui veac, ca să nu mai poată muri și ca să fie ai Domnului, iar Dumnezeu nu este al morților, ci al viilor, căci toți trăiesc în El. Amin.
O, fii ai oamenilor, Eu nu sunt Dumnezeul fiilor veacului acesta, căci Dumnezeu nu este al morților, ci al viilor, care trăiesc în El, nu în veacul acesta. Am spus celor născuți din Mine acum două mii de ani că voi fi cu ei până la sfârșitul veacului, fiindcă cei ce se învrednicesc să biruiască lumea, trăiesc apoi în Mine, nu în veacul acesta. O, fii ai oamenilor, o, fii ai veacului acesta! Dacă omul iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, iar lumea trece, și trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac, căci este din Tatăl. Amin.
Eu am venit acum cuvânt pe pământ ca să vorbesc cu tot omul de pe el și să le spun fiilor veacului acesta că fățărnicia este aluatul fariseilor și că nimic nu este acoperit ca să nu se descopere, și nimic ascuns ca să nu se cunoască de pe acoperișuri.
O, copii ascultători care luați glasul Meu din gura Mea și îl dați fiilor veacului acesta! Am desfăcut această taină ca să se vadă lucrarea fățărniciei care învață pe om că însuratul și măritatul sunt de la Dumnezeu. De la Dumnezeu este învierea, nu moartea, nu veacul acesta și fiii lui, iar Eu Mă pregătesc să surp înțelepciunea acestui veac în care trăiesc toți fiii ei și să le spun lor de mama Mea copilă, și să le spun că cine este născut din Dumnezeu pe pământ, acela rămâne copil și crește în ascultare și crește în umilință și în credință cerească și nu pământească între pământ și cer. Amin.
Iar tu, mamă copilă, mamă a Mea și copilă a Tatălui Meu și al tău, învață din Mine pe fiii veacului acesta ca să audă ei ce este împărăția acestui veac și ce este împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.
– E zi de creștere a credinței cerești peste poporul Tău de nou Ierusalim, Fiule al Tatălui, și copilul meu. Omul cel zidit de mâna Ta din pământ la început, nu a fost copil, și de aceea nici nu a știut să asculte când l-ai învățat ce să facă după ce l-ai făcut. Eu însă am fost copilă și am avut ascultare, căci așa este copilul, iar Tu ai zis oamenilor că dacă nu vor fi ca pruncii, nu vor intra în veacul învierii unde toți sunt la fel cu îngerii, Fiule Doamne. Tu ești Cel ce l-ai făcut pe omul cel dintâi, și nu l-ai făcut copil, ci om împlinit. Iar el dacă s-a văzut împlinit și nu copil, s-a așezat mai mare ca Tine și nu Te-a ascultat, fiindcă nu Te vedea.
O, greu e de cel ce nu Te crede, Dumnezeule tainic, că acela face rele dacă nu Te vede cât ești de adevărat. Mă fac sărbătoare de înțelepciune peste om, fiindcă eu, copilă de trei ani fiind, m-am supus, ca să fiu copilă prin supunere, și Tatăl m-a iubit nespus, și mi-a dat pe Fiul Său Cel scump, și eu L-am așezat pe pământ după ce L-am născut prin ascultarea de Tatăl, Care a trimis înger binevestitor pe pământ ca să-mi spună că S-a zămislit în pântecele meu Domnul Făcătorul, Cel din Tatăl născut mai înainte de vecii. Înțelepciunea poartă în ea supunerea, care se face dulce în cel înțelept. Așa am lucrat eu când Tatăl m-a cerut prin înger ca să-I fiu locaș Fiului Său, și tot așa lucrează tot sufletul care se dă Fiului meu casă, căci El în casă stă ca un Fiu, precum este scris. Amin.
O, popor al Fiului meu, nu este înțelepciune mai frumoasă ca umilința, care nu-l lasă pe om să moară și să cadă din Dumnezeu. Aceasta este învățătura pe care trebuie s-o așezi tu peste fiii veacului acesta când ești în mijlocul lor după ce tu așa trăiești înaintea lui Dumnezeu, ca să vadă spre înțelepțirea lor fiii veacului acesta. Să nu fii nepăsător pentru această mântuire, căci eu n-am trăit nici o clipă altfel pe pământ, și am fost Născătoarea Domnului. O, dacă n-aș fi avut credință cerească și umilință, cum aș fi ascultat eu ca să mă supun venirii Domnului? Dar oamenii neumiliți ai veacului acesta n-au văzut minunea aceasta, ci au văzut-o și au purtat-o cu ei peste timp cei ce au avut și au credința cerească și suferința ei, care rabdă cu nădejde, îndelung, întru nădejdea venirii Lui. Amin.
O, Ierusalime al venirii Fiului meu, învață taina bucuriei venirii Lui la tine, că poporul Israel cel dintâi, cel după trup, a văzut cu ochii lui minuni și semne prin Moise și lucrări peste fire cum nu s-a mai auzit, dar mărirea de sine a lui l-a orbit și l-a pierdut din Dumnezeu chiar dacă a văzut el pe Dumnezeu călăuză a sa spre țara făgăduinței. Lipsa umilinței de duh îl ridică pe om peste Dumnezeu, căci așa este cel fără de Dumnezeu peste pașii lui, peste duhul lui, și acela ia din el, nu ia din Dumnezeu. Când omul ia din Dumnezeu, atunci viața lui este viața Domnului și are cum să împartă viață, căci eu, după ce mi-am dat viața și trupul pentru Fiul meu, Iisus Hristos, Care era viața mea, am fost apoi cu duh dătător de viață între oameni, iar în cine se strecura umilința Fiului meu și a mea, acela se făcea viață pe pământ, și dătător de viață. Fericit este cel ce are viață, că acela este bogat și are ce să dea, și nimeni nu moare lângă el dintre cei ce iubesc viața pentru umilința din ei. Eu n-am petrecut pe pământ decât cu cei iubitori de Dumnezeu și cu răbdarea vieții, iubirea cea plină de umilință, și nicăieri nu este Fiul meu mai cald ca și în inima umilită, căci Fiul meu este frumos, și petrece întru umilință și întru înțelepciunea ei. Amin.
Duhul sărbătorilor cerești este duhul umilinței, care se face iubire pentru cer în omul cel sfânt, căci cine este născut de sus, acela suferă între pământ și cer, iar suferința care-L iubește pe Domnul în om, e comoară de sfințenie, fiindcă nu este om mai sfânt ca acela care-L iubește pe Dumnezeu atât cât voiește Dumnezeu. Amin.
O, ce bine este să se dea omul de mic lui Dumnezeu, căci a celor mici este împărăția cerurilor, după cum Fiul meu a spus despre taina aceasta și a spus că cine nu va fi copil nu va intra în ea.
O, fii ai Fiului meu, care știți ce înseamnă împărăția cerurilor, această împărăție este găsită dreaptă numai de fiii ei, iar fiii veacului acesta sunt fără de minte pentru ea, căci în ea au viață numai cei mici care o cuprind pe ea așa cum eu am cuprins-o cu inima mea mică de copil, și am stat apoi sub duhul proorociei, care mă hrănea din Zaharia, proorocul Domnului, căruia i-a fost descoperită taina vieții mele ca să fiu eu locaș Fiului vieții, Fiului lui Dumnezeu.
Voi, copii care aduceți pe pământ pe Fiul meu Cuvântul, Care vă hrănește pe voi cu duhul proorociei, cu Duhul Lui, dați viața aceasta la cei ce iubesc viața și mângâiați-vă cu cei ce au duhul umilinței, care se face iubire cerească pentru Dumnezeu în om, și viață a omului. Fiii veacului acesta nu pot gusta din duhul umilinței, căci ei au duhul lumii, care este pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, dar cei ce iubesc împărăția cerurilor pe pământ, sunt fii ai învierii, la fel cu îngerii pe pământ. Amin.
Duhul proorociei dorește după cel ce este copil, căci totul Îi este cu putință lui Dumnezeu întru cei ce cred cerește în taina vieții și nu pământește. Cu dor să râvniți după duhul proorociei care naște fii din Dumnezeu, căci prin prooroci a lucrat și lucrează de la Domnul pe pământ taina vieții, iar cel ce stă în duhul proorociei, acela are ascultare, iar ascultarea înseamnă viață de copil. Amin.
Luați cuvântul Fiului meu care se dă vouă și creșteți mici prin el, și nu uitați să fiți plăcuți cerului prin duhul umilinței, și nu uitați să stați cu inimioarele pline de dor înaintea Domnului, căci dorul după Dumnezeu îl face pe om mireasă a lui Dumnezeu, iar taina miresei este așteptarea Mirelui în duhul răbdării sfinte, prin care omul nu cade din viață. Amin.
E sărbătoare de creștere a credinței cerești peste voi, copii ai Ierusalimului nou, iar eu, ca o mamă copilă, sărbătoresc între voi ziua intrării mele în Sfânta Sfintelor după ce am împlinit trei ani de la mama mea care m-a născut cu trupul pe pământ, și atunci Domnul m-a primit, căci am fost copil, iar cine este copil Îl primește pe Domnul. Faceți-vă veșnică sărbătoare de copii cerești înaintea Domnului și iubiți-vă unii pe alții precum Fiul meu iubește pe copii, iar altfel decât El voi să nu iubiți. Duhul de copil stă pe fața celui ce-L iubește pe Dumnezeu atât cât voiește Dumnezeu, și niciodată nu poate fi copil al Domnului acela care iubește pe Domnul atât cât vrea el din toate câte el iubește și nu cât Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, și altceva nu mai înseamnă El. Amin.
Sărbătoarea mea de azi vă învață să fiți copii atât cât voiește Dumnezeu, căci cel ce nu face așa, acela cade în prăpastia veacului acesta și se unește cu lumea ei. Fiți copii și așa să creșteți, și cu dor după cer să stați, căci Fiul meu când S-a mărturisit pe Sine înainte să-Și pună viața Sa pentru om, El a spus așa: «Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș voi să se aprindă acum!». Amin, amin, amin.
– O, mamă a dragostei Mele pentru omul umilit cu duhul, dor am venit să așez în om, și apoi să-l aprind, că am venit să-l fac pe om mireasă a Mea, mamă copilă, iar taina miresei este dorul după Mirele ei și duhul răbdării prin care omul nu cade din viață, mamă. Dor am venit să arunc pe pământ și să-l aprind în om, ca să zică omul: „Vino, Doamne!“. Eu sunt Mirele Care vine, și cel ce aude glasul Meu, să zică: „Vino, Doamne!“, precum duhul și mireasa zic: „Vino!“.
M-am așezat cu sărbătoare de cuvânt peste tine, poporul Meu mireasă. Mireasa are dor, are foc, și este foc care așteaptă pe Mirele ei. Cel ce nu înțelege Scriptura pe care am spus-o Eu: «Foc am venit să arunc pe pământ, și să se aprindă», acela are acum deslușită taina aceasta, și e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu și să iubească lumea după ce a auzit cuvântul care spune: «Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume, căci dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, pentru că tot ce este în lume, pofta trupului și a ochilor și trufia vieții, nu sunt decât din lume», și e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu și să iubească lumea și pe cele din ea.
O, stați în duhul sărbătorilor cerești, copii ai Ierusalimului, și aprindeți în voi dorul după Mine, ca să vin, fiilor, că dor am venit să așez în voi, iar dorul crește numai când este aprins, precum nimic nu se mistuie fără să nu ia foc. Nu uitați să fiți copii, căci Eu am spus că a copiilor este împărăția cerurilor. Stați în duhul proorociei, căci din el puteți să spuneți: „Vino, Doamne!“. Numai duhul și mireasa zic: „Vino!“, iar trupul nu zice așa lui Dumnezeu.
Trufia vieții a orbit de tot pe fiii veacului acesta, precum pe Israel din vremea lui Moise l-a orbit, deși a văzut cu ochii lui pe Dumnezeu călăuză a sa spre țara făgăduită lui, și atât de mari semne lucrate înaintea lui pentru viața lui apoi. Dar el a iubit trufia vieții, căci s-a crezut a fi cel mai mare pe pământ, ca și Adam, care nevăzându-Mă a călcat peste Mine și s-a pus el stăpân pe sine, și atunci omul a ieșit din Dumnezeu. Eu însă Mă port după el cu aceeași strigare, căci cuvântul de acum al venirii Mele îl întreabă mereu, îl caută mereu pe omul care nu Mă vede, și îl întreabă: «Unde ești, omule?». Iar el nu poate să-Mi răspundă decât că aude glasul Meu cel din rai și că se ascunde, că este gol. O, cei ce aud acest cuvânt al venirii Mele după om și nu-l iau de veșmânt al lor, aceia stau ascunși pentru goliciunea lor și spun că Eu nu sunt, și că sunt ei. Dar Eu voi stârpi de pe pământ și din om trufia vieții și voi spune iarăși omului prin acest cuvânt că Eu sunt Cel ce sunt, și că voi, copii ai Ierusalimului nou, sunteți casa Mea, cort al Meu între oameni, și că în mijlocul vostru este duhul proorociei prin care Eu Însumi spun în lung și în lat peste pământ și peste om că nu omul este, ci Eu sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin.