La înmormântarea naşei Verginica am luat şi eu parte. Aveam cu mine un coş cu colivă, şi când sicriul ei a trecut peste pragul bisericii, am văzut lumină mare cum a ţâşnit din el şi am simţit cu toţii multă mireasmă. M-am uitat repede prin jur, să văd pe cineva cu vreun aparat de fotografiat, că lumina părea făcută de un blitz, dar n-am zărit nimic. Mi-am dat seama că totul a fost pentru ca Domnul să ne încredinţeze că fiinţa aceea din sicriu este o sfântă.

Ioniţă Niculina, sat Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa