Selectați Pagina

Cuvântul Meu este suflarea gurii Mele peste voi ca să aveți voi viață din viața Mea, o, copii ai venirii Mele! Eu ucenicilor Mei cei de atunci le-am dat viața cea veșnică și i-am învățat s-o aibă. Viața cea veșnică este să-L cunoască omul pe Dumnezeu, să-L cunoască cu adevărat, Dumnezeu adevărat. Cel ce nu împlinește cuvântul Meu, acela nu face din Mine Dumnezeu adevărat, iar cel căruia Eu îi sunt adevărat, la acela totul este cu putință în numele Meu și poate acela tot ce pot Eu. Amin.

Cereți, și veți primi, copii ai venirii Mele. Cereți, fiilor. Așa le-am spus și ucenicilor Mei cei de atunci, și ei așa au făcut, și am făcut prin ei lucrări peste fire, și prin ele Eu îi păzeam pe ei, și prin ele îi sculam pe mulți ca să Mă cunoască Dumnezeu adevărat.

Cereți, fiilor, cereți Tatălui în numele Meu, și veți primi, și vă veți bucura de credința voastră în Mine, căci cel ce se bizuie pe Mine, acela este mare și ia de la Mine și are. Cereți îngeri pentru tot ce aveți de lucrat în numele Meu, și Eu vă voi trimite îngeri, iar voi îi veți primi, că Eu îi dau celui ce-Mi cere. Fiți cu inimă mare și dați-Mi-o Mie ca să pun în ea putere și credință și dăruire, că Eu voiesc să Mă slăvesc prin voi pe pământ și să-i rușinez pe cei ce nu pot pentru Mine.

Învierea aduce omului viața cea veșnică, îl face pe om să Mă cunoască Dumnezeu adevărat, venit de la Tatăl, să Mă numească omul Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut și nu făcut, una cu Tatăl, Făcătorul a toate. Amin.

Îl ajut pe om să ia în el învierea lui și să creadă în Mine și să Mă ia în el și pentru el în toate ale lui, și apoi în toate ale Mele, că Eu am lucrare mare de lucrat, lucrare care rămâne pe veci. Iată ce taină dulce: să Mă ia omul în el pentru el în toate ale lui, și apoi în toate ale Mele; să fiu Eu în el, și apoi să fie el în Mine, căci cu cel ce este întru Mine Eu lucrez lucrul Meu pe care-l am de împlinit de la Tatăl pe pământ; să-l ajut Eu pe om în toate ale lui cele pentru viață, și apoi să Mă ajute și el pe Mine în toate ale Mele, că multe Mi-a dat Tatăl să le împlinesc peste pământ, și nu pot fără om.

Cine Mă cunoaște pe Mine Dumnezeu adevărat, acela se uită la Mine și se face asemenea Mie în cuvânt și în faptă, și aceasta este credința lui, și așa înseamnă că omul crede în Dumnezeu. Când omul ia în el viața cea adevărată pe care o învață de la Mine, așa înseamnă că face el faptă din credința lui în Mine. Sunt mulți care au din fire darul de a Mă putea face pe Mine viață în ei, dar nu au propovăduitor care să-i aducă la viața aceasta. Voiesc să aduc pe mulți la viață, și de aceea Mă pregătesc cu voi de zile de naștere pentru ei, și apoi să Mă fac cu cuvântul creștere peste ei, că lucrul învierii suspină ca să fie lucrat și să aducă cu el ridicarea multora, și de la unii la alții să se întindă ridicarea lor spre viața cea veșnică, spre cunoașterea lui Dumnezeu, spre a-L cunoaște pe Tatăl în Mine Dumnezeu adevărat. Amin.

Fiilor lucrători, pe cei pe care voiește să Mi-i dea Tatăl prin voi, pe aceia voiesc să-i ridic și să-i învăț viața cea veșnică și s-o ducă cu ei peste tot. Fapta credinței în Dumnezeu trebuie să aducă în om viața cea veșnică, trăire cerească în om pe pământ, sfințirea pământului. Din loc în loc peste tot pământul voiesc să am om cu trăire cerească pentru sfințirea pământului. Amin. Cel ce zice că are simțire cerească în inimă, și nu se face ea apoi trăire cerească în trup, acela este cel mai mare vrăjmaș al Meu și al omului și al lui însuși. O, cât Mă doare de la cei ce știu calea Mea și se pretind că sunt pe ea numai pentru că o știu, numai pentru că o slăvesc cu buzele și cu haina cea pentru calea aceasta! O, cât Mă doare de la aceștia, că de la ei s-a întins peste tot nevegherea, netrăirea, și mână întinsă odată cu Mine în blidul de pe masa Mea, căci prin netrăirea acestora Eu cad în mâna hulitorilor care Mă hulesc pentru cei ce nu fac voia Mea pe calea cea cunoscută a fi calea Mea cu omul.

Hai să luăm vălul acesta! Hai să-l dăm deoparte, fiilor lucrători, și să vadă oamenii care ar putea să se scoale spre viață veșnică, să vadă că nu Eu sunt sub vălul acesta, și că sub el stau cei ce sug din oameni, cei ce mănâncă pâinea și duhul omului ca să nu poată omul învia prin învierea Mea.

Hai să aducem învierea cea pentru viață, că așteaptă neamurile pământului viață și n-au de unde s-o ia. Viață le dau Eu numaidecât, dar să le arătăm că drumul cu care sunt ei învățați spre Mine e plin de scorpioni veninoși, care nu numai că le sug oamenilor pâinea și duhul, dar îi și omoară cu mușcătură veninoasă. Că iată, cel ce dă să vină să învețe de la Mine viața cea veșnică și s-o trăiască apoi, e tras acesta înapoi, e vânat înapoi de cei ce sunt învățați să mănânce pâinea și duhul omului și înțelepciunea din om. Propovăduirea veacului acesta îl învață pe om să se facă creștin de modă nouă, și omul se duce pe apa sâmbetei, adică spre moarte, iar duminica, viața cea înviată în om, se strică și nu mai are în ea învierea omului, căci toate cele sfinte sunt călcate în picioare de tot omul. Omul a făcut din trăiri păgânești obiceiuri creștinești, zice el, și așa îl va găsi venirea Mea pe cel ce face așa. Zilele Mele de praznic ceresc au fost luate de oameni și călcate în picioare pentru poftele inimii lor. Mă doare de la acești batjocoritori care nu Mă așteaptă să vin, care nu se așteaptă să vin. Aceștia n-au de unde să învețe viața cea veșnică, n-au de unde să Mă cunoască pe Mine Dumnezeu adevărat.

Vreau să stric casa care înșeală pe oameni sub numele de casă a Mea. Dau vălul de pe ea, și așa o stric, că vreau să-l trag pe om la Mine și la Tatăl. I-am bătut atunci cu biciul pe neguțătorii din templul care puseseră peste el numele Meu. Din nou voiesc să spun oamenilor adevărul cel despre casa Mea, și despre casa care-și zice a Mea. Mulțimi de oameni sunt plini de lacrimi înăuntrul lor și caută după Mine ca să-i vindec și să le dau pacea, dar vai, nu dau aceștia de calea Mea cu omul, ci dau de omul care Mi-a răpit calea ca s-o pună pe calea lui și să-Mi fure cu ea pe om, pe omul pentru care Eu am plâns pe cruce ca să-l răscumpăr pentru înviere.

Acum, stric casa care înșeală pe om sub numele de casă a Mea, și zic: «Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu vă împărtășiți din păcatele ei și să nu luați din pedepsele ei, fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer, și Dumnezeu Și-a adus aminte de nedreptățile ei, că s-a găsit în ea sânge de prooroci și de sfinți, și sângele tuturor celor înjunghiați pe pământ». Și apoi iarăși voi rosti și voi zice: «Veselește-te de ea, cerule, și voi, sfinților, și voi, apostolilor, și voi, proorocilor, pentru că Domnul v-a făcut dreptate în judecata ce ați avut cu ea». Amin. Atunci învierea multora atunci va veni, și noroade multe vor învăța calea învierii din morți, calea cerului pe pământ cu omul, sfințirea pământului. Amin.

Îngerul învierii Mele vă spune vouă: Hristos a înviat, copii ai învierii! Și hai să pregătim calea învierii din morți peste noroade; hai, că suflarea gurii Mele peste voi se face cuvânt de viață veșnică peste mulțimi, fiilor, și vom întâmpina curând, curând făptura cea nouă, omul care intră sub taina învierii din morți. Amin, amin, amin.