Sună îngerul Meu din trâmbița venirii Mele, iar Eu, Domnul, Îmi gătesc alaiul de sfinți și de îngeri și Îmi fac intrarea în cartea Mea de pe pământ, că e sărbătoare de sfinți mărturisitori, și îi iau cu Mine la ieslea cuvântului Meu cea din mijlocul României. Amin.
Bucurați-vă cu Mine, sfinți ai cerului sfânt! Zilele nunții Mele sunt răsplata pe care v-o dau pentru iubirea ce Mi-ați dat-o de M-ați mărturisit pe Mine Dumnezeu adevărat în cer și pe pământ. Zilele nunții Mele sunt venirea Mea pe pământ cu sfinții, căci despre venirea Mea așa scrie: «Vine Domnul cu sfinții în zeci de mii». Amin, amin, amin.
Împodobesc venirea Mea cu strai de nuntă, și voi nunti pe pământ cu voi, copilași care-Mi primiți cuvântul, care-Mi primiți venirea. V-am îmbrăcat în haină de mireasă și v-am așezat la masă de nuntă ca să audă și să vadă oamenii de pe pământ zile de nuntă cerească și să se facă din trupești duhovnicești, așa cum v-ați făcut voi la chemarea Mea, la vestea venirii Mele cea după două mii de ani.
Împărăția Mea nu vine în chip văzut, așa cum își închipuie omul neștiutor. Ea se încuibează înăuntrul omului, și omul o află înăuntrul său și ia din ea bucurându-se, și nu știe de unde-i vine bucuria. Bucuria nu vine din cer. Ea vine dinăuntrul inimii care are în ea împărăția cerurilor. Bucuria este împărăția cerurilor care se bucură în om, iar altă bucurie a inimii omului este deșertăciune care se sfârșește.
O, cum de nu vrea omul să cunoască și să guste din bucuria împărăției cerurilor și să rămână apoi în ea? O, cum să-l fac pe om să cunoască această taină a Mea în om: împărăția cerurilor?
Nimic nu-i veșnic din cele ce iubești tu, omule pribeag. Ia și gustă din veacul cel veșnic și vezi-i dulceața și taina lui cea dulce, și vino apoi să fii, căci ca să fii e taină mare, e taină dulce, omule. O, cine să te învețe, cine să te dezmierde cu cele ce sunt ca să le simți gustul și veșnicia lor? Nu e nimeni să te învețe acestea în afară de Mine. Ia și bea din fântâna aceasta, omule obosit. Ești nemâncat, ești nebăut, ești gol, ești mut și surd, ești orb, ești șchiop, ești fără de putere, ești fără de viață. Ia de la Mine ca să fii, omule. Vreau să te dezmierd făcând ființa ta, că altfel nu stai la făcut ca să fii. Vreau să fii, omule, precum Eu sunt. Dacă acum două mii de ani am plătit cu viața Mea viața ta ca s-o am în mâna Mea și să ți-o pot da, iată-Mă venind acum așa cum am spus atunci că voi veni ca să dau viață oamenilor și înviere morților. Amin.
Te judecă morții din morminte, omule de pe pământ, că a venit ceasul să audă ei glasul Meu cel de peste tine, vestea învierii, omule, vestea învierii celor de pe pământ și a celor din morminte care așteaptă tainica Mea venire, tainica Mea împărăție în om, descoperirea fiilor lui Dumnezeu care poartă în ei împărăția cerurilor cea plină de taină.
Dar ce este împărăția cerurilor? Iată, ea este omul cel dinăuntru, omul care se lasă făcut după chipul și asemănarea Mea ca să fie apoi, precum Eu sunt. Ea este omul care se desăvârșește desăvârșind ființa Mea în el. Ea este raiul în care Eu stau cu omul cuvântându-ne unul altuia cele veșnice, cele ce sunt. Iată împărăția cerurilor. Ea este voia Mea cu totul în om, precum în cer așa și pe pământ. Ea este locul odihnei Mele, în care omul face mereu curat pentru Mine, pentru statul Meu în el, pentru sărbătoarea Mea cea veșnică cu omul.
Mă doare cu mare durere, Mă doare pentru om, Mă doare omul. N-are omul povățuitor, și Mă doare că n-are. N-are cine să-l ajute pe om spre Mine, și Mă doare că n-are. Dacă s-ar uita omul la cele ce sunt, nu la cele ce pier, M-ar vedea omul în toate câte Eu le-am făcut și le fac și s-ar mângâia în calea lui cea grea și M-ar descoperi în taina cea dinăuntrul lui așteptându-l cu răbdare. Eu stau în mare taină înăuntrul omului, așteptându-l cu răbdare să se întoarcă și să se uite în casa sufletului lui și s-o curețe ca să-Mi trezesc Eu odihna în casa lui.
Când i-am dat omului raiul, i l-am dat ca să-l lucreze și ca să-l păzească, și cu poruncă i-am dat aceasta, și așa am zis lui: «Din toți pomii grădinii vei mânca, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, fiindcă în ziua când vei mânca din el, vei muri». Omul însă n-a păzit această taină a raiului. Aceasta avea el să lucreze și să păzească: să mănânce și să nu mănânce. Când i-am zis: «Din toți pomii raiului vei mânca», aceasta îi era lucrarea ce i-o dădusem s-o facă. Și când i-am zis: «dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci», aceasta era lucrarea ce i-o dădusem s-o păzească. Îl așezasem în taina raiului, dar el n-a lucrat-o și n-a păzit-o.
Acum, după șapte mii de ani, din nou am venit și i-am zis omului ca și atunci, și Mă doare cu mare durere omul. Mă doare omul, și el nu știe cum vine aceasta. Aștept de șapte mii de ani cu mare taină înăuntrul omului. Aștept în casa lui, îl aștept pe om, și el Mă doare, și el e durerea Mea. Mă doare omul, și el nu știe ce-Mi face, și el nu știe cât Mă doare în el. El mănâncă mereu din pomul cunoștinței binelui și răului, și moartea lui Mă doare în el. O, cum să-l fac pe om să înțeleagă durerea Mea în el? Cum să-l fac pe om să Mă mărturisească, și Eu să Mă scol în el întru odihna Mea? Omul este muncit de truda de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Dar ca să mănânce din pomii raiului din care i-am spus Eu să mănânce și să fie, o, nu face omul această lucrare și nu se păzește omul să nu mănânce din cele de la care l-am oprit. Numai când îl opresc Eu se oprește. Mai devreme nu se oprește omul ca să lucreze și să păzească raiul așa cum Eu i-am poruncit.
Îți trebuie dragoste, omule pribeag, omule uituc. Proorocirea și darul limbilor și știința se vor sfârși curând, căci sunt frânturi, și vine ce este desăvârșit, și rămâne, și atunci vei cunoaște pe deplin. Când tu vei fi cunoscut pe deplin, atunci vei cunoaște pe deplin, căci toate vor pieri, și acestea trei rămân: credința, nădejdea și dragostea. Dar mai mare între ele este dragostea. Amin, amin, amin.
Îți trebuie dragoste, omule; dragostea Mea, care așteaptă înăuntrul tău, și de aceea spun Eu că Mă doare, că Mă doare omul. E greu omul peste Mine. Ființa Mea din om stă apăsată de cunoștința omului, care-l îngâmfă pe om. Dar iată, cunoștința nu zidește pe om, ci îl îngâmfă, iar îngâmfarea lui este durerea Mea în om.
Îți trebuie dragoste, omule. Ea zidește, ea te zidește, ea Mă zidește pe Mine în tine și Mă scoate de sub durere în tine. Oprește-te de la rodul cunoștinței binelui și răului! E fructul morții. Oprește-te! Amin. Și întoarce-te în tine, și Mă vei găsi așteptând după tine ca să vii înăuntrul tău și să zidești cu dragostea. Amin. Împărăția Mea așteaptă înăuntrul tău de șapte mii de ani. Ea nu vine din cer în chip văzut. Ea vine dinăuntrul inimii care are în ea împărăția Mea. Bucuria este împărăția cerurilor care se bucură în om, iar altă bucurie a inimii omului este deșertăciune care se destramă.
Îți trebuie dragoste, omule. Vreau să te dezmierd lucrând la ființa ta, la omul cel dinăuntrul tău. Vreau să fii, omule, căci împărăția cerurilor este omul cel dinăuntru care se lasă făcut după chipul și asemănarea Mea, ca să fie apoi, precum Eu sunt.
Iată împărăția cerurilor! Ea este voia Mea cu totul în om, precum în cer așa și pe pământ. Amin. Dragostea este cea care îl zidește pe omul cel dinăuntru. Ea are în ea pe toți pomii din rai din care trebuie să mănânce omul și să fie omul. Atunci, acestea trei rămân: credința, nădejdea și dragostea. Dar mai mare între ele este ea, dragostea, dragostea Mea în om, dragostea Mea care așteaptă înăuntrul omului ca să zidească în el împărăția nestricăciunii, taina învierii omului. Amin.
Și iată, se împlinește cuvântul învierii, cuvântul Meu cel de acum două mii de ani prin care am grăit și am spus: «Vine ceasul, și a și venit, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și ei vor învia», și ei vor mărturisi venirea Mea și vestea învierii. Amin, amin, amin.