Sunt iar cu voi, cei din grădina Mea, căci fiecare trage la ai lui, și ce frumos este sufletul celui care Mă iubește pe Mine, Domnul, care Mă așteaptă mereu să fiu cu el, să petrec cu el, și el cu Mine; cu Mine și cu viața Mea în el, căci aceasta înseamnă să fiu Eu cu cel ce Mă iubește.
O, frumos este copilul care are grijă de Tatăl său, Dumnezeu! Pe pământ sunt mulți copii care au grijă de tatăl lor și de mama lor. Când tatăl lor se îmbolnăvește sau se lovește sau se întristează, copiii lui îl duc la doctor ca să-l vindece de dureri și de rane, îl pansează la lovituri și la tăieturi și la înțepături și la arsuri, îl mângâie și îl întăresc la inimă pe tatăl lor, dar cu Tatăl Dumnezeu nu fac tot așa. Pe El Îl lasă nevindecat și neîngrijit și nepansat și nemângâiat, și nu-L au de Tată dacă fac așa cu El. Iată, fiecare trage la ai lui, fiecare se îngrijește de ai lui, fiecare iubește ce este al lui.
Sunt iar cu voi, copii iubiți de Tatăl Meu. Tatăl vă iubește fiindcă sunteți cu Mine și Mă primiți ca pe Cel mai mare, ca pe Cel întâi dintre voi, Cel întâi între mulți frați, după cum au scris despre Mine Scripturile celor sfinți ai Mei. Mă aduc la voi pe Mine Însumi. Mă fac la voi sărbătoare și Paști cu bucurie, dar la voi e Paști mereu, căci Paștile e Domnul, Mielul Cel junghiat pentru viața lumii.
Hristos a înviat! Eu sunt Cel ce Mă vestesc. Eu sunt Cel ce a învățat pe om să zică așa: „Hristos a înviat!“, căci am înviat dintre morți și M-au vestit înviat cei din vremea Mea.
O, frumoasă este taina învierii! Ea aduce cu ea bucurie și înviere celor adormiți. Taina învierii Mele a lucrat minunat mai înainte de învierea Mea, căci cât Mi-a stat mormântul închis sub pecetea arhiereilor iudei Eu M-am dus în locuința morților și le-am deschis la mulți mormintele, și ei au ieșit și s-au arătat în Ierusalim mărturisind adevărul despre Mine, Cel venit de la Tatăl ca să-Mi pun apoi viața pentru cei ce au să învieze. Cei ce au ieșit din morminte au stat în Ierusalim și arătându-se înviați ziceau tuturor: „Hristos a înviat, și noi cu El am înviat din mormintele noastre și mărturisim pe Hristos Cel înviat“.
Când Eu am strigat de pe cruce la Tatăl, la ultimul Meu cuvânt Tatăl S-a cutremurat. Atunci catapeteasma templului a crăpat de sus până jos desfăcându-se, căci pământul s-a scuturat cu putere ca să se despice pietrele mormintelor la glasul Meu cel de pe cruce. Atunci cei din morminte au văzut pe Mântuitorul lor pe cruce ca să vină la ei prin poarta morții și să-i scoată afară din locuința morților, iar în Scripturi s-a scris așa: «Pământul s-a cutremurat, și pietrele s-au despicat, și mormintele s-au deschis, și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat și ieșind din morminte după învierea Lui au intrat în Ierusalim și s-au arătat multora».
O, copii ai Tatălui, Eu l-am învățat pe om să zică „Hristos a înviat!“, și l-au învățat și cei morți care au înviat odată cu Mine, căci Eu pentru aceasta am venit în lume, pentru învierea celor morți și a celor vii, dar iată cât de puțin este înțeleasă taina aceasta, taina învierii, cea mai frumoasă taină dintre toate câte sunt taine. Taina ușii deschise este taina învierii. Iată, aceasta este taina ușii deschise, copii ai Ierusalimului care este și care vine. Iată, mormintele s-au deschis și cei ținuți de ele au înviat și au mărturisit prin ușile deschise învierea Mea și învierea lor; ridicarea din moarte au mărturisit-o ei, dar cei ce nu vor să creadă și să învieze stau ferecați și nu deschid și nu mărturisesc, așa cum s-a întâmplat cu cei necredincioși de după învierea Mea.
Astăzi este a doua zi după învierea Mea, după sărbătoarea Mea, copii ai Tatălui Meu, și grăiesc vouă despre zilele acelea, căci este aducerea-aminte a celor credincioși și a celor necredincioși învierii Mele. Cei ce n-au voit învierea Mea s-au trezit după ce M-au pus în mormânt și au zis: «Acesta era încă în viață și a zis: „După trei zile voi învia și Mă voi scula“». Și s-au dus la Pilat să ceară pază de trei zile la mormântul Meu, zicându-i cu fățărnicie: «Să nu-L fure ucenicii Lui și apoi să rătăcească și mai mult poporul cum că El S-a sculat din moarte». Atunci cei ce n-au voit învierea Mea s-au dus cu pază de trei zile și au pecetluit cu pecetea lor mormântul Meu, dar îngerul învierii s-a arătat a treia zi ca fulgerul, cu îmbrăcămintea albă ca zăpada și a cutremurat pământul și a prăvălit piatra și a șezut pe ea, iar pe cei ce străjuiau i-a umplut de spaimă, și ei s-au făcut ca morții, căci taina învierii nu este pentru cei necredincioși, și ea se ascunde de ochii lor. Pentru ei sunt ușile închise, nu ușile deschise. Ușile închise sunt iubite de cei ce nu iubesc taina învierii, iar ușile deschise sunt pentru cei înviați și pentru cei ce înviază.
Voi, copii ai învierii, prețuiți taina aceasta, taina ușii deschise, viața Mea în voi, căci v-am dat viața Mea s-o trăiți și s-o mărturisiți celor din cer și celor de pe pământ. Cei din cer se uită la voi, și cu dor se uită; se uită și la vremea în care trăiți voi. Cei din cer înalță în sus pragurile porților veșniciei, că ei au aflat de la Mine și de la voi taina învierii și vremea acestei taine. Dacă la învierea Mea acum două mii de ani s-au sculat sfinții cei adormiți și au ieșit din morminte, dar acum, cât de glorioasă se va despecetlui taina aceasta, taina învierii morților, taina învierii făpturii! Eu am început să chem la înviere făptura și am zis: Hristos a înviat! Zic tuturor celor din cer și celor de pe pământ și celor de sub pământ și celor din ape și celor din adâncuri și celor din văzduh, și am zis: adunați-vă cu Mine în grădina cuvântului și ascultați cuvântul învierii făpturii, trâmbița învierii care sună „Hristos a înviat!“ peste tot și peste toate. Amin. Cei ce iubesc cuvântul Meu și viața lor cu Mine, să se apropie și să asculte despre taina ușii deschise, taina fiilor lui Dumnezeu, taina vieții veșnice, taina sfinților Mei. Amin, amin, amin.
Omul cel sfânt este cel ce se vede cu cele dinăuntru ale lui, cu cele ce mărturisesc despre Mine în el, și acela are de la Mine puterea să fie sfânt, sfântul Domnului. Omul înțelept este omul sfânt în care Eu pot sălășlui cu puterea Mea pentru el și pentru cei din jurul lui, spre folos veșnic, spre plată neveștejită. Bine este celui ce vine după Mine să ia numai de la Mine întru sine, căci cele de la Mine se deșartă pe ele însele din el și nu se ascund, ci se mărturisesc mărturisindu-Mă pe Mine locuitor în ființa omului. Cel ce știe acestea de la Mine și le lucrează pe ele, acela pătrunde în taina fiilor lui Dumnezeu și se face folos pentru Mine și pentru venirea Mea, pentru răscumpărarea făpturii. Amin.
O, copii de sub cort, o, copii ai poporului Meu, fiți sfinți mereu, ca să fiți poporul Meu, poporul Meu cel de sub cort. Eu peste aceștia întind cortul sfințeniei Mele și îi acopăr în taina învierii, în taina veșniciei sfinților. Amin. Eu pe câți îi iubesc le dau puterea să se facă fii ai învierii. Și cine sunt cei pe care Eu îi iubesc? Sunt cei ce Mă iubesc dându-și Mie viața, precum Eu am dat lor viața Mea; sunt cei ce cred mărturisindu-și credința lor în Mine prin toate câte ei trăiesc și lucrează și împart. Cel ce nu Mă iubește este cel ce nu se simte iubit și se răcește și se închide și se ferecă sub umbra lui, căci cele din afară ale celui închis sunt umbra lui, nu sunt el, iar el este în casă, și nu casa. Nu tot așa este cu cel ce Mă iubește, căci acela se face casă a Mea, și Cel din casă sunt Eu, iar Eu sunt lumină, și lumina luminează și umple cu ea casa ei și iese în lături și desface ușile și ferestrele și se face înviere pentru cei ce văd minunea aceasta, taina ușii deschise, taina fiilor lui Dumnezeu, taina libertății întru Hristos. Amin.
O, când Eu, Domnul, Mă voi arăta cu toată lumina Mea, voi veți vedea pe mulți din cei ce își zic ai Mei pe pământ cum se vor ascunde de lumina Mea ca ea să nu-i vădească de cele ascunse ale lor. Nici atunci omul nu se va umili; și atunci va da omul să se ferece, să se ascundă, să se facă mormânt pentru ființa lui, care cere tainic învierea și deschiderea ușii pentru înviere. Cei ce Mă iubesc să nu se teamă, căci Eu, Domnul, voi lucra învierea lor, deschiderea peceților mormintelor lor, și ei vor ieși pentru lucrarea iubirii, taina libertății întru Hristos. Cel ce lucrează iubirea are viață veșnică, și moartea nu are putere asupra sa. Cel ce dă viață iubirii, acela este bogat și împarte din roadele ei și este viu prin ea.
Învățați taina ușii deschise. Apropiați-vă și ascultați taina sfinților Mei. Fiți case deschise, căci cei ce se închid în casele lor, se închid ca să lucreze la întuneric, iar lucrarea întunericului este păcatul, care din fire se ascunde. Iată, omul se ascunde de om, se ascunde în el, și zic: o, oamenilor, când Eu voi desface mormintele voastre și Mă voi uita în ele, ce veți mai ascunde atunci? Ce veți face voi atunci? Un picuț, și voi împlini învierea morților celor de sub pământ și a celor de pe pământ și Mă voi uita în mormintele lor, în trupurile lor, în inimile lor cele ascunse în trupurile lor. A venit ceasul pentru voi, cei din morminte, să auziți glasul Fiului lui Dumnezeu, Care sună învierea și desfacerea mormintelor ca să iasă cei ținuți în ele. Iadul dă înapoi pe morții lui, moartea dă înapoi pe morții ei, marea dă înapoi pe morții ei, căci scris este în prooroci: «El va înlătura moartea pe vecie».
Nimeni să nu-și judece faptele, căci Eu sunt Cel ce judec. Nimeni să nu-și socotească și să nu-și măsoare statura, căci Eu sunt Cel ce măsor și Cel ce socotesc după socotință cerească, nu omenească. Omul socotește omenește. Să nu-și socotească omul viața; să Mă lase pe Mine să fac aceasta, după legile cerului, după legile facerii. Amin.
Eu sunt Cel ce rătăcesc prin pustiul neamului omenesc de mai bine de patruzeci de ani. Timp de patruzeci de ani am lucrat tainic lucrarea învierii făpturii (1955-1995, n.r.) și am pus mereu la lucru slugi pentru planul venirii Mele cu sfinții. După patruzeci de ani am ieșit biruind încuietorile în care omul cel mincinos Mă ține sub tăcere, Mă ține nevăzut de oameni. Dar am ieșit cu poporul Meu din zilele acestea și l-am pus să cânte peste pământ cântarea celor răscumpărați, cântarea Mea, cuvântul Meu, care cheamă la viață pe tot omul, trâmbița de înviere, cel de al șaptelea înger, Domnul, Eu și cartea judecății făpturii. Patruzeci de ani am strigat cu cuvântul să iasă omul de sub judecată, să iasă singur, că Eu îi stau în ajutor cu îndemn ceresc. Să iasă i-am spus, că vin Judecător curând, curând. I-am spus, și apoi am venit ieșind biruitor deasupra cu cuvântul de înviere, căci cuvântul nu se poate lega, și el umblă adunând sub vița sa pe cei ce se aleg de partea Mea.
Iată-Mă, am venit! Sunt îmbrăcat pe deasupra cu haină tainică. Haina cea tainică este cuvântul Meu. El Mă acoperă și se face haină de judecător, ca atunci când Mă voi dezbrăca de ea, să fiu Mântuitor. Amin, amin, amin.
Eu sunt Cel ce am spus: «Să nu credeți că Eu vă voi învinui la Tatăl. Cuvântul vă va judeca și vă va învinui, că nu l-ați urmat mai înainte ca Eu să vin». Iată, în zilele cele din urmă cuvântul Meu este haina Mea, care-Mi acoperă trupul, care-Mi schimbă numele și Mă numește Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel tainic, care se răzbună pe semeția împăraților și a argaților, a celor mici și a celor mari, căci voiesc să sfârșesc din om semeția și să-i dau în loc umilința. Semeția îl face pe om să se vadă mare și deștept și viteaz și înțelept, ca să-și piardă omul timpul cu cele ce nu sunt, căci umilința nu încape în om odată cu semeția din el. Umilința însă îi aduce omului iubirea de la Dumnezeu și mila și învierea. Umilința deplină îi aduce omului pe Dumnezeu locuitor în el cu lumina învierii și a pocăinței pentru înviere. Care mort înviat ar mai da să moară când știe de unde a venit? Care os prinzând viață s-ar mai lăsa spre uscare? Iată numele Meu cel tainic, cu care am venit să răscumpăr făptura. Mă acopăr cu cuvântul Meu, făcând din el haina Mea de Judecător, ca atunci când voi fi fără ea, să fiu Mântuitor, să fiu văzut Mântuitor. În Scripturile venirii Mele așa stă scris: «El are nume scris pe care nimeni nu-l înțelege decât numai El, și numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu; și din gura Lui iese sabie ascuțită ca să lovească pe păgâni cu ea. Și pe haina Lui și pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Judecătorul».
O, copii ai Tatălui Meu, o, poporul Meu, frumoasă este taina venirii Mele, frumoasă este taina Mea cu tine! Se uită cerul la taina venirii Mele la tine. Înalță cerul în sus pragurile porților veșniciei ca să intre în cer cuvântul Meu cel de peste tine, taina venirii Mele la tine, poporul Meu cu care Eu, Domnul învierii, petrec venirea Mea. Petrecerea Mea cu tine este taină adevărată. Eu pentru aceasta am venit la tine, ca să mărturisesc despre adevăr, poporul Meu.
Învață, Ierusalime, pătrunde, fiule de azi, taina Mea cu tine, taina venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. Tu ești veșmântul cu care Mă acopăr acum, la venirea Mea cu cele veșnice pe pământ. Te-am așezat în fața Mea, iar Eu grăiesc în spatele tău și te-am făcut poartă cerului, poporul Meu, și te-am făcut veșmântul venirii Domnului, o, grădinița Mea de fii! Ungerea ta este din grădina raiului, de la începutul cel dintâi. Învierea ta a deschis cartea judecății făpturii, cartea venirii Mele, cartea învierii. Deschide cartea, ca să se uite în ea neamul omenesc de pe pământ și cel de sub pământ și cel din mare și cel din cer, poporul Meu. O, poporul Meu, deschide poarta înțelepciunii cerești, ca să intre omul la Mine și să ia de la Mine. Ia cartea și deschide-o la toți dacă Eu am deschis-o și ți-am dat-o. Ea este cheia cu care Eu, Domnul, cobor în cuvânt în locuința morților și în mare și în iad, ca să scot pe morți și să-i judec, și apoi să le dau după faptele lor, și apoi să-i mântuiesc pe mulți. Poporul Meu, cartea Mea cu tine este taina învierii făpturii, taina ușii deschise, taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt așteptați de cei din cer și de cei de pe pământ și de cei de sub pământ și de cei din mare și de cei din văzduh. Amin.
Hristos a înviat! Și iată, vine Cel ce a înviat, vine și desface taina venirii Lui, taina învierii. Vine Domnul Cel înviat, vine în grădina Sa, vine prin ușile deschise, dăruind tuturor viața Sa. Amin, amin, amin.