În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, aceasta este cărarea pe care Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc, vin și Mă întocmesc cuvânt pe pământ de deasupra pământului și Îmi întocmesc Sion pe pământ pentru odihna Mea, căci este scris despre Mine în psalmi așa: «A ales Domnul Sionul și a voit să așeze în el locașul Său zicând: acesta este locul Meu de odihnă, și îl voi binecuvânta cu belșugul cerului, căci l-am ales pe el locaș al Meu, odihna Mea în veac». Amin, amin, amin.
Mă mărturisesc pe Mine Însumi deasupra grădinii cuvântului Meu, locul odihnei Mele din zilele acestea. Sunt Cel înviat dintre cei morți acum două mii de ani când Tatăl Savaot M-a trimis din cer pe pământ ca să mărturisesc despre adevăr, căci împărăția Mea nu este din lumea aceasta, ci este din cer, de acolo de unde este adevărul. Amin, amin, amin.
Aduc peste grădina Mea salutul învierii Mele, salutul care mărturisește despre Mine și despre puterea Mea cea dumnezeiască, cu care M-am ridicat din mort, viu acum două mii de ani, după ce M-am lăsat să fiu răstignit pe cruce pentru adevăr.
Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Aceasta era mărturisirea celor ce duceau din loc în loc învierea Mea dintre morți după ce Eu M-am sculat biruitor din moartea trupului Meu cel din om luat de Tatăl. Eu spre aceasta M-am născut și spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul, iar oricine purcede din adevăr ascultă glasul Meu. Amin. Iar pentru cei ce nu purced din adevăr zic așa cum am zis acum două mii de ani în fața ușilor iadului: «Deschideți porțile! Ridicați, căpetenii, porțile voastre, ca să intre Împăratul slavei! El este Domnul, Cel tare și puternic, Domnul, Cel tare în război, Împăratul slavei».
Acum două mii de ani am lucrat lucrarea adevărului în cer și pe pământ, căci după ce arhiereii iudei M-au dat lui Pilat ca să Mă dea el răstignirii pe cruce, Eu Mi-am lăsat trupul spre moarte, și în mormânt apoi, iar cu sufletul M-am dus în iad și am deschis prin cuvânt porțile și l-am scos pe om, și tot în clipa aceea am deschis tâlharului poarta raiului, după cum i-am spus lui: «Astăzi vei fi cu Mine în rai», și tot atunci am stat pe scaun împreună cu Tatăl întru cele cerești și M-am mărturisit în cer zicând: «Înălțați-vă, voi, porți ale veșniciei, ca să intre Împăratul slavei!». Amin, amin, amin.
Eu spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. De aceea Mi-am făcut din nou în zilele acestea Sion pe pământ pentru odihna Mea, loc din care să mărturisesc adevărul, iar cei din cer deschid porțile cele de sus și aud cuvântul Meu cel de azi peste pământ, Duhul Adevărului pe Care lumea nu-L cunoaște, căci scris este: «Cel ce nu purcede din adevăr nu ascultă glasul Meu», dar cei din cer ridică porțile cele de sus și ascultă pe Dumnezeu Cuvântul, căci El este Adevărul. Amin.
Hristos a înviat, copilași din grădina Mea! Hristos a înviat, popor al cuvântului Meu! Hristos a înviat, vouă, celor ce ascultați glasul Meu cel din grădină! Hristos a înviat, și vouă, celor ce nu-l ascultați! Hristos a înviat, zice tuturor Domnul, Cel înviat acum două mii de ani spre învierea făpturii de sub cer! Hristos a înviat și vouă, celor din cer, căci Eu sunt taina cea ascunsă în veacuri și nepricepută de îngeri, dar plinită prin Tatăl. Adunați-vă în grădină cu Mine, voi, cei din cer, și ascultați glasul Meu, căci cerul este adevăr din adevărul Meu, cuvânt din cuvântul Meu, ca și pământul, ca și omul cel întâi zidit din pământ.
Când am înviat din răstignire, M-am dus după om în locuința morților și l-am făcut adevăr al Meu pe omul cel zidit de mâna Mea, căci Eu eram după înviere plinirea Tatălui, Omul Cel nou, cu duh dătător de viață, și i-am dat viață din cer omului cel zidit din pământ la început, și M-am făcut începătură a învierii morților. Frumoasă este taina învierii morților, dar ce puțin este pricepută ea de fiii oamenilor, ce puțin este ea lucrată de fiii oamenilor, de cei care n-au învățat de șapte mii de ani decât să moară! Dar Eu am venit în lume ca să mărturisesc adevărul și să-l audă omul, și să se lase omul născut din adevăr, începătură nouă să se lase omul, ușă deschisă înaintea Mea să fie omul pe pământ. Amin.
Voiesc să înțeleagă tot omul de la margini la margini că Eu am înviat dintre cei morți ca să-i scol și pe morți, căci spre aceasta M-am născut și spre aceasta am venit pe lume. Împărăția Mea nu este din lumea aceasta, dar Eu am venit în lume ca să aduc cu Mine împărăția Mea pe pământ, împărăția cerurilor, ca să fie cu omul pe pământ. Mulți au fost cei care Mă voiau rege pe pământ. Până și Pilat a scris deasupra capului Meu cel răstignit pe cruce: „Iisus Nazarineanul, regele iudeilor“, și apoi a spus celor ce se împotriveau: „Ce am scris am scris“. Dar împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Eu vin cu ea din cer, nu din lume, și sunt Împăratul slavei și nu am nici un amestec cu slava cea omenească. Voiesc să înțeleagă tot omul că împărat este cel ce se jertfește pentru neam, și altceva nu înseamnă împărat, iar cei ce domnesc pentru slava lor și nu pentru oameni, aceștia sunt fiii minciunii, fiii deșertăciunii care vine de la om. Eu spre aceasta am venit în lume, ca să Mă jertfesc pentru ea, și apoi tot omul care crede în Mine să nu mai piară, ci să aibă viață veșnică, și păcatul să nu mai lase pată pe el. O, ce bine este de om să învețe să fie creștin, să moară pentru cele vechi ale lui și să învieze pentru cele din cer, căci cele pământești și trupești sunt toate deșertăciune și nu mai sunt apoi, fiindcă pe urma celor deșarte nimic nu rămâne.
Iată, fiilor din grădina Mea, cei din cer înalță în sus pragurile cele de sus să intre la ei cuvântul Meu cel rostit de Mine peste voi. Iar voi învățați de la Mine, Domnul și Învățătorul vostru, învățați să stați înaintea Mea și înaintea celor din cer care vă așteaptă și v-au așteptat să vă descopăr Eu ca fii ai lui Dumnezeu la vremea de sfârșit a tainei Mele cu omul. Învățați statul înaintea Domnului, căci pe voi nu lumea vă vede când slujiți cu cei de sus, ci cei din cer vă văd și vă privesc. Privește cerul în voi și la voi, fiilor. Învățați pe tot poporul Meu taina ușii deschise, fiilor, taina fiilor lui Dumnezeu, măi fiilor din grădină, taina ascultării de Dumnezeu. Amin. Am spus vouă pentru poporul Meu că taina ascultării de legile iubirii cerești dintre fii este cea mai frumoasă ascultare dintre toate felurile de ascultare. Aceasta este chiar dragostea, care poate totul în cei neputincioși, dar ale căror inimi sunt mari. Aceasta este dragostea care poate totul ca să pot Eu, Domnul, să stau mereu între voi, fiilor. Am spus că voi da învățătură pentru toți cum este taina aceasta, taina ușii deschise, taina Mea cu omul, statul Meu cu omul în toată clipa. Fiilor, fiilor, omul cel sfânt trebuie să fie mereu văzut cu cele dinăuntru ale lui. Un astfel de om înțelege taina aceasta, și acela are de la Mine puterea să fie sfânt. Amin. Am spus vouă că voi veni cuvânt de înviere pentru cei ce iubesc cuvântul Meu și viața lor cu Mine și voi desluși cât mai pătrunsă taina aceasta, taina ușii deschise pentru Dumnezeu și pentru om, taina libertății întru Hristos, statul Meu cu omul cel sfânt, iubirea Mea cea dintre fii, dintre cei de un sânge cu Mine, taina fiilor lui Dumnezeu, minunea cea din Emaus, Dumnezeu împreună cu cei ce Îl iubesc pe El. Amin. Dar voi sunteți prea osteniți, fiilor de la iesle, prea neputincioși sunteți acum. Vă dau odihna Mea. Odihniți-vă trupușoarele trudite, și apoi vom da odihnă cuvântului Meu în ieslea sa, în cartea Mea din zilele acestea, cartea învierii făpturii. Eu spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Și iată, aceasta fac, și oricine purcede din adevăr, acela aude și ascultă glasul Meu din cartea aceasta.
Acum din nou vă pecetluiesc cu salutarea cea de înviere: Hristos a înviat, copilași din grădină! Amin.
Hristos a înviat, popor al cuvântului Meu, Ierusalime nou de la venirea Mea! Amin.
Hristos a înviat și vouă, celor ce ascultați glasul Meu cel care umblă prin grădină! Amin.
Hristos a înviat și vouă, celor ce nu ascultați glasul Meu! Amin.
Hristos a înviat zic tuturor celor din cer și celor de pe pământ și celor de sub pământ și celor din ape și celor din adâncuri și celor din văzduh! Adunați-vă împreună cu Mine în grădină și ascultați cuvântul Meu, cuvântul învierii făpturii, cuvântul facerii din nou a lumii. Cuvânt din cuvântul Meu este cerul și pământul și văzduhul și apele și omul cel zidit de mâna Mea din pământ și toate câte sunt făcute pentru om.
Hristos a înviat! Peste tot și peste toate să fie pecetea aceasta: Hristos a înviat! Amin.
O, frumoasă este taina învierii, dar ce puțin este ea pricepută de fiii oamenilor! Hristos a înviat! Aceasta este taina învierii făpturii. Hristos a înviat dăruind tuturor viața Sa! Amin, amin, amin.