Selectați Pagina

Vin iar la ieslea cuvântului Meu. Vin și iar vin, căci sunt fără început și fără de sfârșit, și sunt începutul și sfârșitul a toate câte sunt de lucrat. Amin. Vin cu hrană din destul, că fără hrana de la Mine nu e om să poată cu Mine.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, se așează în iesle cuvântul. El vine cu norii, precum este scris în Scripturi. Curând, curând trupul cuvântului Meu vine să adeverească tot cuvântul. Până atunci vin cuvânt, căci sunt Domnul sfinților, și cu ei vin. Ei sunt cei vii, ca și Mine, fiindcă așa am spus prin Scripturi: «Cel ce crede în Mine are viață veșnică»; și iarăși: «Cel ce își pierde viața sa pentru Mine, acela și-o va câștiga», iar cuvântul Meu rămâne în veci de veci, dimpreună cu împlinirea lui. Amin.

Vin mereu cuvânt pe pământ și am sfinții întru venirea Mea. Ei sunt cei vii până la venirea Mea și lucrează între Mine și cei ce cred în Mine pentru adeverirea vieții veșnice a celor ce cred în Mine dându-și viața lor pentru viața Mea în ei, și ei sunt asemenea Mie, veșnici, și Mă văd pe Mine cum sunt, căci scris este în Scripturi: «Vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea cum este». Amin. Taină de nepătruns este viața cea veșnică a sfinților, căci omul stă pe pământ fără această cunoștință. Eu, Domnul sfinților, am stat în mormânt cu trupul, și tot atunci am fost și în rai și în iad, ca să-Mi întocmesc lucrarea pe care am avut-o de lucrat prin moartea Mea pe cruce. Apoi am ieșit deasupra, și sunt viu în vecii vecilor, și sunt Domnul învierii celor credincioși, și am casă în cer și vin cu ea pe pământ, purtat de ea. Trupul cel sfânt se îmbracă pe deasupra cu nestricăciunea, cu casa lui cea din cer, și «ceea ce este muritor, este înghițit de viață», precum scrie în Scripturi.

Când eram pe cruce în ziua răstignirii Mele între doi răstigniți, i-am spus celui răstignit în dreapta Mea: «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Și așa a fost, că mare este taina vieții, haina vieții, omul îmbrăcat și nu gol. El s-a îmbrăcat cu haina vieții atunci când s-a născut din Mine la cuvântul Meu care i-a vestit lui învierea. Iată, eram cu trupul în mormânt, și în rai cu tâlharul cel îmbrăcat în haina învierii încă pe când era pe cruce răstignit. Eram cu trupul în mormânt, și în iad după om, că Mă aștepta de cinci mii de ani omul să vin să-l îmbrac cu haina lui cea din cer, cu casa lui cea din cer.

Așa este scris despre sfinți: «Vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea cum este». Sfinții nu sunt goi; sunt îmbrăcați, sunt cu haina vieții pe ei, iar când trec întru cele cerești, se îmbracă pe deasupra cu casa lor cea din cer, casă nefăcută de mâini, nefăcută de om. Taină de nepătruns este viața cea veșnică a sfinților. Casa lor cea din cer este taina răscumpărării trupurilor lor, căci ceea ce este muritor este înghițit de viață, și merg sfinții între cer și pământ, iar cei muritori nu-i văd, căci casa vieții e trup tainic, trup care lucrează cu putere peste nestricăciune ca s-o biruiască. Ioan și-a luat casa lui cea din cer când a fost mucenicit pentru numele Meu și s-a dus la cei din locuința morților și M-a vestit și lor, și M-am dus și Eu, și le-am vestit și Eu că el este cel ce M-a mărturisit pe Mine „Mielul Tatălui“ și „Răscumpărătorul“, botezându-Mă în apa Iordanului și scufundând în ea, prin trupul Meu, păcatele făpturii. O, fericiți cei ce au fost găsiți îmbrăcați în haina vieții, că aceia au luat peste ea casa lor cea din cer, taina răscumpărării trupurilor lor.

Pe pământ toată învățătura este numai minciună. Tainele cele de nepătruns ale vieții veșnice sunt băgate la întuneric, sunt învelite în minciună, căci omul este mincinos ca și tatăl său, diavolul. Vin să dezgolesc minciuna, și ea nu va mai fi crezută adevăr, căci cuvântul Meu este adevărul, și în el toată minciuna își află pieirea. Și iată ce spun: e minciună toată învățătura cea care vine de la om. Omul s-a ridicat să răstălmăcească taina învierii, taina răscumpărării trupurilor, și s-a tăiat în sabia cuvântului Meu cel din Scripturi, și Eu zic: nici un trup muritor nu înviază în alt trup muritor. Nu. Fiecare suflet poartă numai o dată trup pe pământ, și apoi vine învierea numai o dată pentru trupul cel muritor. Omul este trupul și sufletul și duhul lui, și fiecare om este el, nu și un altul care a fost sau care este sau care va fi. Când sfinții lucrează peste pământ dinspre cer, ei vin ei înșiși cu trupul lor cel sfânt, și sunt asemenea Mie întru putere și iau din slava Mea, din lucrarea Mea. Locuința lor cea pământească se înnoiește prin îmbrăcarea pe deasupra cu cea din cer, și lucrează sfinții între cer și pământ împotriva minciunii, împotriva răutății, împotriva necredinței, la strigătul omului credincios și la porunca Mea cea pentru lucrarea cu sfinții peste pământ. Cel ce se ridică să răstălmăcească Scripturile cele pentru învierea și răscumpărarea trupurilor, acela este proorocul cel mincinos care se semețește ridicându-se împotriva adevărului cel dumnezeiesc.

Eu sunt Domnul Dumnezeul sfinților, iar în Scripturi am scris așa: «Dumnezeu a făcut cerul și pământul», iar cel ce vorbește de la sine, acela grăiește minciună, și spune că sunt multe pământuri între pământ și cer, și spune că sunt multe neamuri omenești. Aceasta este lucrarea proorocului mincinos care grăiește de la sine hulă împotriva lui Dumnezeu, urâciunea pustiirii pe pământ, nimicind peste tot prin minciună sufletele și trupurile și duhurile oamenilor. Este scris în Scripturi despre fiara cea roșie, plină de nume de hulă, având șapte capete și zece coarne, care dă război cu Mielul. Dar Mielul va birui, că El este Domnul, și vor birui și cei ce sunt cu El chemați, aleși și credincioși. Amin. Atunci proorocul mincinos va fi aruncat împreună cu fiara roșie, de vii, în iezerul de foc, unde arde pucioasă, iar cei ce au purtat semnul fiarei și s-au închinat chipului ei vor fi uciși de sabia care iese din gura Mea. Amin.

Sfinții Mei vor împlini împreună cu duhurile îngerilor Mei tot cuvântul care iese de la Mine, și nu va mai fi cel ce crede minciuna, căci învățătura Scripturii așa zice: «Nimeni nu s-a suit în cer decât Cel ce S-a coborât din cer», suindu-Se și coborându-Se, coborându-Se și suindu-Se, și iarăși coborându-Se, iar tot omul este mincinos când spune că știe mai mult decât Dumnezeu. Eu am venit din cer pe pământ și n-am vorbit ce vorbește omul. Cum, dar, se ridică omul grăind de la sine altfel decât am grăit Eu despre adevărul cerului și al pământului? Eu însă vin mereu din cer pe pământ, că e vremea venirii Mele, și vin și grăiesc adevărul cel din Scripturi împotriva minciunii omului, și vin cu sfinții, că e vremea venirii lor cu Mine, Domnul sfinților, iar ei mărturisesc ca și Mine, căci sunt asemenea Mie și văd adevărul cel din Scripturi. Vin cu sfinții și botez pământul în lung și în lat cu cuvântul adevărului, și îi dau omului peste gură cu cuvântul Meu, căci omul nu are cunoștință despre taina vieții veșnice a sfinților Mei. Cei ce n-au nădejde nu știu cum să și-o facă din nimic, căci minciuna nu hrănește nădejdea omului căzut din Dumnezeu, iar cei ce au nădejde sunt cei ce au cunoștință despre taina vieții veșnice așteptând venirea Mea cu sfinții și descoperirea fiilor lui Dumnezeu prin care Eu, Domnul, voi întoarce în om lucrarea vieții veșnice pe care o pun Eu în omul cel zidit de mâna Mea. Sfinții Mei sunt cei vii care sunt până la venirea Mea și lucrează între Mine și cei ce nădăjduiesc în Mine de pe pământ.

Curând, curând trupul cuvântului Meu vine și adeverește cuvântul, așa cum cuvântul lui Ioan, botezătorul Meu, s-a adeverit prin venirea Mea la Iordan, ca să fiu botezat înaintea celor ce veneau să se boteze și să fiu mărturisit de Tatăl Savaot Fiu al Său prin întărirea cuvântului adeverit de Duhul Sfânt, Cel venit de la Tatăl în chipul porumbelului. Amin.

Taină de nepătruns este viața cea veșnică a sfinților îmbrăcați în casa lor cea din cer, pe care și-o lucrează în vremea trupului lor prin faptele sfințeniei lor. Ei sunt cei vii cu care Eu vin ca să împlinesc proorocia venirii Mele cu ei, cu sfinții Mei, care au viață veșnică. Cununile lor vor străluci ca și ale celor ce vor întâmpina în trup venirea Mea cu sfinții. În zilele acestea cei din morminte aud glasul Meu de la iesle și se gătesc pentru înviere, învierea celor adormiți, care va fi încununată de cei vii din cer și de pe pământ, căci taină minunată este viața cea veșnică a sfinților Mei cu care lucrez peste pământ.

Vin cu hrană din destul, cu hrană grasă, căci fără hrană de la Mine nu e nimeni să mai poată cu Mine. Hrana Mea este așteptată și de cei din cer și de cei ce se hrănesc cu ea pe pământ, și curând, curând trupul slavei Mele se va arăta și va adeveri cuvântul Meu cel tainic al vieții veșnice, taina învierii morților și viața veacului ce va să fie. Amin, amin, amin.