Selectați Pagina

Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Deschideți porțile dintre cer și pământ, fiilor de la porți, căci vin cuvânt peste pământ, ca să întăresc credința în Dumnezeu. Amin, amin, amin.

O, grădiniță a cuvântului Meu! Mi-am făcut în mijlocul tău poartă între cer și pământ, și Eu intru în tine și trec spre fiii oamenilor, ca să ridic dintre ei fii ai lui Dumnezeu. Amin.

Când eram cu trupul pe pământ, am zis ucenicilor Mei că venirea Mea a doua oară va fi ca în vremea lui Noe. Pe atunci Eu veneam cuvânt peste Noe și îi spuneam ce să facă și cum să trăiască pentru mântuirea lui și a casei lui, și i-am spus să-și facă barcă de salvare, că voi veni să pierd de pe pământ pe omul cel fără Dumnezeu. Noe a crezut cuvântul Meu și Mi-a deschis să vin mereu la el, și Eu veneam și îl învățam toate ale mântuirii lui, dar oamenii din vremea lui n-au voit să creadă, și și-au văzut de însurat și de măritat și de mâncare și de băutură, și n-au crezut că voi veni să dau fiecăruia după faptă, și nu și-au ales scăparea care venise din cer peste pământ ca să-l scape pe cel credincios de la pieirea ce aveam s-o aduc peste cei necredincioși. Mare și sfânt a fost cuvântul Meu peste Noe, iar Noe credea și împlinea, și nimic nu mai lucra pe pământ decât scăparea sa și mântuirea sa și a casei lui. Și dacă numai el și casa lui au crezut, numai el și ai lui au fost salvați de la pieire.

Fiilor din grădina cuvântului Meu, deschideți porțile dintre cer și pământ, că Eu vin ca în vremea lui Noe, ca să întăresc credința pe pământ, credința în Dumnezeu. Amin, amin, amin. Ca în vremea lui Noe grăiesc peste pământ peste cei credincioși, căci cei necredincioși, urechi au și nu aud; ochi au și nu văd; minte au și nu înțeleg; Scripturile Mele au și nu le pricep cei necredincioși, dar Eu strig din cer peste pământ ca în vremea lui Noe.

O, fii ai oamenilor, deschideți porțile să intre Dumnezeu în inimile voastre, în cugetele voastre, în sufletele voastre și în trupurile voastre, ca să credeți în cuvântul Meu cel nou și să scăpați de mânia care vine peste pământ din pricina celor necredincioși. O, fii ai oamenilor, căutați după fiii lui Dumnezeu și învățați de la ei credința în cuvântul lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, pe vremea lui Noe când Eu strigam din cer peste pământ și le spuneam la oameni că vin să-i pierd pe cei necredincioși, oamenii nu credeau ce spuneam Eu, căci aveau plăcerile lor și Îmi atrăgeau cu ele pe fiii cei credincioși, și stricau credința celor credincioși. Fiii lui Dumnezeu din vremea lui Noe erau atrași de fiicele oamenilor, iar fiicele lui Dumnezeu erau atrase de fiii oamenilor, și s-a stricat seminția celor credincioși, și aceasta a adus potopul peste pământ. În vremea aceasta Eu vin iar cuvânt peste pământ; vin iar, căci așa am promis ucenicilor Mei: «Mă duc să-Mi iau loc în dreapta Tatălui, și vin la voi, ca să vă iau cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi».

O, fii ai oamenilor, lăsați-vă atrași de fiii lui Dumnezeu și faceți-vă neamul lui Dumnezeu, căci neamul lui Dumnezeu va avea mântuire și scăpare în ziua când Eu, Domnul, voi veni, și din pricina venirii Mele «cerurile vor lua foc și se vor nimici, și stihiile aprinse se vor desface, iar pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul», precum scrie în Scripturi. O, fii ai oamenilor, am lăsat peste cei credincioși făgăduința că le voi da ceruri noi și pământ nou, și pe cei drepți locuitori pe pământ nou. M-am făcut izvor de cer nou și de pământ nou peste toți cei care vor crede în Dumnezeu împlinind în trupul și în duhul lor voia lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, lăsați-vă atrași de fiii lui Dumnezeu, ca să vă nașteți din Dumnezeu, din cuvântul care coboară din cer pe pământ ca să cheme pe fiii oamenilor la faptele credinței, că pe vremea lui Noe s-au lăsat fiii lui Dumnezeu atrași de fiii oamenilor, iar Eu am văzut din cer și M-am mâniat, căci în afară de Noe, n-a mai fost om să nu Mă părăsească.

O, fii ai oamenilor, cei ce vă păstoresc pe voi n-au grijă de credința voastră, căci credința în Dumnezeu înseamnă viață în Dumnezeu, și n-au grijă de voi cei ce vă păstoresc pe voi, o, fii ai oamenilor. Vin Eu să păstoresc pe cel ce nu voiește să piară. Vin să scol lumea din somnul necredinței, iar cel ce aude, să vină după Mine. Eu sunt cu cei credincioși. Amin. Cel ce aude glasul Meu, să vină să creadă și să învețe credința în Dumnezeu, căci curând, curând cerurile vor trece cu trosnet, iar pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul din pricina zilei venirii Mele, după cum este scris în Scripturi despre venirea Mea.

Iată, Eu vin, și nimeni nu se îndură să vină după Mine. Iată, Eu vin, și nu poate omul să vină să-Mi urmeze, că are multe de făcut omul, și nu le mai poate lăsa pe ale lui și ca să le ia pe ale Mele. Iată, Eu vin, și omul zăbovește, și omul este legat de mâini și de picioare, și este în întuneric tot omul de pe pământ. Cel ce nu poate să vină după Mine și să-Mi urmeze, acela nu poate din pricina întunericului, și este împiedicat să vină, căci Eu așa am spus la ucenicii Mei: «Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi, iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el». Lumina din om e Domnul. Dacă Eu, Domnul, nu sunt în om, omul are noapte în el și se împiedică în noaptea din el și în faptele nopții din el. O, fii ai oamenilor, Eu sunt Lumina lumii. Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede Lumina acestei lumi. Amin, amin, amin.

Iar voi, fiilor de la iesle, să stați mereu cu porțile dintre cer și pământ deschise, că vin să strig la fiii oamenilor să umble după Lumina acestei lumi lepădând faptele întunericului care n-au nimic din Dumnezeu. Vin să le spun fiilor oamenilor că vin ca în vremea lui Noe când nimeni nu se așteaptă să vin. Fiți tari și cu credință mare în mijlocul fiilor oamenilor, căci puterea vieții Mele este tare în cei ce cred în Mine împlinind tot cuvântul Meu. Fiii oamenilor umblă noaptea și se împiedică, pentru că lumina nu este în ei. Dar voi fiți ziua Mea, fiți ziua venirii Mele, fiți fii ai zilei și umblați ziua, fără piedici, că lumina este în voi. V-am dat nume mare înaintea venirii Mele, și sunteți fiii întâmpinării Domnului, și sunteți ziua venirii Mele, și din pricina venirii acestei zile peste pământ, cerul și pământul se zdruncină și se desfac, căci oamenii se tem de ziua venirii Mele, se tem că li se vădesc în lumină faptele întunericului din ei. Dar Eu vin, iar voi sunteți ziua venirii Mele, iar Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt și toți sfinții și toți îngerii așteaptă de șapte mii de ani această zi.

O, poporul Meu cel credincios, tu ești ziua venirii Mele a doua oară din cer pe pământ, că așa ți-am proorocit și ți-am spus: «Te voi numi mai presus de ziua învierii Mele și te voi iubi, poporul Meu cel credincios». Nimeni nu se așteaptă pe pământ să fii tu ziua venirii Mele; nimeni, poporul Meu. Dar Eu, Domnul, și cu tot cerul de sus și de jos, am așteptat această zi să vină în mijlocul fiilor oamenilor, și să se învețe oamenii cu ziua venirii Mele, și să vadă fiii oamenilor Lumina acestei lumi și să umble întru lumină, că Eu vin ca în vremea lui Noe când nimeni nu se așteaptă să vin. Amin, amin, amin.