Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu și lucrez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, iar poporul Meu cel hrănit trebuie să poarte numele Meu, numele Celui ce îl hrănește pe el. Fericit popor este acela care stă sub această pecete cerească, sub acest acoperământ veșnic, așa cum a stat Noe sub cortul cuvântului lui Dumnezeu la sfârșitul cel de la început.
Israele, popor al cuvântului Meu, Eu fac popas deasupra ta și stau o clipă peste tine cu cuvântul Meu. Dar mai întâi, pace ție, măi poporul Meu! că Eu nu pot peste tine fără pacea Mea în tine, și tu nu poți înțelege nimic de la Mine fără pacea ta întru Mine. Iată, de aceea nu poate creștinul cum trebuie să poată cu Dumnezeu, de aceea, că nu are pace între el și Dumnezeu, adică nu are împăcare și nu are îndrăzneală întru Dumnezeu dacă nu este împăcat cu Dumnezeu, iar Eu pe cel străin îl țin afară; pe cel străin de Mine, nu pe un altfel de străin.
Eu binecuvintez sfatul cel de azi pentru poporul Meu de azi, că vreau să mai îmbucăturesc pe cel flămând de Mine, pe cel dornic de cuvântul lui Dumnezeu. Eu aduc cuvântul hranei Mele, pentru că cel dornic îl mănâncă și crește și se cunoaște credința lui și lumina lui între ceilalți care sunt de un nume cu Mine. Ferice ție, măi Israele care ai credință în lucrarea cuvântului Meu așa cum a avut Noe, robul Meu, care a rămas prin credința lui în cuvântul Meu de profeție. Așa și tu trebuie să rămâi, dar poporul Meu ia în glumă lucrarea cuvântului Meu, și de aceea n-are putere până la punte, că merge până la punte, și când să treacă la scăpare, când să pună piciorul pe punte, când să sară în barca Mea de scăpare, nu mai are timp să sară. Că iată, nici pe Noe nu l-a ascultat nimeni ca să se lase de lume și să vină cu Noe, că Israelul Meu, cât a avut pe copiii lui mici, a stat să-Mi audă cuvântul Meu de scăpare și de înviere și de salvare, dar dacă i-au crescut copiii, nu mai știe, că are de lucru pentru copii, și apoi se duce cu ei în lume, se duc de lângă Mine. O, ce trădare! că au mâncat până acum din sânul Meu, și acum se duc la chemarea lumii. Ce părăsire dureroasă! Că acum aceștia nu mai au timp și haină de masa Mea, și s-au apucat să lucreze la case sparte și la duhul lumii, care seamănă vânt și care spulberă sămânța Mea din creștin.
Iată, tată, acum să Mă credeți ce v-am spus Eu când v-am spus că greu e de omul care se căsătorește, că dacă stă cum-necum cu Mine în vremea cea mică a copiilor lui, el e luat de lângă Mine în vremea mărimii copiilor lui, mărime fără Mine, ca și copiii lui Iov, care în fiecare zi se distrau și se adunau unii la alții și uitau de Dumnezeu tot mai mult, dar Iov se culca seara cu rugăciunea în gură și se scula în zori cu rugăciunea în inimă și aducea jertfă de ispășire pentru el și pentru copiii lui, pentru iertarea păcatelor, tată. Iov era preotul casei lui și aducea zilnic jertfă pentru iertarea păcatelor casei lui, dar păcatele care nu se curmă ca să nu se mai săvârșească după rugăciunea de ispășire a păcatelor, păcatele necurmate nu se iartă, tată. Omul care se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui, nu i se iartă păcatele dacă nu le curmă după ce se roagă de iertare. Iată, copiii dreptului Iov n-au căpătat iertarea păcatelor, pentru că ei stăruiau în ele zilnic, că se mutau unul la altul copiii lui Iov, și zilnic petreceau și trăiau în mâncări și în plăceri, până ce a venit pieirea cea neașteptată de ei. Dar care părinte mai face ca Iov, ca să rămână cu Mine și să nu se ducă cu copiii spre lumea care-i cheamă pe copii? A stat Iov, apoi, ca o jertfă vie în fața lui Dumnezeu atâta vreme, și Dumnezeu l-a numit drept pe omul acesta. Mare preot a fost Iov, care a ajuns mai apoi el însuși jertfă vie înaintea lui Dumnezeu, iar pentru dreptatea lui, Domnul l-a luat ca pe un drept al Său, împodobind cartea drepților cu numele lui Iov. Dar părinții din poporul Meu se dau de partea copiilor care pleacă spre patimă și spre viață trupească atunci când se măresc, și Eu trebuie să-l nasc din nou pe Israel, că tu, măi Israele, n-ai stat cu Mine până la punte ca să treci puntea de la capătul ei până la Mine, tată.
Ți-au crescut copiii, Israele, și M-ai părăsit și te-ai dus să le vezi viitorul și să ajuți viitorului lor, că n-ai vrut, tată, să Mă asculți, că Eu te-am învățat să te rogi din timp la Mine ca să vin, ca să nu mai apuce copiii tăi să crească mari, că ți-am profețit că-i fură lumea, tată. Și iată, profeția Mea n-ai crezut-o ca să te fi rugat cu lacrimi la Mine, Izbăvitorul tău. Să te fi rugat să vin, că veneam, tată, veneam pentru tine și Mă lăsam descoperit și lucram prin rugăciunea ta și te izbăveam pe tine și pe toată casa ta, dar tu nu te-ai rugat. Și acum, când vin să te opresc să nu pleci după copii, sunt dat afară din ograda ta, și M-ai lepădat și nu mai ai cuvântul Meu, și tu nici măcar nu știi să te pocăiești, măi tată, că te-am hrănit ca un tată. Că tu, în loc să te pocăiești când te tragi la stânga sau când te dau Eu la stânga pentru pocăință, tu te apuci și te răzvrătești și Mă urăști și Mă vorbești de rău și Mă faci mincinos, și Eu am să-ți arăt că pe Mine te răzvrătești, nu pe cei ce stau în lucru pentru numele Meu. Eu mereu am avut judecători peste Israel ca să judece pricinile și căile lui Israel. Și acum tot așa, dar cui nu-i place această rânduială dumnezeiască, acela nu este născut din Dumnezeu.
Poporul fără de prooroc, adică fără de cuvântul Meu în mijlocul lui, poporul acela este fără Dumnezeu, și nu este în siguranță un astfel de popor, de vreme ce Eu nu am loc cu cârma în mijlocul lui, că scris este în Scripturi: «Vai de cetatea peste care nu este prooroc!», și iar este scris: «Vai de cetatea peste care se așează mulți conducători, că aceea se va prăbuși». O, tu, măi Israele, nu ești luat sub cortul Meu ca să conduci tot tu peste tine, ca să conducă fiecare cârma acestei corăbii care are în față Cuvântul lui Dumnezeu. Ești luat ca să-ți fiu Eu cârmaci, că pe Mine furtuna Mă ascultă, ca să nu-ți facă ție și Mie rău, ție și Mie când sunt Eu cu tine. Dar când nu sunt Eu cu tine, pe tine se poate supăra furtuna, de vreme ce nu te ascultă. Ea pe Mine Mă ascultă, pentru că Eu Îl ascult pe Tatăl Meu, Făcătorul. Dar tu, tată, nu Mă asculți pe Mine, Cel trimis în întâmpinarea ta de Tatăl, măi Israele călător, că ești călător spre Tatăl, dar nu știi drumul fără Mine. Eu sunt calea, Eu sunt drumul, și drumul Meu e îngust rău, și tu trebuiești sprijinit pe tot drumul, că pe drum dai de scorpii și de lupi și de primejdii ascunse în cale, și tu nu ești tare la încercare ca să zbori pe deasupra, să dai pinteni îngerului care te poartă, dacă-l lași să te poarte. Dar tu nu Mă asculți pe Mine, de vreme ce faci ca tine și nu cum îți spun Eu. Când ești tu cu mâna pe cârma ta, tu poți cădea oricând, tată, că de câte ori ai căzut, nu te-ai învățat minte ca să Mă lași pe Mine să te port, și iar îți spun: rău este fără prooroc, adică fără de cuvântul Meu înaintea ta.
Iată, măi fiilor, că fac ce fac și iar dau cu cuvântul spre durerea Mea de la voi. Eu n-aș mai voi să vorbim așa, dar când, oare, Mă veți vindeca de durerea neascultării de la voi? că spinii de la lume nu-Mi sunt așa de veninoși ca spinii pe care Mi-i înfigeți voi în fruntea Mea miloasă. Poate că nu știți cum se mai poate spini pe fruntea Mea și coroană de spini ca atunci. Eu vă spun vouă cum: Mi-i bate satana de câte ori vine, că mereu vine în fața Mea și vă învinuiește pe voi de neascultare și Îmi aduce păcate și urâciune de la voi, cei ce sunteți numiți poporul Meu de azi. Fac horă în jurul Meu slujitorii satanei, că vin buluc, cu verzi și cu uscate de la voi, cu cele proaspete și cu cele vechi, că de câte ori vine satana cu cele verzi, adică cu cele proaspete, vine și cu cele uscate, cu cele vechi pe care le-ați făcut sau pe care nu le-ați scos la vedere ca să fie osândite și desființate din cartea lui satana, că am pe câte unii din voi așa de îndărătnici, așa de stăruitori în rău și în prostie, așa de neascultători, că Mă înspăimânt când văd ce face satana pe lângă ei. Satana e lucru rău, care este semănat de creștin, e duh de neascultare, care este întreținut de creștin, e duh de împrăștiere a Duhului Meu Cel Sfânt din om. O, tată, rău este de voi fără Duhul Sfânt în voi. Dacă voi ați avea pe Duhul Sfânt în voi, ați vedea și voi cu El în urma voastră, ați vedea răul care v-a ținut robi și străini de Mine, ați vedea rodul nepăsării voastre.
Voi, măi fiilor, nu cunoașteți toți poarta cea strâmtă, că poarta cea strâmtă este legea Mea și statul în ea așa cum am stat Eu, și apoi apostolii Mei, și toți cei care și-au frânt voia lor pentru ca să Mă aibă pe Mine; iar poarta cea largă este legea lumii, măi fiilor. Și iată, Eu plâng sub spinii lui satana, care-Mi arată cu degetul purtarea creștinului Meu și portul și năravul creștinului Meu.
Eu de patruzeci de ani ți-am spus, măi fiule, să te îmbraci și să te încalți frumos, dar frumos înseamnă cum Îi place lui Dumnezeu, nu cum îi place lumii, înseamnă să n-ai gusturi la îmbrăcat și la încălțat, că după gustul acesta vin multe, vine și pofta trupului dacă te tot uiți la trup să-l vezi cum e, să vezi cum îți stă și cum te aranjează, și te pierzi apoi, căci pofta zămislește păcatul, măi fiilor. Așa s-au dus copiii acestui popor și, încet, încet, M-au uitat pe Mine, și s-au uitat la ei și la trupul lor și s-au dus în lume, măi fiilor.
Am coborât iar, ca să las cuvânt peste Israel, să-l mai învăț iar, căci cuvântul Meu este stâlpul de foc și norul cel luminos, care l-a condus în fiecare zi pe Israel. Cuvântul Meu de azi este călăuza de azi a lui Israel, precum odinioară îl călăuzeam pe Israel. Măi fiilor, când l-am scos pe poporul Israel din lume, adică din Egipt, am lucrat mare minune cu el și l-am scos cu mână tare, vărsând urgie peste faraon și peste stăpânirea lui, dar Israel nu M-a ascultat cum trebuie, și l-am pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustie. Dar am avut grijă de el, că Israel n-a avut casă și nici rost ca în Egipt. Israel n-a tors, n-a țesut, n-a arat, n-a semănat, și a avut darul Meu. Dar acela era darul Meu și nu meritul lui Israel, și nici așa n-a voit să fie el poporul Meu.
Măi fiilor, de ce credeți voi că am zis Eu vouă prin Evanghelia Mea să vă uitați la crinii câmpului, care nu torc și nu țes, și să vă uitați la păsările cerului, care nu ară și nu seamănă și nu strâng în hambare, și care au veșmânt frumos și hrană de la Dumnezeu? Pentru că Eu pusesem această trăire de dar peste Israel în pustie. Israel, măi fiilor, când a fost scos din lume, a crezut în Mine și în Moise, și l-am vindecat de toate bolile într-o clipă, și nu era în seminția lui bolnav. Toți au plecat din lume cu sănătate, adică din Egipt, și apoi, în cei patruzeci de ani de rătăcire pentru cârtire, Eu am coborât peste el darul Meu, și nu s-a rupt hăinuța lor pe care o aveau pe ei când au plecat din lume, și nu s-a rupt încălțămintea lor, nu s-a rupt timp de patruzeci de ani, și nu au arat și nici nu au semănat timp de patruzeci de ani, și au avut darul Meu ceresc ca hrană, dar ei s-au răzvrătit și au cârtit și au vrut hrană de pe pământ, așa cum erau învățați în lume, măi copii. Și i-au învinuit pe cei puși peste ei, pe Moise și pe Aaron, și au jertfit la idoli, ca în lume, dar Eu darul Meu nu l-am retras până la malul Iordanului, până aproape de Ierihon, căci fiii lui Israel n-au tors, n-au țesut, n-au arat, n-au semănat și n-au strâns în hambare, n-au avut case, și au mers din loc în loc, purtând pe umeri chivotul Domnului, și a rămas de mărturie darul cu care l-am însoțit Eu pe Israel cel cârtitor, că de atunci s-a făcut vinovat Israel față de Mine, și așa a rămas până ce l-am lepădat, până ce ne-am lepădat unul pe altul. Ce am putut face Eu pentru el și n-am făcut? Dar pentru tine, Israele, ce am putut să fac și n-am făcut, ca să fii până la capătul cerului cu Mine, și apoi să ies cu luntrea Mea înaintea ta? Te-am scos din robia lui faraon, adică din robia lumii, tată, ca să mergi după Mine și după cuvântul Meu, și să rămânem împreună până la capătul slavei. Fii atent, că numai pe tine te-am scos din lume, Israele; n-am scos și pe altcineva, că numai cu tine am fost prin cuvânt acum, la sfârșitul veacurilor lumii. Așa și atunci, măi fiilor, n-am scos din robie decât numai pe Israel; pe ceilalți din lume nu i-am scos.
Vin mereu și azi și te învăț să iei seama ca lumina din tine să nu fie întuneric, să iei seama să nu fii mormânt în care nu se vede, de care nu se știe, și să fii treaz pe cale și să nu fii tot ca lumea din care Eu te-am scos. Iată, măi fiule, lumea Mă înjură, și tu Mă binecuvintezi; lumea îl cheamă pe diavolul, și tu îl blestemi pe diavolul, și de aceea vin și îți spun din nou să fii atent și să nu cauți să placi oamenilor, că tu știi că scris este în Scripturi: «Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor». Lasă-te învățat de la Dumnezeu, iar tu, învățătorule al Meu, caută să-l poți pătrunde pe cel pe care-l înveți. Vreau să-i strâng pe cei ce învață pe Israel, ca să-i învăț cum să învețe bine și cum să se cunoască rodul înțelepciunii.
Măi fiilor, pacea din casele voastre este începutul Meu în casele voastre. Cuvintele din casele voastre să fie ca ale Mele, și legea din casele voastre să fie legea Mea, nu legea lumii, măi fiilor. Cine-și face voia sa, acela este din lume, iar cine face voia Mea, acela este din Tatăl Meu. Dacă tu ai voia ta și nu a Mea, tu nu vei avea niciodată pace, chiar dacă postești și te rogi cât ai vrea tu. Eu fără de pace nu stau cu tine, nu stau în casa ta, căci ascultarea e pusă mai presus decât postul și decât rugăciunea. Ascultarea e frângerea voii tale, e lucrarea smereniei tale întru Dumnezeu. Altfel, tu ești un om bolnav de duhul mândriei și mereu te vei plânge că e greu, căci rugăciunea ta e curată și ascultată numai atunci când tu nu trăiești în voile tale.
Creștinul acestei lucrări care nu lucrează totul din ascultare, acela disprețuiește stăpâniile și domniile cerești, și pe Mine, Care ascult pe Tatăl și sunt pildă de ascultare peste voi. Măi fiilor, când vedeți că nu aveți pace și liniște, când vedeți că nu vă merge cu pace viața, duceți-vă, tată, cu mintea la inimă și cercetați-vă ce ați păcătuit, că pacea numai din pricina păcatului se pierde din suflet, fuge din suflet și iese pribegind și suspinând. Nimic nu poate mulțumi un suflet mândru. Acela găsește numai noduri și caz de îndreptățire. Creștinul care se plânge de ale sale și de cele din jur, acela este mândru, este atacat de plata mândriei, și ar voi să scape de cele atârnate de el. Iată, așa este plata neascultării, și măcar du-o, creștine, du-o pentru ispășire dacă n-ai vrut să asculți nici de Domnul, nici de păstor, nici de aproapele tău, care te-a sfătuit frățește, și ai ascultat numai de voința ta. Și acum du-ți desaga în care ai strâns greșeală cu greșeală.
Nu mai citi, Israele, ziare și cărți lumești, că-ți pustiesc sufletul, și îl duc la întristare, că sufletul gol de Dumnezeu n-are pace, n-are răcoare. De ce să știi tu ce zice lumea, ce pățește lumea? De ce să te uiți peste hotare? că peste hotar este al altuia, nu este al tău. Al tău este Dumnezeul cerului, iar ce este peste hotar este dumnezeul lumii. O, și ziare și cărți lumești și vești trupești și iscodire ca în lume, și Eu în același loc? Dar Eu în lume nu stau și nu Mă duc, și nu stau în inima ta așa, și te las pustiu de Mine. De ce te uiți în lume, tată? Nu te mai uita în ea, că lumea e oceanul în care se îneacă omul, și iată, cine din creștinii Mei au încercat să intre în acest ocean, s-au înecat în el, s-au dus la fund și nu mai sunt cu Mine, și Eu după ei în lume nu Mă bag și nici nu Mă rog Tatălui pentru ei. Eu sunt Cel Care am zis: «Tată, Eu nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Tu Mi i-ai dat din lume, că nici ei nu erau din lume, precum nici Eu nu sunt». Lumea e oceanul plin de aspide și de șerpi veninoși și de mlaștini, și tot la fel este și duhul lumii care este în creștin și care-l scoate pe creștin de la Dumnezeu, că tu, creștine, și dacă nu te duci în lume, dar dacă ai în tine duhul lumii, duh de lume și de trup și de fire, lumea din tine stă împotriva ta înaintea Mea.
Păcatul dintre om și om este dezvăluit de unul din cei doi, și se poate salva cel ce a păcătuit împotriva omului dacă omul cel cu care a păcătuit se smerește. Dar când omul păcătuiește față de Dumnezeu, cum poți să-l mai ajuți pe unul ca acela? Acela se pierde, adăugând la cele ascunse altele mai noi și mai ascunse. Cum să se mai aducă jertfă de rugăciune pentru păcatul cel ascuns, pentru păcatul făcut împotriva lui Dumnezeu? Cine să se roage pentru cele ascunse ca să fie cerere de îndreptare? Să știți, măi fiilor, că mult poate rugăciunea dreptului întru lucrarea sa, dar păcatul descoperit de Dumnezeu la creștin, îl ațâță pe creștin în loc să-l smerească, în loc să-l aducă la pocăință. Și de ce așa? Pentru că omul ascuns în el este diavol, măi copii.
Aveți grijă, tată, de cuvintele pe care vi le dau Eu azi, ca să nu vină proorocul Ilie și să vă lovească pe voi pentru necurății ascunse, că după Mine vine Ilie, măi fiilor. Aveți grijă să nu dosiți ceva, nici bani, nici avere, nici patimi, nici duh lumesc în voi să nu dosiți. Stați descoperiți, nu vă pitiți de Dumnezeu cum a făcut Cain, care a dat să ascundă fapta mâinilor sale. Să veniți cu totul la Mine, fără să dosiți ceva, fără ascunderi. Haina ta, poporul Meu, și măi fiule, să nu aibă două fețe, adică una pentru Mine, și una pentru tine, că dacă faci așa, tu singur te păcălești. Să nu fii ca țolul murdar pe care-l întorci când știi că vine un oaspete la tine, că mirosul de dedesubt te va da de gol. Tu nu vei străluci dinăuntru, căci strălucirea ta dinăuntru va lucra dinăuntrul tău, nu din afară când ea este. Eu, și pe dinăuntru și pe dinafară Mă voi desfășura cu tine peste mulțimi, dar dacă Mă ții numai pe afară, tu ești cu două fețe, haină cu două fețe, tată. Haina ta să fie la fel pe amândouă părțile, ca să nu rămâi păcălit când toate se vor răvăși la vedere.
Cuvântul Meu să fie înrămat și să te închini lui, poporul Meu, căci Eu sunt Cuvântul. Și cum adică să te închini lui? Adică să nu ieși în afară de cuvântul Meu, de Mine și de legea Mea cea cerească. Să știi, măi fiule, că mulți fii din lume care au luat cuvântul Meu prin vestirea ta, mulți l-au pus în ramă și se conduc după el și nu mai ies din el dacă l-au auzit de la Mine. Și tu, măi fiule, nu mai pune mâna pe topor ca să-ți tai propteaua de sub picior. Nu mai da cu toporul în Dumnezeu, că Eu sunt propteaua de sub piciorul tău, și tu ții cuvântul Meu sub călcâiul tău. Pune-l în ramă, tată, și ia-te după el, că el este propteaua ta. Sub piciorul tău stau, numai să Mă recunoști că-ți sunt proptea și sprijin și scăpare deasupra prăpastiei morții. Vorbesc cu tine din tot sufletul cerului și sunt flămând după tine și voiesc să te uiți la crinii câmpului și la păsările cerului și să nu pui nimic înaintea acestei Scripturi, împotriva acestei profeții cerești.
Am venit să te așez în grădina raiului, măi Israele. Vrei, tată? În grădina raiului sunt Eu, Domnul, și cu sfinții, și cu proorocii, și cu cei asemenea Mie, și stau la masă în adunare de sfinți. Și ce se mănâncă în grădina raiului? Ce trebuie să mănânci tu dacă vrei să trăiești în această grădină? Dar să nu mănânci numai cu gura, măi Israele, că în grădina raiului se mănâncă cu inima, cu mintea, cu simțurile tale, cu cugetul tău, cu dragostea ta, nu cu gura, tată. Mâncarea din grădina raiului e legea Mea, e legea lui Dumnezeu, și pe ea s-o mănânci ca să poți sta în grădina raiului. Legea ascultării, aceasta este legea lui Dumnezeu. Mănâncă, tată, legea lui Dumnezeu mai mult decât pâinea mâinilor tale. Mănâncă Scriptura, măi Israele, dar să nu mănânci din ea ce au mâncat cei neascultători de Dumnezeu, și să mănânci ca poporul Israel din pustie în vremea ascultării lui, că lor le-am dat grădina raiului, și ei au ieșit apoi afară din ea, din legea Mea, și au luat legea lor, adică voia lor, și au lepădat-o pe a Mea, până la sfârșitul lui Israel, și Eu am scris lege împotriva legii lor, pentru că Eu am văzut înainte ceea ce avea să facă Israel, și s-au scris peste Israel legi împotriva păcatului, spre pedepsirea păcatului, spre ispășirea păcatului. Dacă Israel ar fi mâncat ce i-am dat Eu în pustie, n-ar mai fi ajuns să mănânce iar trupuri, și ar fi mâncat hrana cerească, mana care venea în fiecare zori de zi peste Israel.
Măi Israele, vine iar vremea aceea, vine iar peste Israel, căci ceea ce a fost, iarăși este, iarăși va fi; vine iar pâine din cer peste Israel, dar dacă nu vei fi, măi creștine, la numărătoarea celor ascultători, tu nu vei avea pâinea aceea. Vine vremea să nu se mai strice haina de pe tine dacă te voi găsi îmbrăcat așa cum te-am învățat Eu, dacă te voi găsi ascultând. Dar dacă nu vei avea vrednicia aceasta, vei pierde darul acesta, Israele. Această vreme vine iar, vine numaidecât, că e scris că vine, și dacă nu te găsește în ea și în grădina ei, pe unde crezi că mai poți intra în această sfințenie? că Eu, ca unul amețit de vin am strigat atâta vreme la tine și am spus: «Intră, tată, sub cortul acesta, adică sub ascultare, adică sub sfințenie de inimă și de fire, adică în grădina raiului, măi poporul Meu!».
Bucuria ta să fie zdrobirea inimii după Dumnezeu, Israele, și dacă inima ta e fără de pace, umblă, tată, după pacea Mea și împacă-te cu Mine și te pregătește pentru cer, și hai să fim bucurie unii pentru alții, și vindecare unii pentru alții, și iubire în cer și pe pământ. Eu, măi fiilor, nu plec de la voi, că nu pot fără voi. Nici voi să nu puteți fără Mine până la venirea cea mare.
Să ai, Israele, credință în lucrarea cuvântului Meu, așa cum a fost Noe, care a scăpat prin credința lui, că la potop Eu am deschis izvoarele adâncului și jgheaburile cerului, dar pe Noe, care era la mijloc, l-am păzit nevătămat. Am deschis izvoarele adâncului, măi fiilor, și la aceasta am adăugat izvoarele cele de deasupra tăriei, și s-au unit de jos și de sus, și am prins pe om la mijloc, dar pe cel credincios l-am avut în sânul cuvântului Meu, cuvânt prin care Noe și-a întocmit barca de salvare.
Să nu mai zică omul veacului acesta că ploaia se face de pe pământ spre tăria cerului. Să nu mai asculți la minciunile omului științei firești, că omul acesta nu știe nimic, măi fiule. Eu sunt Cel ce îmbrac norii cu ploaie, și numai dacă vreau Eu, pun ploaie în nori. Eu am spânzurat pământul pe ape, și întăriturile lui nu se vor clătina în veac, pentru că Eu din apă am scos pământul și tăria cerului. La început era apă și întuneric și adânc fără capăt, și s-a ivit apoi lumină prin cuvânt, și apoi s-au despărțit ape de ape, ca să se arate tăria cerului, să se arate cerul cel ce dă viață, cel ce poartă viața celor vii, cel ce ține sufletul în viață, măi fiilor, sufletul în trup, măi copii. Și după aceea, apele cele de sub cer s-au dat în părți și s-a înființat pământul pe ape și s-a numit uscat și ape, pământ și mare, măi fiilor, dar până n-au venit pe pământ apele cele de deasupra tăriei, pământul n-a odrăslit cele înființate pe el prin cuvânt. Prin cuvânt erau înființate, iar prin apă au luat ființă văzută iarba și pomii și tot ce este verde și cu rod pe pământ. Iar apoi Și-a înfrumusețat Domnul tăria cerului cu cei doi luminători, ai zilei și ai nopții, care luminau și încălzeau și lucrau prin cuvântul lui Dumnezeu, și apoi, din apă și din pământ s-au născut toate vietățile care stau în ape și pe pământ și pe deasupra pământului. Omul științei veacului acesta nu mai vorbește așa, și din contra, se minte om pe om, și de aceea am spus Eu mereu vouă că școala de azi n-a fost bună. N-a fost, că a mințit împotriva lui Dumnezeu și l-a învățat pe om fără de Dumnezeu. Noe n-a învățat de la om credința. El era patriarh, dar nu l-a făcut omul patriarh; credința lui l-a făcut slujitor al cerului, și Eu l-am îmbrăcat cu cerul pe Noe, și cerul l-a avut în sânul lui și l-a purtat pe ape, și am luat-o iar de la început cu omul, am luat-o prin Noe cel credincios.
Ploaia nu se face din știința omului de știință, și se face la porunca Mea. Ea își cunoaște hotarul încă de la facere, căci apa are legile lui Dumnezeu peste ea. Pe vremea marelui Ilie, de unde, tată, a mai fost făcută ploaia? Ea a fost făcută din rugăciunea lui Ilie, căci ea a ascultat de hotarele ei prin rugăciunea preotului Meu Ilie, și după aceea el a slobozit-o pe pământ tot prin jertfa rugăciunii lui.
Mare durere mai are un slujitor al lui Dumnezeu, un profet al lui Dumnezeu între oameni, că oamenii sunt deprinși să-L uite pe Domnul prin îndeletniciri pământești și trupești, dar un slujitor al cerului are durere mare pentru rătăcirea oamenilor de la căile cerului. Ilie lucra cu mare putere și cu mare milă. Ilie n-a fost crud dacă a pedepsit pe omul mincinos; El a fost plin de durere din pricina minciunii și a luptat să stârpească minciuna și trupul ei. Dar azi, măi fiilor, nimeni nu se mai ridică împotriva minciunii, împotriva științei mincinoase, care vine de la om, de la omul cel ce se dă drept Dumnezeu, de la omul științei acestui veac. Ilie a supus pe oameni prin puterea jertfei lui și a rugăciunii lui și a nestrămutatei lui credințe în puterea lui Dumnezeu, cea pusă de Dumnezeu peste el. Când el a aruncat mantia lui peste Elisei ca să-l așeze prooroc mai departe, Elisei s-a supus, și a lăsat plugul în brazdă și s-a dus ca ucenic al lui Ilie. Ba a mai și dat foc plugului și boilor și s-a dus slujitor pentru Dumnezeu, căci Ilie, ce făcuse, făcut a rămas, și a rămas Elisei lucrător cu puterea lui Ilie, care era puterea lui Dumnezeu peste cel credincios. Așa râvnă cer Eu de la tine, măi Israele de azi, că azi Ilie te întoarce pe tine cu fața spre început și întoarce începutul cu fața spre tine, că el nu vine să te lovească pe tine. El cu Baal are ce are, el cu idolul tău are ce are, nu cu tine, tată. Dar dacă tu ai trupul idol, ieși de sub această minciună și fii atent, că Ilie, robul Meu, are milă de tine, copilule al Meu de la sfârșitul vremii veacului omului; are milă să te întoarcă la legea lui Dumnezeu, în care nu mai încape moarte, tată. Să nu te mai găsească idol, și să te găsească creștin slujitor lui Dumnezeu, că toate celelalte câte-ți trebuie ție, are grijă Tatăl să ți le adauge.
Măi fiilor, ce am spus Eu lui Marta? Așa i-am spus: «Marto, Marto, pentru multe te silești și te îngrijești, dar un lucru trebuiește. Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea». Stai, Israele, o clipă oprește-te în fața acestei Scripturi și vorbește cu Mine, iubitul Meu cel învățat de Dumnezeu, și spune-Mi, tată, cum vine acest cuvânt al Meu, că fii atent ce am spus; așa am spus: «Un lucru trebuiește, și Maria și l-a ales pe acela». De Maria are Domnul grijă, iar de Marta are Marta grijă. De cel ce-Mi lasă Mie dreptul acesta, am Eu grijă, iar cel ce Îmi ia Mie dreptul, are el singur grijă, dar acela pățește ca Adam și duce greul prin sudoarea frunții sale. Dar tot Eu am venit apoi și am arătat peste Israel darul Meu, că Israel patruzeci de ani n-a tors, n-a țesut, n-a arat, n-a semănat, și doar a mâncat din mâna Mea, și a fost păstrată nestricăcioasă haina și încălțămintea lui. Tot Eu am venit și am spus că mai mult decât de crinii câmpului și mai mult decât de păsările cerului are Tatăl Meu grijă de cel ce-și alege partea cea bună, care nu se va lua de la el.
Măi fiilor, vă spun mărunt. Eu știu că știți, dar iar și iar vă spun să-Mi simțiți dorul după cele ce Eu am rostit și aștept să le văd înviind peste voi. Vreau, Israele, să fii credincios, tată. Vreau să nu te îndoiești de puterea Mea și de mila Mea și de învățătura Mea cea din legea Mea. Legea lumii nu are nimic cu legea Mea, dar tu fii cu legea Mea, măi poporul Meu, și fii deștept așa cum cere greutatea vremii de azi. Lucrează și tu cu duhul și cu puterea lui Ilie, slujitorul Meu care a surpat minciuna. Eu rămân pentru tine, și te voi învăța până în pragul slavei Mele, tată, ca să fii pregătit să întâmpini pragul peste care Eu voi trece ca să fiu cu voi descoperit, așa cum am stat cu Moise și cu Ilie pe Taborul cel cu nori de slavă.
Vino, tată, spre înțelepciune și spre râvnă, și fii iscusit în credință și fii măsurat în cuvinte, ca să semeni cu Mine, măi poporul Meu. Mi-e râvna arsă după tine și te râvnesc, măi Israele. Fă și tu ca Mine, tată, că ți-am dat putere peste pământ, ți-am întins mantia aceasta, și ce este făcut, făcut rămâne, dar fii iscusit în credință, măi fiule mic, că ești cel din urmă, tată, cel mai mic, dar și cel mai așteptat ca să lucrezi cu iscusința cea pentru acum.
Te îmbrac cu cuvânt de binecuvântare și te aștept să crești, că Eu te fac mare numaidecât dacă vrei să fii iscusit; mare prin puterea Mea, nu prin puterea ta. Puterea omului l-a luat pe om din brațul Meu, de sub cortul Meu, dar tu stai sub mantia Mea, Israele, poporul Meu cel mic, și să iubești duhul credinței și să asculți numai de Mine, Israele, popor al Domnului. Amin, amin, amin.