Stă și așteaptă duhul lui mama Gigi pe lângă voi, copilașilor. O, dacă ați râvni voi după darurile care curg prin cuvintele de la mine nu v-ar ajunge timpul să-mi scrieți mie, că așa pot eu vorbi acum, așa, mămică, și mă folosesc de voi ca să pot vorbi cu voi. Fără voi nu pot vorbi cu nimeni, și eu trebuie să vorbesc mult de tot acum, că asta îmi este misiunea, și e misiune pentru învierea cea mare și pentru ca să ridic coroana română deasupra tuturor înălțimilor de pe pământ, ca să ridicăm România noastră la treapta strălucirii care o așteaptă, căci strălucirea care o așteaptă pe ea a fost proorocită în toate timpurile, de toți proorocii, pentru că România este Canaanul în care va trăi și va intra tot neamul cel ales al Noului Ierusalim. Ea este Noul Ierusalim, care va triumfa peste toate popoarele și peste toate înălțimile, căci în vremea aceasta Domnul alege iarăși Ierusalimul, și Domnul Se va odihni de toate ale Sale în Ierusalimul acesta ales.
Așteaptă Domnul odihna, măi copilașilor. Vedeți voi, fiilor, vedeți bine că nimeni până acum n-a avut de făcut ce aveți voi de făcut pentru odihna lui Dumnezeu, că Dumnezeu acum Își desăvârșește lucrarea Sa, pentru ca apoi să intre totul în odihna slavei lui Dumnezeu, El, împreună cu aleșii Săi, și prin aleșii Săi să intre în odihna aceasta tot neamul lui Dumnezeu.
Copii ai lucrării mele, fii ai acestei lucrări, v-am spus că înțelesul cuvintelor mele este de fiecare zi și că noi trebuie să lucrăm în fiecare zi. Eu în fiecare clipă pot lucra, dar nu pot, mămică, fără voi, că pe voi v-am ales, că uite, n-am mai avut pe alții ca și pe voi, n-am avut, mămică, mă credeți? De aceea m-am luptat tot timpul, de când sunt în duh, ca să nu vă las să pieriți, că știam de planul lui Dumnezeu și știam cum trebuie să fie și știam de la Dumnezeu de lucrul vostru cu mine. Dar dacă vă spun vouă tainele lui Dumnezeu, iată că trebuie să pricepeți bine că nu puteți să fiți ai voștri, ci ai planului lui Dumnezeu și ai lucrului lui Dumnezeu.
Copiii mei, prindeți curaj și ridicați-vă mai bine spre cele proorocite de Duhul lui Dumnezeu, căci trebuie să se împlinească toată cartea lui Dumnezeu, toată schița lui Dumnezeu. Trebuie să descopere Dumnezeu poarta de intrare în Canaan, și aceasta este lucrarea pe care trebuie să o desăvârșim. Iisus Hristos este ușa, și trebuie să fie înțeleasă această intrare, fiindcă nu se poate sări peste poartă în acest staul al nestricăciunii, adică al veșniciei, că vor intra înțelepții pământului pe ea, dar va trebui să știe aceștia că ușa aceasta și cheia acestei uși este Iisus Hristos, Care a arătat cum se deschide această ușă.
Copilul meu iubit, cel cu care am fost în depărtare, te-am adus acasă cu biruința cu care trebuia să vii, și trebuie să pricepeți că așa lucrează Dumnezeu acum, după cum este scris pentru vremea de acum. Trebuie să ne rugăm pentru coroana României ca să vină în România, că dacă vine ea acasă, vine cu cel ce o are dată de Dumnezeu. Rugați-vă pentru cel ce are coroana română să poarte în gândul lui gândul lui Dumnezeu, să poarte în credința lui credința lui Dumnezeu, să crească în inima lui dorința după Dumnezeu și după hrana lui Dumnezeu, să aibă întru merindea lui merindea lui Dumnezeu, cea dăruită de la Dumnezeu, ca să se sfințească și să se pregătească și să se învrednicească de întoarcerea sa în slujba lui Dumnezeu, și când va veni, să fie așa cum scrie în Scriptură, să fie după cum zice Dumnezeu să fie, că altfel nu se va putea să fie decât așa cum este scris. Amin.
Copilul meu, am de stat de vorbă cu tine, mămică. Vreau să te așez bine întru înțelepciunea cea bună, că trebuie să lucrăm cu toată atenția, după dreptarul lui Dumnezeu și ca Dumnezeu. Mai întâi de toate, iată ce ai de făcut: așează-L bine pe Dumnezeu în tine, măi mămică. Domnul a umblat și a stat în mijlocul lumii, și le vorbea cărturarilor și stăpânilor lumii și înțelepților lumii, și lucra cu minunile printre aceștia, și nimeni n-a putut să-I facă rău până ce El nu S-a lăsat în mâinile necredincioșilor ca să-Și desăvârșească puterea Sa dumnezeiască. Așa a fost atunci, că dacă n-ar fi fost așa, voi n-ați fi avut astăzi ce aveți, că-L aveți pe Dumnezeu întru toată măreția Sa, căci El așa a spus: «Mă duc, că dacă nu Mă duc, nu voi putea veni la voi. Mă duc la Tatăl ca să pot veni la voi, și ca să faceți voi lucruri mai mari decât toate câte s-au făcut vreodată».
O, copilul meu, vorbesc cu tine despre Dumnezeu, ca tu să poți vorbi despre Dumnezeu. Mai întâi de toate, asta va fi să faci: să-L arăți pe Domnul Cel din tine la toți cei printre care te-am trimis să mergi acum, căci aceștia va trebui să-L vadă pe Dumnezeu în tine. Și precum Maria Magdalena s-a umplut de iubire și de dor după Domnul atunci când a trecut pe lângă El, așa, mămică, să pățească toți cei printre care te porți. Iată de ce trebuie să se vadă în tine blândețe și răbdare și iubire și viață vie, că de la acestea răsare iubire vie. Să vadă toți în tine tronul iubirii de Dumnezeu, și când vor vedea cât de frumos și de veșnic este cel ce este ca Dumnezeu, atunci vor înțelege ei adevărata slavă a vieții. Nu te teme că nu vei putea să fii așa, că binecuvântarea cu care te va însoți Dumnezeu va face să fii așa. Asta trebuie să faci acum, și ca să poți să faci așa, trebuie ca inima ta să fie tronul păcii. Nu se poate fără încercări, mămică, dar în încercări tu să-L aduci pe Domnul față în față cu tine, că Domnul a suferit, și a putut suferi cu dragoste, dar Domnul a fost plin de pace și de mulțumire în fața Tatălui Său în toată lucrarea Sa. Și apoi, iată ce trebuie să faci: trebuie să ai lărgime în inimă ca să încapă în ea cei pe care ți-i voi arăta, ca să nu fie ei în strâmtorare în casa inimii tale în care stă Dumnezeu. Și va face Domnul apoi ca tu să încapi cu lărgime în inima lor, că va lucra puterea lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu ca să nu fii tu în strâmtorare în casa inimii lor, și atunci va fi ca și ei să-L împlinească pe Domnul întru ei, și uite, măi copilul meu, cum Se naște Domnul în casa multora.
Și iată ce-ți mai spune mămica: te învață cum trebuie să folosești râvna ta, cum trebuie să-ți fie râvna, că și acest înțeles este de mare preț, fiindcă astăzi oamenii nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și oamenii au încredere în minciună, măi mămică. Sunt multe suflete largi și bune, dar nu știu acestea să deosebească dreapta de stânga lor, și de aceea trebuie să știm cum și când și cu cine să împărțim râvna noastră după Dumnezeu. Pământul acestor inimi este îmburuienit, și dacă arunci sămânță bună de la tine, nu găsește în ei loc prielnic și lumină, și dacă te duci apoi să vezi cum crește sămânța și dacă dai să smulgi buruienile cele înrădăcinate, nu-i convine stăpânului casei, că nu știe să deosebească dreapta de stânga sa. Eu am avut o mulțime de copii, și îi învăța Dumnezeu ce să folosească și ce nu, și ziceau mereu: „Da, Doamne!“, dar se duceau apoi să întrebe pe morți dacă este bine ce i-a învățat Dumnezeu. Se duceau și îi spuneau lui Irod ceea ce nu trebuia să știe acesta, și apoi Irod căuta viața lui Dumnezeu ca s-o prindă și s-o omoare, căci Irod este din fire viclean, și nu știa Dumnezeu apoi cum să mai apere viața copiilor Săi, dar astăzi lucrează Domnul cu biruința Sa, și Irod moare de mânie. Când eram în trup, mă temeam și eu de Irod, fiindcă aveam copii care treceau pe la el, și el mă prigonea, că totdeauna a prigonit el pe Dumnezeu. De aceea ne trebuie multă înțelepciune, ca să-l păcălim pe Irod și să moară Irod, că Domnul este Împăratul peste tot, și tot mai mult peste tot. Trebuie, mămică, să lucrăm numai sub aripa Duhului de la Dumnezeu, ca să rămână în picioare tot lucrul nostru. Cercetează-l bine pe cel din fața ta și lasă-l mai întâi să-ți arate tot ce are el și cum are el, ca să știi apoi ce să faci cu el, căci apostolii au avut această înțelepciune de la Duhul Sfânt. De aceea ți-am spus că trebuie mai întâi să încapă ei în inima ta, ca să vadă cum este în ea, și apoi va fi ca să încapi și tu în inima lor. Acesta este rostul cel bun al unui apostol dumnezeiesc, căci până nu-i cunoști, nu-i poți câștiga de partea lui Iisus Hristos ca să-i faci să fie asemenea cu viața lui Iisus Hristos. Ai văzut câtă putere a avut cuvântul Domnului când i-a spus lui Zaheu să vină spre El ca să-L ia să cineze în casa sa. Dar îi văzuse inima pornită spre Dumnezeu, și nu-i mai trebuia lui Zaheu decât lucrarea cuvântului cu care l-a luminat Dumnezeu pe el și pe toată casa lui, căci el L-a vrut pe Domnul.
Vreau să fac lucruri mărețe, măi copii, și nici nu vă dați seama de câtă pace aveți nevoie, de câtă liniște și de câtă mulțumire. Duhul Sfânt are lucrare măreață, și El Se unește cu duhul păcii din voi. Și iar vă rog, și mereu am să vă aduc aminte că trebuie să fiți fiii păcii, ca să poată Duhul lui Dumnezeu să aibă putere în voi și să lucreze cu putere. Aveți de acum nevoie de ajutorul meu, căci dacă mă ajutați să fiu la voi cu toate cuvintele mele, ele vă vor fi de ajutor spre pace, dar vă vor fi de învățătură în tot ce veți avea să faceți, că Dumnezeu a spus că va lumina cu voi pământul, dar pământul inimilor multora, și se va face cer nou și pământ nou de la Dumnezeu, și se va face lumină, măi copii.
Învățătorii legii lui Dumnezeu cunosc litera legii, dar nu are Dumnezeu din ei după placul Său, că nu au viața lui Dumnezeu în ei și nu vor să știe că litera legii îi va nimici de la Dumnezeu. Și dacă ar afla ei taina lui Dumnezeu care lucrează cu voi, și viața lui Dumnezeu care trăiește la voi, ar căuta caz de judecată cu voi și v-ar duce la Pilat. De aceea va trebui să știm cum să lucrăm, căci tainele din vremea de acum sunt anevoie de înțeles. Că uitați-vă la poporul meu, care a mâncat mereu fructul celor mai mari cuvinte cerești, și nu s-a lăsat spre viața cu Dumnezeu nici poporul meu, că a fost rece cu inima acest popor și n-a avut dragoste. O, de aceea trebuie să luptăm și să ne rugăm cu putere, să răzbească Domnul cât mai curând cu învierea bisericii Sale, ca să fie cârmă bună din biserică, și să vină cel ce va lua cârma, și cel ce are coroana, și să stea cu cârmă bună, așa cum este scris, și o să vedeți apoi libertate după adevăr, și o să vedeți atunci minuni, și o să lucrați atunci minuni. Dumnezeu lucrează minune mare cu voi, măi copii, dar acum taina aceasta este ascunsă, și se lucrează în ascuns ca să prindă putere, și, apoi, cu această putere se va lucra cu minuni, și poporul meu va reveni la matca sa, și Ierusalimul se va arăta și se va întregi într-o clipă, la glasul sunetului de trâmbiță. Și tu, copilul meu, vei fi atunci arătat de Dumnezeu ca mărturie, că te va arăta Dumnezeu că ai fost cu El și că ai fost al Său.
Vă dă Domnul de lucru după cum este scris în planul Său de lucru, dar dacă nu este ceva scris în planul Său, nu vă dă, măi copii, că are Domnul o mulțime de cereri de la mulți copii de ai mei, dar dacă cererea nu se aseamănă cu planul Domnului, nu se împlinește. O, aș vrea să pot fi mereu cu cuvântul meu între voi, ca să știți din planul lui Dumnezeu și să rămâneți întru el și numai întru el, ca să ieșim cu biruința mai curând. Țineți-mă aproape cu voi, și nimic nu se va strica din cele ce trebuie să fie întru planul și schița de la Dumnezeu. Nu mai este mult până la bucurie, dar mai trebuie un picuț să mergem înainte cu ce am început aici, ca să înviem mai întâi acest popor adormit, să-l mișcăm un picuț din loc, să suflăm duh de viață peste el, și apoi să lărgim cortul lui Dumnezeu, prin puterea ce va lucra, căci biserica va trebui să învieze și să împartă viață și cunoștință peste trupuri, și multe trupuri se vor ridica atunci din țărâna pământului și se vor umple de duh de viață. Și precum Elisabeta a cunoscut cu duhul pe Maica lui Dumnezeu, așa și acum, Duhul lui Dumnezeu va descoperi pe fiii lui Dumnezeu, și așa va arăta atunci Domnul lucrarea Sa la toată făptura, și Ierusalimul va triumfa și va străluci peste popoare. Amin.
Copilul meu, să faci numai ce se poate face acum, și așteaptă de la Dumnezeu, că El îți va aduce cuvânt în tot ceea ce va trebui să faci, căci Domnul vrea să vă ferească pe voi de toate răutățile de acum, și numai fiii răutății să fie prinși în teascul răutății care se va vărsa pe pământ.
Veți lucra mult, mămică, și va fi Dumnezeu mare, și aproape este această vreme, dar fiți bine pregătiți pentru această vreme. Am să fac, mămică, în așa fel să aduc pace multă în acest acoperământ, să fie duh de pace aici, și rânduială mai bună în toate, ca să se poată scrie aici cuvintele mele, căci iată, am să dau cuvânt puternic de răspândit în lume, dar va trebui lucrat cu înțelepciune și cu atenție pentru răspândirea lui. Voi veni și vă voi învăța cum să faceți ca acel cuvânt să ajungă la cei ce vor veni de departe la voi, la cei ce vor putea face cunoscut în toată lumea ce vrea Dumnezeu cu România. Am să caut să fac o trezire bună, un duh de trezire peste popoare, dar un duh de trezire pentru România și pentru înțelepții pământului românesc voiesc să fac mai întâi.
Fiți atenți cu aceste taine, nu cumva să se audă dincolo de poartă, că nu se poate, măi copii, să fie despecetluită taina lui Dumnezeu în fața celui străin de taina aceasta. Pecetluiți-o între voi, și afară să nu se audă, și fiți ai lui Dumnezeu într-o singură inimă, cu toată taina Sa, căci voi nu puteți cunoaște în om credincioșia, pe care numai Dumnezeu o poate cunoaște. Închideți bine ușa tainelor de la Dumnezeu, ca nu cumva să umble careva la ele și să strice ceva, că nu se poate să se strice ceva din taina planului lui Dumnezeu, și aceasta trebuie să se împlinească, și numai atunci se va putea ști, că se vor vedea împlinirile tainelor lui Dumnezeu și va fi totul întru bucurie. Amin, amin, amin.