Selectați Pagina

... Israele, să nu iei în deșert numele lui Dumnezeu, și nici un lucru de al Său. Copilașii Mei, unii spun că această cruce nu este adevărată și nu este sfințită și o socotesc ca fiind blestemată. Să vă feriți de acest lucru spus. Această sfântă cruce a fost și mai înainte de Domnul Iisus, dar nu a fost blagoslovită, căci se răstigneau pe ea morții de către legiuitori. Dar prin această cruce Domnul Iisus Hristos a iertat orice păcat, și prin ea s-a zidit un pom cu poame dulci pentru toată lumea. Această sfântă cruce are putere să scoată omul din groapă așa cum l-a scos pe Daniel din groapa cu lei, cum i-a scos din iad pe moșii și strămoșii voștri.

... Este greu de cine a căzut după ce a auzit acest cuvânt sfânt, că nu are cine-l mai scoate. S-au întemeiat minciunile că nu mai poți face nimic cu omul de azi, că are în el o mulțime de minciuni.

Poporul Meu, am venit pentru tine ca să împlinești ce este scris în Apocalipsă, că în vremea de apoi voi veni iarăși și voi face lucrare nouă, care nu a fost niciodată pe pământ.

... Copilașii Mei, vai de copiii care se nasc în vremurile de azi! Și chiar tu, creștine, îl ții lângă tine până la o mărime, și atunci l-a luat satana de lângă tine și a făcut din el slugă vrednică de el. Fericiți părinții care muncesc cu trudă să-și țină copiii lângă sine și după acea mărime.

... Să știți că n-am scos afară pe nimeni, dar zic așa: n-am mai voit să arăt cu degetul pe cel păcătos, și l-am lăsat slobod, că așa am spus: să stea neghina cu grâul până la seceriș. Și să știți că grâul este copt.

... Veniți-vă în fire și nu mai faceți păcat. Nu mai greșiți, că o să plângeți când Mă veți vedea și când veți vedea pregătindu-se judecata cea mare. Vine, că s-au împlinit zilele care s-au profețit în Vechiul și în Noul. Umblă astăzi, cât mai e vreme, ca să n-ai păcat și să fii judecat. Umblă ca să-ți speli pata, ca să fii curat în fața judecății.

... Tu, care ai avut darul să stai de vorbă cu Mine, prin rugăciune vei scoate până la al miilea neam. Dumnezeu a dat putere Fiului Său, cum și robului Său cel mai mic, tată. Să știi că nu vei fi tu mai mare, și altul mai mic, ci toți deopotrivă veți fi măsurați. Că vei zice la munte: „Fă-te ușă, să trec prin tine!“, și se va face, creștine. Și vei zice la munte: „Mută-te!“, și se va muta, creștine. Și vei zice la munte: „Sfărâmă-te!“, și se va sfărâma, căci adevăr îți grăiesc: Dumnezeu, prin credința ta va lucra încheierea veacului acesta. Nu te face vinovat, căci este păcat. Creștine, de ce te chem să vii la Mine? Te-am chemat nu demult și ți-am zis: „Vino!“. Și de ce veniți și vă întoarceți înapoi? De ce nu stați lângă Mine? Ce zici când Mă vei vedea? Ce zici, tată, când vei sta în fața Mea? Vei avea curajul să vorbești, sau vei amuți? Vei avea curajul, sau te vei îngălbeni și te vei întrista? Poporul Meu, Dumnezeu nu voiește întristarea ta, ci voiește să stai în fața Sa ca cel mai prețios copil al Său. De ce te încânți, creștine? De ce te amăgești? Știi prea bine că totul și toate au un sfârșit, dar să știi că va veni sfârșitul păcatului. Dar dacă tu faci, pui sfârșit la lucrul sfânt, și lucrul rău îl prelungești mereu. Pică un măr din pom. De ce nu stă în pom un măr care a putrezit? Așa și tu, dacă vei face mereu păcat, vei pica și nu vei mai sta. Am venit din cerul sfânt să vă fac cunoscut acest cuvânt. Israele, vreau să fii sarea. Cu tine voi săra și trecutul, și sfârșitul. Cu tine voi săra tot veacul acesta.

... Aceste cuvinte care s-au împărțit pe pământ sunt niște bănuți pe care Dumnezeu ți i-a dat să-i înmulțești. Dumnezeu va mulțumi celui ce i-a înmulțit, dar e greu de tine, poporul Meu, că nici pe tine nu te-ai ținut. Vei auzi: „Du-te de la Mine, slugă puturoasă, care ai muncit numai pentru trupul tău, ca să-l îmbogățești de păcate!“. Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt Și-a făcut lucrarea pe pământ, dar tu n-ai fost vrednic să servești aceste trei Puteri, aceste trei Lucrări. N-ai fost vrednic să crezi și să asculți, și ai fost vrednic numai de păcat.

... Păstorilor, vă poruncesc: căutați bine oile bolnave! Tratați-le! Iar voi, oițelor, veniți în staulul Meu. Fugiți de vrăjmașul Meu. Când va veni Dumnezeu în staulul în care a lăsat scrise oile, să nu fiți lipsă, că și din cei scriși dacă a murit cineva, și din groapă va învia cel adormit și va da răspunsul la întrebarea Sa.

... Poporul Meu, îngrijiți bine acest cămin și nu dați voie să fie întru el spurcăciune. Nu dați voie să fie urâciune. Căutați, curățiți spurcăciunile din locul sfânt.