... Ești anunțat că vin Eu, Domnul, în trup, și voi alunga pe toți aceia care au amenințat cu securea viața voastră și M-au vândut și M-au omorât.
... E o crimă să nu asculți de Dumnezeu. Această credință e fină.
... Nu mai doriți să trăiți pe pământul acesta, căci pământul și-a împlinit veacul său.
... Ține minte, creștine, că în timpul potopului Dumnezeu a suit în corabie din toate câte ceva, ca să nu se stingă neamul. Nu se vorbește de animale, ci de sămânța omenească. Cine a rămas din potop? Cel credincios. Dumnezeu numai a lucrat, a lucrat, a lucrat.
... Creștinul care nu vrea să mai fie cu Dumnezeu, să plece. Să plece fără a vinde harul Domnului Iisus Hristos. Pleacă liniștit, creștine, fără să dușmănești, fără să vinzi. Pleacă și nu mai sta.
... Fiți deosebiți de lume, ca să nu fiți secerați cu lumea. Voi sunteți sarea pământului. Cui i-a spus Domnul așa? Preoților. Dacă sarea se va strica, oamenii cu ce ar mai săra? De ce nu simbolizați toate acestea? Nu mai e ulei și nu mai e zahăr pe piață. Nu zahărul a pierit. E un simbol, că nu a pierit. Este și se dă pe pitite. Așa și Eu, dau pe pitite harul Meu. Cum un gestionar dă ulei și zahăr numai la cunoscuți, așa și Eu dau la cunoscuți harul Meu.
... Nu mai fugiți de Mine din pricina lumii. Se aude ce vorbește lumea despre voi, dar nu vor ajunge să-și împlinească planul lor, căci când securea va ajunge asupra capului vostru, vine Dumnezeu și o întoarce asupra capului lor. Numai prin post și rugăciune, tată, dați înapoi pe oamenii cei care vor să strice viața voastră.
... Copilașii Mei, în orice loc în care vă aflați, post și rugăciune. Nu crede neputinței tale, că dacă o metanie o faci în neputință, Domnul o înmulțește. Copilașii Mei, încă o dată repet: rugăciune și post. Cine le face azi pe pământ, la ziua judecății se veselește. Aceia vor auzi: „Vino, slugă bună și credincioasă, și moștenește în veci moșia cerească!“.
... Copilașii Mei, mai sunt creștini ca voi, dar au ieșit din profeție; nu vor să mai asculte, și trăiesc pământește, adică beau tot felul de băutură și mănâncă tot felul de mâncare și zic că sunt creștini. Nu judecăm, dar vă spun că dacă v-ați amestecat vreodată cu acei creștini, să nu faceți ce fac ei. Ce ați învățat, să țineți până la capăt, chiar dacă veți fi dușmăniți pentru viața pe care o trăiți. Este viață, nu este moarte.
... Unii creștini nu vor muri, și vor întâmpina pe Domnul, în trup.
... Nu mai purtați neorânduială. Acoperiți-vă genunchii. Nu mai purtați mâinile goale, nu mai purtați pieptul gol și părul descoperit. Bărbați, nu mai purtați capul descoperit. Deosebiți-vă de lume.