Mă trimite Tatăl ceresc să grăiesc peste cei de pe pământ și Mă port cu norii deasupra pământului român și am cetate de scaun pe acest meleag și păstoresc cu glas duios din mijlocul oștirilor cerești, cu care Mă port ca să vin cuvânt pe pământ, și pace vouă, celor ce-Mi străjuiți în cetate venirea Mea, cuvântul Meu, care vine la voi, fiilor! Așadar, așezați-Mi cuvântul în carte, căci sunt din partea Tatălui Păstor vouă, iar voi Mă împărțiți și Mă vestiți și-Mi așezați în calea oamenilor cuvântul.
Caut să vindec omul de păcat așa cum doctorul scoate răul din trupul celui bolnav și îl dă deoparte ca să-l facă sănătos pe om. Tot așa și Eu dau să scot păcatul din om și să-l fac curat și sănătos, ca să pot Eu sta cu el și în el, căci omul nu este cel de deasupra, nu este cel care se vede, o, nu, ci este cel dinăuntrul lui, dar înaintea Mea el este așa cum este el, nu cum ar vrea el să pară, nu cum ar da el să fie.
O, fiilor, este dăunătoare lucrarea celor răi pentru ei înșiși și pentru cei din jurul lor, și spun aceasta că sunt dăunători ai neamului român cei care dau acum să pună cu totul mâna pe cârmuirea țării, și care stau ascunși în ei cu răul din ei, căci pe deasupra sunt vicleni și dau să pară cei buni, dar ei sunt slujitorii minciunii în fel și chip, sămânță rea de oameni, pungași vicleni, care bagă mâna în buzunarul țării și se prefac că sunt cinstiți, și de vicleni ce sunt nu se pot ascunde cu răul din ei, dar pas cu pas vor cădea în laț, în propriile lor șărlătănii, chiar când dau să creadă că au totul de partea lor.
Fiilor, fiilor, e durere mare în țară pentru cei buni cu inima și cu fapta și cu dragostea de neam. Eu însă Mă port pe urma celor răi, ale căror cugete ies la iveală, căci gândesc și grăiesc vorbă vicleană, și până la cer ridică glasul și caută peste tot, iar poporul necunoscător se ia după ei și crede că le aduce zile bune, precum este scris, dar ei țin calea vicleniei și vor fi doborâți prin viclenia lor ori de câte ori se vor înălța ei, și aceasta din pricina nelegiuirilor lor, căci așa este scris.
Eu însă rămân de partea celor buni cu inima din ei și rămân la veghe cu tot cerul alături de cei ce veghează, iar pentru țara română sunt gata să vină vreme dulce și zile de bucurie, căci Eu lucrez tainic ca și la început, și când dintr-o dată au apărut apoi cerul și pământul și omul și toate celelalte apoi, dar lucrate mai întâi în taină, și numai apoi arătate la vedere.
O, fiilor, dacă omul caută mereu ceea ce este nou, și le depărtează pe cele învechite din gospodăria lui și face altele noi și se odihnește în mijlocul lor bucurându-se, Eu, Domnul, cum să nu lucrez, cum să nu fac înnoirea a toate câte s-au stricat? O, nu mai am unde locui, și Mă lupt să fac cer nou și pământ nou, căci sunt făgăduite, iar cele vechi trec cu trosnet, precum este scris, dar bietul om dă să lucreze tot el, numai că toate cele lucrate de el nu sunt veșnice, nu sunt și în veșnicie, și de aceea este scris că trebuie să lucreze Domnul dacă omul a tot stricat, și iată, oamenii știu numai să strice și să stea împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, dar Eu trebuie să lucrez înnoirea, căci așa este scris, o, fiilor.
N-au oamenii bunătate, n-au iertare lucrătoare, n-au putere să repare ceea ce se strică, și vă învăț pe voi ca să ia de pe masă de la voi învățătura Mea cei ce iubesc să învețe, că vă învăț, fiilor, să aveți grijă să nu răniți, să nu faceți rană pentru rană, să nu faceți așa ceva, fiilor. Doctorul când te rănește ca să-ți scoată și să-ți curețe pe dinăuntru rana cea nevăzută pe dinafară, el îți amorțește partea bolnavă ca să nu simți durere, ca să nu simți rana prin care el te vindecă înăuntru, și numai apoi umblă să te curețe de durerea ta și să te vindece de ea.
Iată, trebuie bunătate multă, dar pentru aceasta trebuie multă vindecare și multă aplecare. O, dacă ar fi fost aplecare din partea celor care și-au strâns vină mare, clătinând ei de pe scaunele de cârmuire pe cei buni și iubitori de țară și de neam, o, dacă ar fi fost aplecare ar fi fost și iertare, dar a fost numai obrăznicie, numai dispreț, numai amenințare pe mai departe, și s-au despărțit cei răi de cei buni, și apoi s-au despărțit cei buni de cei răi, căci așa s-au petrecut lucrurile din zilele acestea sus la cârma țării, și nu s-a mai reparat stricăciunea, dar Eu, Domnul, stau de veghe, stau la cârmă și dobor răul care se crede biruitor acum, și pic cu pic vine și va veni soarele iubirii peste țară, pic cu pic vine, numai tu, popor al cuvântului Meu, numai tu să stai cu Mine înaintea Tatălui și să cerem Lui soare nou peste acest neam și să avem răbdare să vină, să se coacă rodul și să vină, de vreme ce răul încă dă să bântuie pe față și pe ascuns împotriva dreptății lucrurilor.
Eu, Domnul, stau mereu pe masă la voi cu slava cuvântului Meu, fiilor, și cu el stau de veghe, și cu el aduc sfat și lucru cu sfat, și am nevoie să-Mi stați alături la durere și să purtați și voi din ea, că iată, Îmi port cu voi crucea Mea cea de azi, fiilor.
Caut să vindec omul de păcat ca să-l pot avea al Meu pe om și ca să pot să stau Eu în el, căci Eu sunt fără de păcat. Să se dea Mie omul, ca să nu mai fie doborât de păcat, de moartea cea de la păcat. Mintea cea sfântă a omului și inima lui pentru Mine, aceasta este casa Mea, tronul Meu dintre pământ și cer, și așa popor va fi să duc la Tatăl Meu în ziua slavei Mele. Acesta Îmi este dorul și sunt plin de dor, și binecuvintez cu iubire între el și Mine pe poporul cuvântului Meu, pe cel care prin sfințenie va fi poporul Meu în ziua slavei Mele, iar ea se apropie și vine și ea și vin și Eu și venim, și această lucrare de cuvânt este venirea Mea de la sfârșit de timp.
Și acum las pana jos și las semnul Meu pe cartea cea de azi, las semnul venirii Mele, iar acest semn se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel de la sfârșit de timp, o, fiilor. Amin, amin, amin.