Stau cerurile deschise aici în ziua aceasta sfântă, și își fac primire cu îmbrățișare cerul și pământul pe acest meleag binecuvântat aparte, iar Eu, Domnul, Mă slăvesc prin cuvânt ca la facerea lumii pe acest petecuț de pământ când cuvântam cuvânt de facere și se iveau cerul și pământul, văzutele și nevăzutele facerii lui Dumnezeu și omul zidit de mâna Mea din lutul acestui meleag, și iată-Mă și la sfârșit de timp cuvântând cuvântul Meu de pe meleagul tău, pământ și neam român, o, și aceasta a fost alegerea cea pentru tine între neamurile pământului la sfârșit de timp, iar numele de român va fi noul nume al neamului lui Dumnezeu, neamul creștinesc care va să fie, și aceasta din pricina cuvântului Meu cu care trâmbițez de deasupra de mai bine de șaptezeci de ani peste pământ, vestind și binecuvântând că vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, precum este scris în Scripturi să se împlinească venirea Mea, iar numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu deasupra pământului român, unde-Mi am sălașul de venire și cetatea, și am străjeri în cetate pentru întâmpinarea glasului Domnului când bate ca să intre și să-Și așeze în carte cuvântul Său de Păstor peste acest timp.
Vă cuprind în cuvântul dragostei de sus și în Duhul Meu de Păstor blând și smerit. Mă aplec cu duioșie sfântă și vă mulțumesc la toți cei sosiți la serbare, căci v-ați așezat pe cale spre izvorul cuvântului Meu de aici, și iată, vă aduc salutul cel peste ucenicii Mei de acum două mii de ani cu care Mă întâlneam și le spuneam: Pace vouă, pace, fiilor!
Vă înnoiesc cu duh proaspăt credința în cuvântul Meu, care se poartă cu norii pe deasupra, și iată-Mă cu suitele cerești în zi de serbare cu voi la masă, și deschideți-vă vederea duhului ca să vă hrăniți sufletul cu slava cea de demult a acestui timp și meleag, căci este scris că vine Domnul cu înnoirea, cu facerea cerului nou și a pământului nou și a neamului ce va să moștenească facerea cea nouă.
O, pace vouă! Masă binecuvântată aici, în Grădina de Rai de la Maluri în țara românilor, o, fiilor! Acum vreo șaizeci de ani cuvântam peste poporul de atunci care-Mi ținea urma și spuneam prin glasul trâmbiței Mele că această căsuță și acest petecuț de pământ, pe care atunci era doar căsuța sărăcuță de toate cele a celor doi soți țărani, Nicolae și Andreiana, părinții după trup ai lui Verginica, trâmbița Mea cea de la sfârșit de timp, și spuneam atunci că acest locușor smerit atunci în ochii tuturor nu va rămâne așa, și va fi acolo o grădină frumoasă de rai prin cei ce se vor ivi și vor lucra ei cuvântul Meu cel împlinit, și iată împlinirea, și de aceea nu e de pe pământ acest loc, căci e din cer cuvântul care a rostit demult că se va ivi această frumusețe dulce și mângâietoare pentru mulți care vor afla de taina cuvântului Meu și vor ajunge până la acest munte și vor afla ei de lucrul Meu ceresc pe vatra neamului român, în care Eu, Iisus Hristos, Mi-am scris și-Mi scriu cartea cuvântului Meu cel de șaptezeci de ani, grăirea Mea din vremea aceasta cu oamenii, și iată pe pământul român această împlinire, și de aceea vei fi vestită până la margini, România Mea, și vor ști noroadele toate că tu ești țara venirii Domnului cuvânt peste pământ, și mulți vor lua din acest munte de izvor și-și vor împrospăta zilele ca ale vulturului, precum este scris despre cei care se vor înțelepți și vor cerceta amănunțit taina cuvântului Meu și-și vor înmulți știința și vor înțelege, iar cei potrivnici nu vor crede și nu vor înțelege, de vreme ce unii ca aceștia nu vor să vină Domnul, căci se vor ei mari și cu putere peste pământ și peste supuși, dar nu, căci scaunele de împărat nu vor mai fi, și numai Domnul va fi mare și va împărți mărire celor ce Îl măresc pe El cu credință și cu fapte de credință, că iată, a venit și vine și tot vine această vreme, dacă este scrisă să vină.
Acum ne așezăm. E plin văzduhul de oștire cerească și cu mare ordine venită și înveșmântată cu straie românești ca ale neamului străbun de odinioară, când era neam creștin cu fapta acest neam, și iată-vă români pe toți acum, pe toți români, și iată-Mă și pe Mine grăind cuvântul Meu pe limba românească, limba lui Dumnezeu la facerea lumii, limbă grăită pe pământ de atunci și până când s-a întâmplat încurcarea limbilor prin sminteala din Babilon a celor nebuni care s-au încumetat să gândească să zidească un turn până la cer, și când nu s-au mai înțeles și li s-au încurcat limbile cu care-și făceau planuri nebune pe pământ, o, și de atunci s-a pus la păstrare limba lui Dumnezeu și a facerii lui Dumnezeu, iar acum, la sfârșit de timp, s-a dezlegat taina aceasta, căci cuvântul lui Dumnezeu desface taina și grăiește românește peste pământ și fi-va să înțeleagă toți în limba lor, și apoi să vină minunea și să grăiască toți iarăși o limbă ca la început, căci Babilonul și toate smintelile lui vor cădea cu zgomot mare, precum este scris să se întâmple, și iarăși va fi un început, un lucru nou, o taină nouă, o țară nouă, un Ierusalim nou peste tot neamul român, și apoi peste pământul tot, căci tot pământul va fi al Domnului, și se va grăi peste tot românește și vor veni timpuri noi, care, iată, înmuguresc gata să se ivească, o, și nu le va veni să creadă la cei ce vor afla ivirea acelor minuni și vor vedea și vor simți ce bun e Domnul, ce viață dulce este cu El, ce început măreț vor trăi cei ce vor avea parte să creadă acum cuvântul lui Dumnezeu, Care vine să aducă pe pământ înnoirea și serbarea cea mare, nuntă fără de sfârșit, Mielul și cei răscumpărați ai Săi, precum este scris despre Mirele și mireasa nunții care se va tot întinde prin cei curați și neprihăniți care-și vor spăla în acest vas veșmintele pentru nuntă, căci cuvântul Meu este izvorul care spală și sfințește și înnoiește, și iată lucrarea cuvântului Meu și poporul păstorit vreme de șaptezeci de ani pe vatra neamului român, și tainic hrănit cu această mană cerească, pentru ca să ajungă cu rodul lui pe masa nunții Fiului de Împărat, Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel de la sfârșit de timp.
Stăm cu voi la masă, cu suitele cerești frumos așezate, și ne hrănim de aici cu dragostea cu care au fost pregătite de voi toate pentru această serbare, o, fii ai cuvântului Meu de peste voi. Am stat cu voi și lângă voi în toată vremea pregătirii acestei serbări cerești aici, în Grădina de Rai de la Maluri, că iată, faceți și lucrați ceea ce a profețit cuvântul Meu cu mai bine de șaizeci de ani în urmă, iar voi acum împliniți pe cele rostite atunci că vor veni și se vor vedea și vor împărți bucurie și credință și cuvântul Meu, care înnoiește omul la inimă și la faptă, fiilor.
Iar voi, cei care v-ați așezat pe cale spre izvorul cuvântului Meu și ați venit și ați fost așezați la masă, fiți binecuvântați pentru credință și pentru că umblați după Domnul cu dor, iar Eu Mă aplec cu cei din cer în fața credinței și a dragostei cu care-Mi țineți urma, fiilor!
Mă aplec iar și iar și celor ce au adus daruri pe masa nunții și au cântat la nuntă nuntașilor și au dat gust serbării cerului cu pământul aici, și le voi da un semn, o putere aparte, și ocrotire le voi da lor și credință le voi da, căci vai celor ce folosesc necredința, vai lor! Eu sunt Cel ce cuvintez și Cel ce împlinesc ceea ce cuvintez, că așa este la Dumnezeu, mai întâi cuvintează, și apoi împlinește și Se adeverește Domnul și cuvântul Său, și acesta este semnul: cuvântul și fapta lui care adeverește pe Dumnezeul Cel adevărat.
Iată cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu cuvântând peste voi și cu voi! Ce mare împlinire, ce mare, fiilor! Din acest loc Mi-am început acum o sută de ani pregătirea văzută, și apoi trâmbițarea cuvântului Meu peste pământ. Mai întâi Mi-am ales și Mi-am pregătit trâmbița, și apoi am așezat pe cale cuvântul Meu peste pământ, peste un popor tainic mai întâi, iar acum peste pământ de la margini la margini, căci am scos de sub taină toată profeția culeasă la vremea ei, și iată împlinirea ei văzută și chemarea la masa nunții, că sunt cu zile de nuntă pe vatra neamului român, iar cel ce flămânzește și însetează, să vină, să vină la masă, căci la masa aceasta stă cuvântul lui Dumnezeu în sfat cu oamenii, cu popoarele și limbile neamurilor de pe pământ, precum este scris, iar cine citește în Scripturi, să înțeleagă, și iată, înțelege împlinirea.
Îmi desfac brațele și vă cuprind pe toți odată, pe Noi și pe voi, iar mama Mea Fecioara are odată cu Mine îmbrățișarea cea pentru voi, căci ea este ocrotitoarea grădinii Mele și împrejmuiește din partea Mea de jur-împrejur pământul și neamul românesc, care are ca steag de biruință cuvântul Meu și crucea. Amin.
Har, har peste voi! Har din cer vouă, fiilor adunați sub cuvântul Meu de Păstor! Luați-Mă cu voi, ca să fiu și cu voi ca și cu cei de aici, o, că dulce este viața Mea în om, și a lui în Mine!
Har, mult har las din cer peste voi, și mai ales las peste voi pecetea Mea, numele Meu mare, cu mare putere în el pentru voi, și fericiți sunt și vor fi cei ce vor purta pe frunțile lor scris numele Meu mare, și mari vor fi ei între pământ și cer, căci numele Meu se cheamă Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, o, fiilor.
Și acum salutul Meu între Mine și voi: Pace vouă, pace vouă, pace vouă, fiilor! Amin, amin, amin.