Vin din cer pe pământ, iar lucrarea Mea este cuvântul, și Eu sunt Cuvântul, și așa am lucrat la început, și tot așa lucrez și la sfârșit, căci tot începutul are un sfârșit al său, precum și tot sfârșitul are un început, că Dumnezeu este fără de început și fără de sfârșit, dar Care începe să lucreze și sfârșește apoi, și tot așa orice sfârșește nu Se oprește din lucrul Său, căci vine iarăși un început, vine o înnoire, vine veșnicia, care trebuie lucrată și pregătită ca să vină și să cuprindă în ea lucrările lui Dumnezeu și pe lucrătorii Lui și bucuria care vine după orice lucrare a lui Dumnezeu între cer și pământ, iar făgăduințele sunt mari și așteaptă să se arate și să mărturisească pe Dumnezeu.
O, așa am lucrat în toate vremile și așa M-am mărturisit, prin lucrările Mele M-am mărturisit și acum două mii de ani și am spus: Tatăl Meu lucrează, și lucrez și Eu, iar lucrarea Mea Mă mărturisește, și iată-Mă cu începutul cel nou, cu Scripturi împlinite, și toate așteaptă la hotar cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu, și toate se ivesc la cuvântul Meu.
Vă cuprind în duhul păcii Mele de peste voi, fiilor străjeri în cetatea cuvântului Meu. Pace vouă, fiilor! Am la masă cu voi pe mama Mea Fecioara cu sărbătoarea zilei ei de naștere pe pământ între oameni, ca apoi să crească ea și să treacă de vremea copilăriei și să vină îngerul lui Dumnezeu la ea și să-i spună că Îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu, iar ea s-a lăsat în voia Tatălui ceresc, și așa am venit Eu din cer pe pământ acum două mii de ani și Mi-am împlinit toată lucrarea pentru care Tatăl M-a trimis în lumea oamenilor, o, și au trecut acești două mii de ani și a venit vremea să cobor iarăși de lângă Tatăl pe pământ, dar acum stau tainic și-Mi las numai cuvântul gurii Mele să se așeze între oameni, și toți cei cărora Mă descoperă Tatăl în acest cuvânt, ei se apropie și cred și Mă iau Făcător peste viața lor și Mă ascultă, așa cum trebuia să Mă asculte la început omul cel zidit de cuvântul Meu, și apoi de mâna Mea, căci Dumnezeu a voit să aibă cui să Se împartă cu duhul iubirii, o, și nu are Domnul cui Se dărui dacă lumea oamenilor nu dă să-L cunoască de Făcător al cerului și al pământului și al omului, și de aceea Eu vin pe pământ cuvânt și-Mi împart în lung și în lat duhul cuvântului, și numai cei blânzi și smeriți cu inima Îmi simt duhul și cuvântul și apropierea și strigarea cu care cutreier pământul de la margini la margini, dar toți au de lucru, și nu au clipe libere ca să-L cunoască pe Dumnezeu umblând după ei, o, și cât de mult dau să grăiesc și să-l pătrund pe om și să-l opresc pe cale să Mă cunoască! Și vă spun vouă acestea în grăirea Mea de peste voi, fiilor care-Mi primiți venirea și lucrarea cuvântului Meu.
O, mama Mea, avem unde poposi pe pământ când călătorim ca să Ne facem cunoscuți lucrând cu cuvântul, mamă. Avem lucrare așezată cerește pe meleagul drag Nouă al neamului român, și punem cuvântul pe masa celor ce Ne sunt casă și primire la masă, și suntem împărțiți cu darurile cuvintelor de pe masă.
E sărbătoarea ta de naștere și Ne așezăm cu ea la masă aici, și Ne ostoim dorul și oful și așteptarea, mamă. Suntem triști din pricina înstrăinării de Dumnezeu a oamenilor, dar avem aici cuibușor cald și avem primire și suntem mărturisiți peste pământ, mamă, iar Tatăl Ne sprijină de sus ca și acum două mii de ani când din cer grăia și mărturisea pe Fiul Său, îndemnând oamenii să Mă urmeze cu ascultare, după ce se așează ei în credință și statornicie pentru pasul lor cu Mine pe cale, mama Mea.
— O, Fiule iubit, duhul mamei pentru copilul ei amestecă în el deopotrivă bucuria și durerea, căci așa este pe pământ, o, și așa a fost duhul meu, inimioara mea, în care numai Tu locuiai, Copil iubit. Pe cât eram de mică și de slabă ca un om, pe atât de mare erai Tu înăuntrul ființei mele și în afara mea în toată vremea cât Te-am îngrijit de copil. Mă uitam la Tine ca la Dumnezeu, și în taină purtam durerea Ta, căci ca să Te doară ai venit de la Tatăl pe pământ între oameni. Te durea în cer, și ai venit pe pământ pentru ca să Te doară aici ceea ce Te durea în cer, și ai purtat între oameni durerea Ta pentru omul pierdut de Făcătorul său. Durerea Ta pentru omul care nu Te iubește, pentru toți cei care nu Te iubesc, m-a ținut cuminte tot timpul meu de pe pământ, și n-a fost între oameni cineva mai durut decât mama Ta, Fiule al meu.
Ne-am născut pentru durere, și niciun fel de bucurie nu Ne-a putut încânta durerea pentru care Ne-am născut s-o purtăm și să plătim cu ea răscumpărarea omului nepăsător de Dumnezeu pe pământ. De la facerea cerului și a pământului și a omului care Ne-a îndurerat inima de la început, Tu n-ai avut un nume, ci doar ai fost vestit că vei veni și vei fi și că Te va purta o fecioară ca să Te nască și să fie Dumnezeu cu oamenii pe pământ. După ce Te-ai născut ai purtat un nume prin care ai fost mărturisit și scris în hrisoavele vremii Tale cu numele Iisus, iar demonii strigau în urma Ta și Te numeau Hristos, și iată, nu înțeleg oamenii că Tu ești cu nume mare peste vreme, că Tu ești Cuvântul lui Dumnezeu, că ești Cel Care a grăit la început. Tu erai începutul mai înainte de orice început, erai la Tatăl, la Dumnezeu erai. Erai Cuvântul Tatălui, Cuvântul lui Dumnezeu erai, Cel Care vii azi pe pământ cu numele Tău mare cât toate veacurile și ești îmbrăcat în cuvânt, așa cum Te-ai descoperit ucenicului care Te-a văzut și Te-a mărturisit îmbrăcat în haină de cuvânt, cu nume de Împărat peste toate în cer și pe pământ.
O, ce mare ești, Cuvinte Doamne! O, ce va face lumea, care a fost și care este și care va fi să vadă ce mare ești, ce mare!
O, fiilor care culegeți cuvântul lui Dumnezeu, Care vine cu norii și vă grăiește de deasupra, o, nimeni nu poate fi mare pe pământ. Ai cui vor fi, oare, cei care se dau așa de mari printre oameni? Știe cineva dintre aceștia smerenia lui Dumnezeu și lucrarea ei, a Celui așa de mare cu numele Său dintre cer și pământ, și Care stă sub taină din pricina marii Lui smerenii dintre El și om?
O, fiilor, nimic să nu aveți mai mult ca și smerenia care vă ține în Dumnezeu, și pe El în voi. Eu am fost locașul smereniei după ce am fost vestită de înger că voi purta în pântece pe Cel ce a făcut cerul și pământul și omul și tot și toate.
Fiilor, fiilor, nașteți-vă din nou din smerenie, căci smerit a venit și smerit a stat Fiul lui Dumnezeu între oameni pe pământ, smerit și îndurerat a stat.
O, Doamne al meu, Fiule al Tatălui și al meu, slavă lucrării Tale cu acești puișori mici ai Noștri pe meleagul neamului român! Iar eu îmi întăresc veghea și ocrotirea cerului român și a pământului român și a neamului român, și stau cu cetele îngerești la toate hotarele sus și jos și în părți, că aici Îți ai casa Ta de venire, și de aici Te împarți cu vestea venirii Tale la oameni, și slavă Ție iar și iar pentru numele Tău mare, pe care îl ai peste această cetate, și toate cuvintele se vor împlini și se vor desăvârși prin lucrare văzută! Iar eu Te cuprind în mângâierile mele de mamă, căci oricât de mare ești, și așa de mare, Doamne, eu Îți sunt mamă. Amin.
— O, mama Mea, Eu te-am avut și te am singurul dulce al durerilor Mele, mamă. Atât de multă mângâiere trebuie pe pământ, atât de multă, mamă. Duhul mângâierii este promis să vină și să mângâie cu lucrarea lui peste tot, căci toate bucuriile oamenilor acoperă sub învelișul lor durerea care se naște din aceste bucurii, al căror făcător nu este Dumnezeu, mamă.
O, pace vouă, fiilor din cetatea cuvântului Meu! Suntem cu zile pline de lucru și vă rog să fiți tari cu credința așa cum cred Eu că toate vin la locul lor și la timpul lor pentru serbarea crucii în grădina de rai de la Maluri. Păstrați-vă în taina credinței că Eu, Domnul, sunt în față, așa cum vedeți mereu că toate vin la locul lor, o, și vom împărți multă mângâiere la serbare, multă iubire sfântă, căci Eu sunt iubire, măi fiilor.
Celor ce nu le este dat să creadă acum, nu vor avea încotro când vor vedea că le-a fost în zadar necredința, și vor rămâne ei datori lui Dumnezeu când nu vor mai putea să nu creadă, numai să nu-i prindă ceasul doisprezece, care închide timpul, și iată, fiilor, avem de purtat peste pământ duhul mărturisirii că Eu sunt acest cuvânt, Eu și numele Meu mare peste toate veacurile de până acum, și voi fi cu voi în fața desfășurării serbării și îi voi insufla pe toți, iar îngerii Mei vor găti totul alături de voi, și toate vor avea glas, toate, fiilor.
Și acum Ne pregătim cu masa de cuvânt la serbare, iar voi să fiți frumoși și să vă sculați dis-de-dimineață și să vă îmbrăcați de sărbătoare și gata să fiți, și cu măreție să le lucrați pe toate, căci cei din cer sunt cu voi sus și jos, în văzduhul grădinii și pe lângă voi, toți în numele Meu cel mare de peste voi, o, și vă îmbrac acum în multă și mare binecuvântare și pun peste voi pecetea numelui Meu, și numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, o, fiilor.
Amin, amin, amin.