Select Page

Mărturisiri ale creştinilor: 10.05.2015

Avram Anca Steluţa - Bucureşti

Mă numesc Avram Anca Steluța, am 22 de ani. Împreună cu mama mea am cunoscut această lucrare printr-un părinte călugăr, care slujea la o mică biserică în București.

Am crescut cu credința în această lucrare și cred în continuare cu tărie că în acest cuvânt vorbește Dumnezeu, și nu omul. Acum șapte ani, înainte de a veni în poporul Domnului, am avut un vis: Eram pe malul unei mări roșii în care înotau mulți oameni, iar eu, stând pe mal, nu aveam curajul să intru și eu în mare, iar când am ridicat privirea, în mijlocul mării stătea Domnul lângă o barcă plină cu oameni, avea brațele întinse spre mine și mi S-a adresat strigându-mă să vin spre El, iar eu am prins curaj și m-am aruncat și eu în mare alături de ceilalți oameni, iar când am ajuns la El m-a prins de mâini și m-a urcat în barcă.

Prin acest vis am înțeles că Domnul mă cheamă lângă creștini, alături de El. Eu m-am hotărât, iar El S-a îndurat de mine și m-a primit cu brațele deschise. Îi mulțumesc pentru mila Sa cea mare și mă rog Lui să ne dea statornicie până la sfârșit. Amin.