Mă numesc Dănciucă Elena, sunt din Măneşti-Dâmboviţa şi o cunosc pe maica Verginica din anul 1959.

Am fost bolnavă grav, am avut o hepatită cronică, pe care n-am tratat-o la timp, iar ficatul mai era sănătos doar în proporţie de 10%. În situaţia asta, medicii spuneau că n-am să mai trăiesc decât 4-5 luni. Am alergat disperată la maica Verginica şi i-am spus necazul. După ce m-a ascultat, mi-a spus să nu mai calc poruncile lui Dumnezeu, mi-a pus mâinile pe cap, în formă de cruce (era în timpul grăirii dumnezeieşti), şi Domnul m-a întrebat dacă eu cred că voi fi sănătoasă. „Cred“ am răspuns, şi am fost vindecată. Medicii s-au mirat când au constatat însănătoşirea mea şi m-au întrebat ce medicamente am luat.

La toate întâlnirile cu maica Verginica, de câte ori vorbea Dumnezeu prin ea, am văzut deasupra capului ei o lumină, iar camera se umplea de un parfum, de o mireasmă greu de descris în cuvinte. În timpul vorbirii dumnezeieşti îi ştergeam transpiraţia de pe frunte, şi batista se umplea de o mireasmă care se păstra câteodată luni de zile.

În februarie 1964, într-una din zile, mă aflam la maica Verginica şi m-am sculat la rugăciune la miezul nopţii împreună cu ea. Era întuneric în cameră şi deodată am văzut o lumină care a apărut şi a dispărut imediat, ca lumina făcută de un blitz de la aparatul de fotografiat. Am întrebat-o pe maica Verginica ce se întâmplă şi mi-a spus că a coborât în camera noastră Domnul Iisus Hristos, împreună cu sfântul apostol Luca, iar acesta L-a fotografiat pe Domnul împreună cu ea. Această fotografie mi-a fost apoi încredinţată mie spre păstrare, şi o am şi astăzi. În fotografie se vede maica Verginica şi Domnul şi crucile de pe Golgota, iar în locul covorului din cameră se află pietre de pe muntele Golgotei. Dimineaţa am plecat acasă la Măneşti şi mi-a dat şi fotografia spre păstrare, ca să nu fie găsită de securitate şi să fie luată din dreptul mărturiilor.