Selectați Pagina

Gândul Meu și inima Mea sunt numai la lucrarea cuvântului Meu din zilele acestea, pe care voiesc s-o semăn peste pământ și să fac cumva să răsară ea în calea și în inima oamenilor, căci lucrarea Mea este să-l apropii pe om de dorul de Dumnezeu, ca să fie acest dor pe pământ și să pot lucra prin el pentru om, căci mila Mea de om este mare.

Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Cuvântul Tatălui și am spus că oricine cere de la Tatăl ceva în numele Meu îi va da Tatăl, numai să aibă omul dorul de Dumnezeu în inima lui.

O, pace ție, popor al cuvântului Meu! Mă sprijin cu tine pentru venirea Mea cuvânt pe pământ în zilele acestea, și iată, Mă împart în lung și în lat cu ajutorul tău, iar pentru că Mă ajuți, Eu, Domnul, te numesc popor al cuvântului Meu, cu care Eu te hrănesc ca să crești frumos și să veghezi frumos în calea Mea când vin cuvânt pe pământ. Știe lumea că Eu am cale în mijlocul tău și Mă așteaptă mulți, așa cum Mă aștepta mulțime mare când a aflat că Eu vin în Ierusalim după ce l-am înviat pe Lazăr, și voia mulțimea să ne vadă, voia și pe Mine și pe Lazăr, în timp ce arhiereii se sfătuiau pentru răstignirea Mea și chiar pentru stârpirea lui Lazăr, pentru a cărui înviere mulți credeau în Mine și căutau să Mă vadă.

O, știe lumea că Eu vin la tine cuvânt, poporul Meu, și ies mulți întru întâmpinarea Mea și-Mi iau cuvântul și îl ascultă și se hrănesc cu el, și voiesc să pot cu tine această lucrare, și dau să te întăresc pentru Mine, că multă întărire și multă mângâiere vă trebuie, fiilor, că voi sunteți puținei și sub greu mereu și nu mai am cu cine să Mă ajut pentru voi, iar voi sunteți sub sarcina Mea, fiilor. O, rugați-L pe Tatăl, rugați-L în numele Meu, rugați-L să vă dea putere și ajutor în toate și să vă vindece toate neputințele, căci Tatăl vă dă vouă, numai să fiți voi mereu duioși, mereu blânzi, mereu cu răbdare în toate, căci și Eu pe toate le-am răbdat și le-am purtat, și M-am dat pildă de răbdare urmașilor Mei și le-am arătat cea mai slăvită cale, calea umilinței de duh, de care oamenii lumii fug, ca nu cumva să semene ei cu Domnul, ca nu cumva să Se vadă Domnul în ei prin umilința Lui.

O, nu stăm mult în cuvânt, căci sunteți voi slăbiți, fiilor purtători de Dumnezeu, dar Mă însemnez în carte cu ziua Mea de praznic când am intrat în Ierusalim pe asin acum două mii de ani și când mulțime multă Mi-a ieșit în cale cu ramuri în mâini și-Mi cânta Osana, iar Duhul Meu era trist pentru cele ce aveau să urmeze.

O, nu știu cum să-i mângâi pe toți de pe pământ și să le dau nădejde la toți. Caut să le ies în cale cu cuvântul și să afle de Mine că vin cuvânt pe pământ și să-l ajut pe om, și să fac un Ierusalim în fiecare inimă care primește pe Domnul.

O, fii ai lui Dumnezeu, și voi, fii ai oamenilor, aplecați-vă spre iubirea Mea și fiți blânzi și smeriți cu inima și fiți duioși între voi și Mine, căci voi aveți nevoie de mângâiere și de salvare din toate răutățile de pe pământ. Eu, Domnul, vă dau vouă putere pentru iubire și pentru înviere. O, n-am pe cine să trimit pentru voi ca să vă dea pe Domnul, și iată, vin Eu și Mă dau vouă, numai să Mă așteptați și să deschideți bunătății cu care Mă țin după voi. O, cine v-ar mai da atâta mângâiere, atâta bunătate? Eu, Domnul, vă învăț bunătatea. Nu vă mâhniți unii pe alții, nu vă îndurerați unii pe alții, nu vă faceți rău unii altora. Fiți iertători și fiți miloși. Aduceți Domnului mulțumire pentru toate și nu-L uitați pe El și nu uitați de El, că multe rele îl pasc pe om când gândul lui nu este la Domnul.

Iată, vă mângâi în zi de praznic de Florii și vă dau povață pentru calea voastră sfântă. Aș vrea să vă mântuiesc de păcat, căci păcatul este vrăjmașul omului, și de aceea vă povățuiesc să fiți cu gândul la Domnul și la bunătățile Lui pentru cei ce-L iubesc.

O, fiilor, cereți iertare la Domnul pentru toate păcatele voastre și nu mai păcătuiți. O, fiilor, faceți bine celor ce vă urăsc, ca să-L înduplecați pe Domnul spre iertarea cea de o parte și de alta, și să nu mai aibă răul putere peste voi și între voi. Eu, Domnul, aș vrea să fiu mereu cu omul și aș vrea să fie omul cu Mine mereu și să-Mi grăiască aș vrea, și să fie pe plăcerea Mea grăirea lui cu Mine. Aș vrea să-l învăț pe om cum să fie plăcut lui Dumnezeu în toată vremea, iar el să se deprindă să lucreze așa. O, cât bine îi vreau Eu omului, și de aceea îl învăț să nu stea despărțit de Domnul cu gândul și cu inima lui.

O, țara Mea de azi, o, neam român, Mă slăvesc prin cuvânt în mijlocul tău în zi de praznic de Florii și-ți fac o rugăminte. Fă-te împărțitor de Dumnezeu peste pământ. Dați-vă unii altora cuvântul Meu, fii români, și mângâiați-vă unii pe alții cu Domnul. Fiți plini de blândețe și de duioșie și de iertare. Îmbrățișați smerenia inimii și veți câștiga o inimă nouă, o inimă din cer, căci cuvântul Meu vă povățuiește acum inimile voastre spre o lucrare nouă și dulce, căci bunătatea inimii e mare comoară pentru om.

Fiilor, fiilor, fie-vă milă de Domnul și purtați-L în inimă și încălziți-L în voi, ca să-I fie bine Domnului în voi. O, câtă durere am pentru fiecare om și câtă milă și duioșie pentru fiecare! Ca pe niște flori de primăvară vă dăruiesc cuvintele Mele vouă. O, tot așa să vi le dăruiți și voi unii altora dacă această bogăție vine astăzi pe pământ.

Eu, Domnul, voiesc să-l ajut pe om să facă voia Mea și să nu mai calce peste ea, dar trebuie s-o cunoască și să caute s-o cunoască. O, vino tu, neam român, vino în ajutorul Meu și al tău! Căutați să-L cunoașteți pe Domnul în acest cuvânt, fii români, și dați-vă unii altora îndemnul spre înviere din păcat și putere sfântă pentru aceasta. Eu așa vă povățuiesc în zi de praznic de Florii și vă rog cu rugăminte sfântă, împliniți în voi cuvântul Meu, fiilor. Și acum, pace vouă! Eu, Domnul, vă spun: pace vouă!

O, și ție, popor al cuvântului Meu, pace ție! Voiesc să grăiesc cu voi, fiilor, și să vă învăț mereu ascultarea. Voiesc să-Mi întăresc coborârea și să vă întăresc pentru ea. Amin.

O, Tată, întărește-i Tu pe ei, căci ei ne sunt de ajutor, Tată, iar Eu Mă voi preaslăvi în ei pentru slava Ta și a Mea, Tatăl Meu. Amin, amin, amin.