Mă așez în carte cuvânt, și cu el Îmi păstoresc poporul, Mi-i păstoresc pe cei ce s-au dat lui Dumnezeu de bunăvoie, ca să nu mai fie ei din lume apoi, ci din Dumnezeu să fie, din El să ia și să aibă, și să dea în părți pe Dumnezeu, iar celor din cer să le dea stat cu ei la masă și să le dea iubire, că tot cerul de sfinți, toți cei cerești acum, au să dea și să ia iubire, căci iubirea din oameni leagă cerul și pământul în petrecere sfântă, și trebuie credință pentru această împlinire pe pământ și trebuie dor, căci precum floarea mult înmiresmată se vede, dar nu se vede mireasma ei, ci doar se simte împărțindu-și mireasma, tot așa și sfinții cerului: nu se văd, dar cei credincioși le simt prezența și mișcarea și lucrarea, inimă de la inimă simțindu-se aceștia, de pe pământ și din cer deodată.
Și iată, după ce Tatăl, Fiul și Sfântul Duh au împodobit ziua de serbare a Rusaliilor în bucurie de Duh Sfânt, vin Eu, Domnul, cu ziua de serbare a cerului de sfinți, vin cu sfinții ca să le dau împlinirea bucuriilor cu Domnul, că au merite mari cei ce au iubit pe Domnul pe pământ și s-au unit cu El în cer apoi în patria sfinților, în cele ce nu se văd ale facerii lui Dumnezeu, și e măreață patria sfinților și e Domnul mângâierea lor, patrie dorită de ei încă de pe pământ, o, și nu știe omul aceste taine mari, mai adevărate ele decât tot ce se vede între cele făcute ca să se vadă, și-ți descopăr acum o taină mare, măi poporul Meu, iar râvna ta va crește mult, ca și datoria cea de fiecare clipă între tine și Mine, căci cel ce Mă alege pe Mine de viață și de împreună viețuire apoi, trebuie unul ca acesta să semene cu Mine, trebuie, și nu puțin aceasta.
Am spus vouă, fiilor, am spus încă de acum două mii de ani taina dintre Mine și Tatăl și am spus: «Tatăl este în Mine, iar Eu în Tatăl», și am spus că cel ce a văzut pe Fiul a văzut și pe Tatăl. Aceasta este taina celui ce este în Dumnezeu și cu Dumnezeu cu adevărat, așa încât dacă unul ca acesta se uită într-o oglindă, să-L vadă pe Domnul, nu pe sine, să nu se mai vadă așa cum omul se vede pe sine în oglindă, și numai așa ar fi să-și cunoască omul îndumnezeirea, căci Eu pentru ca să-l îndumnezeiesc pe om am venit cu această lucrare pe pământ acum, și ca să fac aceasta mai mult decât am făcut până acum, ca să lucrez Eu peste om, nu omul să lucreze pentru îndumnezeirea lui.
O, e mare taină, e mare lucru să fiu Eu, Domnul, una cu omul, iar omul una cu Mine. Aceasta înseamnă să se dea Mie cu totul omul în acest timp măreț, când Eu vin iarăși pe pământ cuvânt ca să-l zidesc cu cuvântul pe om, iar el să se lase lucrat de Dumnezeu, iar când se uită în oglindă, să-L vadă pe Domnul, nu pe sine să se vadă omul cel iubitor de Dumnezeu.
Am spus fiilor poporului Meu cel de azi: «Călugăriți-vă viața, fiilor!». Așa poate să fie omul fiu al acestui popor lucrat de cuvântul Meu pe pământ acum, la sfârșit de timp, când Eu vin și cuvintez peste pământ ca să-Mi întocmesc calea și măreția ei, ca să-Mi pregătesc loc, ca acolo unde sunt Eu, să fie și ai Mei, precum este scris, iar în locul pregătit de Mine stau și ai Mei din cer, că în Mine și cu Mine sunt și stau cei ce sunt ai Mei, lăsându-se ei făcuți după chipul și asemănarea Mea, căci Eu am putere să-l îndumnezeiesc pe om.
Voi, fiilor, aveți grijă mare de datoriile celor ce-și călugăresc viața luându-și-o din lume și aducând-o la Mine ca să le-o îndumnezeiesc Eu, dar mai ales să căutați cu lepădarea de sine mereu, mereu, că nu știți când are Domnul nevoie să facă din voi sprijinul Lui în vremea aceasta de facere nouă, lucrând între voi sau luând de la mijloc și dând în părți ca să Se împartă Domnul cu facerea Sa.
Omul este stăpânit de păcat încă de la început, de când n-a mai vrut cu Dumnezeu, ci cu sine a vrut, bietul de el, și iată cât este de primejdioasă nelepădarea de sine pentru cei ce vin pe cale cu Domnul! Omul se uită la sine în oglindă și se vede pe sine dacă el nu se dă cu totul Domnului, ba se desparte de Domnul când se privește și se vede pe sine în oglindă. Iată, se luptă din răsputeri, obosind și lucrând se luptă omul să ajungă mare pe pământ între oameni și să facă lucruri mari, după cum și le așează în gând. Păi să se lupte omul să ajungă mare și cu viața lui îndumnezeită, așa încât când se privește în oglindă să-L vadă pe Domnul, nu să se mai vadă pe sine, și atunci este omul îndumnezeit.
O, nu te descumpăni, omule! Să nu zici că nu se poate. Se poate măcar să nu te mai uiți atât de mult la tine, și să te uiți mai mult la Mine, la Domnul tău, Care te învață să fii veșnic ca și El. Îmi va spune omul că nu-L poate vedea pe Domnul dacă se uită în oglindă. O, măcar să nu cauți să te mai uiți la tine dacă știi că nu te lași stăpânit de Domnul, dacă nu poate Domnul în tine să-Și lucreze lucrarea Sa ca în vase trebuitoare pentru El. Tu te duci să-ți cumperi un vas ca să-ți pregătești în el cele de trebuință ție. O, tot așa Îmi trebuie și Mie vas ca să-Mi sprijin în el pe cele de trebuință omului flămând de viață pe pământ. Așa am avut-o Eu, Domnul, pe Verginica vas al Meu pe pământ acum, la sfârșit de timp, și se vede în fii lucrarea ei cu Mine, ca în oglindă se vede. Nu trebuie să se uite omul în oglindă ca să-L vadă pe Domnul, ci trebuie să vadă lucrarea Domnului în lucrarea omului. După chipul și asemănarea Mea să fie omul în lucrarea sa înaintea Mea și înaintea oamenilor, și aceasta înseamnă lepădarea de sine a omului, Dumnezeu în om lucrându-Și lucrarea Sa.
Era duminica tuturor sfinților în ziua când tu te-ai născut între oameni pe pământ, Verginica Mea, trâmbița Mea cea de apoi. Am cântat din tine peste un popor douăzeci și cinci de ani, Verginica Mea. A văzut și a auzit acest popor vorbirea Mea dinăuntrul tău, vasul tău îndumnezeit de Dumnezeu. O, câți din cei ce te-au privit au văzut pe Domnul înăuntrul tău lucrând la vedere? Numai cei binecredincioși s-au lăsat cuprinși de această vedere sfântă a ochilor lor, iar tu ai stat cuminte în mâna Ziditorului tău și ai fost vas de trebuință Domnului, trâmbița Mea ai fost, Verginica Mea.
— O, și ai trâmbițat, Doamne, peste pământ prin trâmbița Ta și s-au strâns mulți să asculte. Trâmbițai, Doamne, trâmbițai prelung din trâmbiță și chemai să vină la Tine cei ce auzeau cuvântul, dar dacă ei veneau și auzeau și vedeau în mine pe Domnul, și nu se lepădau de sine cei ce veneau să vadă și să audă, o, nu se lăsau cu Dumnezeu cei ce veneau. O, să nu se mai întâmple tot așa cu cei ce vin acum la Tine și la izvorul Tău de cuvânt și la poporul Tău, care Te împarte lor, Păstorule milos, cu dulce pășune pentru cei ce au urechi de auzit și ochi de văzut și minte de priceput taina Ta de azi, venirea Ta cuvânt pe pământ, Bunule Doamne!
Pe toți cei ce trag cu Tine, ajută-i să se îndumnezeiască, Doamne! Nu pe alese să caute ei să Te împlinească în ei și cu ei, ci tot cuvântul Tău să ia viață în ei. Să asculte ei, Doamne, căci cei neascultători fac prietenie cu diavolul vrăjitoriei și al fermecătoriei, precum este scris, iar ei, chiar dacă nu pricep că aceasta fac, văd apoi rodul neascultării lor, văd că nu s-au biruit pe sine și că iarăși au fost biruiți.
Le-ai spus adesea la creștini să-și călugărească viața, le-ai spus aceasta în fel și chip, și trebuie iar și iar să-i învățăm pe ei aceasta și să le arătăm aceasta cu degetul arătător, că mai mult decât atât trebuie să fie cei ce vin la masa Ta, la lucrul Tău cu ei. Nici unul să nu vrea mai puțin dintre cei ce vin și sunt ai Tăi, ci să înțeleagă fiecare câtă putere are omul în care poate să locuiască Domnul cu plinul lucrărilor Sale, și apoi să se lase biruit, să se lase zidit după trebuința Ta, Doamne, căci când omul se naște, prin întreagă naștere se naște, și apoi el este.
O, fii ai Domnului-Cuvântul, trâmbițez peste voi. Să ajungă la fiecare glasul trâmbiței Domnului. Îndeletniciți-vă întru totul cu viața cea călugărească și așezați-vă în ea, că acesta a fost țelul Domnului cu acest popor acum, la sfârșit de timp. Au fost dintre cei ce au stat cu Domnul douăzeci de ani și n-au iubit aceștia viața călugărească și și-au spus că nu sunt ei pentru așa ceva, și s-au îndurat să se tragă de lângă Domnul și să se ducă în lume, și s-au dus. Din pricina spuselor lor împotriva vieții cerută de Domnul, din această pricină au fost ei smulși de vârtejul din lume, care a lovit peste ei și i-a tras afară, unde-și fac voia lor.
O, nu sunt bune cuvintele împotriva cuvântului lui Dumnezeu. Se așează mai mare ca Dumnezeu cel ce face așa, iar Domnul stă împotriva celor trufași în dreptul Lui, precum este scris. O, învățați la vreme și lucrați mult apoi, fiilor, ca să-L vedeți pe Domnul când vă uitați la voi. Aceasta este taina acestui popor acum, la sfârșit de timp. Pe Domnul să-L vadă, și să-L privească în voi cei ce vin până aici, la izvor, după apă, iar cine nu caută și nu iubesc pe Domnul, aceia nu știu să vină când vin.
O, fiilor, omul este stăpânit de păcat, iar fiul lui Dumnezeu este stăpânit de Dumnezeu și are datoria să îndumnezeiască în jurul lui pe om. Aceasta este ceea ce eu, trâmbița Domnului, vă dau vouă în ziua mea de serbare între sfinți, iar sfinții se uită prelung la voi, la poporul care a răsărit pe pământ prin cei purtători de Dumnezeu după plecarea mea lângă Domnul. E ziua duminicii tuturor sfinților, și încă de la nașterea mea m-au ocrotit toți sfinții, care au văzut atunci pe Domnul punând peste mine darurile pe care le-am purtat, spre slava Lui cea de sus pe pământ, și spun sfinții în ziua lor de serbare:
— Slavă Ție, Doamne, că ai început să împărățești, că ai luat dintre oameni fii și ai făcut din ei slujitori ai Tăi, împărăția Ta peste ei și cu ei! Slavă Ție în trâmbița Ta, pe care azi o sărbătorim, sărbătorind cu toate cetele de sfinți și dându-Ți Ție toată slava, o, Doamne! Amin.
— În această duminică slăvită am și eu, Doamne, sărbătoarea mea între sfinții Tăi mucenici. Stau în cetatea Sucevei mărturie Ție că am fost fiul Tău pe pământ, pe vatra neamului român odihnindu-mă acum, și m-au numit părinții bisericii Ioan cel nou de la Suceava, peste care Tu Ți-ai zugrăvit înaintea ochilor necredincioși slava Ta cea de sus cu sfinții Tăi, căci ai trimis îngeri la vedere peste trupul meu sub pătimire atunci și ai slăvit iubirea mea de Tine și adevărul Tău în cei credincioși. Cu bucurie salt și eu în ziua aceasta a sărbătorii sfinților Tăi toți, și am voit să las și eu cuvânt pentru slava Ta de azi, iar poporului Tău să-i dau îndemnul sfânt al veghii sfinte înaintea Ta și a cuvântului Tău de peste el, ca să facă deopotrivă tot fiul acestui popor, să facă împlinitor cuvântul Tău întru el, că nimic nu aduci Tu peste ei, decât ceea ce pot ei să împlinească pe calea Ta cea slăvită cu ei acum. Amin.
— Eu, Domnul, am mărturie acest popor, care M-a primit prin credință. Ca între sfinți stau în mijlocul lui și grăiesc cuvântul Meu, care curge apoi de aici peste pământ.
Te învăț rugăciunea iubirii de Dumnezeu, măi poporul Meu. Mereu, mereu să-Mi grăiești și să-Mi spui: Sădește, Doamne, în mine, smerenie curată, cuget bun, ascultare, răbdare, blândețe, ca să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu, iar de am greșit iartă-mă și luminează-mă, văzând neputința sufletului meu, și dă-mi darul Tău ca să pun, mereu, mereu să pun început bun. Amin.
O, nu uitați apoi ceea ce M-ați rugat, și faceți, fiilor, ceea ce ați spus că vreți să fiți cu ajutorul Meu, ca și Eu, Domnul, să fac ceea ce Mi-ați cerut. Dragostea de Mine să vă fie rană, ca să pot să fiu cu voi mereu viu ca și rana cea vie, măi fiilor. Orice mișcă sufletul spre simțiri cerești cu voi, aceasta să căutați, aceasta Mă ține cu voi. De pe nicăieri voi să nu luați, decât de la Mine, căci Eu sunt Întâiul întru totul și întru toate, și nu sunt pe nicăieri mai întreg cu lucrul și cu statul și cu graiul Meu ca și aici, la voi. Peste tot Eu dau în parte, după cum e omul de primitor, dar la voi Mă las întreg, că vreau cât mai curând să Mă las văzut, să se uite oamenii la voi și să Mă vadă pe Mine, nu pe voi, așa încât voi să fiți Eu, fiilor, căci aici lucrez Eu, numai Eu, nu și omul, și de aceea pot să Mă las așa cum sunt Eu, căci am pus mai întâi darul credinței în voi, și apoi am lucrat lucrarea Mea.
O, fiilor, vă roagă trâmbița Mea să fiți mângâietori pentru rană, să nu treceți pe lângă rană, ci să suflați în usturimea ei și să chemați puterile de sus putere pentru rană, că rănit sunt și Eu, și Mă mângâie sfinții, fiilor, și Mă însoțesc sus și jos sfinții Mei și nu sunt singur nicicând și pe nicăieri, ci cu oaste merg și petrec.
Vai celui singur! Feriți-vă să stați singuri, fiilor! Căutați să semănați cu Domnul pentru această ascultare! După chipul și asemănarea Mea să lucrați și voi, iar dacă vă este greu aceasta, umblați la iubire, că nu vă este desăvârșită iubirea cea pentru ascultare, o, fiilor.
O, nu vă luați după cei slabi cu iubirea cea pentru ascultare, măi fiilor! Căutați după mustrare dacă nu sunteți desăvârșiți în ascultare, căci Eu vă veghez mult, mult, și aduc de știre la voi inima din voi și lucrul cel peste inimi și vă păzesc de satana, care ar da în disperarea lui să-și facă loc în voi cu el, dar voi fiți fiii veghii sfinte, că războiul este sfânt, o, fiilor, și Eu sunt Cel dintâi în luptă pentru cei ascultători ai Mei, că am de așezat pe pământ scaunul împărăției cerurilor și să pun în foc scaunele de domnie ale oamenilor, care nu caută cu voia Domnului peste ei.
Las peste voi multa Mea pace pentru voi. Pace vouă, măi fiilor! Cu voi Îmi găsesc și Eu liniștea și pacea. Cu Mine să vă păstrați și voi pacea, căci răul va trece ca părerea, dar împărăția Mea cea pentru cei iubiți ai Mei va fi ea pe vecii, ca și Dumnezeu, și ne vom mângâia în ea, o, fiilor. Amin, amin, amin.