Venirea Mea cu sfinții, aceasta este lucrarea pe care o am de la Tatăl s-o lucrez în zilele acestea, în zilele cele de apoi, căci trebuie împlinită proorocia care spune: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi». Dar trebuie împlinită Scriptura de cer nou și de pământ nou, căci este scris apoi că se pogoară din cer de la Dumnezeu Noul Ierusalim, cetatea cea sfântă, împodobită și gătită mireasă pentru Mire, iar Eu să glăsuiesc de pe tron și să spun că este între oameni această cetate și va sălășlui întru ei, și ei vor fi poporul lui Dumnezeu și va fi Domnul cu ei și pe toate le va face noi, și sunt adevărate aceste cuvinte, iar Eu sunt Cel ce sunt, Alfa și Omega sunt, și este scris să împlinesc așa. Amin.
Venirea Mea cu sfinții este sărbătoarea cea de azi, întâia duminică de după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt Mângâietorul. O, nu sunt numai niște aduceri aminte, nu sunt amintiri aceste sărbători, ci sunt ele lucrătoare cu sfinții, sunt zilele sfinților, și au lucrare vie aceste zile și sunt mereu astăzi lucrările Mele de pe pământ și cei cu care le-am lucrat și le-am mărturisit. O, cine să înțeleagă acest adevăr pe care Eu îl spun? E greu de înțeles cum sunt lucrate în nevăzutele lui Dumnezeu împlinirile acestea, dar ele se desfășoară, și vin Eu și deslușesc pe cele ce stau nevăzute lucrând, și vin cu grai, trec cu grai hotarul și unesc nevăzutele Mele cu cei cu care grăiesc întru ele lucrările lor.
Trebuie iubire, trebuie să Mă dorească și să Mă iubească și să Mă aștepte cei cu care grăiesc deslușind lucrarea Mea, pe care o săvârșesc în cele nevăzute și o adeveresc prin cuvânt rostit. E ca și cum cineva mare și cunoscut trimite pe undă de grai cele ce se petrec acolo unde el este și vede, iar cei de la capătul undei aud și cred și înțeleg, ca și cum văd și ei. Eu sunt Cel ce grăiesc, Eu sunt Cuvântul despre cele ce se lucrează acolo unde ele sunt și se văd lucrând, iar cei ce cred se așează, primesc și se hrănesc cu cuvântul cel despre slava Mea și a sfinților Mei lucrători ca și Mine pentru cei de pe pământ credincioși și sfinți ca și Mine, ca și ei, căci cum ar primi acest adevăr, cum l-ar crede cei necredincioși, care nu se sfințesc pentru slava Mea?
Am cetele de sfinți în priveliștea acestei sărbători. O, sfinți iubiți, priviți și vă bucurați cu Mine de casa Mea de pe pământ, peste care coborâm cu taina cetății cerești Noul Ierusalim, mireasa Mea cea de sus, care a biruit ca și Mine și a fost așezată lângă Mine în templul cetății, precum este scris de cei ce biruiesc în numele Meu. O, e ziua voastră de serbare în cer și pe pământ și e mare taina cetății cu care coborâm, iar pietrele ei sunt cei vii ca și Mine, Mirele lor. Pe această colină Mi-am așezat temelia coborârii de sus, și avem simbol văzut așezat în grădina cuvântului Meu, avem pietricica cea albă și toată zidirea ei după deslușirea cetății cu care coborâm ca să fim cu ea întru cei credincioși și să sălășluim cu ei, căci este scris: «Însuși Dumnezeu va fi cu ei».
O, trebuie iubire. Trebuie să Mă dorească și să Mă aștepte cei cu care grăiesc, cei credincioși, la care vin să-Mi fac casă la ei. «Domnul vine, iar cel ce nu iubește pe Domnul să fie anatema», așa a rostit Pavel apostolul Meu prin graiul Duhului Sfânt, și e greu de cei ce nu iubesc cu foc în inimioară venirea Mea, cu dor și cu foc, iar Eu am spus acum două mii de ani că: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu Cel din cer, și de oricine se leapădă de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu Cel din cer, căci cel ce iubește pe tată ori pe mamă, pe fii ori pe fiice mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, iar cel care nu ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine», Eu așa am scris.
O, e mare înțelepciunea Duhului Sfânt, și mari pentru ea trebuie să fie cei credincioși Mie, căci altfel ei sunt fără de lucrare, iar ei trebuie să fie oamenilor mărturisitori pentru Mine după chipul și asemănarea Mea, ca să pot să mărturisesc Eu pentru ei înaintea Tatălui Meu Cel din cer. Ce să mărturisesc Eu Tatălui dacă n-aș avea ce mărturisi în dreptul omului credincios? O, trebuie să aibă lucrare mărturisitoare cel credincios, lucrare cu ascultare, așa cum am Eu date de Tatăl lucrările Mele.
O, sfinți iubiți, cete-cete sunteți în sărbătoarea de azi și în priveliștea ei. Masă întinsă avem aici, cu poporul cel credincios, care ne așterne popas. Grăim grăire cerească unii cu alții, ca să ne audă cei credincioși grăirea. «Vine Domnul!», așa este scris să împlinesc. O, pace vouă în a doua Mea venire, care este scrisă să fie! Amin.
— Vine Domnul, vine cu sfinții Săi, așa este scris, Doamne. Tu ești Mirele, noi mireasa cea împodobită și gătită pentru Mirele ei. Suntem cetatea cea sfântă, cea de sus, Noul Ierusalim. Ai făcut pentru ea temelie pe pământ ca să vină ea, precum este scris să coboare ea. O, Doamne, să treacă lumea și duhul ei și să fie cerul cel nou și pământul cel nou, acolo unde nu mai este lumea și duhul ei, iar Tu să cobori Mire și mireasă și să întregești taina ei cea de până la sfârșit, taina cetății sfinte, căci Tu mereu împodobești această cetate și mereu lucrezi peste cei credincioși pe pământ tainele Tale de sus, și suntem tot o casă, tot o cetate toți, Mire și mireasă, Doamne.
O, să aibă grijă mare cei credincioși de priveliștea sfinților Tăi și să se supună facerii sfinte, Doamne. Cei ce-Ți sunt cărare Ție, aceștia spun mereu din partea Ta la cei ce s-au dat popor al Tău, și le spun lor cum să le fie ascultarea și priveliștea, și îi doare, Doamne, când Te văd pe Tine îndurerat de la felul de a fi, de la lipsa de purtare frumoasă și sfântă mereu a unora greoi la iubire și la ascultare pentru iubire. Tu ai spus să lase cel ce vine să-Ți dea iubirea lui, să lase el tată și mamă, fii și fiice și să fie vrednic de Tine dacă vine, căci este scris: «Cel ce nu iubește pe Domnul, să fie anatema!». O, greu este acest cuvânt, și este el pentru cei ce nu iubesc pe Domnul prin mărturisire, adică așa cum noi Te-am iubit mărturisindu-Te, Doamne, și lucrând în via Ta ca și Tine, căci Tu ești modelul la care se uită cei ce vor să-Ți fie asemenea.
O, dar avem bucurie mare înaintea Ta, Doamne, că avem între noi în cer pe trâmbița Ta cea de apoi, pe Verginica, Doamne, întru serbarea zilei ei de naștere, ziua duminicii tuturor sfinților, zi în care ea s-a născut între oameni acum nouăzeci de ani. Ea Te-a purtat douăzeci și cinci de ani pe pământ cu graiul gurii Tale și l-a împărțit pe el pentru mărturisirea Ta și Te-a mărturisit venit din cer și păstorind și chemând la slava Ta, la masa Ta pe cel ce crede și se apleacă venind. O, e mare bucurie pe noi cu ea în mijlocul nostru, iar peste ea este mare iubirea, mare, Doamne, mare, ca și pe pământ cât Te-a iubit și Te-a purtat plină de suferință, că mult disprețuită a fost ea din pricina Ta că Te iubea. O, cât de puțin înțelegeau durerea Ta în ea cei care veneau să audă graiul gurii Tale prin gura ei! O, cât de puțin au iubit aceștia sfințenia, Doamne! Cum să poată iubi sfințenia cei ce nu se leapădă de sine, de tată și de mamă, de fii și fiice și să iubească purtarea crucii, Doamne? Privim la ea acum. Ar da să grăiască, dar are în duhul ei durere mare. Din pricina marii iubiri are durere. O, cât o doare! Pe pământ a durut-o, în cer o doare. Așa sunt cei ce iubesc mult și care văd păcatele de pe pământ și suspină mult din pricina păcatelor oamenilor. O, ce frumoși sunt cei îndurerați așa! Asupra lor moartea nu are nici o putere, Doamne. Dar Tu fă-i loc acum și intră cu ea în carte ca să-și reverse ea durerea și grăirea ei cea pentru Tine și pentru om, Doamne. E zi de învățătură sfântă pentru cei credincioși. Să lucreze trâmbița Ta, o, Doamne! Amin.
— Îți fac sfinții intrarea, și ți-o fac și Eu, Verginica Mea. Suntem la masă aici. Să punem pe masă duhul înțelepciunii de sus, o, trâmbița Mea. Amin.
— Mi-e duhul tot o văpaie, tot o durere, Doamne. Erai cu mine pe pământ și mă luai și mă purtai pe căile rele ale oamenilor ca să le văd și să le povestesc, și mă durea și mă înăbușau căile oamenilor. O, ce dureros este să vezi din cer cât se iubește pe sine omul și cât se hrănește cu păcat! Nu mai au oamenii nici o lege, nici o sfială, Doamne. Își pipăie trupul și fac voia păcatului în însuși trupul lor, că e tare căzut omul în iubirea de sine și e tare, tare lipsit de frica de Dumnezeu, de dragostea de Dumnezeu.
O, dacă ai sta numai la Domnul cu mintea, omule căzut atât de rău, nu ți-ar mai veni în minte lucrul cel rău, cel împotriva lui Dumnezeu în însuși trupul tău. O, n-ai să găsești nicăieri duhovnic ca și acest cuvânt din cer șoptit peste tine ca să te învețe din cer și să nu mai iei de la om.
O, nu mai este trup feciorelnic pe pământ. Cad copiii cu părinții lor, cad frați cu frați, cad bătrâni cu copii, cad bărbați cu bărbați și femei cu femei, cad în păcat. Cad oameni cu alte trupuri care nu sunt oameni, cad în păcat, și a înșelat păcatul toate ființele cu suflet viu. O, iată de ce iubim noi, cei din cer, pe cel cu adevărat poporul Tău, Doamne, și voim să-l iubim până la sfârșit și până peste vecii apoi, numai să stea lângă noi cel care s-a dat închinându-și Ție viața.
Trebuie iubire mare, Doamne, iubire între frați, o, Doamne. Iubirea este cea care se vede, nu cea care se spune. Ea nu se păstrează nevăzută. Voiesc să povățuiesc pe poporul Tău și să-l trezesc bine, de peste tot să-l trezesc bine, că trebuie iubire de Dumnezeu în creștin, iar fără ea el își iubește părinții și frații, copiii și prietenii, iar Tu rămâi, rămâi Cel neiubit, Cel neales pentru iubirea creștinului.
Aș vrea să le grăiesc celor ce Ți-au pătat obrazul Tău cu defăimarea pe care au aruncat-o ei asupra celor ce Te mărturisesc cuvânt peste pământ. Aș vrea să le spun că n-au avut iubire de Tine și de frați. Aș vrea să-i povățuiesc să nu mai judece pe nimeni vreodată și să se căiască pentru toată grăirea de rău pe care au tot împrăștiat-o în părți pentru defăimarea celor ce-Ți poartă din greu venirea, Doamne, că eu știu cât e de greu, și dacă știu mi-e milă, iar cei ce nu știu n-au cum să le fie milă. Aș vrea să le spun lor că au pătat fața Ta prin jocul lor de-a bârfa și de-a judecata. O, nimeni să nu se încumete să ia scaunul Tău și să se așeze pe el și să judece el pe om! Aș vrea să le spun celor ce au judecat în locul Tău, să le spun că n-au avut iubire de Tine și de frați și că nu știu să lucreze binele. Aș vrea să citească ei în Scripturi și să vadă că este scris că «cel ce nu iubește pe Dumnezeu să fie anatema!». O, iată cum pier din trupul bisericii Tale cei ce nu Te iubesc, Doamne. Ei nu se pocăiesc pentru păcatele lor, ba se scoală și judecă asupra semenilor lor. O, dacă și-ar aminti de păcatele lor ar mai judeca ei, oare?
O, aș vrea să le grăiesc apoi celor ce n-au crescut, Doamne. Cei ce iubesc sfințenia, numai ei, numai aceia se lasă spre creștere aleasă și spre purtare la fel. Cei ce iubesc să fie asemenea Ție numai aceia iubesc și își învață iubirea și lucrarea ei. Eu sunt sub suferință ca și a Ta, Doamne. Mi-e milă, mi-e tare milă de ranele Tale. O, mi-e tare rușine pentru ranele Tale cele de la poporul cel credincios venirii Tale, și care nu tot numărul lui s-a așezat frumos înaintea Ta. E grea sarcina aici, la izvor, aici, de unde se poartă de grijă celor ce sunt sub grijă pentru viața lor. Păcatul nerecunoștinței nu este el tămăduit în toți fiii și fiicele acestui popor. Trebuie învățătură de sus, o, Doamne. Trebuie să-Ți vindecăm din rane, Doamne. Mi-e milă, mi-e tare milă, mă doare de ranele Tale, Doamne. Tu ești Dumnezeu și n-ar mai trebui să Te doară, măcar de la cei credincioși să nu Te mai doară.
Dar acum vom da întâietate slujbei zilei de azi pentru sfinții Tăi, și oprim aici glăsuirea noastră, și apoi dăm glas pe mai departe la tot ceea ce așezăm acum în carte pentru învățătură, pentru vindecarea Ta în cei ce puțin Te iubesc, o, Doamne. Amin.
— Să se facă auzită slujba de laudă pentru sfinți și pentru tine, Verginica Mea, că e ziua sfinților Mei, și dăm apoi spre auzire tot ceea ce așezăm între Noi și poporul cel povățuit cu cuvânt de înviere, de vindecare a Noastră în ei. Stăm ochi și urechi, împreună cu poporul adunat la rugăciune și la laudă pentru sfinți, stăm și lucrăm, oprind glăsuirea și dându-i curs apoi atât cât ea se așterne și ia ființă în carte.
Voi, cei ce-Mi sunteți Mie punte între Mine și poporul cel credincios, o, nu încetați lucrarea voastră cu Mine peste el. Lucrați și în ziua aceasta. Sunt mai puțini adunați și aveți prilejul să lucrați mai mult și mai bine și mai întreg, și veți da apoi glas întreg cuvântului așezat în carte în ziua aceasta de învățătură. O, pace lucrului Meu cu voi peste cei adunați! Putere de sus vă dau. Primire vouă să vă facă cei ce sunt azi povățuiți mărunt.
Trebuie iubire mare, fiilor, iubire de Dumnezeu și de frați, căci este scris: «Cel ce nu iubește pe Dumnezeu, să fie anatema». Iar Eu voiesc să rămân cu poporul Meu și să-l povățuiesc să aibă iubire, să asculte și să stea la învățat iubirea. Eu așa voiesc. Amin.
Partea a doua
Dăm acum spre știre toată glăsuirea cea de azi a Mea și a trâmbiței Mele. Ochi și urechi mari să dovediți că aveți pentru tot cuvântul care vă învață trezindu-vă pentru el, o, fii și fiice ale credinței cea pentru venirea Mea din zilele acestea pentru ca să-Mi deosebesc un popor și să-l hrănesc cu cuvânt. Fiți mari cu primirea și cu ascultarea în faptă, căci cuvântul cel din cer are în el durerea Domnului, căci unii s-au lepădat de această lucrare din pricina slăbiciunilor lor, de care n-au putut să se dezbare, iar de rușine lovesc înapoi și-Mi fac rane și-Mi tot fac rane, de vreme ce și-au ales necredința, făcându-și rost de ea în fel și chip ca să-i scape ea, necredința să-i scape de răspuns, dar când se va lăsa deslușită bine coborârea Mea și adevărul tot al cuvântului Meu nu vor mai spune aceștia așa cum dau să spună acum.
Sunt cu trâmbița Mea Verginica în sărbătoare pentru ea între sfinți, și în lucru suntem pentru poporul Meu, care crește și se înțelepțește din cuvântul Meu. Să lucrăm, Verginica Mea, și să punem în carte acum ceea ce este de pus acum, și va mărturisi cuvântul cel din cer în apărarea Mea și a mersului Meu cel greu, că e mare lucrare să poată cerul rosti cuvânt peste toate câte sunt și se ivesc în fața mersului Meu cel de azi, iar Eu și tu avem aceeași durere acum, la sfârșit, și unii pe alții Ne ajutăm s-o purtăm și s-o cuvântăm pe ea.
Avem de grăit peste cei ce au pătat obrazul Meu prin cuvintele lor defăimătoare, și să le spunem că n-au avut și n-au iubire de Dumnezeu și de frați. Cei ce nu iubesc pe frați n-au trecut de la moarte la viață, și iată, se duc spre răutate inimile lor și nu mai stau să judece pentru ceea ce fac ei, căci ei se leapădă de Mine și de această lucrare, dar Eu spun: cine se leapădă de Mine și de această lucrare de cuvânt înaintea oamenilor, după ce ei au mărturisit-o, Mă voi lepăda și Eu de ei înaintea Tatălui Meu Cel din cer. Și iată ce le spun lor Eu, Domnul, Cel disprețuit de ei acum pentru cuvântul Meu cel de azi și pentru mersul Meu, în care ei au lovit:
O, căiți-vă pentru păcatele voastre, pe care Eu vi le-am acoperit ca un nepomenitor de rău cum sunt. O, ștergeți-le voi prin pocăință, fiilor reci acum, și nu le dați uitării ca să-i puteți judeca pe cei pe care nu i-ați putut iubi, că nu este al omului să judece pe om, ci omul doar să se roage la Mine așa cum M-am rugat Eu Tatălui pentru cei ce Mi i-a dat din lume. Dar dacă omul nu este rugător, ci este clevetitor din fire, cum poate să se roage cel clevetitor, a cărui rugăciune este tot o clevetire asupra fraților înaintea Mea?
O, fiilor reci, ați dat ca niște drepți să judecați, ca fariseul pe vameșul cel păcătos în mintea lui. Ați râs urât de cei cu care-Mi povățuiesc poporul și-i port de grijă prin cei care Mă iubesc. Ați învinuit cât ați putut de urât, și ați fugit apoi. Sunteți voi cei drepți dacă ați făcut așa? O, așa făcea poporul cel de la începutul acestui cuvânt, așa făcea asupra trâmbiței Mele cea plină de iubire și de răbdare și de iertare pentru poporul cel nedesăvârșit și neastâmpărat și nemulțumit de atunci. Iată, plâng în ziua aceasta împreună cu trâmbița Mea pentru durerile cele de la voi. O, de ce nu v-ați propovăduit păcatele voastre, măi fiilor reci? Dar voi v-ați apucat să faceți răsturnare asupra lucrării cuvântului Meu și ați uitat că Eu știu păcatele voastre, ascunderile voastre, cu care M-ați zdrobit de la mijloc și M-ați vândut apoi defăimării, măi fiilor reci. Toate cele cu care voi loviți, le-ați făcut voi cu vârf și îndesat, și de aceea știți să învinuiți, iar Eu am tăcut și am răbdat ca un Dumnezeu și am așteptat mult și mereu să vă trageți înapoi cu pocăință și să nu vă ridicați împotriva Duhului Sfânt fără să vreți să știți ce faceți. O, dacă aceasta v-a scos apoi de pe cale, de ce, oare, de ce, fiilor, v-ați apucat apoi să murdăriți așa de greu obrazul Meu? Voi Mie Mi-ați făcut rău, nu celor pe care nu i-ați putut iubi. Vă simțiți învingători? O, nu sunteți cei care ați învins. Voi ați socotit că pătați obrazul celor urâți de voi fiindcă nu v-au jucat ei în plac, dar ați pătat obrazul Meu, măi fiilor reci. O, la cine mai găsiți voi spălarea pentru aceste păcate asupra lucrării cuvântului Meu? O, ce faceți dacă veți rămâne peste voi cu păcatele acestea? Nu vă este teamă? O, vă este, Eu văd că vă este, dar diavolul și duhul încrederii în sine nu vă lasă să vă îngrijiți de viitor. Sunt cu trâmbița Mea Verginica în lucrare de cuvânt în ziua aceasta a sfinților toți. Ea plânge în cuvântul Meu, iar Eu plâng în cuvântul ei, căci avem aceeași usturime de la voi, după ce ați înșirat cât ați putut batjocuri asupra mersului de azi al Domnului. Sunteți voi cei adevărați dacă ați făcut așa? V-am primit să fiți și voi ai Mei, iar voi v-ați luat apoi dreptul să loviți în Mine și să-i dărâmați pe cei pe care Mă sprijin ca să vin cuvânt pe pământ, pe cei care au dragoste și credință tare și au milă de Mine și de mersul Meu cel greu, pe care voi l-ați tot socotit după mintea voastră, cu duh de ispitire, ori de câte ori v-a venit la mână să faceți aceasta.
O, nu sunteți cei care ați învins! Vai vouă dacă ar cădea peste voi ceea ce ați pus pe fața Domnului! Ați nimicit multă credință în voi, și din unii în alții apoi. Vin știri de pe unde călătoriți voi, știri de ceea ce faceți și grăiți, și nu este frumos că împrăștiați peste tot dezvinovățiri pentru voi și învinovățiri peste cei rămași lângă Mine, în loc să vă strângeți umilință și durere pentru durerile pe care Mi le-ați adus atât de mult, fiilor reci. Iată, tot poporul cel încercat greu de vântul îndoielilor împrăștiate de voi și-a văzut clătinarea de o clipă și s-a sculat și s-a pus pe căință și pe trezire și pe veghe. Nu toți au putut aceasta. Câțiva care cu adevărat n-au putut să se mai scoale nu s-au mai sculat, și vai dacă ar fi să dați socoteală pentru ei! O, nu asta aveați voi de făcut! Nu se lucrează așa cum lucrați voi! Ați uitat păcatele voastre și v-ați apucat să socotiți voi pe frații voștri, pe cei urâți de voi, pentru ca să ieșiți voi bine, iar ei să iasă rău. V-ați făcut unelte de defăimare din cei slabi, care n-aveau statornicie, și au căzut victime cei slabi. Ați devenit voi înșivă unelte ale duhului urii și ale batjocoririi de frați. Unul din cei ce au căzut în necredință s-a făcut darnic să împartă peste tot necredință și defăimare asupra lucrării Mele de cuvânt și și-a făcut rost de cuvinte răutăcioase, după ce Eu, Domnul, îi dădusem de lucru ca să-l țin al Meu și pe el, și nu va scăpa acesta ușor de răspunsul pentru cele batjocoritoare și împrăștiate, de pe unde i s-au dăruit ele ca să le aibă la îndemână spre prăbușirea celor ce nu puteau altfel să fie doborâți de pe cale. Dar cei mai mulți dintre creștini n-au făcut tot la fel ca și cei doi-trei, care și-au făcut rost de hulă asupra trudei Mele cea pentru mântuirea multora.
O, Verginica Mea, ce vom face cu ei, cu cei care și-au ales să facă cutremur pe calea mersului Meu de azi peste pământ?
— O, Doamne, multa lor legătură cu lumea și cu valurile ei i-au dus la loviri asupra Ta pe cei care s-au lepădat de Tine și de poporul cuvântului Tău. Mă bucur că le-ai grăit celor ce Ți-au pătat obrazul pentru că n-au avut iubire de Tine și de frați. E grea peste ei hotărârea Ta, care spune despre cei ce se rușinează cu Tine înaintea oamenilor, și cu care și Tu Te vei rușina înaintea Tatălui Cel din cer. A fost de ajuns unul din aceștia să ridice nemulțumiri, că a și găsit pe cine să le pună ca să-i cadă în necredință pe mai mulți, și apoi în păcatul defăimării de frați, căci ura cea pentru frați îl duce pe creștin la lepădarea de Dumnezeu și de frați, și la păcatul hulei apoi.
Ca și Tine, Doamne, ca și Tine le spun și eu să se căiască. Dacă nu mai pot repara ceea ce au stricat în dreptul lor, măcar să se căiască și să plângă pentru păcatul judecății de frați, că n-are voie creștinul să facă ceea ce numai Tu ai de la Tatăl spre lucru. O, cât mă defăimau și pe mine creștinii cei fără de rânduială, și care nu primeau peste ei cârma cea de sus! Din stricată nu mă mai scoteau cei care iubeau necumințenia și nesfințenia. Mă batjocoreau, mă defăimau, mă vindeau creștinii cei mai apropiați. Nu erau mulțumiți după ce veneau și se alipeau. Se ridicau și dărâmau ceea ce Tu zideai. Își luau acest drept și făceau cădere peste poporul cules de cuvântul Tău. Așa au făcut cei de la templul locuinței mele de pe pământ, de au dărâmat ei atâta popor cu dusul lor de colo-colo cu păcatul defăimării asupra celor iubitori de Dumnezeu și de frați, o, și câtă, câtă rușine și-au strâns aceștia și câtă suferință pe ei acum! Le este rușine să-și mărturisească pocăința. O, le este rușine să se pocăiască și să spună că au păcătuit îmbrâncind poporul să cadă. Mă uit la suferința lor cea mare acum, dar mă uit cum se strâng încă, spre defăimarea celor ce au rămas de partea iubirii, de partea Ta, Doamne. Iată, în ziua aceasta de sărbătoare pentru mine ne-am spus noi durerea de la cei ce ne-au părăsit și ne-au umplut de defăimări în numele necredinței lor cea de acum, împotriva credinței pe care au avut-o cândva.
Aș vrea, o, Doamne, aș vrea să le grăiesc și celor ce n-au crescut. Cei ce cresc, se cunosc, iar cei ce nu cresc, la fel, se cunosc că n-au crescut, se cunosc, după felul cum sunt ei se cunosc că n-au crescut, că n-au stat la crescut. Pe unii ca aceștia trebuie să-i îndemnăm mereu, ca să nu fim vinovați, Doamne, de păcatul nerecunoștinței lor. Să căutăm cu iubire și cu răbdare cu ei. Mi-e duhul tot o văpaie, tot o suferință, și mi-e tare milă de ranele Tale, și mi-e tare rușine de ranele Tale de la poporul cel credincios venirii Tale celei de acum, Doamne. O, mă doare de ranele Tale și voiesc vindecarea Ta în cei ce puțin Te iubesc, și pe care eu îi povățuiesc acum și le spun lor așa:
O, fiilor puțini la iubire și la fapta ei, iubirea de frați se aseamănă cu Iisus Hristos, Care nu este decât o dăruire fără de sfârșit și un dar nesfârșit. Cel ce iubește pe frați, acela a trecut de la moarte la viață și este liniștit, este viu dacă are iubire de frați și dacă face dovada ei. O, să nu fie noapte între voi, căci Domnul vă este lumină vouă, precum este scris că «noapte nu va mai fi». Mulți dintre creștini nu erau potriviți să intre cu acest popor, și de aceea se spune că au intrat fără de examen și au rămas datori cu mult apoi, dar au făcut puțin și tot mai puțin. O, nu numai să vină și să stea lângă Domnul creștinul, dar să stea până la sfârșit, și să stea frumos, să stea sfânt atât cât îi stă în putere, și să stea jertfitor cu mare iubire, iar ispitele trimise de săgețile satanei să le ia drept probe ale credinței și ale statorniciei lui, ale iubirii și ale biruinței de partea Domnului, căci dacă Îl părăsește creștinul pe Domnul, Îl dă de sâc, Îl dă de râs satanei, Îl dă pe Domnul la înjosire creștinul care se lasă doborât de satana, adică depărtat de Domnul prin plecarea de lângă Domnul.
O, cei ce s-au făcut necredincioși de la mijloc, aceia s-au făcut uneltele satanei și îi învață pe ceilalți să se lepede de Hristos și de cuvântul Lui, ca la botez îi învață, dar să se lepede, nu să rămână uniți cu Hristos, și apoi îi trage satana în lume prin însăși mintea lor, șoptindu-le la ureche că vor fi creștini pe mai departe, mai jos decât locul cel mai înalt, dar eu îți spun, creștine, că-ți va ieși în cale păcatul și ți se va arăta ca să-l vezi și ca să te slăbească spre el să-l iubești și să-l faci, și n-ai să poți să-i spui nu otravei lui, care te va rușina, spre pedeapsa ta pentru că L-ai părăsit pe Domnul.
O, să nu aveți limite pentru a face binele, fiilor, pentru a face ascultare de toată orânduiala cea spre mântuirea voastră, măi fiilor. Citiți mereu povețele Domnului, că vă sunt împărțite la toți. Trage-l pe fratele tău la fapta mântuirii, n-o fă numai tu, căci același Dumnezeu aveți, și nu te primește Domnul dacă tu faci numai pentru tine fapta mântuirii și nu o faci mai mult decât pentru tine fratelui tău, ca să aibă Domnul cu ce să-ți prepare ție fructul mântuirii, căci lucrând la mântuirea altora poți să-ți strângi la Domnul mântuirea ta, iar altfel ești iubitor de sine chiar și pentru lucrul mântuirii tale, pe care nu știi să ți-l lucrezi.
O, fiilor, nu vă învățați să călcați peste împlinirile cerute de Domnul, ci învățați-vă să nu le dați uitării, să nu le dați de peste voi, și amintiți-vi-le unii altora, și toți ochi și urechi, căci numai puțin aluat dospește toată frământătura dacă nu sunteți atenți, și toată obștea se lasă spre neîmplinire dacă vede că sunt din cei ce nu împlinesc. O, nu e frumos să stai tu la rugăciune, iar fratele tău să facă altceva, și nu e frumos să stai tu la lucru, iar fratele tău să meargă la locul rugăciunii, căci nu se liniștește satana când vede pe jumătate viață și pe jumătate moarte, adică ascultare și neascultare de orânduielile sfinte.
O, aveți grijă, măi fiilor, să vă suiți o dată toți în corabie. Numai pe țărm vă puteți sui în corabie, nu și apoi, fiilor. Această taină și înțelesul ei să-i rugați pe cei ce sunt puși de Domnul la cârmă să vă spună despre ea. Numai celor naufragiați li se poate întinde din corabie mână de salvare, dar nu și celor de pe țărm după ce pleacă corabia cu cei ce se suie în ea.
O, fiilor, dăruiți-vă mult. Cei ce se dăruiesc puțin, puțin vor avea agonisit, iar vouă vi se cere mult, căci scris este: «Celor ce li se dau puțin, puțin li se va cere, iar celor ce li se dau mult, li se va cere după cum li se dau». Cât vă strângeți, atâta veți avea, căci mântuirea se strânge cu trudă de către cei ce știu mult, și n-a rămas nimic în cer să nu vi se aducă vouă, iar vouă vă trebuie înțelepciunea de a le folosi pentru biruința voastră cu Domnul, fiilor.
O, Doamne, să se prindă ranele Tale. Să nu mai sângereze ele, ci să se închidă, căci Tu milă voiești, iar mila are în ea dăruirea, o, Doamne. Amin.
— Te alin și Eu pe tine, Verginica Mea. Nu ești mai puțin îndurerată decât Mine. Tu ai avut milă ca a Mea și răsplată pentru ea ca și a Mea și jertfă lungă de suferință și de jale. Te-aș vrea vindecată în cer, dar Ne curg încă ranele. Dacă nu suntem văzuți cu ele e greu, și nu putem nădăjdui de alinarea lor. Îndemnăm dumnezeiește și dăm tot Noi putere celor ce puțin pot pentru Noi.
O, fiilor care-Mi vegheați poporul, e mult și e mereu de pus peste el pe cele din cer. O, nu slăbiți pentru veghe și pentru îndemn peste tot pe unde se lucrează suferință pentru cei din cer și pentru voi. Ne dăm sprijin unii altora și va fi biruință pentru mulți din cei ce știu să se dăruiască Domnului ucenici. Nu e tot una creștinul și ucenicul, nu, fiilor, nu. O, nu e tot una creștina și ucenița. O, nu, fiilor. Creștinii își fac ale lor, iar ucenicii le fac pe ale Domnului, Îl fac pe Domnul în ei și în mulți, spre rodirea cea din cer pe pământ. Așadar, îndemnați poporul creștin la râvnă, că e lipsă mare de ucenici, iar ucenici sunt cei ce primesc și lucrează, așa cum Eu primesc de la Tatăl lucrarea Lui și o lucrez pe ea.
Să căutăm spre alinare acum. Nu se poate numai sub durere. Trebuie și senin, trebuie și putere, fiilor. Cuvântul Meu nu este mult. Nici cuvântul vostru nu este prea mult. Trebuie iubire, iubire între frați, și apoi iubire de Dumnezeu între ei, și unii pentru alții.
O, pace vouă! Pace și la Noi, și la voi, pace în durere, fiilor! Durerea cea plină de pace rodește mult. Să nădăjduim cu putere, o, fiilor. Amin, amin, amin.