— Duhul adevărului este acest râu de cuvânt. Pe această cale trimit Eu, Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Meu Cel Unul născut din Mine mai înainte de vecii, iar El Se face cuvânt peste pământ pe vatra neamului român, acum, la sfârșit de timp, și Își pregătește calea slavei Lui, cerul cel nou și pământul cel nou și popor nou, căci împărăția Lui nu va avea sfârșit, precum este scris, iar Fiul este de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Amin.
Eu, Tatăl Savaot, Îți fac intrarea în cartea Ta cea de azi în zi de pomenire proorocească, Fiule Iisus. Eu am mai grăit cu Tine înaintea oamenilor acum două mii de ani și Te-am vestit atunci Fiul Meu iubit în Care Eu, Tatăl Savaot, am binevoit în cer și pe pământ. Ți-am ascultat rugăciunea înlăcrimată pe pământ și Te-am preaslăvit cu lumină mare înconjurându-Te în ea și în cuvântul Meu cel de sus, din nori slobozit deasupra Ta înaintea oamenilor, căci Noi pe nori călătorim și din nori grăim peste pământ, căci suntem Dumnezeu, o, Fiule scump, iar mersul Nostru este cerul. Le-am arătat atunci oamenilor cum Fiul grăiește către Tatăl, iar Tatăl către Fiul, iar cei ce au auzit, au mărturisit, și este adevărată mărturia lor. O, așa și azi Te slăvesc Eu, Tatăl, pe pământ, așa și azi, Fiule scump.
Am voit în ziua aceasta a pomenirii proorocului Ilie să stau înaintea poporului Tău cel de azi și să Te mărturisesc iar peste pământ, Fiule scump. Grăirea lui Dumnezeu peste pământ e dulce foarte în zilele acestea, e ca și în cer când Noi grăim, e ca atunci când am grăit să facem om după chipul și asemănarea Noastră, și dulce am grăit și dulce am lucrat, și tot așa și azi grăim, iar grăirea Noastră de azi se lasă auzită pe pământ ca să-l învățăm pe om să Ne audă și să Ne creadă și să Ne primească cu grăirea, Fiule scump Iisus. Duhul proorociei se cheamă grăirea Noastră, și am grăit-o prin prooroci, și am grăit-o la început în sfatul cel pentru facerea lumii și a omului, și iată, grăiește Dumnezeu cu oamenii și pentru oameni, o, Fiule scump. Ți-am făcut deschiderea cărții cerului în ziua aceasta pe pământ cu poporul Tău cel de azi și am grăit Eu, Tatăl, prin cartea Ta cu el, căci cartea aceasta se întocmește în zilele acestea pe pământ odată cu grăirea Noastră peste oameni, și este duhul proorociei această carte, duhul cerului peste pământ, așa cum a fost peste prooroci coborât acest duh, și nu încetează lucrarea cerului peste pământ.
Eu, Tatăl Savaot, Te așez în ziua aceasta la masă de cuvânt cu poporul cuvântului Tău cel de azi, căci Eu Te-am preaslăvit pe pământ înaintea oamenilor acum două mii de ani, și tot Eu Te preaslăvesc și acum, la sfârșit de timp, Fiule scump al Meu, iar cine se miră de grăirea Noastră cerească între cer și pământ, rămâne cu miratul, spre judecata lui prin acest cuvânt, cuvântul Duhului Adevărului.
Binecuvintez Eu, Tatăl Savaot, grăirea Fiului Meu Iisus Hristos în ziua aceasta de pomenire cerească, ziua proorocului Ilie, cel ce a grăit cu Dumnezeu pe pământ, cel prin care Dumnezeu a grăit oamenilor, așa cum cartea lui mărturisește de atunci și până azi. Amin.
— Slava Ta sunt Eu, Fiul Tău Iisus Hristos, o, Tată Savaot, iar Tu Mă slăvești cu slava Ta, cu rodul Tău cel mai înainte de vecii, căci rodul Tău sunt Eu. Mi-ai deschis cartea Mea cea de azi, în care-Mi scriu cuvântul prin slugile cele de azi, o, Tatăl Meu, și Te-ai așezat cu Mine în sfat, cu Mine în carte, Tată. Urechile și mânuțele cele așezate de Noi înaintea Noastră sunt la veghe pentru Noi și Ne așează în carte, Tată. Așa a fost în toate vremile grăirea lui Dumnezeu așezată pe pământ, și ea mărturisește peste timp. Duhul proorociei este rânduit de Dumnezeu să se facă cuvânt peste pământ și să rămână carte scrisă și să mărturisească ea. Așa este scrisă cartea Noastră cea de azi, o, Tată, iar ea mărturisește grăirea lui Dumnezeu cu oamenii, spre judecata sau spre mântuirea lor, căci cei mai mulți nu se opresc să audă și să creadă și să meargă cu pasul după acest cuvânt, dar este pe pământ o rămășiță de oameni care aud și cred, și se face cuvânt împlinit în ei acest cuvânt.
O, slavă Ție, Tatăl Meu Savaot, că ai preaslăvit pe Fiul Tău înaintea poporului Său în zi de sărbătoare de sfinți! Mă fac acum cuvânt în mijlocul poporului cuvântului Meu, Tată. Duhul Adevărului este acest râu de cuvânt. Amin.
Grăiesc ție, popor al cuvântului Meu, și sunt cu tine la masă de cuvânt și sunt însoțit de proorocul Ilie cu toată ceata proorocilor din cer după el. Despre el este scrisă proorocie că va veni iarăși și va îndupleca inima părinților către fii și a fiilor către părinți, ca să nu piară pământul prin prăpăd până a nu sosi ziua Domnului cea mare și înfricoșată. Toate durerile și loviturile pământului au fost atrase de oamenii de pe pământ care nu au ascultat de Dumnezeu și de proorocii Lui, așa cum pe vremea lui Ilie proorocul a fost bătut pământul cu secetă mare de trei ani și jumătate, căci era fărădelege mare pe pământ.
Plânge Dumnezeu în cer cu sfinții Lui de la omul care nu ascultă de legile sfinte și calcă peste ele ca unul mai mare decât Dumnezeu, ca unul care este stăpân peste pământ și peste facerea lui Dumnezeu de pe el. Mă uit la toți oamenii, Mă uit și la cei ce au fost sau sunt sau vor fi de partea lui Dumnezeu cu credința lor și cu jertfa lor, Mă uit să văd, Mă uit, și Mă bucur sau plâng și spun că tot omul care a ascultat în vremea lui de părinții lui, de frații lui, de stăpânii lui, de învățătorii lui, acela ascultă și de Dumnezeu când vine această vreme de la Dumnezeu spre el. Și iarăși spun despre cei ce nu au fost deprinși să asculte nici de părinți, nici de frați, nici de stăpâni, nici de învățători în treacătul vremii lor, și aceia dacă vin la Dumnezeu nici de Dumnezeu nu ascultă, căci nu sunt deprinși de mici sau dintotdeauna cu cumințenia duhului lor, cu ascultarea, cu călăuză peste mersul lor, și aceia nu au sufletul frumos și nu și-l pot lăsa spre duhul care-l poate face frumos pe om, iar Eu, Domnul, de la unii Mă bucur, căci sunt deprinși cu iubirea cea pentru ascultare și pentru călăuzirea lor, iar de la alții plâng, căci sunt deprinși aceștia cu duhul îndărătniciei și al încordării de duh, și acestea depărtează pe Dumnezeu de lângă om. Păi tu, creștine îndărătnic, te încordezi pentru omul care nu face după cum vede și vrea placul tău, dar când tu încordezi prin îndărătnicia și prin neaplecarea ta pe cei din jurul tău, cum de nu simți și tu ceea ce simte cel încordat de la tine? Iată nedreptate pentru aproapele tău și părtinire pentru tine! Și iarăși spun: cei ce nu s-au deprins să asculte de părinți sau de învățători, aceia nu ascultă nici de Dumnezeu și nici de oamenii lui Dumnezeu și au aceștia duhul vârtos din pricina nedeprinderii lor cu aplecarea pe care o cere Domnul celor ce dau să vină după El. Cine nu a ascultat de sfatul părinților, tot așa face și cu Dumnezeu, și sunt prea rari părinții care să vrea răul copiilor lor, chiar dacă părinții au greșit lui Dumnezeu. Și chiar dacă au greșit părinții ei trebuie ascultați de către copiii lor, și aceasta este voința cea bună a copiilor lor, și iată, nu e bine să spună copilul că părinții lui n-au ascultat de binele lor, de părinții lor sau de Dumnezeu, ci e bine să facă ei mai mult, și nicidecum mai puțin, căci fiecare poate să facă mult bine neamului lui care a fost sau care este neascultător de binele lui și de Dumnezeu dacă el lucrează binele în vremea vieții lui, așa cum ucenicul Pantelimon a lucrat binele lui Dumnezeu peste el și peste oameni prin învățătura învățătorului lui și a întors acesta pe tatăl lui la Tatăl Cel ceresc pentru binele cel veșnic.
O, fiule creștin, purtarea ta față de cei din jurul tău este același fel de purtare ca aceea între tine și Dumnezeu, căci Eu, Domnul, nu pot să iau pentru Mine purtarea cea bună față de Mine de la om, ci o iau pe aceea cu care el se poartă înaintea Mea cu cei din jurul lui, căci aceasta este nota purtării lui cu Mine, și n-a fost niciodată altfel pe pământ socotită de Dumnezeu purtarea omului față de Dumnezeu.
Dacă Eu nu pot să-l mustru pe creștin, acela nu este fiul Meu, și este învățat fără călăuză peste el, fără cuvânt peste el. Pentru aceasta grăiesc Eu în ziua aceasta peste toți cei care au fost și sunt și vor fi alăturați celor ce vor cu Dumnezeu așa cum cere azi cuvântul Meu pentru zilele acestea pentru cei ce vor fi poporul Meu și împărăția Mea, cu care voi rămâne și cu care vor rămâne cei ce ascultă de Dumnezeu, și le spun lor așa:
Intrați sub lucrarea mustrării cea pentru fii, voi, cei ce vreți să rămâneți ai lui Dumnezeu și ai împărăției care va rămâne, că nimic nu-l dovedește pe creștin fiu al lui Dumnezeu decât lucrarea mustrării cea pentru fii și primirea ei, căci omul este greșit oricât de mult ar căuta el să nu fie așa. Faceți bine deosebirea între ucenic și învățător și fiți cuminți cu umilința și cu mintea, căci Eu, Domnul, am spus acum două mii de ani: «Fericit cel ce nu se smintește întru Mine!». Erau mulți care căutau să-Mi găsească vină, și-Mi găseau, căci asta căutau ei să facă, dar aceia nu puteau să învieze vreun mort, să vindece vreun orb, să întoarcă pe cineva de la moarte la viață, de la păcat la sfințenie, și nu puteau pentru că aveau în ei duhul judecății, ochiul rău, duhul învinuirii de frați și de Dumnezeu, duh pe care nici Dumnezeu nu-l folosește chiar dacă este Dumnezeu, căci cei judecați sunt de faptele lor judecați și de cuvintele de Dumnezeu spuse mai dinainte ca să nu păcătuiască omul, și pe care omul le calcă apoi, spre judecata lui. Carnea omului este iubitoare de păcat, chiar dacă duhul suspină după viață în om, dar omul cel fără călăuză peste viața lui, peste trupul lui, nu are altă soartă. De aceea trebuie să poată omul să asculte de Dumnezeu, iar ascultarea va salva viața lui. Amin.
O, stai sub duhul învățăturii în ziua aceasta, popor de la izvor, căci voiesc să ia poporul de peste tot și să învețe, iar proorocul Ilie grăiește și spune că trebuie să se întoarcă bine omul la Dumnezeu dacă vrea să nu rămână pentru prăpădul care se atinge peste tot pe pământ din pricina neascultării omului și a multei lui depărtări de Dumnezeu. Amin.
— Carnea omului este iubitoare de păcat, o, Doamne, Învățătorule al meu, iar duhul proorociei a venit mereu de la Tine pe pământ prin prooroci și a făcut chemare de la păcat la sfințenie pentru fiecare om, și mai ales peste căpeteniile de peste oameni, Doamne, așa cum ai lucrat și cu mine în vremea mea prin duhul proorociei și ai pedepsit pe cei ascunși în inima lor pentru împotrivire asupra lui Dumnezeu, și ai binecuvântat pe cei curați cu inima pentru paza lor față de cei drepți. În ziua aceasta de sărbătoare a mea între proorocii din cer vom da împlinire proorociei Scripturii care spune că mă vei trimite să înduplec inima părinților către fii și a fiilor către părinți mai înainte de ziua Ta cea mare și înfricoșată, ca să nu vii să bați pământul cu prăpăd. Voiesc să fie Dumnezeu pe pământ cu oamenii, o, Doamne, iar râvna aceasta m-a mistuit în toată vremea mea pe pământ și mă mistuie acum în cer, căci duhul meu cel ceresc este râvna mea cea pentru Tine, și aceasta a fost iubirea mea pe pământ. Amin.
— Voiesc și Eu, Domnul, voiesc să lucrăm în ziua aceasta și să așezăm omul în ascultare de Dumnezeu, o, proorocule al Meu, și vom sufla din cer și se va scrie pe pământ cartea acestei zile și toate câte vor fi să fie scrise în ea în ziua aceasta. Amin.
Eu, Domnul, Mă opresc din cuvânt și las loc sărbătorii bisericești și petrecerii ei și învățăturii ei și Mă întorc apoi în carte. Zidiți-vă unii pe alții, fiilor, și zidiți-vă în Dumnezeu, căci aceasta vă este chemarea! Fiți pe pământ ca și în cer trăitori, dar trebuie să priviți mult de tot în cer, mult, fiilor, mult și mereu, căci cerul este cu voi în lucru pe pământ, iar voi să nu uitați aceasta nici o clipă, ca să știți voi să dați loc lui Dumnezeu cu voi și lângă voi și pentru voi pe pământ mereu, mereu, o, fiilor, mereu Domnul pe pământ cu voi. Amin, amin, amin.
Partea a doua
Eu, Domnul, Îmi așez pe mai departe cuvântul acestei zile în cartea sa. Duhul Adevărului este grăirea Mea prin cartea aceasta, Duhul Care a grăit prin prooroci, iar Ilie proorocul se așează la masă de cuvânt cu Mine înaintea ta, poporul Meu de la izvor, și are cu el ceata proorocilor, căci fiecare stă în ceata din care face parte în cer și merge odată cu ea, căci cerul lucrează și merge lucrând în cete-cete pentru săvârșirea lucrărilor lui Dumnezeu pe pământ. Voiesc să așezăm omul în ascultare de Dumnezeu, în dragoste de Dumnezeu, căci vai omului fără dragostea aceasta în el! Trebuie să-l învățăm pe om să-i fie fierbinte dragostea, căci altfel ea nu poate mult pentru el și pentru Dumnezeu.
Nu poate să-L vadă omul pe Dumnezeu dacă nu este fierbinte în el dragostea. A mers mult și încă merge mult pe pământ vorba că nu poate omul să-L vadă pe Dumnezeu și să rămână viu, dar dacă omul nu-L vede pe Dumnezeu este mai viu decât ar fi dacă L-ar vedea pe El? Iată, una este să zică Dumnezeu aceasta și alta este să zică aceasta omul.
Nu vrea omul să-L vadă pe Dumnezeu, dar Domnul vrea aceasta și mult vrea. M-a trimis Tatăl Savaot pe pământ între oameni căci a vrut Dumnezeu să Se lase văzut de om, și S-a lăsat, și S-a făcut Om Dumnezeu ca să poată sta cu omul pe pământ, după dragostea și dorul Lui după om, iar omului i-a trebuit credință, și a pus Dumnezeu credință în om pentru El și L-a cunoscut omul și L-a văzut pe Domnul omul cel credincios, chiar dacă a fost păcătos cel credincios, căci Domnul este mai mult crezut și cunoscut și văzut de cei păcătoși, care-și recunosc păcătoșenia, decât de cei ce nu au în firea lor dragostea de păcat dar au în ei dragostea lor.
Voiesc să lucrez cu sfinții în ziua aceasta și să învățăm omul să se așeze în ascultare de Dumnezeu ca să-L aibă pe Dumnezeu înăuntrul său cu împărăția Sa și să aibă dragoste omul. O, aș da timpul înapoi pentru fiecare creștin care a venit și a cunoscut și a crezut și a primit și a iubit mult, de a putut să vină și să rămână cu Mine și cu poporul Meu cel de azi, iar sfeșnicul lui s-a stins apoi pic cu pic ca și dragostea lui și s-a răcit creștinul cel iubitor și i s-a sfârșit dragostea și a rămas el. Aș da timpul înapoi ca să-l mai am viu în dragoste pe cel ce a venit și și-a stins apoi pic cu pic veghea lui cea pentru iubire de Dumnezeu, dar Eu nu pot da omul înapoi în timp, căci timpul scurs nu mai este, și este doar omul cel trecut de timp și rece cu inima și stins cu dragostea, după ce el M-a iubit odinioară, iar pentru aceasta Eu plâng.
Mulți dintre cei ce rătăcesc cred că omul trăiește de mai multe ori pe pământ și că moare de mai multe ori dacă trăiește de mai multe ori. O, cei ce spun aceasta și cred așa Mă întristează adânc, chiar dacă dau ei să se folosească de credința lor în Dumnezeu. O, de unde au luat ei această gândire? Din dorul de viață au luat, căci omul dorește viață. Dar ce bucurie ar putea avea omul care ar trăi de mai multe ori dacă el nu ar ști aceasta de fiecare dată dacă a mai trăit și dacă iarăși a venit de acolo? O, ce folos are omul dacă gândește și crede așa? N-are folos, ci are pagubă grea sufletul unui astfel de om. Iată ce poate face mintea omului care nu are de lucru pentru Dumnezeu!
Omul vrea să fie mai mare decât Dumnezeu, și de la începutul lui cel dintâi a gândit omul aceasta și a rămas bolnav de acest dor, și de aceea mintea lui amețește și se prăbușește ori de câte ori omul se înalță cu mintea. I-am spus omului să lucreze raiul și să nu-l lase nelucrat, și nu i-am spus aceasta numai celui de la început, care era unul singur când l-am așezat în rai și i-am spus aceasta. Nimeni să nu spună dintre cei adunați laolaltă că sunt puțini și că de lucru este mult, căci Eu le spun lor că ziua pentru lucru începe la mijitul zorilor și ajunge lucrarea ei dacă se folosește cu tot întregul ei.
O, creștinilor, dacă sunteți în obște adunați sau în case mai puțini, lucrați cu hărnicie dacă sunteți creștini și dacă stați pe pământuri și pe locuri sfințite de Dumnezeu pentru voi. În casele voastre împrospătați-vă mirosurile sfinte și nu lăsați gunoaie pe urma mișcărilor voastre, și care să lase miros urât în urma voastră în case și în jurul lor, căci îngerii și sfinții vor să locuiască cu voi ca și în cer, cu cerul vor să stea pe lângă voi. Când Domnul l-a făcut pe om pe pământ, i-a făcut o grădină și l-a așezat în ea ca s-o lucreze și s-o păzească lucrând, și a făcut Domnul să fie un râu care să ude raiul, și din care se împărțea în patru râuri peste pământ. Era deosebire între restul pământului și grădina raiului, și este deosebire între restul pământului și grădina creștinului, așa precum și la început a fost această deosebire.
O, fiilor de peste tot, curățiți-vă grădinile de buruienile toate și de orice fir al lor mereu, mereu, măi fiilor, și țineți din scurt această pază, ca să nu scoată capul alte buruieni și alte rădăcini. O, fiilor, curățiți-vă pomii de uscăturile care se ivesc, ca să nu sape în ei uscătura, că plânge pomul în care se ivește uscătura și se rușinează de îngerul lui, și plânge îngerul pomului, căci uscătura pomului stă la iveală și nu este ca omul care își acoperă păcatul ca să nu se vadă și ca să-l rușineze pe om dacă se vede. O, dacă nu poți face așa cu grădina ta, creștine, nici cu viața ta cu Dumnezeu nu poți face altfel. Să știi și să crezi ce-ți spun.
E lipsă de ploaie pe pământ. Nu plouă pentru că sunt grădinile pline de buruieni pe lângă casele creștinilor, iar buruienile sug din plin apa cea de la Dumnezeu, apa ploii hrănitoare, și se fac buruienile mai mari ca florile care-L bucură pe Domnul și pe îngeri și se fălesc buruienile înaintea Domnului printre flori. Sug apele Domnului buruienile nefolositoare pentru Dumnezeu și pentru om, așa cum creștinul moale cu jertfa și cu viața suge din adunătura cea pentru frați și se face mare și tare cu trupul și se face cel nedăruit nefolositor pentru Dumnezeu și pentru om.
Nu plouă pentru că sunt uscături prin pomii de pe lângă casele creștinilor, iar pomii în care se ivesc uscături sunt rușinați de uscăturile din ei. Nu plouă pentru că sunt case și grădini lângă ele neîngrijite și nelucrate. Eu, Domnul, când i-am dat omului loc de locuit și grădină cu pomi și cu flori, i-am spus să le lucreze și să le păzească lucrând și să nu lase să se ivească buruieni în grădina raiului, în locul de locuit al omului, căci buruienile sunt tot neghină, sunt neghina din flori, precum în grâu este neghina din grâu, pe care diavolul o seamănă și nu Dumnezeu.
Nu e tot una verdeața cea pentru flori, nu e tot una cu mărăcinii și cu ciulinii și cu buruienile, care au nume urât și față urâtă și cresc pe pământ prin locuri nelocuite de oameni. Cine nu-și lucrează raiul său, nu știe nici să și-l păzească, căci paza aceasta înseamnă: să lucreze omul raiul și să nu-l lase nelucrat. Eu, Domnul, nu Mă hrănesc tot ca omul. Eu Mă hrănesc cu frumosul și cu mirosul florilor, iar omul se hrănește cu mirosul și cu gustul mâncărurilor, iar cel ce ține la trup nu poate să țină și la Dumnezeu, căci cel ce ține la Dumnezeu a isprăvit-o cu păcatul, cu închinarea la trup, căci omul și-a învățat trupul să mănânce mereu și mult, iar aceasta îi dă de lucru mult și de alergare multă și de oboseală multă, din zori în seară, iar timpul plânge trecând zadarnic și nerăscumpărat, pierzându-se fără de folos pentru cer, și n-are omul nici măcar pocăință pentru neputința lui de a-L iubi pe Dumnezeu cu viața lui.
O, poporul Meu de peste tot al acestui cuvânt al Meu, este scris în Scripturi cuvânt mare și adânc la înțeles: «De n-ar zidi Domnul casa, zadarnic s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, zadarnic ar priveghea cel ce o păzește. Zadarnic vă sculați dis-de-dimineață, zadarnic vă culcați târziu, voi, cei ce mâncați pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiți ai Săi». O, fiilor de peste tot, când Domnul lipsește din toate acestea, zadarnice sunt și trecătoare sunt ca și omul.
Iată, nu toți se dăruiesc la fel din cei adunați laolaltă pentru Domnul, nu toți se scoală deodată dis-de-dimineață, ca să le fie numai unul pasul la toți până seara când omul se strânge la odihnă de la lucrul său. Cei ce vin să fie cu acest popor trebuie să vină să fie de folos lucrării lui Dumnezeu și nu tot loruși, căci loruși pot fi de folos acolo de unde se desprind să vină, și iată, unii știu ce înseamnă venirea în această lucrare cerească, iar alții au venit și n-au știut și s-au făcut sarcină, și nu numai atât, căci se vor mari și nesupuși și nedăruiți la fel, iar dacă este această deosebire, pentru care se ivesc și dureri între cei stătători laolaltă, unde se duce rugăciunea celui ce mâhnește în fel și chip pe fratele său? Acestea toate aduc și dureri, din pricina nelucrului, a neveghii și a nedăruirii frățești, căci când cade omul și se lovește și își vatămă trupul, de ce se întâmplă aceasta? Pentru că nu veghează să nu cadă și nu veghează nici pentru duh, nici pentru trup cel ce cade, și cade pentru că nu are pe Dumnezeu dragoste în el și pentru că nu are călăuză peste el.
Îi este greu cu călăuză peste el, îi este greu așa omului, și de aceea are el căderi și lovituri. Pilda lui Israel, care n-a putut să stea sub călăuză și s-a răzvrătit după legea libertății de sine, e pildă rea și grea, și poate să învețe din ea cel ce voiește să învețe. Trebuie să-și vadă omul lipsurile lui și trebuie pentru ele să se umilească și să se lase călăuzit de cei care-L au pe Domnul în ei prin darul lui Dumnezeu. Când omul are pe Dumnezeu în el, poate să-L arate pe Domnul oamenilor. Cine are împărăția lui Dumnezeu în el, acela este cel ce cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat și cel ce-L împarte pe El celor ce-L caută, nu celor ce nu-L caută și nu-L doresc pe Domnul.
Striga Ilie la oameni să se pocăiască și să se curețe de idoli. Erau în jurul lui atâția ucenici sfinți, care aveau duhul proorociei peste ei și viață îngerească în munți, departe de păcatele și locurile lor de pe pământ, și aveau dragoste de Dumnezeu aceștia, căci credința cu care omul se dă lui Dumnezeu este dragoste, care nu se stinge și care tânjește mereu în cei ce au credința, căci credința se face dor de Dumnezeu în om, iar dorul este mărimea dragostei, și aceasta trebuie să-și hrănească cei ce se adună să-L slujească pe Domnul.
Trebuie să ridice rod lui Dumnezeu cei ce se dau lui Dumnezeu cu viața lor și cu lucrarea lor. Ilie proorocul a adus rod lui Dumnezeu pe pământ și i-a întors pe fiii lui Israel de la idoli la Dumnezeu și a făcut jertfă mare Ilie, iar foamea lui de Dumnezeu striga la cer, și nu numai foame de mâncare a adus el lui Dumnezeu. O, de nu i-ar fi rânduit Domnul casă lui Ilie, el n-ar fi avut. De nu l-ar fi păzit Domnul pe el în cetate păzită, zadarnic ar fi privegheat Ilie. De nu i-ar fi dat din cer Domnul să mănânce prin îngeri, zadarnic ar fi căutat el să lucreze din zori în noapte pentru pâinea durerii. Îi dădea Domnul somn, iar îngerul Domnului venea la el și îi spunea: «Scoală și ieși și lucrează peste Israel, căci regele Ahab zice că tu ai adus nenorocire peste Israel», iar Ilie s-a sculat și a zis regelui: «Nu eu, ci tu și casa tatălui tău, căci ați părăsit poruncile Domnului și mergeți după Baali, dar hai să aducem jertfă Domnului, eu și voi, să vedem cui va răspunde Domnul în Carmel, căci voi șchiopătați de amândouă picioarele, iar prooroc al Domnului am rămas numai eu singur, și al lui Baal sunt sute. Să facem, dar, jertfă și să nu-i punem foc, și să chemăm apoi fiecare pe Dumnezeul lui, iar Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu». Au strigat tare proorocii lui Baal și s-au înțepat cu lănci până la sânge, dar n-au avut răspuns. Și a apropiat Ilie poporul și i-a spus ce să facă și a strigat apoi la cer și a zis: «Doamne, Dumnezeul lui Avraam și al lui Isaac și al lui Iacov, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască Israel că Tu ești singur Dumnezeu în Israel și că eu sunt slujitorul Tău și că Tu le întorci inima la Tine!», și s-a împlinit slujirea poporului Israel după cum a spus Ilie proorocul și s-a împlinit strigarea lui Ilie și a venit foc și a ars jertfa cea udată cu apă multă și a zis poporul: «Domnul este Dumnezeu», și poporul i-a dat lui Ilie pe toți proorocii lui Baal, și acesta i-a junghiat pe toți, și s-a făcut această lucrare după ce Ilie a poruncit ploii să nu cadă trei ani și jumătate, și în ziua jertfei lui, a venit ploaie pe pământ și a udat pământul cel însetat de atâta timp, fără strop de apă sau de rouă peste el. Iată cât rod poate aduce un slujitor al Domnului între oameni, și câte stricăciuni aduce pe pământ un slujitor al diavolului, așa cum a fost regele Ahab cu toți supușii lui.
O, poporul Meu de peste tot, ia înțelepciune din cuvântul Meu de peste tine și scoală-te să slujești lui Dumnezeu cu viață multă în tine, ca Ilie proorocul Meu, iar viața ta se va vedea și va face lumină în jur și fapte de înviere peste mulți, căci nu cu cuvântul cel mult, ci cu fapta se mărturisește Dumnezeu de către omul cel luminat de dragostea de Dumnezeu din el. Amin.
— Așa a fost viața mea înaintea Ta, o, Iubitul sufletului meu, o, Doamne! Ți-am fost prooroc mare, Ți-am slujit cu foc în inimioară, iar azi duhul meu a locuit în Duhul Tău și s-a desăvârșit în cuvântul Tău peste poporul Tău de azi, iar Duhul Tău a fost în duhul meu, și una am fost în cuvânt pentru învățătură peste Israelul Tău de azi, rânduit al Tău din neamul român să stea azi și să-Ți asculte glasul, cel din nori slobozit peste el, precum în vremea lui Moise Ți-a ascultat Israel tot cuvântul ieșit din gura Ta, și dat lui Moise să-l dea lui Israel, și precum în vremea mea ai dat lui Israel cuvântul Tău de peste mine, iar eu l-am întors pe Israel de la idoli la Tine, și Te-a mărturisit el în ziua aceea pe muntele Carmel Dumnezeul Cel adevărat, Dumnezeul meu, și a zis: «Domnul este Dumnezeu!».
O, cât de măreț ai mărturisit Tu în ziua mea de serbare ascultarea și neascultarea omului, lucrarea sau nelucrarea raiului omului, vederea din cer a lucrărilor creștinilor de peste tot, și peste care este încă mult de împlinit voia Ta, cuvântul Tău cel spus la început omului cel așezat de Tine pe locul locuinței cea pentru el, în rai, ca să-l lucreze și să-l păzească așa omul, o, Doamne. Să ia aminte la glasul Tău cel de azi toți cei care se numesc creștini pe pământ și care au locuințe și grădini aproape ca să le lucreze și să le păzească în mijlocul pământului. Cei ce slujesc Baalilor nu mai au timp să slujească lui Dumnezeu și opresc aceștia ploaia cea din cer peste pământ, și nu mai sunt pe pământ prooroci așa cum am fost eu ca să zică și să dea drumul ploii ca să vină când ea este oprită de oameni și rămasă în cer.
În ziua aceasta ai chemat pe oameni la ascultare de Dumnezeu și ai suflat din cer și s-a scris pe pământ cuvântul Tău de azi, care-l poate învăța pe orice om că așa cum își lucrează și își păzește lucrând casa și grădina și locul lui de locuință cu toate cele din jurul lui folosite de aproape, tot așa își lucreză și viața lui între el și Tine, tot așa, o, Doamne. Omul face mult gunoi, mult de tot și îl lasă peste tot, și miroase urât gunoiul, căci este gunoi, iar omul ar trebui să fie ca floarea, să miroasă ca floarea, care Te mângâie pe Tine cu frumusețea și cu mirosul ei, o, Doamne. Plâng sfinții pe pământ și în cer de lipsa de Dumnezeu a omului, căci omul nu are grijă să stea înaintea lui Dumnezeu și uită aceasta mult. O, cine se poate ascunde măcar o clipă dinaintea Ta? Precum pomii și florile, munții și câmpiile, izvoarele și tot pământul nu se pot ascunde dinaintea soarelui, a lunii, a ploii, a vântului, a frigului și a toată lucrarea stihiilor și a puterilor cerești, care le mișcă pe ele, tot așa și omul, nu se poate ascunde de la fața Ta chiar dacă el se trage la umbră dinaintea soarelui, chiar dacă el se trage în locuința lui dinaintea ploii sau a vântului sau a frigului, o, Doamne. Cel ce crede că se poate ascunde de Dumnezeu cu trupul lui, cu faptele lui, acela crede așa din lipsă de minte, numai că mintea omului îl poate duce pe om la slujirea idolilor, Doamne, și aceasta este durerea celor ce au patrie cerul, durerea sfinților Tăi, o, Doamne.
Ia aminte bine la Domnul, Care a grăit cu tine în ziua mea de serbare, Israele de azi, popor credincios, popor al cuvântului lui Dumnezeu! Să ia aminte toți oamenii de pe pământ la glasul Domnului, ca nu cumva să vină Domnul fără de veste și să lovească cu prăpăd pământul și tot ce e pe el! Să facă tot omul deosebire între pământ și rai, între întinderea din jurul lui și casa și grădina în care el locuiește! Să asculte omul de Dumnezeu și să lucreze raiul și să-l păzească! A deslușit Domnul cu de-amănuntul aceasta acum. Omul, animalele, păsările și peștii se mișcă pe pământ, în văzduh sau în ape și pot lucra în jurul lor bine sau rău în mijlocul celor ce nu se mișcă, ci stau credincioase înaintea Domnului și a tot ce se mișcă pe pământ, și pe care stihiile cerești le hrănesc cu soare, cu apă, cu răcoare, cu frig, cu suflet și cu viață pentru viața tuturor celor ce se mișcă pe pământ, în văzduh sau în ape. Tot ce se mișcă trebuie să slujească celor ce nu se mișcă, și care apoi se dăruiesc celor ce se mișcă, cu toate câte au și rodesc ele prin tainele cele de sus între Domnul și ele. Iată cât Dumnezeu este între cer și pământ și care mărturisește pe Dumnezeu, și e de plâns în cer de la omul care-și irosește mintea și își adoarme în el taina vieții și răspunsul cel pentru ea înaintea Domnului clipă de clipă, și aceasta pentru că omul este deprins fără călăuză peste el pentru viața lui, pentru mișcarea minții lui și a trupului lui între pământ și cer, căci omul stă mai presus de Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu și nu e vrednic decât de plâns, bietul de el, iar lucrarea proorocului este să întoarcă inima Domnului către oameni, și inima oamenilor spre Domnul, precum este scris. Amin.
E mult cuvântul cel din ziua mea de serbare între sfinți, Doamne, iar cei ce-Ți slujesc pentru Tine cu lucrul lor sunt cu trupul pe pământ și Tu ești mare, Doamne, față în față cu măsura omului. O, de s-ar prinde de oameni cuvântul cel de azi, cu care noi ne-am așezat acum în cartea Ta cea de azi! Creștinii însă trebuie să-l pătrundă mult, să-l citească mult, să aibă multă carte și să învețe din ea mereu, căci soarta omului pe pământ este să aibă călăuză, să vorbească Domnul din cer cu omul pe pământ și să asculte de Dumnezeu omul.
Slavă Ție, o, Doamne, doritul sufletului meu pe pământ și în cer! Nădejde voiesc să am în cer că omul se va întoarce la Dumnezeu, așa cum Tu, Doamne, Te-ai întors în zilele acestea la el, venind după el cu cuvânt de dor pentru întoarcerea la Tatăl a omului. Amin.
— O, proorocule mare, mângâierea ta am fost Eu, căci ți-a trebuit mângâiere mare, că mereu ai fost îndurerat cu durerea Mea pe pământ. Așa sunt cei în care Eu Îmi așez durerea ca s-o port cu ei și să rodească ea apoi rodul cel mare, căci altfel de rod nu este între pământ și cer, ci e numai deșertăciune tot și peste tot. Numai durerea este cea care poate rodi rodul cel bun și plăcut lui Dumnezeu în om și de la om. Cel ce știe ce înseamnă iubirea de Dumnezeu în om, acela știe ce este durerea și măreția ei, cea de neînchipuit de cei ce n-au pe Domnul lumină și viață în ei. Amin.
Acum, Eu, Domnul, am durere mare în cer pentru neamul român, din pricina celor din mijlocul lui care n-au lumină în ei și care se vor mari și cârmuitori se vor, în vreme ce ei nu știu și nu pot cârmui. Port durerea aceasta din plin cu cei ce sunt poporul Meu de azi în mijlocul neamului român. Port cu tine durerea aceasta, măi poporul Meu. Să nu fugi de ea, ci să intri sub ea și să suferi cu Domnul, Care mângâie durerile. Să întoarcem la adevăr acest neam, să cerem la Tatăl lumină peste el. Amin.
Grăirea Mea cu tine este alinul Meu în durerea Mea, și așa cum omul se răcorește cu apă în vreme de arșiță, așa Îmi răcoresc Eu durerea Mea când grăiesc cu tine. Rămâi răcoarea Mea, rămâi alinul Meu, o, popor iubit, rămâi iubire, fiule! Eu sunt Cel ce sunt. Rămâi iubirea Mea, rămâi iubire, o, poporul Meu, căci Eu rămân al tău, rămân Domnul Dumnezeul tău, iar tu să Mă mărturisești iubindu-Mă mereu, așa cum Eu te iubesc și te mărturisesc mereu și te voiesc al Meu. Amin, amin, amin.