Selectați Pagina

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt Se așează în carte cuvânt, că e pomenirea bisericească a sfinților părinți, care i-au călăuzit pe oameni spre împărăția cerurilor, spre viața veșnică, iar viața cea veșnică a lor este să-L cunoască ei pe Tatăl singurul Dumnezeu adevărat, și pe Fiul Său Iisus Hristos, pe Care L-a trimis, și Căruia I-a dat stăpânire peste toată făptura, ca viață veșnică să dea la toți, pe care Tatăl I-a dat Lui și încă Îi dă.

Deschideți voi, cei ce vegheați în porți, ca să intru în carte și să Mă scriu în ea cu sfinții, măi fiilor. Eu, Domnul, aș fi zis să nu vă mai apăs și azi, dar părinții cei sfinți stau la rând, căci își văd scrisă în ziua aceasta sărbătoare pentru ei, pomenire a lucrărilor lor mărturisitoare pentru Fiul lui Dumnezeu. Ne așezăm o clipă să le dăm lor bucurie cu Mine și cu voi în ziua aceasta, căci dorul cel din cer e mare, fiilor, și e nesfârșit, iar un alin din când în când îi mai liniștește focul. Așadar, fiți primitori de oaspeți cerești la masă cu voi, căci cuvântul cel scris este mult lucrător, iar cei ce îl aud îl lucrează pe el, și îl aud pe el sfinții și toate puterile cerești, care lucrează pentru Dumnezeu în cer și pe pământ.

O, fiilor, în curțile Mele de la voi e pregătire acum pentru venirea Mea cu sfinții la praznic de Rusalii cu voi, și se adună la izvor popor de peste tot și va sărbători cu cerul aici ziua Duhului Sfânt, pomenirea zilei când Eu, Domnul, L-am trimis pe El peste ucenicii Mei după zece zile de la așezarea Mea iarăși la scaunul părintesc Dumnezeu adevărat și Om desăvârșit în trup, căci M-am îmbrăcat în trup și am împlinit pe pământ iconomia Tatălui pentru mântuirea oamenilor, și apoi M-am întors la Tatăl Om și Dumnezeu desăvârșit.

O, poporul Meu, să ceri, fiule, Domnului, tot binele și tot frumosul zilei de praznic al Duhului Sfânt Mângâietorul când El va veni și va cuvânta și Se va mări cu slava Sa cea plină de cuvânt, iar tu gătește-I slava, fiule, și se va întâlni de sus și de jos slavă pentru Duhul Sfânt, Care Se slăvește atât de minunat prin sfinți, și iată, sfinții părinți se așează înaintea Mea și înaintea ta spre împărțirea cuvântului Meu cel din ei, mărturisitori fiind ei din cer lui Dumnezeu așa cum pe pământ au fost, și s-a scris că au fost.

Eu, Domnul, binecuvintez intrarea voastră, sfinți și iubiți părinți. V-ați adunat atunci la trâmbița împăratului creștin și ați așezat în cărți adevărul cel de nezdruncinat pentru Iisus Hristos, mărturisindu-L pe El Dumnezeu adevărat și Om desăvârșit în trup, spre rușinarea celor ce au dat să clatine acest adevăr atunci. O, pace vouă în mijlocul poporului Meu ucenic din zilele acestea, și cu care Eu scriu pe pământ acum cartea Mea cea de azi, grăirea Mea cu omul la sfârșit de timp ca să-i înviez pe mulți! Cuvântul vostru, să meargă îi spun, și să mărturisească el pe Dumnezeu, și pe voi părinți ai bisericii celor credincioși, părinți binecuvântați pentru așezarea pe pământ a adevărului Fiului lui Dumnezeu. Amin.

— O, Tată Savaot, o, Tatăl nostru, preamărește pe Fiul Tău Iisus Hristos prin cuvântul mărturisirii noastre în cer și pe pământ, precum I-ai dat Lui stăpânire peste toată făptura, ca viață veșnică să dea la toți pe care Tu i-ai dat Lui, așa cum și pe noi ne-ai dat Lui, iar viața veșnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine singurul adevăratul Dumnezeu, și pe Fiul Tău Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis, și Care S-a sfințit pe Sine Însuși, ca și noi să fim sfinți în adevăr, dar nu numai noi, ci și cei care vor crede în El după cuvântul nostru, Doamne, ca toți să fie una, după cum Tu Însuți, Tatăl, întru Fiul Tău ești, și El întru Tine, ca și ei să fie una întru Unul Dumnezeu, așa încât lumea să creadă că Fiul Tău este trimisul Tău, căci El ne-a dat nouă mărirea pe care Tu I-ai dat-o, ca să fim una, precum Tu și cu El Una sunteți, ca iubirea cu care Tu L-ai iubit să fie în noi cu El, iar noi să fim în El, o, Tată.

S-a suit la cer în vremea noastră mare durere asupra Fiului Tău Iisus Hristos din partea celor ce s-au strâns într-un gând hulitor împotriva dumnezeirii Lui. Ne-a adunat atunci împăratul în sobor de trei sute optsprezece părinți și am stat sub boarea Duhului Sfânt și am dat spre anatema toată mărturisirea cea rea a celor eretici și am lăsat scris că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat și Om desăvârșit în trup, și Care S-a ridicat la scaunul părintesc după ce Și-a plinit lucrarea Sa cea de la Tatăl dată. Am pecetluit apoi cu numele părinților adunați și cu numele și pecetea împăratului și am lăsat adevăr veșnic pe pământ și scris în cartea vremii, și iată, le spunem noi în ziua aceasta de serbare de sobor de sfinți părinți, le spunem acum celor ce stau așezați pe scaune de sfinți și de cârmuitori peste sufletele oamenilor și îi întrebăm pe ei de ce clatină și de ce tot au clătinat ei pe cele pecetluite în sobor sfânt de părinți plini de Duhul Sfânt, adunați în sobor sfânt pentru apărarea adevărului cel despre Iisus Hristos? Îi întrebăm pe ei cum de se unesc ei cu cei străini de taina de biserică a lui Iisus Hristos? O, până când? Era oprire să se intre în biserică a celor ce nu erau din același trup, din aceeași dogmă sfântă și aluat sfânt. Iată, culcat-au ei gardul viei la pământ ca să intre toți trecătorii. Singuri se dau anatemei cei ce fac acestea negândindu-se ei la cei mulți, care nu știu ce fac cei ce s-au așezat în capul unghiului în numele lui Dumnezeu.

Voi, cei ce stați pe scaune și nume de slujitori ai lui Dumnezeu peste mulțimi, ați deschis ușile larg și ați făcut amestecătură. Vă va costa aceasta ce faceți voi de atâta vreme ca să pătați trupul bisericii, care și așa era plin de vânătăi. Vă credeți voi mari și cu putere, dar Dumnezeu ce mai este? Mai este El, Îl mai socotiți voi pe El? Ba, Îl nesocotiți stând în numele Lui peste mulțimi, iar casele de pe înălțimi, pe care voi le tot zidiți și le tot împodobiți în roșu sunt ale voastre și ale slavei voastre, nu ale lui Dumnezeu, căci voi nu sunteți de partea lui Dumnezeu, Care locuiește în taină. Așadar, singuri se dau anatemei cei ce nu seamănă cu Dumnezeu în slujba lor cea pentru Dumnezeu, și care umblă la așezămintele sfinte ca să le zdrobească și ca să le schimbe și ca să le dea în lături ca să nu mai fie, și să fie apoi numai ei cu dorințele lor slobode, sugând pentru aceasta sângele celor legați la ochi ca să nu vadă, ca să nu știe că întunericul acestui veac își face tron pe scaun știut sfânt, precum este scris.

Iată, stricați vremea și puterea zilelor de post și așezați de la voi dezlegare cu neorânduială peste oameni, iar Domnul este mereu Același ieri și azi, și nu este El altfel azi. O, nu-I puteți voi orândui Domnului lucrările, că iată, v-ați pus pe stricat. Temeți-vă de Dumnezeu! Unde vă este rodul cel pentru El? Veți fi întrebați curând, să știți că veți fi, căci Domnul nu Se lasă batjocorit. O, nu vă jucațide-a pieirea voastră de la fața milei Domnului! Pocăiți-vă și căutați spre vreme de pocăință, că iată, greșiți asupra lui Dumnezeu, nu numai asupra oamenilor! Voi știți ce greșiți, și greșiți cu știință. Știți canoanele și legile sfințeniei, căci ele sunt scrise și pecetluite la locul lor și cu timpul lor, și iată, le călcați pe toată fața pământului și le dați în lături, le luați de peste oameni în loc să le puneți peste ei și să-i păziți prin ele de toate relele care mișună pe pământ și în ape și în văzduh și în adânc. Plâng sfinții și părinții de stricăciunea cea pusă de voi peste oameni. O, ștergeți lacrimile lor. Amin.

Ne-am spus amarul și lacrima ne-am arătat-o, Doamne! O, Fiule al Tatălui, Iisuse Hristoase, Ți-a dat Tatăl stăpânire peste toată făptura, ca viață veșnică să dai la toți pe care Tatăl Ți-i dă, și iată câtă amestecare pe pământ, lucrată de cei ce se dau drept slujitori ai celor sfinte între oameni! Tu Te-ai făcut cu adevărat Om și Te-ai îmbrăcat în trup ca să împlinești pentru noi taina mântuirii, Doamne, și Te-ai mutat apoi la scaunul Părintelui Tău Om și Dumnezeu desăvârșit, Dumnezeu adevărat și Om desăvârșit în trup, și e mare mila Ta, de atunci și până azi, Doamne. O, cât mai e până când vei birui pe cei ce destramă adevărurile Tale, descoperite prin sfinți și bine așezate ca să stea la loc sfânt și peste popor sfânt? Plâng sfinții, Doamne, plâng și așteaptă ei biruința Ta și a lor. Amin.

— O, plâng cu voi, plâng și Eu, plânge și Tatăl cu voi, sfinți și iubiți părinți și mult tânjitori de Dumnezeu pe pământ! E plină cupa fărădelegii și se clatină tot mai mult spre vărsarea ei peste cei ce au umplut-o pe ea, și va fi apoi cer nou și pământ nou, după cum Eu am făgăduit, dar cei ce lucrează încă de partea fărădelegii a tot pământul zic că fac ei cer nou și pământ nou, și zic așa pentru că sunt orbi, căci i-a orbit duhul trufiei, și de tot i-a orbit. O, fiți cuminți! Eu, Domnul, lucrez izbăvirea celor iubiți ai Mei și răscumpărarea lor și Mă voi slăvi cu ei și prin ei înaintea celor orbi, care vor vedea atunci pe Dumnezeu, pe Care L-au disprețuit pentru slava lor, și vor vedea ei atunci că slava este crucea cea purtată și viața cea sfântă, pe care ei nu le-au iubit, și le-au dat de peste ei și de peste oameni și s-au unit cu cei străini de duhul cel curat al bisericii cea din strămoși.

O, fiți plini de iubire, sfinți iubiți! Eu, Domnul, am făcut și fac tot ce mai este de făcut, iar cele ce fac cei fără de iubire, nu sunt și nu vor mai fi, și le vom da un semn, și apoi împărăția va fi a lui Dumnezeu, Biruitorul Cel pentru voi, și se va cânta atunci cântarea cea de biruință. Amin.

Grăiesc acum cu tine, poporul Meu de la izvor. Pun în duhul și în sufletul și în trupul tău vlagă sfântă și ajutor de tot felul din partea Mea și a celor din cer, ca să faci tu înveșmântată sărbătoare și praznic de Duh Sfânt, iar noi, cei din cer, facem din cer și ne vom uni truda și vom bucura cerul, și vom bucura pe cei ce se vor strânge la izvor. Iată, le ies în cale tot mai aproape de ziua călătoriei lor spre izvor și le spun lor așa:

O, îmbrăcați-vă frumos în straie cerești, căci cele de pe pământ trec și nu vor mai fi! Îmbrăcați-vă în Duhul Sfânt, ca să fiți îmbrăcați și nu goi, și ca să fiți găsiți îmbrăcați în ziua slavei Mele! Pace vouă în călătoria spre izvorul Meu de cuvânt la praznic de Duh Sfânt! Vă presar în cale iubirea cuvântului Meu, căci el este glasul Meu cu cei ce-Mi urmează în lume, stârpind din ei lumea și duhul ei amăgitor. Eu, Domnul, vă aștept la izvor și dulce vă însoțesc pe cale spre grădinile Mele, numai să simțiți voi boarea cea sfântă a Mea când vă sunt Însoțitor tainic pe cale. O, fiți ca Dumnezeu, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui». Amin.

Sărbătoare dulce și pace dulce rostesc acum peste ziua de praznic al Duhului Sfânt Mângâietorul și de mângâiere Împărțitorul. Amin.

Pace ție, poporul Meu de la izvor! Ia putere și ajutor din Tatăl, din Fiul și din Duhul Sfânt, ia și lucrează cu pace și cu slavă pentru Domnul Dumnezeul tău, Care te-a tocmit slujitor al Său acum, ca să crezi și ca să împlinești cu El pe cele ce El le are acum de lucrat și de așezat între cer și pământ, înnoite toate, Noul Ierusalim. Cuvântul Meu e călăuza ta spre Mine și a Mea spre tine, fiule. O, stai sub această lucrare de taină, căci Eu, Domnul, așa petrec cu tine și așa stau cu tine, o, poporul Meu, o, fiul Meu, fiu călăuzit de Dumnezeu. Amin, amin, amin.