Rugăciune pentru zidirea chivotului Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim

– Fiilor, rugaţi-vă acum pentru săvârşirea acestei zidiri, iar Eu, Domnul, voi auzi şi voi împlini. Amin.

– Dumnezeule Cel întreit mare, Dumnezeul lui Avraam cel credincios, Dumnezeul lui Israel, Cel Care ai stat în sfatul părinţilor noştri şi ai fost din veac în veac în mijlocul poporului Tău cel credincios ascultându-i suspinul şi făgăduindu-i, până în sfârşit, izbăvire veşnică! Ascultă-i pe cei mai mici, pe cei puţini, căci Tu eşti Dumnezeul celor mici, al celor slabi, al celor smeriţi!

Iată-ne ca să facem voia Ta, Dumnezeule, şi să se facă desăvârşită lucrarea Duhului Sfânt, Cel întreit lucrător.

Şi dacă Tu ai binevoit peste România şi dacă după întruparea Ta ai trimis pe cel întâi chemat între apostolii Tăi ca să boteze pe România cu botezul credinţei întru Evanghelia Ta, şi dacă România s-a născut odată cu Tine pe lume, ascultă glasul ei acum, că ea strigă la Tine prin sângele proorocilor şi al apostolilor şi strigă prin cei mai mici ai Tăi pe care Tu i-ai aşezat la lucrul plinirii vremurilor Tale. Ascultă glasul celor ce strigă din locul începutului cel nou al Noului Ierusalim, coborât din cer peste România, ascultă-i pe cei ce nu pot spune nimănui taina ieslei cuvântului Tău din vremea aceasta. Iar Tu voieşti până în sfârşit să ieşi cu plinirea Ta peste toate înălţimile şi puterile. Aşa să fie, Doamne, şi să rosteşti apoi pace şi bunăvoire din vârful acestei pietre pe care ne-ai poruncit să o ridicăm în vreme de strâmtorare şi de neputinţă, în mijlocul neamului Tău cel nou ales pentru plinirea Ta.

Dar Tu ne-ai scos din mijlocul lumii ca să nu mai gustăm din vinul ei şi să slujim numai Ţie, Dumnezeule, şi să ne ai curaţi la gura izvorului Tău, care curge din tronul slavei Tale în mijlocul României. Iată-ne gata să ne aşezăm iubirea la temelia începutului Tău cel nou, dar Tu ştii cum suntem, căci suntem cu mâinile goale. Cercetează-ne şi ridică mâna Ta, ca să se povestească măririle Tale!

Iată, vezi cum adunăm piatră cu piatră de pe albiile râurilor ca să zidim Ţie piatră de mărturie şi început de Sion ceresc, ca să zidim Ţie munte sfânt peste care să-Ţi cobori slava şi să slobozeşti glas de bunăvestire pentru toată făptura care va crede în Tine.

Grăbeşte ajutorul Tău spre noi, ca să ridicăm acest stâlp de mărturie şi să despecetluieşti apoi izvorul vieţii, care curge din tronul Tău, şi să se adape din el mulţimile, ca să nu vii să loveşti pe neştire pe cel mic al lui Israel când vei veni să le faci noi pe toate, căci iată, îţi anunţi împlinirile cele făgăduite, Doamne.

Nimeni nu are şi pentru Tine, dar trezeşte Tu pe cei cu inimă mare, aşa cum ai trezit inima lui Zaheu, căci ai pe mulţi care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal, şi spune-le lor să facă voia Ta în ascuns, ca să ieşi deasupra cu lucrul cel nou pe care l-ai lucrat tainic în vreme de întuneric, şi suflă Duh Sfânt peste cei cu inimă mare, ca să vină spre noi şi să putem plini lucrul începutului cel nou, care vine din cerul Tău peste România.

Păzeşte izvorul Tău de cei răufăcători, de iudele şi de irozii vremii, căci suntem firavi, Doamne. Păzeşte ieslea cuvântului Tău de cărturarii şi fariseii acestei vremi, de toţi cei ce iubesc păcatul şi moartea şi ura. Adună-i pe cei buni, pe cei curaţi, pe cei adevăraţi şi sprijineşte pe cei mici ai Tăi, pe cei puţini ai Tăi pe care i-ai aşezat la gura izvorului Tău, căci puterea Ta nu stă în numărul mare, nici tăria Ta în puterea celor mari.

Adună-l pe Israel, căci Israel este cel ce crede în Tine, după făgăduinţele Tale, iar numărul lui Israel va fi cât stelele cerului.

Milostiveşte-Te spre locul odihnei Tale, căci Tu Te odihneşti întru cei aleşi ai Tăi şi îţi desăvârşeşti lucrarea întru cei slabi ai Tăi, ca să cunoască toţi cei de pe pământ că Tu eşti un Dumnezeu tare şi îţi anunţi împărăţia prin glasul de trâmbiţă al proorocilor Tăi. Nimic nu împlineşti fără să vesteşti prin prooroci, şi iată, vine vremea gloriei Tale, vine peste România, şi va fi năframa României curcubeu al păcii peste popoare, căci aşa ai binevoit. Amin.

03-08-1991