Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la faţă a Domnului

Deschideţi cuvântului Meu, fiilor. Fiţi porţi veghetoare, că Eu, Domnul, vă acopăr în nor, iar slava Mea cu voi stă nevăzută, că nu poate omul să vadă slava Mea cu voi, fiindcă Eu sunt foc mistuitor în ochii celor ce văd slava Mea. Amin.

Când i-am spus lui Moise să se suie pe muntele Sinai, s-a coborât slava Mea pe munte şi l-a acoperit şi am strigat la Moise din mijlocul norului slavei Mele, şi apoi l-am acoperit în nor şi am grăit cu el toate câte aveam să-i spun pentru fiii lui Israel, iar chipul slavei Mele de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor. Când Moise Mi-a zis să-i arăt slava Mea, i-am spus aşa: «Eu voi trece pe dinaintea ta cu toată slava Mea. Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să o vadă şi să trăiască. Tu şezi pe stâncă, şi când va trece slava Mea, te voi ascunde în scorbura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine până ce voi trece, şi apoi voi ridica mâna Mea, şi tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea».

Când i-am spus lui Ilie: «Ieşi din peşteră şi stai pe munte înaintea feţei Domnului, că iată, Domnul va trece, şi înaintea Lui va fi vijelie mare, care va despica şi va sfărâma munţii şi stâncile, şi apoi, după vijelie, va fi cutremur, şi după cutremur, foc, iar după foc va fi adiere de vânt lin, şi acolo va fi Domnul». Aşa i-am arătat lui Ilie slava Mea. Când glasul Meu grăieşte peste voi din adiere de vânt lin, slava Mea cu voi stă nevăzută şi vă acopăr în norul slavei Mele nevăzute, ca să vă pot grăi şi ca să-Mi scriu cuvântul pe pământ prin mânuţele voastre şi ca să-i spun poporului Meu şi omului de pe pământ toate câte am Eu de grăit. Iar chipul slavei Mele stă încă nevăzut în ochii celor de pe pământ, căci încă sunt milostiv.

Când am grăit ucenicilor Mei despre venirea Fiului Omului, le-am spus: «Precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi venirea Fiului Omului, şi apoi vor plânge toate neamurile pământului, când soarele se va întuneca, şi luna nu va mai da lumina ei, şi stelele vor cădea din cer, şi puterile cerului se vor clătina, şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă». Pe vremea Mea cu ei, am luat pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi M-am dus cu ei pe un munte înalt şi a strălucit faţa Mea ca soarele înaintea lor, iar haina Mea s-a făcut luminoasă şi M-am arătat între Moise şi Ilie, care vorbeau cu Mine, iar Petru a zis: «Bine este nouă, Doamne, să fim aici, iar dacă voieşti, eu voi face trei colibe». Şi pe când el încă vorbea, nor luminos i-a acoperit pe ei, şi din nor glasul Tatălui le-a spus lor: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi». Şi după ce a trecut slava Domnului prin faţa ochilor lor, i-am atins şi le-am spus: «Sculaţi-vă şi nu vă temeţi, şi nimănui să nu spuneţi ce aţi văzut până ce Fiul Omului va învia din morţi».

Mă slăvesc cu slava cuvântului Meu peste pământ şi îmi însemnez în carte sărbătoarea de azi a slavei Mele pe care am lăsat-o văzută în ochii celor trei ucenici ai Mei, ca să mărturisească ei apoi pentru cei ce aveau să creadă că Eu sunt Fiul Cel iubit al Tatălui, şi să asculte de Mine cei ce vor crede aceasta. M-am lăsat peste voi cu cuvântul împărăţiei Mele, şi de la voi îl dau să-l audă neamurile pământului ca să vină să ia slava Mea, învăţătura cea veşnică, şi s-o înveţe pe ea.

Eu sunt pomul vieţii şi Mă scutur peste pământ cu roadele împărăţiei cerurilor şi Mă vestesc a fi pomul cel încărcat, cel plin de roadele vieţii. Este scrisă o vorbă care spune: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Eu însă spun că la pomul încărcat trebuie să mergi cu sacul, dar la pomul lăudat, nu. Eu sunt pomul cel plin de roadele vieţii veşnice şi Mă vestesc pe Mine însumi peste pământ, ca să audă toate neamurile pământului de rodul împărăţiei cerurilor cu care am coborât în mijlocul neamului român, şi ca să te întăresc pe tine, poporul Meu cel din români ales, ca să Mă dai de veste, fiule, şi să se ştie peste tot pământul că Eu, Domnul, Cel ce am spus acum două mii de ani că voi veni să-i adun pe cei aleşi ai Mei, vin şi iar vin, şi cu cuvânt dulce îi chem pe toţi care voiesc să vină sub viţa şi sub smochinul Meu, care sunteţi voi, copii credincioşi, fii ai Ierusalimului nou, coborât de Mine din cer peste voi. Să vină neamurile pământului să ia din apa vieţii şi să se nască de sus, din cer, căci Eu, pomul vieţii, Eu, râul vieţii, Mă dau de hrană şi de apă la toţi cei ce flămânzesc şi însetează după viaţa cea din cer coborâtă pe pământ pentru fiii împărăţiei cerurilor, pentru cer nou şi pământ nou pe pământ. Amin.

O, sunteţi obosiţi sub lucrul Meu de peste voi, că v-am ridicat să Mă vestiţi cu venirea Mea, fiilor trudiţi sub greul venirii slavei Mele peste pământ. Sunteţi fiii împărăţiei Mele la sfârşit de timp, şi din vecii v-am ales ca să fiţi cu Mine la vremea venirii Mele pentru plata sfinţilor Mei care vă aşteaptă aşa cum toată făptura v-a aşteptat. Vă dau puteri proaspete şi multă, multă pace şi multă ascultare de Duhul Meu Cel Sfânt dintre voi, de cuvântul Meu cel de sus şi cel de jos de lângă voi, ca să putem vesti peste tot pământul vestea venirii Mele la voi şi nunta Mea cu voi, copii ai slavei venirii Mele. Vă dau tot ce vă trebuie pentru lucrarea Mea cu voi. Vă dau, iar voi să vă daţi Mie de-a pururi, ca să vă am unealtă cu care Eu îmi curăţ aria ca să-Mi adun grâul Meu în jitniţă, iar pleava o voi arunca în foc nestins, precum este scris. Amin.

Vă acopăr în norul slavei Mele şi stau nevăzut cu voi între oameni, că nu poate omul să vadă slava Mea cu voi, fiindcă Eu sunt foc mistuitor în ochii celor ce văd slava Mea, norul slavei Mele, care era văzut de fiii lui Israel ca un foc mistuitor în vremea statului Meu cu Moise pe muntele acoperit de norul slavei Mele. Vă dau mângâiere în dureri de duh şi de trup, şi purtaţi-le pe acestea în numele Meu şi cu greul Meu în ele, că Eu sunt Cel ce vă mângâi în dureri. Întăriţi-vă unul altuia puterea Duhului Meu din voi ca să mergem bine înainte cu lucrul vestirii pe care am întins-o prin voi de la o margine a cerurilor şi până la celelalte margini, aşa cum este scris de venirea Mea ca fulgerul care iese de la răsărit şi se arată până la apus, fiilor mărturisitori.

Pace vouă! Întăriţi în mijlocul vostru puterea trupului şi a cuvântului Meu şi fiţi mereu treji întru venirea Mea, şi curând, curând voi strânge din nou în grădina întâlnirii pe cei ce vor veni să mănânce şi să bea de la Mine, din Mine, pomul şi râul vieţii, şi Eu să-i mângâi pe cei ce îmi urmează acum, pentru că Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce vin, iar Tatăl este în Mine când vin. Amin.

Fiilor, fiilor, cereţi la Mine cu rugăciune tot ce trebuie să vă dau, şi Eu vă voi da. Amin, amin, amin.

19-08-2003