Cuvântul lui Dumnezeu

... Vezi, Verginico, ce dar mare ai? Ai darul să auzi cuvintele Mele şi de bucurie şi de întristare. Vezi? Să preţuieşti darul acesta, Verginico, să nu-l arunci, că va fi şi vremea să fii crezută de toţi. Să nu faci ca preoţii şi ca predicatorii de acum, care, dacă nu le mai merge meseria, au stricat darul lui Dumnezeu prin poftele lor. Tu să-l preţuieşti pe preot şi pe predicator, căci preotul este părinte duhovnicesc, pe care l-a pus Dumnezeu să păstorească oile turmei Sale de aici, de pe pământ, până la venirea Sa; iar predicatorii au şi ei mare dar, că şi ei sunt trimişi de Dumnezeu în mijlocul mulţimilor de popoare ca să vestească legea sfântă. Iar darul proorocilor este mai mare ca tot darul, pentru că proorocia se lucrează prin însuşi Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. Dar lucrarea ce se face prin tine, o face Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt. Aceste trei Puteri îşi ocupă misiunea de pregătire pentru ziua de apoi, şi tu, Verginico, să-ţi preţuieşti darul, căci nici pe sfert nu ţi s-a descoperit să ştii ce se lucrează şi ce se va mai lucra.

Şi preoţii şi-au pierdut darul de la Dumnezeu; au rămas singuri, cu harul. încolo, au pierdut portul, chipul, postul şi viaţa de preot; şi darul l-au pierdut. Predicatorii au pierdut darul prin faptele mândriei, căci ei voiesc mărirea oamenilor şi au neînfrânarea de la poftele trupeşti, cum şi Israelul vechi şi-a pierdut darul prin mâncarea de carne.

Să te duci, Verginico, să le dai scrisoarea s-o citească şi să le spui că de la Mine eşti trimisă, iar în ziua odihnei să te odihneşti şi nimic să nu faci. Să scrii aşa: veţi vedea intrând pe porţile casei acesteia, pe unde acum voi intraţi, regi din toate colţurile pământului, călări pe cai şi cu slugile lor, şi mulţime peste mulţime vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi azi. Şi aceşti regi şi această mulţime vor cina la masa Mea, şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi nimeni nu va îndrăzni să zică lor: „De ce aţi venit?”. Şi toţi cei ce până acum au urmărit răul casei acesteia, vor îngenunchea la poalele lucrării acesteia şi vor cere mila lui Dumnezeu.

Mergi, Verginico, cu scrisoarea aceasta, şi s-o dai unuia din bărbaţii cei mai apropiaţi de lucrarea Mea, să meargă în mijlocul poporului acesta, care face parte de lucrarea de aici, s-o citească.

O, ţara Mea! Ţară, ţară, ţară! Cum nu Mă mai auzi plângând? Cum nu Mă mai vezi şi cum nu Mă mai crezi tu? O, ţară, ţară, cum nu mai asculţi tu cuvintele Mele? Cum nu te mai temi de Mine, Ziditorul tău? O, cum au crescut pe pământul tău mărăcini şi spini? Cum s-au născut în tine făpturi necredincioase, făpturi spurcate, fără Dumnezeu? O, ţară, ţară, am să vin şi am să-Mi adun din tine toate florile ce mai sunt în tine. Am să-Mi adun toate mărgăritarele, toate garoafele, toţi crinii, toţi trandafirii, toate lalelele, toate micşunelele, toţi ghioceii, toată seminţia de flori o voi lua, iar grădina o voi face obor de vite, şi fiecare soi îl voi răzbuna unul contra altuia şi se vor sfâşia până la os, şi zbierete mari vor fi, de se va cutremura pământul.

Vai, vai de tine, măi Israele care auzi astăzi cuvintele Mele, care nu asculţi astăzi învăţăturile Mele şi care ai făcut un legământ cu Mine şi acum nu mai asculţi! Pentru ce, Israele, nu împlineşti poruncile Mele?

O, tată, tată, sunt beat, tată! O, Maica Mea, sunt beat, M-am îmbătat, M-am îmbătat ca omul care bea vin! N-am băut cu ceaşca, nici cu cana, nici cu găleata, nici cu vadra, că aceste măsuri îmi sunt prea mici, căci sunt fără măsură lacrimile pe care le-am băut. O, Mi se sfâşie inima de groază şi de cutremur; Mi se sfâşie inima pentru poporul Meu, că iată, poporul Meu e plin de desfrânare. O, ţara Mea a ajuns necredincioasă, casa Mea este nepreţuită! O, casa Mea, cuibul puişorilor Mei este nepreţuit!

... Iar vă spun că de nu vă veţi pocăi, casa aceasta va rămâne pustie, căci voi veni cu mare mânie şi voi aduna tot ce Eu, Domnul, am adus spre bucuria voastră, iar pe voi, fiilor şi fiicelor care sunteţi aduşi aici pentru slujba casei acesteia, vă anunţ că veţi răspunde pentru toate lucrurile ce nu le lucraţi în cinstea şi mărirea Domnului şi a lucrării Sale sfinte, pentru că toţi locuitorii care vor intra în această casă sfântă, vă vor trage la răspundere că v-aţi închinat la alţi dumnezei. Când cineva v-a poruncit în casa aceasta: „Faceţi un lucru”, şi dacă voi nu aţi făcut, aceasta este închinare la alţi dumnezei, pentru că n-ai ascultat porunca ce ai primit-o. Şi voi, care sunteţi în jurul lucrării Mele, în jurul casei Mele, veţi fi traşi la răspundere de poporul care va veni aici. Vă vor zice: „Pentru ce nu cinstiţi lucrarea sfântă şi locul şi casa?”. Când vedeţi că cineva n-a putut sau n-a vrut să facă un lucru orânduit de Dumnezeu, de ce nu veniţi să faceţi, ca să fiţi în cinste şi mărire când va veni ziua măririi lui Dumnezeu? Luaţi aminte şi pocăiţi-vă, căci zic celui ce intră în horă, să joace cum îi cântă muzica, iar cel ce stă şi priveşte, să privească cu luare-aminte şi să nu râdă de cel ce joacă, iar cel ce joacă, să ia bine seama să nu strice hora, căci aceasta, simbol este. Amin, amin, amin.

29-05-1965