Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra a Postului Mare, a sfântului Ioan Scărarul

Vin cu Tatăl, căci Tatăl este în Mine. Amin. în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, vin în carte. Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine. Amin. Vin în cartea lui Verginica şi Mă fac cuvânt peste grădină.

O, Verginico, facem sfat în cartea ta, şi tu eşti cu Tatăl şi cu Mine, şi lucrăm cu Duhul Sfânt peste poporul Nostru. Eu sunt din Tatăl, şi sunt născut mai înainte de toţi vecii din Tatăl, Dumnezeul Cel adevărat, şi Tatăl le-a făcut pe toate prin Mine. M-am născut Lumină din Lumină, şi lumină am lucrat, şi pe toate le-a aşezat Dumnezeu în lumină. O, Verginico, facem sfat ceresc ca şi la început. Tatăl este în Mine ca şi la început când am rostit: «Să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea Noastră, ca să aibă stăpânire peste cele de pe pământ, peste cele de sub pământ, peste cele din mare şi peste cele din văzduh şi peste tot pământul. Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, bărbat şi femeie, şi i-a binecuvântat ca să umple pământul şi să-l supună şi să stăpânească tot ce e pe el».

O, Israele, cuvântul Meu se întocmeşte peste tine ca să facă din fiii tăi fii ai lui Dumnezeu. Cuvântul naşte fii, şi se sfătuieşte cu fiii ca să facă om după chipul lui Dumnezeu şi după asemănarea lui Dumnezeu. Cine nu se naşte de sus, nu poate să fie fiu al împărăţiei cerurilor. Cuvântul Meu vine de sus, din Tatăl şi din Fiul, căci Eu şi Tatăl una suntem.

O, copii din grădină, luaţi aminte la cuvintele Mele şi întăriţi-vă, fiilor. Eu când am grăit lui Daniel care se rugase Mie să-Mi amintesc de făgăduinţele Mele şi care mărturisea către Mine greşalele lui Israel cerând milostivire şi iertare, Daniel avea vlaga slăbită în el şi zicea: «O, Stăpânul meu, mă înspăimânt şi îmi piere puterea, că Tu eşti mare, şi eu sunt aşa de mic, şi nu am putere în grai.», dar Eu i-am zis: «Nu te teme, om plăcut lui Dumnezeu, nu te teme! Pace ţie! şi te întăreşte, şi te îmbărbătează, că îţi voi descoperi ţie cele scrise în Cartea Adevărului».

O, copiii Mei cei unşi ca să staţi în calea cuvântului Meu care vine pentru Israel şi pentru toate noroadele de pe pământ! întăriţi-vă, fiilor. Iubiţi pe Dumnezeu, şi îmbărbătaţi-vă înaintea cuvântului Meu, că Eu vă sunt mângâiere. O, fiilor, Mă ating de voi mereu, şi vă întăresc ca să Mă pot face cuvânt peste pământ şi să-Mi împlinesc cele scrise în Cartea Adevărului, căci Cartea Adevărului este în cer, şi Eu iau din ea şi vă aduc vouă după cum a fost făgăduinţa Mea când am spus: «Mă duc în Tatăl, şi vă voi trimite pe Duhul Adevărului, Care din al Meu va lua şi vă va învăţa pe voi. Lumea nu poate să primească Duhul Adevărului, pentru că lumea nu-L vede şi nu-L ştie, dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne în voi şi între voi». Mă fac cuvânt între voi, căci aşa am zis atunci: «Mă duc, şi vin iar la voi, căci Eu sunt viu».

O, Israele, copil iubit de Dumnezeu, să te lupţi, fiule, în iubire de Dumnezeu, că Eu aşa am zis: «Dacă Mă iubeşte cineva, păzi-va cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locuinţă». Este scris în Scripturi: «Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema, căci Domnul vine». Şi ce este acest cuvânt al Scripturii? Fiilor, fiilor, unde nu este Dumnezeu, acolo îşi face loc diavolul cu ale sale, îşi face loc cu nepăsarea, cu necredinţa, cu răcirea dragostei, cu cârtirea, cu neascultarea, cu ura, cu bârfa, fiilor. E plină lumea de nedragoste, e plină de plăceri diavoleşti, căci cine nu iubeşte pe Dumnezeu, este anatema. Ce e aceea bârfă? E lucru diavolesc. Eu de aceea v-am învăţat pe voi că nu e bună vorbirea doi câte doi, că acest obicei e obicei lumesc, e bârfă, fiilor.

O, Verginico, Mă fac învăţător în cartea ta şi îl învăţ pe Israel viaţa, tată. Lumea nu ştie ce este viaţa, căci viaţă înseamnă să-L iubească omul pe Dumnezeu şi să vorbească de Domnul pe cale ca să vin cu Tatăl şi să-Mi fac locuinţă de Emaus în cel ce are pe Dumnezeu.

– O, bunule învăţător, tot aşa îl învăţ şi eu pe poporul Tău cel mic, ca să moştenească viaţa cea veşnică, Doamne, şi să aibă milă de Tine. Tu eşti Cel căzut între tâlhari, Care n-ai găsit milă nici de la leviţi, nici de la preoţi, dar ai găsit la samarineni, şi ei Te-au luat în casa lor şi Te-au iubit şi Te-au ascultat, Doamne, şi aşa înveţi şi pe poporul Tău, să facă şi fiii de azi asemenea, Doamne.

O, măi copii, auziţi voi ce spune Domnul: «Unde nu e Dumnezeu, acolo îşi face loc diavolul cu ale sale». Vine diavolul cu nepăsarea, cu necredinţa şi cu bârfa vine. Ce e aceea bârfă? Bârfa înseamnă neiubire de Dumnezeu. Bârfa înseamnă iubire de sine, fiilor. Asta înseamnă bârfa. Fugiţi de cel ce bârfeşte, că bârfa e unealtă diavolească. Aduceţi-vă aminte de cuvântul lui Dumnezeu, că mai înainte ca să merg eu la cer, a grăit Domnul că după ridicarea mea se vor face în poporul Său două tabere, şi o parte vor rămâne oi şi miei, şi cealaltă parte se vor face din oi, lupi, şi vor da să sfâşie. Vin să vă spun şi eu să fiţi atenţi, voi, lucrători şi străjeri peste Israel, căci Domnul a câştigat un popor. Aveţi grijă de el, ca să nu intre în popor lupi care vin şi scrâşnesc şi care nu cruţă turma Domnului, că iată durere, că lupii care s-au făcut din oi, lupi, au fost numai cu înfăţişarea oi, dar lupul îşi dă în petec oricât ar fi de frumoasă haina de oaie sub care stă pitit, că iată, dintre voi înşivă se ridică şi sucesc învăţătura Domnului şi trag pe ucenici din turmă, şi lupul nu mai ştie că ucenicul e fiu al Domnului, şi lupul e lup, fiilor. Vegheaţi şi iar vegheaţi peste inima fiilor din Israel, căci bârfa înseamnă iubire de sine, fiilor, şi e unealtă diavolească.

O, nu e bună vorbirea doi câte doi, ci e bună strângerea laolaltă şi inima deschisă, fiilor, căci fraţii lui Hristos trăiesc în Hristos, nu în ei. Fraţii trăiesc unul în altul, căci Hristos aşa a zis: «Voi în Mine, şi Eu în voi», şi unde nu este simţită această lucrare, acolo îşi fac loc mâhniri şi tristeţi şi dureri, şi eu aş voi să nu aveţi supărări, fiilor din Israel. Voiesc mângâieri să aveţi, şi bucurie şi pace să luaţi de la Domnul, că mereu aţi primit din gura Domnului pace peste voi. Vorbirea doi câte doi e bârfă, e lucru diavolesc, că de Dumnezeu nu vorbesc cei doi care vorbesc. Domnul nu trebuie ascuns între doi. Domnul trebuie vestit şi împărţit, iar vorbirea doi câte doi nu este pentru Domnul, şi este bârfă despre fraţii Domnului. O, Israele, mereu ai auzit cuvânt din cer, care ţi-a spus ţie aşa: «Cel ce se opreşte la sfat cu cei răzvrătiţi, cu cei bârfitori, acela cade în obiceiuri lumeşti, că bârfa e duh de lume, şi e vrăjmaşă lui Dumnezeu bârfa».

Ce ai tu cu cel ce greşeşte, cu cel ce nu-ţi place de el? Dacă iubeşti pe Dumnezeu stai lângă Dumnezeu şi lângă izvorul cuvântului Său, căci cine părăseşte strângerea laolaltă pe lângă cuvântul Domnului care se descoperă în biserică, unul ca acela cade în duh de lume, în duh de nepăsare, şi se împlineşte cu el Scriptura aceea care spune: «Dintre voi se vor ridica bărbaţi care culeg de la lume şi duc la voi, şi de la voi ca să ducă la lume, şi între voi se vor strecura lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi vor trage afară pe ucenici».

Iată, fiule pe care te vedeam clătinându-te, eu mereu strigam la tine şi îţi arătam starea şi te mustram ca pe unul iubit, şi tu te-ai sculat să nu faci voia Domnului, şi să mai tragi afară din munca Domnului şi să te faci fur de cele sfinte, căci cuvântul lui Dumnezeu sfinţeşte pe om, şi tu îl faci mincinos pe Dumnezeu, iar pe tine adevărat, şi tragi afară ucenici, şi te faci învăţător, şi te faci dumnezeu peste cei slăbiţi de tine, şi tu eşti neputincios şi nu vezi cum eşti. Şi când vei vedea cum eşti, şi când îţi vei vedea lucrarea ta cea împotriva lui Dumnezeu, ce ai să faci oare? Ce ai să faci?

O, rău e de omul care iubeşte lumea, că acela nu se poate face ucenic al lui Hristos, căci iubirea de Hristos este vrăjmăşie cu lumea, precum tovărăşia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Rău e de omul care nu crede Scriptura, că acela nu stă cu Dumnezeu, şi se duce în lume. Fericit este cel ce vine din lume şi se alipeşte cu dor de Dumnezeu, că acela face ce a făcut Maria Magdalena şi vine şi învaţă iubirea de Dumnezeu.

O, Doamne, Tu ai putere să-Ţi faci ucenici iubitori, şi ai putere să-Ţi împlineşti toate Scripturile, Doamne. întăreşte pe fiii grădinii şi fă din ei cuvânt peste Israel, şi fă din Israel cuvânt peste mulţimile din care se vor dărui Ţie mulţi ucenici, bunule învăţător, iar Tu îi vei învăţa ce să facă pentru ca să aibă viaţa veşnică. Amin.

– O, trâmbiţă cu grai dulce, o, Verginico! Maria Magdalena iubea păcatul, tată, şi Eu Mi-am pus de gând s-o vindec, şi am ieşit în calea ei cu ştirea despre Mine şi am atras-o ca s-o iubesc şi ca să-i arăt apoi iubirea şi ca s-o învăţ să aibă viaţa veşnică. Ea era mândră de frumuseţea ei, de păcatele ei, şi Eu am învăţat-o smerenia, şi cu smerenia să se vindece de mândrie; şi am învăţat-o milostenia ca să se vindece de iubirea de argint; am învăţat-o dragostea şi bucuria pentru bine ca să se vindece de invidie; am învăţat-o înfrânarea şi curăţia ca să se vindece de desfrânare; am învăţat-o să îmbrăţişeze sărăcia ca s-o vindec de lăcomie; am învăţat-o răbdarea cea bună, ca să se vindece de mânie, şi am învăţat-o hărnicia creştinească şi duhovnicească pentru ca s-o vindec de lene. Am lucrat peste ea cu iubire şi cu cuvânt de dragoste ca să scot din ea pe cei şapte demoni, care erau: mândria şi iubirea de argint şi invidia şi desfrânarea şi lăcomia şi mânia şi lenea de cele bune, că ea lucra numai rele şi zicea că este bine, căci păcatul îi apare omului în faţă ca nepăcat, ca la Adam apare păcatul, şi omul nu zice că e păcat, şi după ce-l face vede ce a făcut. Eu am vindecat-o pe Magdalena de păcate, şi am iubit-o dacă M-a ascultat, căci s-a smerit văzându-şi răul din ea şi nimeni nu i-a spus că e păcat ce face ea. Dar Eu am iubit-o, şi i-am arătat ce este în ea, şi ea nu s-a mai putut ascunde în ea, şi s-a lăsat iubită de Cel Care a iubit-o cu adevărat, scoţând din ea pe demonii cei cuibăriţi în ea. Ea M-a lăsat să Mă ating de păcatele ei ca să se vindece de ele, şi cu multă iubire am vindecat-o, şi am făcut-o mireasă Mie pe cea plină de păcate şi curăţită de ele şi albită prin iubire, iar lumea Mă făcea desfrânat, căci Eu Mă alipeam de ei ca să-i vindec şi să le arăt desfrânarea care trebuia vindecată. Lucram cu multă iubire, lucram cu răbdare şi Mă apropiam de cei păcătoşi şi purtam ocara păcatelor lor, după cum scrie în prooroci: «Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre, ale tuturor, împovărându-Se cu ele». Lucram să scot din păcătoşi demonii iubirii de sine şi să-i vindec şi să-i fac ucenici, căci fericit este cel ce vine din lume şi scapă de demonii lumii şi se alipeşte de Dumnezeu, aşa cum a fost şi cu Maria Magdalena care s-a lăsat vindecată şi care a învăţat iubirea de Dumnezeu şi curăţenia inimii şi a duhului şi a trupului.

O, fiilor unşi, aşa trebuie lucrat peste cel ce vine să fie cu Domnul. Trebuie mai întâi să scoatem din el pe cei şapte demoni, şi trebuie umblat înăuntru, că omul singur nu spune. De aceea vă spuneam Eu cu ani în urmă că avem de băgat mâna în iad după suflete, şi iadul e murdar, dar voi fiţi sfinţi şi arătaţi omului ce are înăuntru, că singur nu spune omul, şi se arată bun şi curat, dar până nu este curăţat nu e curat omul. Nu vă temeţi, fiilor. Eu vă spăl mereu de murdăria păcatelor din om, dar omul trebuie să ajungă om după chipul lui Dumnezeu, şi e de lucru la această naştere de sus a omului. Voi aţi văzut cum am lucrat Eu cu Maria Magdalena ca s-o trag de partea Mea. Voi aţi văzut pe apostolul Pavel cum lucra şi zicea: «M-am făcut asemenea cu mulţi, ca să-i câştig apoi lui Hristos». Voi aţi văzut cum strig Eu la fiii cei neputincioşi: «Veniţi, fiilor! Veniţi, şi nu plecaţi, că Eu vă vindec de păcatele voastre că-Mi sunteţi fii». La cei neputincioşi strig, nu strig la cei răzvrătiţi, că aceia s-au făcut lupi, care nu-Mi cruţă turma şi care trag afară pe ucenici, ca proorocii mincinoşi care trag de partea lor chiar şi pe cei aleşi ai Mei, pe ucenicii Mei, cei aleşi de Mine.

Am un fiu, ba chiar doi fii am care s-au lăsat spre neputinţă de fire şi de minte şi de cuget, şi strig pe cel neputincios: vino, fiule ucenic, vino, tată, spre putere, că nu te cheamă omul, ci Eu te chem: vino! Vino să fii ucenic, căci cel ce nu lucrează lucrare de ucenic, acela nu stă. Vino să-ţi înviez puterea! Vino, că te aştept să vii! Vino! Eu sunt Dumnezeu, şi nu om. Eu sunt cuvânt peste tine. Vino la cuvântul Meu! Amin. Ridică-te la cuvântul Meu şi vino! Vino, tată, înapoi lângă Mine, că prin neputinţa ta pică şi altul, şi tu nu poţi să plăteşti sângele fratelui tău care cade văzând neputinţa ta. Vino! De şapte ori îţi zic: vino să fii în lucru cu Mine, şi ca să te găsesc lucrând, că vin cu zile noi de serbare, cu zile de veac nou şi cu nuntă de veac nou pe pământ. Ia haina pe tine şi stai înaintea Mea îmbrăcat şi nu gol, căci Eu sunt trup şi cuvânt. Cine întoarce spatele la Dumnezeu, să nu se lupte cu Dumnezeu, ci să se întoarcă cu faţa şi să zică: „întoarce-Te, Doamne, în viaţa mea, în cugetul meu, în inima mea, şi îţi fă în mine locuinţă şi stai în mine cu masa Ta de cină nouă şi mă iartă ca pe un fiu neputincios”. Amin, amin, amin.

06-04-1997