Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a Sfintei Cruci



Eu sunt Cel ce sunt, fiilor care-Mi deschideți și Mă primiți la masă cu voi. Sunt îmbrăcat în cuvânt, și Mă poartă norii, precum este scris, și așa grăiesc când vin la voi cuvânt, că dacă altfel v-aș grăi, o, ați păți și voi de fiecare dată așa cum au pățit cei trei ucenici ai Mei când i-am luat pe munte și Mi-am descoperit slava în care sunt, slava Mea cea de la Tatăl, fiilor, iar ei s-au înspăimântat văzând lumina strălucirii și albul hainei Mele, și pe însoțitorii Mei cei din cer, și norul care purta pe Tatăl și glasul Tatălui mărturisindu-Mă. Eu însă v-am pregătit pentru blândețea Mea, căci blând Mă îmblânzesc, și aceasta ca să vă puteți purta înaintea Mea în liniștea inimii și să-Mi puneți în carte cuvântul gurii Mele, căci Eu Însumi Mă mărturisesc, Eu Însumi grăiesc, și iată, vine Dumnezeu la voi, fiilor, Eu Însumi grăiesc vouă, și de aceea Eu v-am spus că sunt învăluit în cuvânt, iar cuvântul Îmi este blând.

O, pace vouă, fiilor! Și bate ceasul jumătate pentru calea postului mare, și care vestește praznic de înviere, și așa însoțesc creștinii adevărați durerea Mea și crucea Mea cea grea atunci, și apoi învierea, fiilor.

O, mai sunt creștini care să meargă cu Mine pe cale cu crucea, cu durerea cea pentru Mine în ei și peste ei? Fiilor, fiilor, părinții cei sfinți de la începutul bisericii Mele au lăsat învățături veșnice pentru fiii lui Dumnezeu ca să meargă ei cu crucea spre Mine, dar iată, iată un înțeles nedeslușit de cei ce-și zic creștini, căci ei nu știu că Scriptura arată răspicat două popoare: fiii lui Dumnezeu, și fiii oamenilor, iar fiii lui Dumnezeu sunt cei despre care Eu am spus că: «oricine va vrea să vină după Mine, să se lepede de sine însuși și să-și ia crucea și să-Mi urmeze, că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața din pricina Mea și a Evangheliei Mele o va mântui», și iarăși am spus: «oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest veac prea desfrânat și păcătos, se va rușina cu el și Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său însoțit de sfinții îngeri», și iată cele două feluri de popoare: fiii lui Dumnezeu, și fiii oamenilor, iar fiii lui Dumnezeu se cunosc deslușit, căci ei au o strălucire simțită și văzută de fiii oamenilor, și au ei lepădare de sine și toți trăiesc pentru cei din jurul lor, nu pentru ei înșiși, și așa trăiesc ei pe pământ, pentru Mine, nu pentru ei, iar Eu le împart voia Mea s-o împlinească, viața Mea, mersul Meu, durerea Mea s-o poarte, credința Mea s-o aibă, și numai apoi biruința crucii. Iar fiii oamenilor n-au lepădare de sine, căci ei iubesc voile lor, că asta își aleg să facă cu viața lor, și sunt ei numiți neamul cel preacurvar și păcătos, care se rușinează cu Dumnezeu, de vreme ce au voia lor păcătoasă și-și trag din ea bucurii și foloase trecătoare, căci plăcerile în care ei stau se topesc numaidecât și îi topesc și pe ei, căci sunt vremelnice ca și ei, ca și păcătoșii.

O, această deslușire trebuie să fie bine pătrunsă de cei ce se aleg în poporul fiilor lui Dumnezeu pe pământ, și care seamănă cu Mine la pas și la port și la duh și la purtare și la iubire și la toate ale Mele prin lepădare de sine, prin toate care duc la sfințenie pe om, o, și e dulce viața cea sfântă în om, iar Domnul Se odihnește întru ea și îl face pe om cetate a Sa, locaș sfânt, biserică pentru Hristos, una cu Dumnezeu omul pe pământ, și este el împărăție a lui Dumnezeu, că asta am venit să fac Eu și să cobor pe pământ la oameni și pentru oamenii care iubesc ca Dumnezeu, și iată purtarea crucii și omul care vine după Mine luându-și crucea!

O, fiilor, cea mai dulce viață de trăit, aceasta este: lepădarea de sine însuși a omului. Această dulceață o înțelege numai cel ce o trăiește când viața și-o dă el celor din jur, celor ce sunt ai lui Hristos, celor împreunați cu Mine pe cale, frați împreună într-un duh și o iubire pentru Dumnezeu toți, biserica sfinților pe pământ în mijlocul unui neam desfrânat și păcătos, iar cel ce voiește să găsească această fericire de nedescris, acela să nu trăiască pentru el însuși viața sa, ci să meargă după Mine așa cum am spus Eu pentru cei ce voiesc să-Mi urmeze, și scris este aceasta și așa este scris: «Cine nu urăște pentru Mine pe mamă, pe tată, pe frați și surori, pe soție sau pe copii, rude și prieteni, averi și ranguri, ba și pe sine însuși, unul ca acela nu este vrednic de Mine», și rămâne el să trăiască pentru sine și pentru ai săi, nu pentru Mine, nu pentru ai Mei, de vreme ce nu s-a lepădat de sine, și unul ca acela nu poate să-Mi urmeze cu crucea sa și a împăcării cu Dumnezeu, și acela rămâne cu lumea care M-a răstignit acum două mii de ani pentru poftele ei păcătoase, și de care nu se poate despărți cu nici un chip, și acest fel de pofte îi ia omului mințile și îl trag spre ele mereu, iar acest fel de oameni cârmuiește lumea cea de jos a fiilor oamenilor și se fălesc aceștia unii peste alții cu poftele lor păcătoase, și cu care se hrănesc cu belșug de la unii la alții spre duhul cel rătăcitor de suflet și de Dumnezeu.

O, e dulce viața cu Dumnezeu, iar cine merge cu ea până la sfârșit este încununat cu slava cea pregătită fiilor lui Dumnezeu, dar pe pământul fiilor oamenilor cine să le spună lor despre această măreție a fiilor lui Dumnezeu, a celor statornici până la sfârșit, și după ce își aleg ei lepădarea de sine pentru calea cea cu suferință, cea dulce a crucii, gustul cel mai dulce al sufletului unit cu Dumnezeu pe pământ, și pentru care el se jertfește iubirii, acestei iubiri. Iată, iată, ceea ce îi priește sufletului omului pe pământ, este ceea ce nu-i este lui de nici un folos, după cum nici nu-i aduce folos, ci numai pierzare pic cu pic. Iar ceea ce nu-i priește omului pe pământ, aceasta doar îi este lui cu folos mare, pentru că este pentru viața lui cea de veci, și pentru care nu se potrivește orice fel de agoniseală, și numai calea crucii îi folosește omului pentru odihna sufletului său pe pământ, și apoi pe vecii. O, dar cum să facem să înțeleagă omul aceasta, fiilor? Și iată, va înțelege el aceasta după ce pleacă din casa lui cea pământească, din trupul cel trupesc al său, cel vremelnic ca și plăcerile care îl topesc pe el pic cu pic.

Fiilor, fiilor, nu știe omul ce este păcatul, nu vrea să știe el aceasta, și chiar dacă știe, el își iubește viața și trupul și rămâne de partea plăcerilor care-l pierd, căci sămânța învățăturii vieții duhovnicești cade pe pământ pietros, și nu prinde rădăcină, nu răsare, o, și nu cunosc oamenii iubirea și nu știu ei ce este ea și cine este ea.

O, păcatul este păcat, iar iubirea este iubire, dar pier oamenii din lipsă de știință și de înțelepciune, o, fiilor. Eu însă pe voi v-am învățat să fiți vii și tot mai vii, și voi știți că iubirea vă face vii și vă aduce spre strălucirea feței din pricina strălucirii inimii, și de aceea tresar cei ce vă întâlnesc și vă caută pe voi ca să vă vadă, ca să vă cunoască, și văd ei în voi viața și mărturisirea ei, căci iubirea vă face vii și tot mai vii. Când sfinții se duceau unii spre alții, o, pentru puterea sufletului se întâlneau ei, nu să se roage și atât, căci rugăciunea este în taina fiecărei inimi, ci se duceau să-și dea unii altora înviorare, bucurie, stări cerești, și erau cei vii, și lucrau viață și duhul vieții unii pentru alții și urcau la cer întâlnirile lor, căci îngeri se adunau pe lângă ei pentru petrecerea lor cu Domnul și în Domnul, în duhul frăției sfinte, și-și înviorau unii altora viața iubirii, ca atunci când pui apă unei flori ca să crească și să-și desfacă floarea, și iată, erau vii cei vii, și tot mai vii erau ei.

O, aveți grijă de viață, fiilor, și învățați-i voi viața pe cei ce vă văd pe voi, și învățați-i să-și facă cruce și cum să-și facă cruce cu cele trei degete împreunate și atingând cele patru locuri ale corpului, apăsând cu degetele și însemnându-și bine crucea cu gândul la Dumnezeu, și nu de formă doar, căci vai ostașului care nu știe să-și mânuie arma cu care se apără de vrăjmași, ci din contra, să aibă ostașul grijă să fie încărcată arma și nu goală de gloanțe, și tot așa și creștinul să vrea să-l biruiască pe satana cu semnul sfintei cruci, căci satana nu stă nici o clipă să nu-l aducă pe om la voia sa și să-i zdrobească clipa și puterea biruinței lui cu Dumnezeu.

O, dulce țară, o, scumpă România Mea, port cruce pentru tine. Sunt Regele tău, țara Mea regină între popoare. Pe pământul tău am stat la începutul facerii și am luat din pământul tău și l-am zidit pe om. O, și tot pe pământul tău Mă întorc acum și grăiesc în mijlocul tău cuvântul Meu peste tine, glasul iubirii Mele de la sfârșit de timp, dar tu ești greoaie la auz, și nu-Mi deschizi să-Mi știi cuvântul și plânsul lui, și nu poți să scapi de întunericul de azi dacă nu deschizi ca să te învăț Eu, Domnul, și să poți tu prin puterea Mea și să poată Domnul să te călăuzească. O, când omul nu-L iubește pe Domnul, el este în stare de tot păcatul, iar păcatul este călcarea poruncilor scrise cu foc pe piatră ca să-l călăuzească ele pe om spre viață.

O, strigă la Domnul, neam român! Învață pe dinafară rugăciunile începătoare, care anunță pe Domnul că vine spre El o rugăciune de pe pământ. Rugăciunile începătoare sunt cheia care descuie spre Domnul drumul rugăciunii, o, și nu mai știu aceasta cei ce s-au despărțit atât de mult de rânduiala bisericească de la început, și fac ei ca ei când dau să trimită rugăciuni spre Domnul, că mulți cred că Mă iubesc mult de tot așa cum sunt ei, dar iubirea de Domnul nu este așa cum crede omul să și-o facă, ci altfel se poartă ea când omul o are în el, o, și toate se învață de la părinți, de la sfinții care au zidit biserica Mea, învățând-o pe ea de la Duhul Sfânt, Care i-a călăuzit pe ei din cer.

O, țara Mea, Eu sunt în tine Alfa și Omega, și tot în tine lucrez și la sfârșit și-Mi scriu în tine cartea venirii Mele cuvânt pe pământ ca să-ți țes veșmânt slăvit și ca să te îmbrac în cuvântul Meu așa cum sunt Eu îmbrăcat, iar cuvântul Meu te vestește pe tine regină, mireasă cu Mire, țara Mea. Nu închid cartea Mea din ziua aceasta, ci mai întâi te binecuvintez pentru Mine, căci tu, vrei sau nu, ești țara Mea cea de la început, și rămâi a Mea pe vecii și ai soartă pecetluită de Tatăl, de Fiul și de Duhul Sfânt încă de când s-a zidit cerul și pământul și omul, iar Eu te strâng la pieptul Meu duios și te mângâi cu glas de Păstor ca să te fac frumoasă, și vei fi curând, curând frumoasa Mea între popoare, iar crucea ta de azi îți va aduce slava și vei fi slava Mea și vei fi regină, țara Mea, căci Eu rostesc această făgăduință, și o voi împlini așa. Amin.

Fiilor, fiilor, România se va ridica frumoasă, iar deznădejdea să se depărteze, și toate privirile vor fi spre ea, iar voi fiți sprijinul Meu și purtați-Mă, și unii pe alții să ne purtăm și să ne sprijinim, fiilor, o, și multora veți fi voi bucurie mare, iar Eu atunci vă voi așeza pe voi sub văl, așa cum Eu știu să lucrez pentru tainele Mele înaintea oamenilor pe pământ, și așa cum și pentru voi Eu voi lucra, atunci când această vreme se va ivi și va veni, o, fiilor. Amin, amin, amin.

31-03-2019