Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoşatei Judecăţi



Am așternut pentru venirea Mea cuvânt în mijlocul neamului român. Am casă și masă pe vatra acestui neam și am popor primitor și are el credință pentru lucrul Meu cel de astăzi peste pământ, toate la cuvântul Meu ivite, toate prin puterea Mea și prin harul cel mult al facerii lui Dumnezeu, căci facerea Mea este această taină lucrătoare în mijlocul acestui neam, în care Eu, Domnul Iisus Hristos, Mi-am așternut venirea și statul pe scaunul de domnie al slavei Mele, precum este scris cuvântul gurii Mele acum două mii de ani, ca să stea sub slava cuvântului Meu toate neamurile și să se adune ca să despart pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre și să pun la dreapta oile, iar caprele la stânga Mea și să le spun lor soarta cea de veci, după cum a fost lucrarea fiecăruia în viața cea de pe pământ, și așa se va împlini, pentru că așa a spus Dumnezeu.

Așez în cartea Mea cea de azi cuvânt de veghe pentru cei ce iau din ea povața Mea, grăirea Mea peste pământ. O, e de vegheat pentru ziua sortării, căci în ziua aceea voi spune celor din dreapta și celor din stânga locul lor de moștenire, și e bine să-și facă fiecare om socoteala pentru această clipă, căci cei din dreapta vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, Care va spune lor: «Veniți, căci sunteți binecuvântații Tatălui Meu ca să moșteniți împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci voi ați fost cei ce M-ați iubit și M-ați miluit când M-ați văzut flămând și însetat, străin și gol, bolnav și strâmtorat de vrăjmași, că adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceasta unuia dintre cei foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut». O, și apoi voi zice celor ce nu au făcut toate acestea ori de câte ori au văzut în necaz pe unii dintre cei foarte neînsemnați frați ai Mei, și le voi spune lor: «Duceți-vă de la Mine că sunteți pentru focul cel veșnic, pregătit diavolului și îngerilor lui!», și după ce voi sfârși sortarea aceasta va merge fiecare la locul pregătit după fapte, precum este scris.

O, iată, e de vegheat pentru clipa aceea și e de luat în seamă cuvântul Meu cel de atunci, că n-am plecat cu el în cer, ci a rămas pe pământ acest cuvânt și are în el puterea sa și adevărul său.

Și acum este să punem în carte înțelesul cel bun al acestui cuvânt, fiindcă fiecare înțelege în felul său și nu ia aminte bine la Dumnezeu și la învățătura Sa.

O, popor al cuvântului Meu, o, fiilor de la izvor, să despicăm bine înțelesurile toate, fiilor, ca să fie apoi de folos la mulți, căci omul cel îngâmfat cu fapta și cu credința nu are de unde să audă cum este de înțeles cuvântul lui Dumnezeu. Eram cu ucenicii Mei mai înainte cu două zile de prinderea Mea cea cu vicleșug lucrată de preoții cei mai de seamă și de cărturarii și bătrânii norodului, care se sfătuiau despre clipa când voi fi prins. Eram cu învățătura Mea peste ai Mei și le spuneam una după alta pilde despre împărăția cerurilor, și apoi deslușirea zilei venirii Mele cu judecata cea pentru fapte. Ne-am dus apoi în Betania, vestindu-le lor că voi fi prins și răstignit și înmormântat, și a venit apoi femeia aceea cu vasul de mir, și a fost așa pentru pregătirea Mea de jertfire, căci ea a turnat peste Mine acest mir. Iar dacă a venit ziua cinei le-am spus lor că a venit clipa vânzării Mele. Am terminat masa cinei și am anunțat despre cel ce Mă va vinde, și am ieșit cu ei în grădina Ghetsimani și l-am așteptat pe Iuda și a venit el cu cei ce M-au prins, și M-am despărțit atunci de ucenici, de cei foarte neînsemnați frați ai Mei în ochii celor cu vază în Ierusalim, de vreme ce și Eu, Domnul și Învățătorul lor, am fost găsit vrednic de pedeapsă cu răstignire pe cruce, și nu s-au găsit atunci decât doi oameni dintre cei cu vază, care M-au miluit în vreme de necaz și Mi-au luat trupul și M-au îngrijit pentru îngropare, iar ceilalți toți și-au făcut rost pentru numire de-a stânga Mea în ziua când va fi înfricoșata judecată.

O, fiilor, am spus, grăind la ucenici, despre ziua când voi despărți ca păstorul oile de capre și voi pune pe cei neprihăniți de-a dreapta Mea, căci ei M-au miluit ori de câte ori au făcut aceasta unuia dintre cei mai neînsemnați frați ai Mei. O, cine ar fi să fie aceștia? Aceștia sunt cei ce suferă cu Mine și pentru Mine așa cum sufereau ucenicii Mei, frații Mei cei neînsemnați în ochii mai-marilor de peste oameni, și sunt cei ce Îmi urmează cu viața lor, nu numai cu fapta lor, căci Eu am spus: «Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă cuvântul Meu și îl împlinesc pe el pe pământ cât stau», și aceștia trebuie căutați, trebuie bine cunoscuți, căci ei sunt aurul cerului pe pământ, și au ei parte cu Dumnezeu în viața lor și după aceea, și ori de câte ori sunt miluiți aceștia pentru că sunt ai Mei, o, nu-și vor pierde plata cei care îi miluiesc pe ei.

Am spus la ucenici: «oricine vă va da vouă un pahar cu apă pentru că sunteți ai Mei, nu-și va pierde plata». O, mai este cineva între cei ce se cred că știu și că înțeleg de la Dumnezeu, mai este, oare, cel ce înțelege cuvântul Meu cel bine deslușit? O, dacă tu, omule, ai nevoie de o cunoștință a unui om mare, la care tu vrei să ajungi cu ofranda ta pentru ajutorarea pe care vrei s-o primești, poate oricine să se pună gaj pentru tine înaintea celui la care bați la ușă? O, tot așa este și cu înțelesul cel despre cei mai neînsemnați frați ai Mei, care pot deschide multora împărăția cerurilor. Eu sunt Împăratul celor ce Mă iubesc suferind cu Mine și pentru Mine pe cale, așa cum sufereau ucenicii Mei, cei disprețuiți pentru numele Meu, și care vesteau împărăția cerurilor la toți cei care credeau sau nu credeau în ea.

O, vai de oamenii bogați și mari cu bogăția lor, și care fac la vedere fapte bune celor fără de bogății ca să-și atragă laudă pentru fapte! Și vai de cei ce nu știu să dea sprijin fraților Mei cei neînsemnați între oameni, și care știu calea pentru faptele care ajung la Domnul! O, cei nebuni după Hristos, aceia sunt mesagerii cei adevărați, aceia au trecere la Domnul, și au pentru dragostea lor, pentru calea lor sfântă, și nu oricum este săracul în ochii lui Dumnezeu, că o mulțime de săraci sunt cei ce nu le place să lucreze pentru pâinea lor, și care risipesc în plăceri păcătoase strânsura căpătată de la cei ce cred că-și fac rost de fapte bune pentru cer, dând un ban la cei care cer! Dar cuvântul Evangheliei pomenită în duminica aceasta după datina bisericească, o, altfel a fost cuvântul Meu și înțelesul lui, căci Eu l-am grăit pentru cei ce sufereau și plângeau și îndurau prigoană și dispreț pentru că erau ai Mei, și iată, nu este tălmăcitor ca să deslușească oamenilor cuvântul Meu, și trebuie să vină Domnul și să deslușească El cuvântul Său.

Așadar, luați aminte, voi, cei mari și mici, căpetenii și ostași, bogați și săraci, robi sau slobozi, toți cei de pe pământ, toți luați aminte la Domnul, că e de vegheat pentru împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă nu oricum poate fi el împlinit de voi dacă vreți să fiți scriși cu cei ce fac fapte de mântuire pentru ajutor la ziua judecății. O, vegheați ca să vă sculați la veghe. Nu vă culcați în așternuturile voastre fără să vă îngrijiți de veghea de a vă ridica din așternut pentru veghe peste viață, și pentru Domnul veghe, că vine Domnul, vine, și ca Păstorul vine și desparte oile de capre, și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Sa, precum este scris cuvântul Său acum două mii de ani. O, ascultați povața cea pentru veghe și arătați-Mi că ascultați, căci strigă Dumnezeu la voi ca să ascultați de El.

O, țara Mea cea de azi, țara venirii Mele cuvânt pe pământ, o, neam român, pune la inimă iubirea Mea cea pentru țara ta și cheamă-ți acasă fiii plecați departe de țară, că veste mare aduc, că această cetate dulce Mie se va chema „Acolo este Domnul” și se va chema „Acasă”, numai ea se va chema așa.

O, fii români, nu părăsiți țara aceasta. Ea e țara Mea de azi și țara voastră și am în ea casă și masă și scaunul de domnie al slavei Mele, precum este scris să vin și să judec de pe scaunul slavei neamurile toate, căci cartea cuvântului Meu scris pe vatra voastră e scaunul slavei Mele și curge din el Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ și adapă pământul cu slava Sa.

O, fii români, strângeți-vă acasă, fiilor! Dacă Eu vin la voi în țară și-Mi las cuvântul pe masă, o, voi unde să vă duceți ca să nu fiți vinovați că vă duceți de la Domnul?

O, stați acasă, fiilor! Această țară va fi să strălucească prin slava Mea din ea curând, curând. O, nu vă pierdeți răbdarea, nu vă pierdeți credința. Statorniciți-vă în credință, fii români!

Căutați-Mă, fiilor, și luați în seamă cuvântul Meu de peste voi, că vă ies cu el în cale, fiindcă a venit acest timp, iar Eu, Domnul, veghez peste voi și pentru voi, și vă cer acum: vegheați și voi cu Mine, vegheați cu Domnul pentru țară și peste țară, și vegheați cu sfinții odată, și veți fi scriși între cei ce Mă miluiesc și-Mi dau, Îmi dau ca să le dau lor împărăția Mea, și de-a dreapta Mea să-i am pe ei. Amin, amin, amin.

19-02-2017