Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Înviere‚ a sfântului apostol Toma

E zi de duminică, fiilor veghe­tori în calea cuvântului Meu. Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt cuvântul Tatălui Savaot şi vă am de sprijin pentru venirea Mea acum cuvânt pe pământ şi ţin seama de neputinţele care sunt şi de multa osteneală pentru toate câte sunt de purtat zi de zi şi noapte de noapte, şi Mă ţin lângă voi cu puterea Mea şi vă ţin lângă Mine şi merge cuvântul Meu, că asta-Mi este grija cea mare, şi de aceea am tot mai multă grijă de voi, ca să-Mi puteţi purta sarcinile, o, fiilor.

E zi de duminică şi însemnăm în cartea Mea de azi cu voi duminica a doua după învierea Mea, când am intrat la ucenicii Mei, care stăteau încuiaţi din pricina iudeilor tulburaţi după minunea învierii Mele şi a sfinţilor Mei, şi am găsit acum şi pe Toma adunat cu ucenicii, faţă de ziua învierii Mele când M-am arătat lor şi nu era Toma cu ei, iar apoi el a zis că nu va crede că am înviat dacă nu-Mi va putea pipăi ranele de pe trup, ranele cuielor care M-au străpuns şi M-au ţinut pe cruce întins. O, şi am luat lui Toma degetul şi l-am pus pe ranele Mele şi a spus el apoi: «Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu!», şi i s-a umplut inima de bucurie şi de mângâiere pentru el şi pentru Mine şi l-am numit fericit pe cel atât de fericit atunci, dar i-am numit mai fericiţi decât pe el pe cei ce n-au văzut şi au crezut, şi sunt aceia de atunci şi până acum şi tot sunt, că mulţi M-au urmat cu dragostea lor, prin care M-au mărturisit.

O, popor de la izvor, cobor acum proaspătă binecuvântare peste tine, că ai de pregătit în calea Mea şi a celor ce vin aici, la izvor, sărbătoare de înviere şi de bucurie şi de mângâiere a mironosiţelor Mele de atunci, că mult au vestit ele peste mulţi învierea Mea şi toate cele legate de această minunată lucrare dumnezeiască, pe care Eu mai înainte am vestit-o că se va aşeza pe pământ spre mărturie, după ce voi trece prin răstignire din pricina marelui dispreţ asupra Mea al mai-marilor poporului iudeu, care nu puteau să lase să le fie umbrită mărirea lor de pe pământ. O, întăreşte-te pentru veghe întreagă şi pentru lucrul zilei de întâlnire a Mea cu tine şi cu cei ce se vor strânge lângă Mine şi lângă tine pentru slava cuvântului Meu, cu care Eu, Domnul, îi voi întâmpina şi îi voi îmbrăţişa pe ei, căci dragostea din ei îi ţine aproape, aici, unde Eu Îmi am coborârea, şi iată vom scrie în carte acum şaizeci de ani de cuvânt, istorie lungă a cuvântului Meu pe vatra neamului român.

În anul 1955, în ziua de praznic al Învierii Mele, Eu, Domnul Iisus Hristos, am grăit primul Meu cuvânt al acestei lucrări prin care şi azi grăiesc peste pământ, prima Mea strigare şi chemare prin glas de trâmbiţă, prin trâmbiţa Mea cea de atunci, prin Verginica Mea, pe care atât de mult am supus-o voii lui Dumnezeu, de Mi-a purtat ea apoi vreme de douăzeci şi cinci de ani greul venirii Mele cuvânt pe pământ, până ce trupul ei istovit a fost aşezat între sfinţi ca să lucreze ea dintre ei şi cu ei pe mai departe pentru Mine şi pentru cei rămaşi în lucrul Meu cel început cu ea.

O, poporul Meu, merg şi tot merg cu mersul cuvântului Meu peste pământ şi mergem, fiilor. Am multă şi mare grijă de acest mers, şi iată, scriem acum şaizeci de ani de cuvânt pe vatra neamului român, ţara Mea cea dulce Mie acum, la sfârşit de timp, şi pe care Tatăl Mi-a hărăzit-o încă de la naşterea Mea cu trupul pe pământ şi Mi-a spus că din ea voi avea mireasa Mea, pe poporul cuvântului Meu, pe cel ce-Mi primeşte şi-Mi poartă cuvântul acum peste pământ, trâmbiţând el peste tot vestea şi chemarea Mea, ca să poată cei ce aud şi cred, să poată umbla pe urma Mea cu ascultare, cu viaţa pe care am hărăzit-o Eu celor ce vor crede în venirea Mea de azi cuvânt peste pământ. Cuvântul Meu grăieşte cu voi şi grăieşte cu tot neamul omenesc de pe pământ, cu mari şi mici, cu robi şi cu stăpâni şi cu toată firea, care Mă cunoaşte atât de mult cât n-a putut omul să înţeleagă aceasta şi să poată şi el mai mult.

O, voi veni cu duhul învăţăturii dulci ca să poată lua şi mânca toţi cei care se vor strânge la izvor, aici, şi toţi cei care s-au deprins să-Mi ţină calea şi să Mă găsească pe cale cuvântând, şi luând peste ei cuvântul Meu, căci şi Eu Mă folosesc de calea pe care tot şi toate merg şi grăiesc, ca să pot să ies în cale omului cu dulcea Mea strigare pe urma lui, cu blânda Mea învăţătură, cu care voiesc să fac împărăţie nouă în om şi să-l scap pe el de robia şi de plata cea grea a păcatului, cu care atât de mult s-a deprins omul, bietul de el, în schimbul dragostei pe care trebuia s-o aibă el pentru Dumnezeu, Care l-a zidit pe om casă de odihnă a Sa.

O, Mă uit la fiii neamului român, Mă uit din cer cu sfinţii şi cu îngerii, Mă uit mereu şi peste tot Mă uit, şi de la mulţi Mă doare mult şi dau cumva să-i cuminţesc, ca să nu păcătuiască ei prea mult prin prostia lor şi să nu mai pot apoi să-i vindec. O, Eu aştept de la acest neam cerul pe pământ să-l coboare, voia cea din cer, ca să fie pe pământ precum în cer, şi prin rugăciunile omului să se petreacă această împlinire, dar iată, isteţimea de care dau să dea dovadă cei ce se cred tari şi drepţi Îmi umple Duhul de jale.

O, nu toţi românii sunt români, aşa cum nu toţi iudeii au fost iudei după adevăr şi după faptă, căci ceata cea din faţă a lor M-a luat şi M-a pus pe cruce ca nu cumva să cadă ei de pe scaune sau să le stârpesc Eu onoarea lor cu mărirea Mea cea multă, cu care am lucrat atâtea semne şi minuni peste oameni mari şi mici mai înainte de moartea şi de învierea Mea prin cruce, dar iată, şi românii, un număr de fii semeţi, plini de ei înşişi, adunaţi într-un cuget, cumpăraţi cu preţul ruşinii, dau să facă fapte de ruşine în faţa neamului român, dar să nu uite ei că neamul român are un duh aparte, un suflet şi o simţire înaltă, cu care vânează neadevărul şi minciuna şi răutatea inimii omului când ea dă să facă valuri, şi se ridică acest neam şi-şi apără vatra şi viaţa şi cinstea şi mintea şi inima şi pe Dumnezeu, căci aşa a făcut el pe toată calea istoriei lui cea de două mii de ani pe pământ, de când Tatăl Meu l-a zidit popor ca să aibă el ani cât Domnul pe pământ şi să fie acest popor măreţ între popoare, dar nu cu fii trufaşi în mijlocul lui şi nu cu cei ce nu sunt frumoşi la suflet şi la vorbă şi la faptă pentru adevăr, căci am privit acum două zile când s-au strâns câţiva într-un gând şi au ruşinat neamul cu trufia lor, apăsând cu cerere de cont peste cel cu duhul tare, peste cel care a fost plin de veghe până acum la cârma neamului român, lucrând cât a putut de mult prin mare strâmtorare de timp şi de fapte.

O, am privit din cer peste această adunare şi am dat putere de duh celui prins sub şiretenia lor şi au fost ei ruşinaţi, şi au aţâţat aceştia neamul român cu lucrarea lor cea plină de răutate şi de necuvioşie în faţa unui om care le-a fost şi lor veghetor şi stăpân cu veghe zece ani peste ţară, căci un conducător de neam este el tuturor conducător, fie ei buni sau răi, iubitori sau neiubitori de neam, dar iată ce sunt în stare unii din fiii români, care nu gândesc adânc şi nu văd înainte nici măcar pentru paşii lor, căci fiecare clipă, aşa cum şi-o lucrează omul, are legătură cu viitorul lui. Această însemnare am pus-o în carte acum Eu, Domnul, ca să rămână însemnată în cartea Mea şi să ştie fiii români şi toţi fiii oamenilor că pe toate ale lor le vede Dumnezeu şi scrie prin îngeri în dreptul fiecăruia fapta pe care o dovedeşte fiecare.

Îi îndemn acum pe toţi fiii neamului român să nu-şi facă rost de judecată, căci dacă dau să fie judecători fără să aibă acest drept prin micimea lor, vor fi judecaţi, căci Eu am spus şi s-a scris: «Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura». Amin.

Şi iată, ucenicul Toma de lângă Mine grăieşte acum, în această zi de pomenire a sa, şi spune el aşa:

— O, de lângă Domnul vă grăiesc eu, fii români, că Domnul mi-a spus atunci: «Nu fi necredincios, ci credincios, şi adu degetul tău şi pipăie-Mi ranele ca să crezi».

O, fii români, dacă nu vă veţi uita în acest râu de cuvânt, care curge cu lacrima Domnului în el după om de şaizeci de ani pe vatra voastră, voi veţi avea păcat. Vine Domnul pe vatra voastră şi Se face cuvânt peste pământ şi peste voi, iar dacă voi nu voiţi să ştiţi şi să auziţi şi să credeţi, o, aveţi păcat, fii români. O, plânge Domnul pentru voi şi plâng sfinţii că nu mai aveţi conducător, căci cei care s-au aşezat să vă conducă acum nu vă iubesc, nu vă cârmuiesc, nu vă veghează, iar voi vedeţi aceasta. O, fiţi credincioşi. Luaţi de la Domnul şi credeţi Lui şi lăsaţi-vă învăţaţi de El, că pe pământ e coasa morţii şi a deşertăciunii şi a fărădelegii şi nu pot oamenii să vadă aceasta, de vreme ce le place aşa, fără vedere. O, lăsaţi prostia şi răutatea cei ce lucraţi aşa, că iată, vede Domnul şi Îl înlăcrimaţi, căci voi trebuie să fiţi fraţi iubitori, şi nu toţi puteţi fi judecători unii peste alţii, iar Domnul să ştiţi că îl va folosi pe mai departe pe cel ce a fost timp de zece ani până acum cârmaci al neamului român şi vă va trezi prin el mereu, mereu, ca nu cumva voi să cădeţi spre somn şi să vă prindă tăvălugul şi să vă facă rău, că iată, peste voi pentru veghe nu mai este om cu milă de voi, om cu atâta dragoste de ţară şi de neam aşa cum a fost acesta, pe care voi acum daţi să-l prindeţi sub judecată şi să-i cereţi socoteală, fără să aveţi dreptul de judecători peste el. Că iată, v-aţi luat acest drept, aşa cum judecătorii neamului român s-au apucat să nu mai lucreze dreptatea, ci să lucreze rău, fără să se teamă de dreptatea cea din cer, care spune prin Scripturi pentru judecători: «Iubiţi dreptatea şi nu nedreptatea, judecători ai pământului!», iar pentru aceasta judecătorii trebuie să se roage Domnului să le insufle El duhul dreptăţii şi tot ajutorul şi toată descoperirea cea adevărată pentru adevăr, ca nu cumva să apese ei cu nedreptate peste om şi să-şi facă rost de păcat şi de judecată grea pentru ei apoi, căci la Domnul este îndreptarea omului şi iertarea şi mântuirea apoi.

Eu, ucenicul Domnului Iisus Hristos, Toma, de lângă Domnul v-am grăit acum, căci sfinţii sunt vii şi lucrează cu Domnul ajutându-L, iar creştinii se roagă lor ca unor mijlocitori spre Domnul, căci sfinţii sunt vii. Amin.

— O, iată slava Mea, neam român, căci scris este în Scripturi împlinire pentru vremea de acum: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi», căci sfinţii sunt vii, sunt cei vii.

Mă voi desăvârşi în cuvânt iar şi iar peste şapte zile şi voi chema neamul român la masa Mea de cuvânt şi-i voi da lui de pe masă şi-i voi ajuta credinţa şi cuminţenia şi curăţenia inimii şi mai ales vorbirea cea fără de vină, căci omul cade prin însăşi mintea sa şi apoi prin însăşi limba sa mai mult decât prin păcat, care este o slăbiciune, o neputinţă.

Mă voi slăvi cu slavă mare, cu cuvânt măreţ odată cu sărbătoarea pe care te aşez s-o pregăteşti, o, popor al cuvântului Meu la izvorul lui, şi Mă voi mângâia în iubire şi în durere, căci Eu iubesc cu durere neamul român şi cu dor mult şi Mi-l ocrotesc şi Mi-l păzesc al Meu, şi Mă doare, şi Mă doare de fiii care au plecat departe de vatra lor şi care stau îngrijoraţi departe pentru ţara lor şi pentru cei ce sunt aici ai lor.

O, pace vouă şi putere sfântă vouă pentru pregătirea sărbătorii şi a întâlnirii cu strângere la izvor, fiilor trudiţi! Hai să cerem Tatălui să pregătească vreme dulce, cu cald şi cu răcoare de vânt lin, cu slavă pe cer şi pe pământ, fiilor! Eu, Domnul Iisus Hristos, vă întăresc pentru lucru sfânt. Pace vouă în tot lucrul vostru cu Mine, fiilor! Staţi înaintea Mea cu slujire, că munca aceasta a voastră este mare binecuvântare în vremea aceasta peste pământ.

Toţi înţelepţii neamului român să se aplece să audă şi să asculte cuvântul Meu din mijlocul vostru, fiilor, căci staul Mi-am pregătit cu voi, şi din el veghez şi cuvintez, căci cuvântul Meu este veghe mare peste pământ şi Mă arată Stăpân peste toate în cer şi pe pământ, iar omul să se aplece şi să se închine, căci aşa este dat să fie între om şi Dumnezeu. Amin, amin, amin.